No menu items!

DarkQ și comunitatea virtuală LGBTQ din România

Acelasi autor

Collaboration

Am urmărit de mai mult timp evoluția DarkQ și țin minte că întotdeauna am fost impresionat de calitatea multor articole publicate pe acest site. De la pamflete până la file de jurnal, ori de la strigăte de disperare până la studii bine documentate, cred că acest blog colectiv reflectă foarte bine colectivitatea gay din România: una aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare, pestriță, cu discrepanțe mari între membrii ei, cu simțul umorului și imaginativă. Dar de asemenea și una timidă, ascunsă, cu unele complexe de inferioritate, explicabile de altfel, prin gradul ridicat de homofobie al societății românești.
La o privire de ansamblu asupra unor alte inițiative LGBTQ din mediul virtual, am mai remarcat și alte forumuri, site-uri sau bloguri „de profil”. Însă nu am mai întâlnit niciunde această efervescență spirituală, ca să-i spun așa, specifică probabil unui blog colectiv și făcută posibilă prin efortul unor oameni pe care nu i-am cunoscut personal, dar pe care îi admir. Și ce deosebit este acest mediu de alte inițiative, care în loc să construiască – distrug, fiind o mărturie vie a unei stime de sine absente, umflată periodic câte puțin prin noroiul aruncat în alții.
Nu îmi ascund entuziasmul de a putea participa împreună cu voi în DarkQ. Eu nu îl văd doar ca şi un blog colectiv, ci și ca un spațiu virtual care ne poate uni, în care avem oportunitatea să facem schimb de idei, valori și experiență. Iar într-o țară în care încă suntem văzuți ca niște marginali, poate chiar de acest lucru avem nevoie: de o comunitate virtuală care să permită formarea unei identități colective, dar care să ofere și avantajele anonimatului (necesare, pentru unii).
Dincolo de „efectele perverse” ale vizibilității LGBTQ în viața cotidiană românească, descrise cu un umor spumos de către unii contribuitori, sunt convins că în spatele măștilor se află niște oameni minunați. De la doctori la hamali, de la puștani la seniori, fiecare dintre noi are viața lui și ceva important de spus, chiar dacă poate nu conștientizează acest lucru acum. Nu sunt de acord cu cei care văd numai lucrurile rele în comunitatea noastră. Dimpotrivă, sunt determinat să le văd numai pe cele bune, conștient fiind, ca și voi probabil, că orice dar (cum consider atracția față de persoane de același sex) este însoțit și de anumite dificultăți ori obstacole, care, aparent de netrecut, nu sunt insurmontabile.
Mă bucur că mi-am făcut în cele din urmă curaj de a vă scrie (după mai multe încercări abandonate) și închei această primă „filă de jurnal” prin a prezenta câteva propuneri adresate lui RobertG în particular, dar și tuturor celorlalți participanți:

1. Luând în considerare multe dintre problemele descrise până acum pe aici, poate ar fi o idee bună introducerea unei secțiuni pentru consiliere, pe care o pot face voluntarii specialiști în acest domeniu (psihologi, sociologi, pedagogi, doctori), pentru situațiile în care chiar sunt necesare asemenea intervenții. Desigur, mă ofer primul să contribui la acest efort.
2. Construirea unei LGBTQ Shared Treasure (urmând modelul noii platforme European Shared Treasure – EST), în care să putem pune la dispoziția celor interesați documente și fișiere utile dezvoltării personale și formării unei culturi LGBTQ. Poate sub forma unei biblioteci virtuale de Gay Studies ori plaforme de peer-sharing, cred că această inițiativă ar putea avea un impact mare, dacă ar fi implementată într-un mod organizat și la nivel colectiv, nu fragmentar și ocazional de către unii participanți – fenomen care duce la inegalități în accesul la informații.
3. Includerea opțiunii de a vedea cele mai citite/apreciate articole/postări (dacă nu cumva există deja și nu am observat-o).

Vă doresc o zi cât mai frumoasă!
Al vostru,
Bagboy

5 COMMENTS

  1. Moartea suspecta a unor oameni intersectati cu mine in anii din urma,propria mea manipulare psihotronica contra gay-ilor si acuzele unora de pedofilie sau avorturi inainte de o suspecta sinuciodere brusca ca si acel gay negru din cluj, ma face sa cred ca exista manipulari pe internet sau telefonie de natura psihotronica cu plati cu caracter moral. Cititi mai mult pe blog. Tony, un vechi prieten.

  2. Citind acest articol am simti aceeasi frustrare, pe care am simtit-o cand am intrat in lumea gay… lgbtq din Romania, e mai mult “pasiva”, in loc sa fie “activa”. (adica nu prea isi face simtita prezenta)

    Mi-as dori ca pe viitor, “noi”, dar si “ceilalti” sa facem ceva… sa nu lasam lucrurile asa, pentru ca se poate, cu “totii” putem sa facem ceva!

  3. Meritul imaginii perfecte a DarkQ-ului este datorat lui Robert secondat de Grid, Fireman. Ei au foat cei care au avut aceasta idee de blog colectiv.
    Insa daca DarQ arata asa astazi, este in pricipal pasiunii lui Robert pentru acest blog, consumand mult timp si cheltuind ceva banuti. Nimic nu se construieste pe lume fara efort, munca, dar cand apare si ingredientul pasiune, daruire, rezultatele sunt uimitoare.
    Totusi ca sa fiu corect, trebuie sa spun ca in culise lucrurile nu stau chiar asa de roz cum par pe blog.
    In culise este uneori multa vanzoleala, contrazicere, lipsa disponibilitatii pentru a auzi cealalta opinie, incrancenare, nemultumiri, suparari, etc.
    Eu personal am avut de cateva ori contaziceri cu Robert, cu Fireman chiar am ajuns la cearta, singura exceptie o face Grid, cu el nu poti decat sa deslusesti 3 zile ce-a spus el in 10 secunde, e prea intelept tipul, atat de tare ca te si enerveaza uneori. Insa toate acestea nu inseamna ca a disparut respectul sau rabdarea necesara pentru a se putea mai devreme sau mai tarziu sa se poata intelege o situatie dezbarata de emotia momentului. E cel mai indicat sa nu iei o hotarare la nervi si sa poti vedea cumva daca se poate lucrurile de pe margine, fiindca de acolo vezi cel mai bine toate unghiurile unei situatii. Au mai fost de-a lungul timpului si alti autori care au moderat pe DarkQ, dar tot Robert a fost cel care a avut ultimul cuvant, pastrand ordinea si curatenia pe blog.

    Sunt guri care condamna stilul Robert, fiindca s-a intamplat ca DarkQ sa piarda cativa autori Buni, de valoare, dar sincer sa fiu, desi sunt argumente si pro, si contra, situatiile au fost complexe, iar acum sunt consumate si nu mai conteaza sa facem presupuneri ce includ cuvantul “daca”.
    In fond nu poti pastra o ordine, cu elemente ce nu se pot ordona.

    Asa ca sa nu creada cineva ca imaginea aceasta minunata a DarkQ-ului, este creata fara zbucium, in spatele ei, in culise exact ca intr-o piesa de teatru se afla multa tevatura, munca sentimente, orgolii, dar asa cum am spus mai devreme exista si Pasiune pentru DarkQ, iar asta se vede, se simte si exact ca la teatru, reprezentatia e totul, piesa e cea care impresioneaza spectatorul-cititorul.

    Cred ca acesta e sublimul DarkQ-ului, impresioneaa, rezoneaza, informeaza.
    Si asta e tot.

  4. ideea e bună şi se poate pune în practică prin ong-fundaţie dacă ai sursele de finanţare, donaţii, proiecte europene (n-am citit incă strategia 2014-2020). It’s all about the money.

Comments are closed.

Vezi si...

Strigăt de Maiestate

Mă miram şi eu, ai plânge pentru mine?... Şi mă întrebam, ai întinde mâna spre mine?... Câţi protagonişti trebuia să aibă în preajmă? Stătea în faţa latop-ului într-un extaz drăcesc, blestemând amurgul pentru a mia oară. Îi râdea în faţă, sorbind alene din paharul în care se legănau leneşe...

Articole din aceeasi categorie