No menu items!

Revelatie spirituală…

Acelasi autor

Diarişti cu perspective

Jurnalele au un efect psihologic puternic şi îi dau autorului senzaţia unui public, a unui spaţiu personal, chiar daca în cele mai multe cazuri...
Sine nomine
Sine nomine
Mă pierd în ea..în vanitatea timpului,şi ştiu că nimeni nu-mi va asculta rugile şi ştiu că niciodată nu mă voi trezi în eternitate.Lupta mea vicioasă pentru oprirea timpului este redundantă.Încă visez la copilărie,la vârsta fără griji.Ştiu că încă sunt un prizonier al mult iubitei inocenţe.Navele de cristal de întorc.Ca un fior fierbinte încearcă sa pătrundă în portul sufletului meu,dar un val rece,gol din interior le-au respins.În acest val silenţios al timpului,încerc să sa găsesc momente îndelungi,în care sa îmi îndeplinesc dorinţele.Dar sclavul timpului mă anunţă cu un sunet apatic pentru a mă trezi din visare.Bătăile acelei inimi de piatră anunţă degradarea,pe zi ce trece,a prosperităţii mele spirituale.

Gândiţi-vă un moment la prima întâlnire veridică, ce v-a oferit iluzia unei alte vieţi, împlinite. La entuziasmul care v-a cuprins sufletul că în sfârşit găseşti bărbatul într-o croială perfectă. Toată oboseala creată de căutarea aceasta intensă printr-o lume grăbită, căreia nu îi pasă de simbolurile vieţii spirituale, ci doar de instincte, dispare…

Mă priveşte aprobator, observ scânteile din ochii lui provocatori… doar mă salută şi îşi continuă meticulos servirea prânzului. Zâmbesc complice şi continuăm o discuţie care a avea efectul dorit: stabilirea unei noi întâlniri. Vorbele sale îmi scriau pe suflet cu litere meşteşugite că dragostea există.

Şi îmi repetam cu obstinaţie aceste şoapte, în drumul din tren, drum care părea a fi nesfârşit. Mi s-a părut extrem de romantic faptul că am amăgit-o pe mama să mă întâlnesc cu un necunoscut (oare?), care mă alinta în fiecare seară, spunându-mi că mă pupă pe burtică. Dar această ferventă patimă pe care o aveam pentru el mă făcea să cred în expresia lui Dante că „iubirea mişcă sori şi stele”. Apoi, fervoarea afectivă şi sexuală îmi va da senzaţia plenară de viaţă.

Totuşi, tensiunea mea sufletească actuală, dusă până la paroxism este generată în final, de ce? De imposibilitatea (ori propria laşitate) de a realiza imperativul propriei iubiri. Evitarea acestui sentiment m-a determinat în continuare să încep un şir interminabil de aventuri, pe care nu pot însă să le trăiesc cu aceiaşi intensitate. Rămân însă modalităţi experimentale de cunoaştere sexuală şi de asemenea de legare a unor prietenii care mă ajută să mă înalţ spre noi trepte spirituale, unde prietenia şi iubirea sunt ridicate la rang de valori umane.

Însă, tot aş vrea să mă reîntâlnesc cu EL, cel care m-a făcut să simt cel mai copleşitor şi înălţător sentiment.

5 COMMENTS

  1. Mulţumesc :)…şi acum pot sa spun ca am avut cel mai frumos cadou de crăciun..reluarea legăturii cu EL

  2. Ce tie si cu dragostea asta, cate poate sa scoata din om, numai ea reseste acolo unde altceva nu reuseste.

    E asa frumos sa vezi doi oameni cum se iubesc, cum razbate din insasi porii lor emanatia iubirii care invaluie pana si privitorul, inaltandul spiritual instant, daruind o stare de bine si melancolie benefica trupului obosit de lupta vietii de zi c zi.
    E asa de … e asa de … trebuie sa simti, nu poti sa scri.

    FRUMOS.

Comments are closed.

Vezi si...

Eşec, Punct, De la Capăt

Furie, agitaţie, ruşine, deznădejde. Încercarea mea de a intra la una dintre facultăţile de tradiţie ale capitalei s-a soldat cu un eşec. Deşi nu reprezenta o profesie pe care să mi-o fi dorit de la vârsta copilăriei, respectul pentru ştiinţă şi disciplină, pentru scopul benefic al acesteia, m-au determinat...

Articole din aceeasi categorie