No menu items!

I’m gay, so what?!

Acelasi autor

Puţini sunt Îngeri „part. 2” – sărutul unui demon!

Pentru a continua articolul trecut „Puţini sunt Îngeri”, voi intitula astfel acest articol, să-i zic, puţin ambiguu. Pentru început, voi încerca sa mulţumesc unei...

Puţini sunt îngeri – între fantezie şi lumea reală, momente din viaţa unui „bi”

Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu nu pot sta cu gândul la sutele de probleme care trec prin viaţa mea, atunci când iubirea...

Ce înseamnă a fi „tu” în zilele noastre?

Bună tuturor! Se pare că am dat-o în bara cu primul articol. De ce spun acest lucru. Heee! Am ataşat greşit URL –ul, ori cum...
Orochi
Orochi
To you who have never died, may I say: Welcome to the world!

Buna tuturor,

Am dorit sa aduc in discutie un subiect care pe mine personal ma nelamureste de ceva timp si la capitolul caruia sunt novice, dar ma intriga in acelasi timp.

Foarte multa lume se sperie si-si face crucii, atunci cand aude termenul “homosexual” ori “gay”; un lucru care pe mine personal ma dezgusta. Nu sunt contra exprimarii opinei celorlalti, dar nu suntem o specie, sau o secta care vrea sa atraga adepti ori mila cuiva. Suntem oameni, egali in drepturi cu oricare altii, ce-si doresc “un loc al lor sub soare”, neintelesi si in ultima instanta detestati de majoritatea. Suna atat de crud spus astfel! dar cu toate acestea, un aspect real.

Am aflat de curand ca sunt gay; printr-o pura intamplare, mi s-a confirmat ceea ce negam de mult timp. “Natura mea emotionala”, sunt constient ca poate nu am ales bine termenul, se indreapta catre partea masculina, careia ii simteam lipsa de cativa ani. Nu am avut contact cu nicio persoana de aceeasi orientare sexuala ca si mine, iar acest lucru m-a facut sa ma inchid in mine, evitand practic sa mai vorbesc cu lumea din jurul meu, inclusiv cu propria familie. Am negat aceasta emotie care ma defineste de la varsta de 14 ani si pe care am constientizat-o pe tot parcursul acestor ani care s-au scurs. Sunt constient ca nu am facut bine ca am ales aceasta cale, afundandu-ma in socializarea scolara, fiind mai de graba un soarece de biblioteca, in loc sa ma cunosc pe mine insami. La toate acestea se adauga si teama de a spune familiei ce sunt; deseori ma intrebam ce sunt, iar raspunsul mi-a fost dat de o prietena foarte draga. “Esti un om, ca toti oamenii!”, imi zicea ea, “care are dreptul la cei 26 de ani sa decida singur pentru el si sa-si faca o viata langa cine vrea, fara sa-i pese de comentariile si mofturile altora”. Pe buna dreptate, va marturisesc, ea ma intelege cel mai bine, si este singura care ma asculta.

Am avut si o reactie stranie din partea familiei, aici ma refer la mama mea, care mi-a zis “nu vreau sa aud asta, nu pot sa-mi inchipui ca copilul meu este gay”. Deci, sincer, eu unul nu am curaj sa-i marturisesc secretul meu, pe care l-am tinut in mine atat amar de vreme si care inca ma macina pe interior.

Am avut curajul sa marturisesc ceea ce sunt unor amici, care au reactionat total rational si normal, spunandu-mi la randul lor ca cunosc un cuplu gay, de foate mult timp si nu au nimic impotriva, daca si eu as fi. Acest lucru m-a surprins si mi-a dat curaj sa sper ca nu sunt un “ciudat”, asa cum ma privesc majoritatea;  si acest lucru ma doare uneori… cred ca indiferenta lor.

Am purtat discutii si cu un psiholog la care merg momentan, datorita unei caderi nervoase din cauza a mai multor probleme acumulate in timp, la care nu am putut face fata; simtind nevoia sa vorbesc cu un specialist. Acesta m-a lamurit oarecum, in anumite privinte, indemandu-ma sa fac ceea ce cred ca este bine si ma face fericit. “Atat timp cat tu esti fericit, asta e tot ce conteaza”, imi zicea acesta.

Credeti-ma ca nu am curaj sa afirm in fata familei mele ca sunt “gay”, sau cum s-o numi aceasta stare euforica, dar ma doare ca nu pot impartasi propriei mele familii ceea ce sunt cu adevarat. Nu vreau sa vi se para ca ma plang, dar doresc sa aflu si eu parerea voastra, a celor care a-ti trecut prin circumstante asemanatoare. Si la ora actuala nu am curaj sa ma afirm, cu toate ca visez la o relatie cu cineva. Si da, am zis deseori “Si daca sunt gay, ce?”

Nu vad o mare problema sa recunoasti cine esti cu adevarat, insa depinde cui marturisesti. Oamenii din Romania nu sunt inca pregatiti sa accepte aceste tendinte care apar si pe care le considera imorale si impotriva bisericii. Sunt credincios ca tot omul, dar nu ma defineste ca crestin mersul al biserica, ci ceea ce Dumnezeu mi-a dat sa fac si sa fiu.

Va rog sa ma scuzati daca am deviat de la subectul propus, dar am atatea intrebari fara raspuns la care tot caut o revelare corecta si calma.

Va multumesc pentru orice sfat pe care mi-l dati.

Previous article
Next article
Vezi si...

1+1=1

De ce toată lumea visează la iubire ca și cum ar fi ceva extern? Ceva ce înseamnă mereu ”mai mult” sau care presupune întrebări și răspunsuri? De ce nu suntem mulțumiți niciodată? De ce alergăm în continuu după ceea ce nu avem? După ceea ce ni se pare imposibil...

Articole din aceeasi categorie