Dear friend,
Long time no talk…
Multe chestii mi s-au intamplat in ultima vreme. Dar un “eveniment” m-a marcat destul de tare. Si anume, prima indragosteala pe bune din viata mea. Nu am sa detaliez prea tare acum. Tot ce vreau sa stii e ca am cunoscut cel mai cumsecade baiat, care dupa ce mi-a zis ca e bi, a inceput sa se comporte de parca ar fi iubitul meu. Fara sa vrea a trimis niste mesaje gresite. Dupa ce i-am zis ca-l plac, el mi-a raspuns ca e speriat si ca inca nu e “pregatit”. Dupa ce a trecut mai mult timp, timp in care noi am fost cei mai buni prieteni, i-am zis ca vreau sa-l sarut. Si i-am tot repetat chestia asta de fiecare data cand ne vedeam, iar el tot ce raspundea era “nu”. Tot timpul imi repetam in minte “E okay. Inca nu e pregatit tipul. Ce daca imi sfasie sadic inima de fiecare data cand il vad in fata mea si stiu ca nu-i al meu? O sa trec peste.” Zilele trecute am avut in sfarsit o discutie serioasa cu el, in care mai bine nu ma bagam. Din nou, nu am sa-ti dau multe detalii deoarece nu ma simt prea comod vorbind despre asta. Dupa ce am vorbit, iar eu m-am frustrat foarte tare si am inceput sa fac ca toate alea, am zis ca e mai bine sa-mi exteriorizez frustrarile printr-o scrisoare adresata lui, in care sa-i clarific niste lucruri. Here it is:
Dear friend,
You’re lost. You are really really lost. And you are this close to losing me… but I don’t think that’s important to you right now…
Nu am nici o idee de ce îţi scriu scrisoarea asta. Poate îmi e mai uşor să-mi înşir gândurile într-un singur loc şi să le editez şi re-editez până voi termina mesajul şi ţi-l voi da ţie; tu neavând şansa de a mă întrerupe şi de a-mi lua ideile.
E atât de… tristă viaţa mea. E aşa, dacă o priveşti din perspectiva mea. Nu ai înţelege. Şi sincer, nici nu cred că te-ar interesa să o faci. Dar în general, eu-s puştiul ăla naiv, care-şi joacă bine rolul, care încearcă să fie bun cu toată lumea, care glumeşte mult şi rade doar că să-şi ascundă povestea tragi-comică… Sunt ăla care se ataşează mult prea uşor de oameni, care visează mult, care rămâne singur fix atunci când are nevoie de cineva. Sunt tipul ăla nebun, care trece rapid de la o stare la alta, de la ras la depresie. Sunt tâmpitul ăla care se gândeşte în fiecare zi la cum ar fi dacă s-ar sinucide, şi cum ar face-o, şi cine ar veni la înmormântare, şi ce se va întâmpla apoi. Dar atât despre mine. Am ţinut să-ţi zic pentru că tu, mai mult că sigur, nu ai nici o idee cine sunt.
Tu… tu eşti doar un puşti cu o personalitate disociată, care e atât de laş şi de singur, că nu are curaj să spună pe faţă ce simte. Ai ideea asta falsă cum că te-ar părăsi naiba dacă spui ce simţi. Nu e aşa! Te părăseşte naiba dacă rămâi un încuiat pasiv. Nu ştiu de ce o faci, şi sincer nici nu îmi mai pasă. Eşti mult prea orbit de propria-ţi singurătate că ţi-e frică să laşi pe cineva lângă tine, să te ajute cu orice problema ai avea. Poate că sunt egoist, pentru că ţin la tine mult prea mult, când îţi spun asta, dar crede-mă că o să-ţi ratezi viaţa. Vei rămâne întotdeauna puştiul ciudat, singur, robotizat, care nu este în stare să simtă. Pentru că impresia asta mi-ai făcut-o; poate nu chiar din momentul când ne-am cunoscut, dar mai mult că sigur că mi-am format-o pe drum, în timp ce încercăm să te cunosc; tu nu mă lăsai, şi nici nu te interesa să mă cunoşti tu.
Eşti rece. Eşti indiferent. Nu ştiu dacă te comporţi aşa din cauza că eşti prea timid că să întrebi ce se mai întâmplă cu persoana respectivă, sau că nu vrei să faci mai mult rău deranjând-o, sau că pur şi simplu nu-ţi pasă. Şi mi s-a făcut mie milă de tine, aşa ca am să-ţi spun de ce am încercat să te ignor. De ce am vrut-o. Şi chit că nu o să-ţi placă partea asta din scrisoare, tot am să scriu, pentru că e vorba de sentimente, şi se presupune că ar trebui să le ai. Te-am ignorat pentru că prezenţa ta îmi face rău. Nu ştiu cum crezi tu că ar decurge relaţia cu un băiat, dar în orice caz nu e atât de neagră cum probabil ţi-o imaginezi, şi nici expusă nu e. Şi pentru că tu ai refuzat totalmente să vorbeşti despre tine şi ceea ce simţi, am avut nevoia [şi poate încă o am] să nu te bag în seama. Am eu gânduri suicidale, dar tot timpul mă gândesc cum să o fac mai repede. Să scap mai repede. Faptul că stau pe lângă tine mă omoară încet. Încet… din interior… senzaţia e groaznică. Mai rea decât orice mahmureală sau rana fizică. Şi deci am nevoie, ca atât timp cât tu vrei de la mine doar să fiu o persoană care să stea pe lângă tine, să-ţi mai ţină de urat umbra mea, să mă laşi şi tu în pace. Când crezi că eşti pregătit pentru orice ar putea urma, sau când te simţi în stare să vorbeşti, da-mi un semn de viaţă. I would die for you, but I won’t live for you. Vara e lungă. Multe se pot întâmpla.
You can never know… the beginning of your courage might be the end of something else: a patient person; a life; summer etc. Don’t throw away a chance for you to wake up. Think fast. Or it really might be too late.
Hope you got my message. I really don’t expect you to reply. You can stick to your own demons in the meantime; I got my own and they’re kind of darker.
Love always,
Love always,
YouKnowMe
Dar de ce nu-l saruti si gata? Ce-l tot intrebi atat? Unele lucruri se fac nu se discuta, lol.
Tutorialul ăsta trebuia să poarte titlul: “On How to Kill a Relationship“. Pare o rețetă sigură. 🙂
Adica tu vrei sa saruti baiatul, el spune “nu stiu” si dai bir cu fugitii? De fapt el vroia asta dar e mai rusinos din fire si probabil e speriat de ideea unei relatii cu barbati, vroia sa-l iei prin surprindere, sa para ca nu-i vina lui :P. Sigur i s-ar fi inmuiat picioarele la un sarut.
Sfatul meu: cere-ti scuze pentru scrisoare, reluati-va prietenia si dupa un timp intreaba-l din nou daca vrea sa il saruti- ca sa nu fie luat prin surprindere cand o vei face.
Și eu „eram” bisexual în liceu. Frumoasă scrisoare!