Surpriza zilei vine de la Thalía, căreia i-am simţit lipsa în ultimii ani. Absenţa ei s-a datorat naşterii fiicei sale şi dorinţei de a se dedica familiei. Acum, în loc să ascult o melodie de-a ei în Winamp, am căutat-o pe net şi astfel am aflat de noul single: “Equivocada”.
Mi-a plăcut enorm apariţia ei extrem de simplă. Supranumită de multe publicaţii “Împărăteasa frumuseţii”, Thalía şi-a prezentat superba şi profunda piesă nouă, cu un look simplu, necoafată şi cu un machiaj absolut minimalist. Îmi place extraordinar de mult!
Felicitări, Thalía! Mă bucur că ai revenit pe scena muzicală!