Salut in primul rand. Desi citesc blogul de ceva timp, acesta e primul post pe care-l scriu (n-as vrea sa-l numesc articol pentru ca nu sunt redactor, scriitor sau ceva din campul asta semantic, sunt pur si simplu un tanar care simte nevoia sa-si exprime niste sentimente in fata unor oameni in care tinde sa creada ca poate avea incredere si de la care, eventual, sa primeasca niste sfaturi).
Am 19 ani si daca stiam ca asa greu o sa-mi fie, le-as fi cerut de atunci sa nu ma nasc. Stiu ca deja sunt dubios, dar viata nu a fost prea draga cu mine, si aici nu ma refer doar la faptul ca sunt asa cum sunt. Nu am avut nici cea mai fericita copilarie, probleme in familie, grave chiar, probleme care m-au determinat sa ma maturizez cu mult inainte de vreme. Sau cel putin asa am eu impresia. Anyway, nu de asta scriu acum aici.
De vreo mai bine de 5-6 mi-am dat seama ca sunt diferit. Mi-e greu sa spun cum, pentru ca nici eu nu stiu exact. Cred ca sunt bisexual, dar totodata se pare ca imi plac mai mult barbatii. Ceea ce e dubios. Cum pot sa-mi placa si femeile si barbatii dar parca barbatii mai mult? Suna paradoxal dar nu e. Probabil ca aici veti zice multi ca ‘evident, esti gay!’. Da, asa am gandit si eu, dar nu cred ca e asa. D-asta spun ca am probleme. Uneori imi par asa dereglate gandurile mele.
Si se zice ca prima dragoste nu se uita, nu? Prima dragoste… (am cam inceput sa dispretuiesc cuvantul asta chiar) la mine a fost fata de un baiat. Mai exact de prietenul meu cel mai bun din copilarie, cu care, la momentul de fata ma stiu de mai bine de 12 ani. Si totul a inceput cam acum 2 ani. Ce si cum s-a intamplat, de a devenit din simplul meu prieten o persoana de care se pare ca eram foarte interesat am tot incercat sa aflu, dar nu am reusit. Probabil s-a maturizat fizic… psihic n-as prea zice. Nu stiu. Se spune ca dragostea nu tine doar de aspectul fizic, nu? Daca nu, atunci ce s-a intamplat de brusc, odata cu transformarile lui fizice dintr-un ghindoc de un metru si o flegma a ajuns in baietandru de 1 metru si destul de mult, construit bine fizic, atletic, am si simtit o atractie speciala fata de el. Nici eu nu stiu ce sa cred. Intalnisem mai multi baieti de tipul asta inainte, dar niciodata nu simtisem ce simteam pentru el. Plus ca nu era doar atractia fizica, eram fericit cand eram cu el, zambeam non stop, uneori mi-era chiar frica sa nu-si dea seama de ce simt pentru el. Am devenit incoerent? Asa cred, da. Au luat-o sentimentele razna, v-am avertizat.
Revenind, spuneam cum el era prima mea dragoste (nu stiu de ce vorbesc la trecut, inca e prima mea dragoste. Neimplinina, dar e) si ca s-a infiripat cam acum 2 ani. Si de atunci duc povara asta pe umeri. De fapt, pe atunci nu era chiar o povara, era un vis de adolescent, ceva ce ma facea fericit, simteam ca iubesc. Insa cat poti iubi pe ascuns, neimplinit? Eu nu prea mai puteam, dupa 2 ani. Asa ca intr-o zi, m-am decis si mi-am spus mie insumi: ‘trebuie sa-i spun’.
Evident, ca a fost nevoie de luni bune pana cand am avut curajul sa abordez pe tema asta. Am avut nevoie de cateva discutii pregatitoare legate de incredere, eram cei mai buni prieteni in primul rand, pe langa faptul ca eu voiam mai mult de la el. Si intr-o seara i-am zis. I-am spus ‘Sunt bisexual’. Sincer eu ma asteptam sa reactioneze mai urat, in schimb el a zis ‘Asa si? Asta tot voiai sa-mi spui? Asta era atat de grav?’.
Si am profitat de asta… vazand ca nu i se pare atat de grav, am spus totul, si a decurs cam asa: ‘Nu. Mai e ceva. Sunt indragostit de tine.’ (probabil v-ati inchipuit deja ca nu am putut sa spun astea fara cateva grade de alcool la bord). Eh atunci parca si-a schimbat putin fata. Parea ganditor, se vedea ca la asta nu se astepta. Dar nu s-a suparat. Ma intelegea. Ii explicasem cat de greu mi-a fost pana acum sa duc povara asta si ma intelesese, il pregatisem, stia ca homosexualitatea nu e o preferinta, nu e un moft, ca nu as fi ales niciodata blestemul asta doar ca sa fiu eu diferit. Si am mai discutat pe tema asta, evita sa-mi raspunda la intrebarile legate de el, de orientarile sale sau daca are vreun interes in a avea o relatie cu mine.
Eu credeam ca pur si simplu e nehotarat atunci, dar intr-un final mi-a zis. Se pare ca pur si simplu nu stia cum sa o spuna ca sa nu ma raneasca. Si mi-a zis ‘As vrea sa treci peste povestea asta daca vrei sa mai ramanem prieteni’. Nu cred ca trebuie sa mai mentionez ca in momentul ala mi-a murit practic o parte din suflet. Simteam cum mi se distruge lumea. O lume in care as fi putut si eu sa fiu intr-un final fericit, o lume la care visasem de mai bine de 2 ani. Totul ruinat in mai putin de 10 cuvinte. Dar nu aveam ce face, am fortat buzele sa schiteze un zambet extrem de fals si i-am spus: ‘Ok.’ si i-am promis ca voi pune capat iluziilor mele.
Dar cum poate un om sa se opreasca din a visa? Aici practic as vrea sa ma ajutati cumva, fiind mai experimentati ca mine, poate ati trecut prin asa ceva si imi puteti da ceva sfaturi. Promisiunea ca voi trece peste treaba asta i-am facut-o acum vreo 3 luni. Si de atunci nu am facut decat sa tanjesc SI MAI MULT dupa el. Il visez si mai mult. Din 24 de ore ale unei zile cred ca 2-3 ore cumulate nu fac decat sa ma gandesc la el si la cum ar fi daca ar fi fost si el bisexual sau homosexual si ar fi fost si el indragostit de mine.
Uneori ma bate gandul ca ar fi fost mai bine daca nu-i spuneam nimic, macar puteam sa visez in continuare. Asa m-am deziluzionat de tot, dar tot nu mi-l pot scoate din mine. Desi nici sa te hranesti cu vise nu e bine, nu? As fi luat-o pe carari cu mult indepartate. Eu sunt fericit cand el e fericit, dar se pare ca atunci cand el e fericit nu sunt eu fericit. Paradoxal? Asa ziceam si eu. Deci care dintre noi sa fie fericit?
Cred ca am uitat sa mentionez. El mi-a si confirmat faptul ca e heterosexual. Deci devenise si mai bizara. Un bisexual/homosexual are ca prieten un heterosexual de care e indragostit nebuneste. Vrea cineva sa faca schimb de viata cu mine ?
Ideea e ca mi-am dat seama ca nu am cum sa fiu fericit cu el, si acum vreau sa fac tot ce-mi sta in putinta sa mi-l scot din minte, sa nu-l mai iubesc asa cum il iubesc acum. Si chiar nu stiu ce sa fac. Sa ma indepartez de el nu e o optiune, pentru ca suntem prieteni buni inainte de toate. Atunci ce altceva as putea face? Sa stau si sa privesc, eventual cum intr-o zi va veni la mine sa mi-o prezinte pe prietena lui? (nu stiu cum as reactiona, as prefera sa nu ma gandesc la asta acum ).
Este o dragoste grea, dar peste care va trebui sa treci.
Iar daca zici ca-l iubesti asa de mult, trebuie sa-i respecti hotararea si sa ti-l pastrezi prieten, poate un prieten pentru o viata.
DRAGOSTE CU SILA NU SE POATE. DAR URA DA. CE ALEGI?
De acord cu Cristy, e una dintre lectiile pe care le invatam cu totii, indiferent ca suntem gay, straight, bi.
O sa treci peste, nici nu e de ales, nu ai mai mult de o varianta (care sa nu fie ridicola, bineinteles).
Aa, si am impresia ca ai un complex de inferioritate..nu ai de ce, pari un tip fain si articolul e scris foarte bine, mi-a facut placere sa il citesc 😎
Salutare. Sunt foarte sigur ca iti este greu, probabil suferi si tot tacamul, insa trebuie sa tratezi problema logic. Tipul e hetero,e clar cred si pentru mine cat si pentru tine, in concluzie ii este practic imposibil (si pe buna dreptate) sa inainteze intro relatie de acest gen.
Din ce vad la intentiile tale, nu ai de gand decat sa inaintezi in suferinta asta fara sens. Chiar daca ti’ar fi teribil de greu , o perioada, eu te’as sfatui sa te detasezi de el (ochii care nu se vad se uita), altfel chestia asta o sa treaca foarte, foarte, foarte greu. O sa te chinui la inceput, insa asta este leacul cel mai sigur. Alt sfat,incearca sa vezi mereu partea plina a paharului, sa fi optimist ca o sa treci cu bine peste orice, ajuta 🙂 (cel putin la mine da). Iti dorez multa bafta.
Foarte trista situatia. Am trecut peste ceva similar. Am depasit momentul. Stii ce se spune, ca noi oamenii suntem diferiti de animale tocmai prin faptul ca avem ratiune si ca prin ea constientizam lucrurile din jur si tot ea ne poate ajuta sa trecem peste anumite momente din viata. In acelasi timp dispunem de instinct si sentimente. Ei bine, in cazul tau astea-s mai puternice decat orice forma de ratiune. E clar ca baiatul acesta ti-a patruns in suflet mai rau decat simti ca iti circula sangele.
Cel putin asta deduc din vorbele tale. Din pacate nu vad alta cale de iesire din problema decat printr-o indepartare treptata de el, poate nu definitiva, dar macar pentru o perioada. Pune-ti gandurile in ordine. Eu nu-s cel mai pertinent in a da sfaturi.
Dar cum spunea si Cristian mai sus, dragoste cu sila nu se poate. Intr-o alta ordine de idei nici nu poti sa faci ca in parabola biblica in care Iisus care spune “Treaca de la mine paharul acesta”, adica a luat asupra lui vina tuturor. Nu-ti asuma vina pentru situatie. Nu poti ordona inimii, dar o poti “reorienta”. De ce nu ai incercat sa socializezi si cu altcineva gay/bisexual si care ar putea sa-ti miste gandurile si sa te faca sa il placi?
Sa n-ai ganduri neortodoxe, nici sa nu-ti treaca prin minte ideea de suicid sau oricare alta de genul acesta. Viata ta este un dar, fa-o placuta, bucura-te de ea chiar daca nu e momentan implinita. Fericirea vine din bucurii marunte, nu din marile sperante care pot deveni imediat amagiri.
Vreau sa mai scrii, astept in curand vesti bune de la tine. Sa ne spui ca esti fericit si ca accepti sexualitatea ta cu cea mai mare deschidere. N-o considera un blestem. Eu n-o consider asa. Cei ca noi sunt in buna masura mai sensibili, mai open-minded, mai inteligenti si chiar mai altruisti. Nu toti, dar de regula asta ne caracterizeaza. Da un sens existentei tale si nu te pierde cu firea la o varsta atat de frumoasa. Iti doresc tot binele, sincer.
Mda ,asta am patito si eu ku un prieten eu iam spus dupa un an ,si cel mai bn e sa incerci din rasputeri sa il iubesti doar k p un prieten si atat ,eu dupa ce iam spus k sun gay a vorbit k mine o scurta perioda de timp dupa care nu a mai dat nici un semn,asa k dak ai okazia sa fiti din now doar prieteni nu o rata respektai decizia pt a nu il pierde de tot …ca mine…multa bafta ,stefan
Cum spunea si Non_Lose, singurul mod decent in care poti trece peste situatia asta este sa il uiti. A insista nu ar face altceva decat sa-l indeparteze, sa-l raneasca si chiar sa-l faci sa te raneasca. Nu pare sa fie cazu’…din ceea ce ne-ai povestit, departe de tine gandu’ asta.
Cum poti sa treci peste? CRED ca te-ar ajuta mult daca ai incerca sa cunosti oameni noi si daca te-ai deschide fata de alti baieti. In plus, ai putea sa te concentrezi mai mult pe studii, sa te apuci de un sport, de pictat, de citit, de gatit sau diverse alte activitati…Stay busy, sa vezi ce repede trece timpu’. Iar cu timpu, vei uita!
Esti puternic! Stay safe! 😉
Nu cred ca exista vreo persoana care sa iti poata da vreun sfat si sa te ajute cu problema ta dupa mine.Tot ce trebuie sa faci este sa vezi partea plina a paharului.Esti un baiat curajos,ai fost capabil sa-i spui ca-l iubesti si macar acum nu te mai macina intrebarea “dar daca?”.Pe de alta parte cum ai spus si tu suferi ca acum nu mai ai speranta.Oricum un gram de speranta tot mai ai si asta e bine.Bucura-te ca duci o poveste de film daca pot sa-i zic asa si treci printr-o experienta din care vei invata multe in viata.Nu fi buzarant ci ai rabdare ca lucrurile sa decurga de la sine.Daca vreodata va simti ceva mai mult decat o afectiune prieteneasca pentru tine vei avea parte de el,daca nu ,nu trebe sa cersesti afectiune si sa fi agasant.Si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare acum mai bine de 2 ani.A trecut,uneori mi-e greu dar incerc sa vad partea plina a paharului.Si eu am tot 19 ani si sunt ferm convins ca viata va fi plina de surprize placute.Multa bafta si incearca singur sa fi optimist si sa vezi partea plina a paharului.
nu am sa scriu prea multe … Ca sunt la biserica si incep babele sa se uite urat la mn, dar citind povestea ta mi-a adus aminte de chinurile prin care am trecut cand m-am indragostit de colegul de banca … Pueril dar n-ai ce sa-i faci.
Asa suntem programati … Sa ne indragostim de cine nu trebuie si sa dorim ce nu putem avea. Ei macar i cazul meu , colegul s-a transferat si am multumit lui D-zeu pentru asta. Eu nu te pot ajuta cu nimic decat spunandu-ti ca „timpul le vindeca pe toate”.
Nu am sa scriu prea multe … Ca sunt la biserica si incep babele sa se uite urat la mine, dar citind povestea ta mi-a adus aminte de chinurile prin care am trecut cand m-am indragostit de colegul de banca … Pueril dar n-ai ce sa-i faci.
Asa suntem programati … Sa ne indragostim de cine nu trebuie si sa dorim ce nu putem avea. Ei … macar in cazul meu , colegul s-a transferat si am multumit lui D-zeu pentru asta. Eu nu te pot ajuta cu nimic decat spunandu-ti ca „timpul le vindeca pe toate”. Cred ca iti este greu sa treci peste toate astea … dar nu e imposibil! Good luck!
Salut. Pentru inceput trebuie sa iti spun ca articolul tau este foarte bun. In al 2lea rand nu trebuid sa crezi ca doar tu ai o viata grea,crede-ma eu am probleme destule. Revenind la partea importanta,nu are rost sa mai suferi daca tipul ti-a zis ca nu poate fi cu tine. Incearca sa iti gasesti pe altcineva. Chiar daca la inceput o sa ti se para greu pana la urma fara sa vrei vei ajunge sa iti indrepti iubirea spre persoana cu care te vei cupla (la mine a mers mereu). Tu esti cel care hotaraste cand sa renunti. Sper ca ceea ce ti-am zis sa te ajute.
apreciez faptul ca i-ai spus tipului ce simti tu defapt. Tu ai incercat dar nu a fost sa fie, insa acum nu are rost sa iti pierzi speranta. Incearca sa iti accepti “soarta” si sa mergi mai departe. La un moment dat va rasari soarele si pe strada ta.
SI eu am incercat tot timpul sa neg faptul ca sunt “altfel” decat majoritatea. Sunt cel mai mare critic al meu si faptul ca pana nu demult ma consideram un “defect” al societatii nu facea decat sa ma intristeze, dar acum incerc sa ma accept. Ignor “complimentele” ce mi se fac in plina strada de acei oameni limitati si nu mai las pe nimeni sa-mi strice ziua.
sfatul meu: Iubeste-te pe tine insati mai intai, pentru a putea simti dragostea celorlalti!
“ce e al tau e pus deoparte”
Salut, si eu am trecut printr-o situatie similara si acum sunt foarte ok. Iti pot da un sfat din propria experienta incearca sa de departezi de el si incet, incet vei vedea ca sentimentele se vor schimba.
In primul rand incearca sa iei contact cu mai multe persoane din comunitatea gay si vei vedea ca norocul iti va surade. Eu dupa ce am facut toti pasii asia am avut seansa sa gasesc persoana cu care am o relatie si imi este deocamdata foarte bine. Iti doresc multa bafta si te asteptam cu vesti bune.
Si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare. Mda! Cei mai multi ti-au spus sa te indepartezi de el. Usor de spus, greu de facut, mai ales ca iti este si prieten bun. Citind povestea ta parca am retrait pentru o clipa toata durerea pe care am simtit-o si eu altadata.
Da, cea mai buna solutie ar fi sa te indepartezi de el. Nu cred ca ar fi bine să ramaneti ”prieteni pentru o viata”! Ar fi prea dureros pentru tine, sa-l ai mereu in preajma si sa stii ca nu va fi niciodata posibilă o relatie cu el. Ai nevoie de o vointa de fier si incearca activitati care sa te faca sa uiti: implica-te mai mult la scoala, la job, pleaca intr-o excursie si cauta noi prieteni. Sigura vei gasi pe cineva care sa te iubeasca asa cum meriti! Succes!
Boon,
salut. In primul rand, ai o tendinta de a dramatiza, ceea ce nu imi place. Fie ca te referi la problemele avute in copilarie, fie ca este vorba de ceea ce s-a intamplat recent in viata ta, tinzi sa transformi totul intr-o drama. Iar daca tie iti face bine sa fii dramatic, te invit sa te comporti in continuare ca si pana acu. Mie nu imi face bine sa vad ceea ce este rau din fiecare situatie, deci caut sa vad partea buna a lucrurilor ce mi se intampla. Si stii ceva, sunt fericit ca traiesc si ca am parte de orice fel de experienta, fie negativa fie pozitiva! In fiecare caz negativ, ai ocazia sa inveti o lectie buna pentru cursul vietii tale. De exemplu, daca tatal tau era violent cu tine, inveti ca pasiunea pentru violenta este o caracteristica a oamenilor slabi, a oamenilor frustrati, nemultumiti cu vietile proprii. Asa ca pe viitor, tu nu vei folosi violenta. Deci, asa se mai adauga o piatra la constituirea edificiului tau spiritual, care va fi cu siguranta cel al unui om minunat.
Hai sa o luam pe rand. Copilaria nefericita din orice cauza ar fi a facut din tine un om sensibil, un om ce poate darui iubire, un sentiment puternic si nu foarte des intalnit. Esti mult mai deschis in a iubi, esti pe un drum al puterii de a simti pe care putini oameni au sansa sa il cunoasca asa cum o faci tu. Pentru mine copilaria ta nefericita te dezgoleste in a fi un baiat cu un suflet frumos, cu o constientizale a partii spirituale din om, un om care se poate judeca mai intai pe el insusi si apoi pe cei din jur, ceea ce in zilele noastre este un dar FOARTE rar intalnit; apoi ai puterea de a invinge orice norme care iti spun ca sufletul tau nu e normal sa simta iubire fata de un suflet de barbat, iarasi imi spune despre tine ceva frumos: ca ai curajul de a iesi din tiparele societatii si din normele dupa care se ghideaza in general turma in care traim si poti gandi, simti, visa pentru tine insuti, fara influente din exterior, deci asta te face un om original, curajos si independent, ceea ce IARASI este FOARTE rar intalnit prin turma. 🙂
Apoi referitor la ceea ce ti s-a intamplat… e un lucru superb. Iubesti un om pe care il cunosti de 12 ani. Te invidiez. Altii spun ca iubesc doar vreo 2-3 ani… dupa casatorie sau dupa convietuire. Tu iubesti de 12 ani si repet, sunt invidios. DAR daca il iubesti inseamna ca il si respecti, inseamna ca te pui si in locul lui si inseamna ca il intelegi si tu cum te-a inteles si el (care iarasi e o fericire, pentru ca prea putini oameni reusesc sa inteleaga faptul ca unii baieti iubesc baieti.) Ar trebui sa fii fericit ca te accepta, putea sa reactioneze total opus, sa ai neplaceri pentru ca i te-ai destainuit. De ce crezi ca este o drama? Pentru ca ce? Pentru ca nu a sarit in bratele tale sa te sarute cand i-ai spus? ca nu ti-a spus ca viseaza si el o viata cu tine alaturi?
Gandeste-te ca TU simti ceea ce simti (nu el), ca TU aveai sperante in a avea o relatie cu el (el nu a sperat asta), ca TU vrei mai mult decat ceea ce a fost pana acum intre voi (nu el). Nu este vinovat cu nimic el daca nu simte sau daca NU VREA SA ARATE ca simte, nici fata de tine, nici fata de el insusi.
Gandeste-te ca poate el avea aceleasi intrebari ca si tine in gand, dar poate a fost foarte speriat de ele si nu vrea sa auda de asa ceva. Poate e socat ca tu AI SPUS. Poate stia ca simti mai mult pentru el. Nu poate, ci eu sunt convins ca a stiut, asa ca a reactionat foarte calm cand i-ai spus ca esti bi. Dar acum de ce ii ceri inapoi ceea ce TU simti? Daca nu poate? Daca ii e prea frica sa isi recunoasca lui insusi, dar apoi altcuiva ca si lui ii plac baietii? Nu ii cere nimic inapoi. Si nu fi atat intrigant in a-l intervieva despre ceea ce simte el sau crede el. Te-a acceptat in continuare langa el. Nu e bine? Nu asta vrei? Sa fii langa el? De ce vrei sa iti confirme prin cuvinte ceea ce ai cu el de 12 ani? Daca va simti, cred ca iti va spune singur, asa cum nu ai mai putut sa nu ii spui ca tii la el. Lasa-l sa fie in continuare fericit langa tine, nu il presa acum… Tu ai copt 2 ani de zile… acum lasa-i si lui timp. Si daca va simti si el ceea ce simti tu va fi frumos si iti va spune singur. Sau iti vei da sigur seama.
Sfatul meu este sa mergeti asa in continuare si sa fii fericit CU el. Faceti aceleasi chestii ca si inainte, distrati-va, ca si cum nu i-ai fi spus niciodata si nu i-ai fi cerut niciodata sa vorbeasca si el despre asta. Intr-un cuvant, fiti voi insiva in continuare. Si in timp poate il vei iubi tot pe el, sau te vei indragosti de altcineva, cu tot cu amicul tau cel mai bun langa tine.
Eu am patit exact la fel cu deosebirea ca eu si amicul meu dormeam si noaptea impreuna (timp de un an). I-am spus, i-am cerut sa simta si el, si l-am pierdut. S-a insurat (si el) si acum ma invita sa experimenteze. Dar intre timp, eu am mai iubit… Apoi … am procedat altfel si a fost foarte bine, este si acum… 🙂 Il iubesc si ma iubeste. Si ne intalnim din cand in cand si… ne sar flocii pe pereti. Si snutem amandoi fericiti, fara sa mai avem o relatie, fara sa ne vedem non-stop (la un moment dat ne-am dat seama ca am stat nedespartit timp de un an de zile. Iti dai seama? NEDESPARTITI.) si e chiar foarte frumos.
Si nu se stie ce se poate intampla in viitor, dar atata vreme cat ne simtim amandoi bine, fericiti, e ok. 🙂 Eu cel putin stiu ca sunt. Dragostea rezista in timp, spatiu si transcende toate limitarile aparentei realitati in care traim. Crede-ma. Daca tu simti DRAGOSTE, crede-ma ca vei fi fericit, orice s-ar intampla intre voi doi. Sunt sigur ca atat tu cat si el, veti fi fericiti daca simti DRAGOSTE.
Ei ce zici? Acum mai plangi?
Imi iertati tendinta de a vrea sa fac oamenii fericiti! Boon, daca esti de parere ca fie si un firicel din ceea ce am scris nu este valabil pentru propria-ti existenta, te rog sa ma ierti ca am indraznit sa ma var in pielea ta pret de cateva randuri bune pentru a extrage esenta frumoasa a lucrurilor din viata ta. Eu as spune ca esti un baiat deosebit si ar trebui sa fii mandru de tine.
Whoa, sincer nu ma asteptam sa va implicati atat de mult. Asta ma face sa ma simt inconjurat de oameni carora le pasa, iar asta parca face sa mai rasara soarele si pe strada mea.
Da stiu, dragoste cu sila nu se poate, nici eu nu vreau asa ceva, n-as indrazni niciodata sa-i cer asa ceva, as fi ipocrit. Dar mi-e greu sa nu ma gandesc macar la asta, mi-e greu sa-mi controlez gandurile si emotiile. Si nu, FireMan, nu tind sa dramatizez, sau paote fac asta, dar sigur nu voluntar. Sunt coplesit de emotii cand ma gandesc la lucrurile astea, mereu. Uneori tind sa cred ca sunt instabil emotional (nu stiu exact ce vrea sa fie asta, pur si simplu asta mi-a venit in minte, poate ar trebui sa consult un psiholog(?) )si poate d-asta am ajuns sa dramatize putin. Oricum, toata povestea mea, din punctul meu de vedere, este o drama, dar, probabil, asta imi pare asa tot din cauza emotivitatii mele. Sunt o persoana care iubeste, caruia ii pasa, care s-a maturizat cu mult inainte de vreme. Cum spun si prietenii mei, sunt prea protector, prea ii tin in lesa pe toti, imi pasa prea mult. Dar ce pot face? Asa sunt, nu-mi pot stapani emotiile.
@Admiral Rauss
Din pacate am avut ganduri neortodoxe deja, pfoi si inca de cate ori m-am gandit la suicid, dar n-am facut-o. Cred ca datorita mamei nu am facut asta. O iubesc prea mult si daca as face asta practic as omora-o odata cu mine, iar pentru asta as merita sa ard in focul vesnic. In schimb m-am gandit de multe ori cum ar fi fost daca as fi disparut/murit accidental, fara voia mea. Ar fi rezolvat multe. Dar iar incep sa dramatizez. Anyway, n-am fac asta, stiu ca viata e un dar si ca trebuie s-o traim cu bune sau cu rele, s-o infruntam. Ah si am vazut ‘Prayers for Bobby’ film sugerat de tine intr-un alt post. M-a facut sa-mi dau seama ca nu doar eu am probleme, ca nu sunt singurul care trece prin asa ceva. Ca toti simtim ceea ce simt eu, dar ca modul in care luptam cu asta difera.
Nu stiu ce vesti bune voi putea sa aduc vreodata, dar voi incerca sa mai scriu, chiar daca nu asta e punctul meu forte. Eu pot doar sa simt, nu sa si transpun ceea ce simt in cuvinte. Uneori am impresia ca aberez.
@FireMan
Da, dramatizez, dar nu pentru ca vreau sa cersesc mila sau sa va fac sa va pese, ci pentru ca asta simt si asa stau lucrurile in sufletul meu. Cel putin aseara cand avusesem o mica disputa cu cineva si iar eram prost dispus.
Iti multumesc pentru relatarea ta si pentru lucrurile frumoase pe care le-ai spus si sfaturile pe care mi le-ai dat. Se pare ca esti o persoana optimista, mereu fericita. Voi incerca sa invat de la tine. Nu stiu cat de deosebit sunt, si cat de rare sunt aceste ‘calitati’ despre care vorbesti, dar pot sa spun ca am fost cat se poate de sincer in ceea ce am prezentat, evident, o prezentare subiectiva din perspectiva victimei. Ma bucur ca in cazul tau lucrurile au luat o intorsatura asa de fericita, desi nu cred ca la mine vor sfarsi asa, oricum imi doresc doar un lucru, o dorinta, sa fiu fericit, cumva, cu cineva, nu neaparat cu el. La urma urmei nu-l vreau neaparat pe el, vreau doar sa fiu fericit, sa simt ca sunt iubit in aceeasi masura in care iubesc. Nu cred ca ma voi putea indeparta de el in mod voluntar, dar poate soarta o sa ne faca o surpriza, mai ales ca deja ne separam putin, amandoi am pornit pe carari diferite la facultate, in acelasi oras dar pe alte drumuri. Poate asta e calea.
Va multumesc pentru raspunsuri si am sa tin cont de tot ceea ce mi-ati spus.
Boon
Boon, cand am spus ca dramatizezi nu am intentionat sa te jignesc, ci sa iti subliniez faptul ca ai tendinta de a vedea numai partea goala a paharului, nu si pe cea plina. Drama e in mijlocul nostru, nu ar trebui sa te temi sa dramatizezi, ba dimpotriva, iti recomand sa dramatizezi la maxim momentul, dar mai apoi sa mergi in extrema cealalta si sa spui ce vezi si de acolo de sus. Abia atunci vei putea lua decizii fara sa iti afecteze fericirea.
Si legat de dereglari psihologice… ma dezamagesti. Ce dovezi mai vrei, in afara de fericirea ta, care este cea mai puternica dovada, ca sa stii cu certitudine ca ceea ce simti este extraordinar de frumos, este bine, nu este ceva negativ? Daca tu nu esti convins ca iubirea pe care o simti este ceva pozitiv, apoi cum vrei sa inteleaga el ca ceea ce simti tu este ceva pozitiv? 🙂
Apoi sinuciderea este alegerea oamenilor cu putina minte, dupa parerea mea. Daca te sinucizi, cel putin pentru mine esti cel mai mare prost. Si stii de ce? Pentru ca nici macar nu iti permiti sa mai ai timp ca sa observi ca ceea ce vezi acum in viata ta e doar partea negativa si ca poti vedea ambele.
E normal sa nu ai incredere in calitatile tale la varsta ta. Eu eram si mai demoralizat decat tine si nu am avut chiar mari greutati in viata. Dar cu timpul am crezut in ele. Asa o sa fii si tu. Mandru ca existi. Punem pariu?
Si nu, lucrurile nu au luat singure o frumoasa intorsatura, si nici macar cu acelasi baiat. Lucrurile au evoluat, am invatat sa vad partea frumoasa si odata cu asta, am ajuns la concluzia ca sunt un norocos ca am trait evenimentele negative pe care le-am trait, pentru ca altfel, nu as putea fi ceea ce sunt acum. Si imi place cum sunt acum. Ma simt foarte bine.
Si nu mai vorbi despre experienta ta ca se va sfarsi daca tu iti doresti sa mai continuie, pentru ca ii vei influenta cursul, punandu-i sfarsit fara sa vrei. Daca te gandesti macar ca va sfarsi, va sfarsi, fii sigur de asta. Dar daca nu vrei sa sfarseasca, vei face tot ce crezi ca e bine sa faci spre a nu sfarsi. De ce o relatie trebuie sa aibe un sfarsit? de ce conteaza timpul asa mult intr-o relatie. Odata ce l-ai iubit, va ocupa o parte din sufletul tau mereu, indiferent ce va urma. Nu ai cum sa pui capat decat in mod aparent, din frica de a nu suferi. Dar ceea ce simti nu se poate sterge. Nici pentru tine, si incepe sa te gandesti ca nici el nu cred ca vrea sa nu te mai vada niciodata. Lasa-l, da-i timp… nu te panica, ai rabdare, simte in continuare… nu pierzi nimic. Si mai ales, fii tu cel care ai fost si pana acum pentru el. Este cel mai important. Nu ii cere nimic, pentru ca mai frumos e atunci cand vine de la el, fara sa ii ceri tu nimic. Mult mai frumos.
@Boon: smile. Totul va fi bine si vei reusi sa treci peste. Eu te inteleg foarte bine pentru ca si eu trec acum prin ceva asemanator ba chiar si mai rau pentru ca nu pot sa-i zic ce simt baiatului dar ma lupt sa rezist pentru ca altfel as plange non-stop,crede-ma!
cred ca s-a zis tot ce se putea zice bun si imi place sa vad ca atatia oameni au sarit cu sfaturi. ce pot sa zic ca a functionat la mine intr-o situatie asemanatoare e ca am rupt legatura cu persoana respectiva pentru cateva saptamani si mi-a fost mai usor sa trec peste. chiar zilele astea am reluat legatura cu el si m-am simtit foarte bine sa vorbesc cu el fara sa simt nimic mai mult decat un sentiment de impacare si de bucurie ca suntem inca prieteni si nu mai sunt asa de “fermecat” de el 🙂 sper sa gasesti o cale sa rezolvi problema!
as vrea sa repet ce au zis si altii. te rog sa nu vezi orientarea ta sexuala ca un blestem, trebuie sa te accepti si sa te simti confortabil in pielea ta si o sa fie tot mai bine. si uite daca filmul “Prayers for Bobby” te-a facut sa te simti mai bine si ti-ai dat seama ca nu esti singur cred ca site-ul asta: http://www.itgetsbetter.org o sa te ajute sa realizezi si mai tare ca nu esti singur si ca au trecut si altii prin ce treci tu si ca lucrurile o sa fie mai bine!
numai bine iti doresc!
Niciodata sa nu-ti para rau atunci cand esti sincer. “Cine a gasit un prieten a gasit o comoara”. E normal in viata sa se indragosteasca doar o parte iar celalalt sa raspunda negativ. Daca il iubesti trebuie sa-l lasi liber. Cand cineva mi-a spus ca m-am indragostit de nevasta lui, am avut un sentiment de mandrie chair daca nu a fost adevarat. Eu unul sunt mai slab ca tine. Nu as avea curaj sa spun prietenilor mei ce fel de orientare am.
Daca el te accepta asa cum esti si vrea sa fii prietenul lui, ofera-i aceasta sansa. Nu cred ca trebuie sa-l parasesti. Nu a facut nimic grav. Nu e vinovat ca nu impartasesete aceiasi orientare. Poti iubi oamenii chiar daca tu esti altfel sau ei sunt altfel. Acum te cunoste mai mult si mai bine. Are si el dreptul sa fie fericit chiar daca este heterosexual si are un prieten bisexual. Omul a fost creat liber.
avocatus esti un spirit nobil dar si gingas.
ATENTIE man la mocofani.
mya rezista maine va fi mai bine iar poimane sigur vei zambi.
rst se simte inima in ceea ce ai zis, asa ca si TU esti unul din cei multi care au sarit in ajutor.
Nu ma las eu asa usor invinsa de o iubire neimplinita. Dar oricum nu ma incuraja pe mine acum e vorba doar de Boon. Eu m-am hotarat sa trec peste pt ca pe acel baiat nu prea il mai vad prin oras si oricum…he is too hot for me ^^
asa mya fi barbatul casei. poopic. 😛
I’m the man b-) pop si eu si ms de compliment
@cristzymaykei Spune-mi te rog ce inseamna mocofan si in ce sens sunt gingas. Multumesc
@Avocatus – Mocofani – aia are seamana cu Victor Ponta sau Catalin Botezatu, iar gingasi – aia ca Basescu =)). Glumesc. Iti explica el mai bine 😛
Oh nuuu…
😉 Multumesc Rauss esti mereu la locul potrivit.
Nu politizati si site-ul asta, va rog. Deja am fobie de politica.
Când ajungi să vorbești despre ce simți, e deja un fel de ratare. Mărturisirea sentimentelor e un act disperat – aproape că aduce a șantaj. Dacă celălalt nu observă ce se întâmplă cu tine, dacă privirile lui te ocolesc, alunecând pe lângă tine în loc să se oprească asupra ta cu interes, la ce bun să-i scoți ochii imaginându-ți că astfel îl ajuți să vadă mai bine. Ochii nu pot fi de împrumut, iar simțirea care menajează simțurile nu e simțire.
Aici nu e vorba despre preferințe sexuale. Homosexualitatea și heterosexualitatea sunt, ambele, simple scuze pentru evitarea intimității dintre oameni. Sexul e, în sine, cel mai bun mijloc de a scurtcircuita căile intimității, făcându-le astfel nefuncționale. Prin asta, sexul reprezintă cea mai bună scuză pentru o eludare elegantă a pericolelor la care ne expune intimitatea, fiind în același timp și un mod… comod de a evita apropierile care te indispun.
Asta nu înseamnă, evident, că sexul nu poate exprima și o atracție reală. Numai că sexul nu poate fi nici măsura, nici dovada apropierii care există între doi oameni (cât și dacă există). Dacă există intimitate, ea nu se poate exprima decât sexual, însă nu orice experiență sexuală e rezultatul intimității.
Două lucruri trebuie avute în vedere atunci când sentimentele nu par a fi împărtășite. (1.) Grăbirea sau provocarea unui deznodământ sexual al relației nu face decât să agraveze sentimentul de separare. E ca și cum ai pune un copil în postura unui adult, pentru ca apoi să constați eșecul total (sau dezastrul) unei asemenea abordări. (2.) Frustrarea resimțită într-o astfel de relație, în care unul din parteneri se simte neglijat sau nesatisfăcut de simpla prezență a celuilalt, e deja o dovadă că la mijloc nu e vorba de iubire. Contrar opiniei comune, iubirea nu cere sacrificii, iar atunci când unul din parteneri suferă el a încetat de drept să mai iubească (chiar dacă, în fapt, el încă mai crede că iubește).
Iubirile se nasc și mor. Uneori, ele mor pur și simplu pentru că nu sunt hrănite. O scânteie autentică, care aprinde fitilul unei legături, poate sucomba înainte de vreme din varii motive. În multe situații partenerii nu pot ajunge unul la celălalt deși o reală apropiere există. Există multe tipuri de interferențe care parazitează o relație, până la secarea ei completă de energie și de viață. Uneori sunt doar obstacole interne, proprii fiecărui partener, pe care nici unul nici celălalt nu au puterea de a le înlătura, iar alteori influențele externe sunt cele care pecetluiesc soarta relației, prevenind formarea unui cuplu în adevăratul sens al cuvântului.
Nu știu dacă e cazul ca o astfel de iubire bolnavă să mai fie cumva resuscitată. Iubirea cu sechele nu prea mai are timp de poezie. Dacă, totuși, e cumva ultima șansă a cuiva de a iubi, poate ar merita încercată o salvare, deși rezultatul va fi probabil un cuplu în care fiecare nu va mai fi bun de altceva decât să-i țină celuilalt de urât și să-i lingă rănile.
Iubirile trebuiesc trăite, atunci când șansa le surâde. Altfel, devin în scurt timp cazuri depășite. Ne putem da seama de asta atunci când ne vedem nevoiți să ne mărturisim iubirea precum un bolnav care-și mărturisește durerea de oase.
😎
@Grid – la mine place la tine (sic! :P). Le spui bine. As vrea sa te vad mai des prin preajma 🙂
@Grid, totusi eu cred ca iti trebuie mult curaj ca sa poti sa iti marturisesti sentimentele celui pe care il iubesti mai ales atunci cand este facuta public si nu cred ca e un act de disperare.
Prin marturisirea sentimentelor, poate omul a incercat inca odata sa isi salveze relatia. Uneori merge, alteori nu.
Dar indiferent care ii va fi decizia e bine sa i-o respecti .
Sentimentul iubirii este minunat dar ne face si extremi de slabi uneori,daca il iubesti trebuie sa intelegi ca iubirea ta va ramane in situatia de acum doar la stadiul de sentiment,trebuie sa-l intelegi nu este atras de barbati si atunci o experienta sexuala cu tine i-ar produce repulsie ,stii albul este alb negrul este negru cu cat intelegi mai repede asta iti va fii tie bine .
Salutari, eu sunt nou pe aici, defapt, ca sa fiu sincer e prima mea vizita. Am citit “postul” tau si toate comenturile, si cred ca ai tendinta sa faci o confuzie:
“Sa ma indepartez de el nu e o optiune, pentru ca suntem prieteni buni inainte de toate. Atunci ce altceva as putea face?”
Odata ce te-ai indragostit de el, prietenia a trecut pe plan secund, asta daca nu a fost inghitita cu totu de sentimentele tale, iar a zice ca indepartarea de el nu e o optine, e un fel de a spera ca ceva se va schimba. “In dragoste si razboi nu exista reguli”, spre rusinea mea nu stiu cine a scornit-o dar mare dreptate avea, nu cred ca ai gresit prin actiunile tale, cine stie poate ceva de contextul in care ai plecat la razboi, dar asta numai tu ai cum sa sti, oricum ce incerc sa zic e ca atunci cand te lupti fara limite, exista posibilitatea sa si pierzi fara limite … . Am trecut si eu printr-o experienta similara (doar ca intensitate) acum un an cu o duduie, si dupa multe momente stupide de incertitudine si depresie, am incercat sa fiu sincer cu mine, si sa-mi accept infrangerea pentru a putea invata din ea. Daca iubesti cu adevarat pe cineva si vrei ca acea persoana sa fie fericita (eu unu nu sunt inca capabil de asta, dar macar incerc sa nu mai fiu asa egoist), trebuie sa incerci sa privesti viata prin ochi ei\lui, si in unele cazuri poti sa fi surprins ca tu nu apari deloc in acel orizont vizual.
Astea fiind spuse, tin sa imi cer scuze ca v-am “mintit” atat de mult, si sa mentionez ca desi am incercat din rasputeri sa nu mai comunic cu dudia, toti mai avem si momente slabe, si imi tremura in continuare mana pe telefon cand vorbesc cu ea, asa ca sper ca cele spuse vor fi privite doar ca o parere personala si nimic mai mult.
Mult Succes!
Povestea ta nu este în nici un caz singulară.
Spun asta pentru că în mare asta misa întâmplat şi mie. Ne înţelegeam perfect unul cu celălalt, pur şi simplu nu exista mai nimic despre care nu vorbeam deschis.
La început nu l-am privit ca pe cineva de care m-aş îndrăgosti, dar s-a întâmplat.
Odată ce ştia că îl iubesc TOTUL s-a schimbat.
Chiar dacă zicea că nu se citea în ochii lui, dezamăgirea, scârba, furia, dezaprobarea.
Ironia era că nu mă aşteptam neapărat la un răspuns pozitiv din partea lui ci doar la un suport, sprijin, acel cineva cu care obişnuiam să vorbesc despre orice. Instrucţiunile primite însă au fost foarte clare şi fără loc de interpretare, “încetezi tu sau nu mai eşti prieten cu mine”.
Nu aveam problemă cu asta doar că suferi când auzi asta şi nu ai cu cine vorbi. Când ai o problemă în relaţia ta cu prietenul tău de care eşti îndrăgostit nu prea vezi oameni care sunt gata să te asculte, eşti pe cont propriu, să taci, să suferi acolo în tăcere, să plângi că nu ai cu cine vorbi. Cam pe atunci te şi gândeşti foarte serios dacă viaţa merită trăită. Şi asta cu zâmbetul pe buze pentru că bineînţeles te mai întâlneşti cu lumea. Odată ce am ajuns să mă gândesc la asta mi-am zis aşa: nu va înţelege niciodată ce simt pentru el, nu poate înţelege, nu îmi oferă nici un fel de sprijin şi vrea să se îndepărteze de mine.
Nu era decât o chestiune de timp până când toţi vor şti de sentimentele mele pentru el (nu de la mine) şi bineînţeles nu lumea nu a ezitat să pună o etichetă de genul: “Aaaah e gay dă-l dracu de aci, nu îl invităm că îi plac bărbaţii” Chestii cretine la care nu te aștepți de la oameni în toată firea. Majoritatea persoanelor din România înţeleg că ori eşti gay ori eşti heterosexual. Nimeni nu m-a întrebat: “Eşti bisexual?”
Gândirea asta alb-negru m-a făcut să înţeleg că în România nu se merită trăit.
Dacă ai ocazia pleacă într-o țară care îşi tratează cetăţenii mai cu demnitate. Unde cetăţenii ţării respective înţeleg că a fi gay, bisexual, transsexual sau lesbiană este normal.
Îţi urez mult succes în viaţă.
Si la mine e la fel dar nu-mi iubesc prietenul.Gandeste-te ca daca nu veti mai fi prieteni o sa va doara mai tare.Incearca si indrogosteste-te de altcineva sau sa-i fii best friend cu adevarat si cu timpul nu-l vei mai iubi.Mai bn e sa ramaneti prieteni.Bv mi-a plack sa-l citest :).Succes
Pai ce sa zik te inteleg styu kum te simti trec prin aceleasi momente apraope de 2 ani imi iub ceea mai bun pr dar nu pot fi ku ea.Incerc so uit dar mie greu iar ea nu vrea k sa ma indepartez de ea dar cred k ar fi mai bine.Zi de zi sufar si nustyu ce sa mai fac.Deki cel mai bine ar fi sa incerci sa-l uiti ptr k dak vei sta toata viata asa nu vei avea nimik .Asa ka iti urez bafta prietene!
Boon faptul ca am uitat sa-ti aleg un Mos, m-a adus ca sa-ti recitesc articolul, pentru ca sa imi fac o idee de ce ti s-ar potrivii.
Dar acum imi pun o intrebare si cred ca ar trebui sa ne spui cum au mai decurs lucrurile din vara trecuta pana acum. Cum se prezinta situatia? Cum se simte inima TA acum? Cum vezi lucrurile azi? Ai vre-un regret?
Cred ca nu sunt singurul care doreste un raspuns si cred ca este chiar recomandabil sa vedem cum evolueaza lucrurile in timp.
Insa TU decizi daca meritam sau NU, daca poti sau Nu sa ne raspunzi.
am patit la fel si eu
La fel sunt si eu, asa simpt si eu pentru un prieten si imi este si vecin, acuma el e plecat in Germania, ne-am certat pe facebook, acuma plange inima in mine cam 40% pentru ca astept sa vina in tara sa vorbesc cu el.. Am incercat sa caut pe alcineva, dar nu gasesc, ma rog la Dumnezeu sa-mi trimita o femeie in viata mea, nimic. Nu exista femeie sau barbat care sa tin cum tin la el, refuz si familia doar pentru el, este o persoana foarte frumoasa ca nu-i gasesc nici un defect. As da totul pentru el, mi drag imi vine sa mor dupa el.
Uite ce este … Și eu trec exact prin aceeași situație, este de o greutate morbida. Eu nu am putut și nu pot spune nimănui. Este adevărat, îl simt în orice componentă, mă gândesc dimineața și seara la ea, pot spune că-l iubesc și asta îmi omoară timpul. Vei trece peste, când și cum nu știu, dar într-un final o vei face. Găsește-ti pe altcineva, fă ceva. Eu de vreo lună plâng încontinuu. De ce? Pentru că mă urăsc pentru ceea ce simt și ceea ce sunt. Am avut multe relații cu diverse fete, am iubit fete, însă el este primul băiat pentru care am această atracție și nu-mi este ușor. Dar voi trece peste. Ideea este că-l vad zilnic, în caminul studențesc. Baftă în a-l uita!