Nu stiu ce mi-a venit cu postul asta, dar probabil ca mintea iar ma injunghe sa-mi vars gandurile pe acest ecran. Ma gandeam ca aici sa vorbim despre cum am dori sa arate persoana iubita, cum ne-am inchipui-o noi, cine am vrea sa fie, cum am vrea sa fie, cum am vrea sa arate, ce ar vrea sa faca. Numiti-l un vis, numiti-o poveste, numiti-l joc, numiti-l o prostie, numiti-l un simplu post. Anyway…guess I’ll start.
Nu este mai scund decat mine (asta inseamna +1,82)…il vad blond natural! Il vad cu ochi blanzi, orice alta culoare dar nu negrii (caprui) caci eu sunt asa, si doresc ceva care sa ma completeze. Are parul scurt si fruntea lata caci nu mi-au placut niciodata baietii cu breton ori cu parul lung. Nu este deloc gras, cu cat mai binefacut cu atat mai bine. Are ochi patrunzatori de ma pierd in privirea lui.
Dimineata el este rasaritul, caci el este blond iar seara eu sunt apusul, caci eu sunt brunet. Prelungim sarutul la douazeci de minute doar cand suntem inconjurati de artificii ori suntem langa un foc imens de tabara. Jucam amandoi sah, dar cumparam doua seturi identice deoarece ne place sa jucam cu doi regi, nu cu rege si cu regina (caci fiecare rege isi are regele sau). In noptile cu luna plina sau luna convexa petrecem ore intregi unul cu celalalt analizand, observand, calculand distante, admirand constelatii calatorind dicolo de limitele galaxiei, tinandu-ne de mana cu pieptul indreptat in fata. Mergem vara la un picnic nocturn. El imi spune “Un sarut pentru fiecare stea”. Eu ii spun “O imbratisare pentru fiecare fir de iarba”. El imi spune “Cate o lacrima pentru fiecare picatura din ocean”. Ziua stau si scriu la roman iar el vine si se preface ca-mi dicteaza de parca as fi ramas in pana de idei.
Pregatesc o cina romantica scaldata in lumanari pe terasa vilei mele iar el vine zambind asteptand sa-l servesc, sa-l asez la masa (la urma urmei sunt un gentleman, corect?). Se uita in jur apoi pufneste intr-un hohot spunandu-mi ca sunt mult prea romantic. Eu ii raspund: “Sunt romantic pentru ca urasc sa fiu romantic!”. Iar el imi raspunde: “Iar eu nu sunt romantic pentru ca iubesc sa fiu romantic.”
La sfarsitul cinei, ne asezam amandoi pe patul din cealalta terasa, dormind sub cerul liber in noptile de vara. Admiram stelele apoi el ma ia in brate si incepem sa ne sarutam. Apoi ne lipim fruntile si ne privim unul in ochii celuilalt. Asta e felul nostru de a ne spune ce gandim. Apoi ne intindem, eu fiind cu capul pe pieptul sau. El imi spune: “Te iubesc mai mult decat Raiul insusi”. Ma saruta dulce pe cap. Apoi ii raspund: “Si eu te iubesc mai mult decat Raiul insusi dar nu mai mult decat Dumnezeu”. El ma aproba apoi imi ia fata in palme privindu-o. Nu ma saruta. Doar ma priveste. Si eu il privesc. Apoi imi mangaie usor chipul. Il mangai si eu pe el. Apoi ne imbratisam cald. Si adormim unul cu capul pe pieptul celuilalt, dar nu inainte de a ne spune rugaciunea impreuna.
In unele seri ma intreaba: “Crezi ca Dumnezeu aproba dragostea noastra?” (uneori incepe sa planga cand ma intreaba asta). Iar eu ii raspund: “Daca n-ar fi aprobat-o pana acum, atunci ne-ar fi despartit demult”. Il mangai domol apoi il sarut dulce pe frunte iar apoi ca sa disting usor atmosfera ii spun (uneori intr-un mod isteric) ca nu sunt romanic iar el incepe sa rada. Si atunci ne lasam amandoi in voia pasiunii si in tentatia trupeasca, iar noaptea nu se mai termina, iar stelele nu se mai pierd, iar timpul se opreste in loc, iar serafimii nu se opresc din cantat. Punct.
Well, ca sa fiu sincer cam asta ar fi ce-mi doresc eu. Iar ca sa-l gasesc pe acest cineva, voi fi in stare sa scotocesc absolut tot universul pana la ultimul atom pentru a-l gasi (lucru imposibil dar incercati sa va abstractizati un pic gandirea). Nu vreau o iubire ca in povesti, care sa-mi intunece ratiunea (desi, vor fi destule astfel de momente cand iubesti), vreau ceva care sa ma faca sa evoluez ca si fiinta umana. Poate ca il voi gasi maine pe strada, poate ca il voi gasi anul urmator cand voi intra la facultate, poate ca il voi gasi aici pe darkq, sau poate ca l-am gasit deja. Uneori suntem atat de preocupati sa cautam adevarul ca nici nu suntem atenti atunci cand ne impiedicam de el.
Best of luck to everyone.
Povestea, e frumoasa… pacat ca e… poveste si teama mi-e ca asa va si ramane. 🙂
Gretos… de dragut? Sa evoluezi ca fiinta umana te-ar ajuta sa gasesti pe cineva care nu e deloc ca prototipul asta si sa te indragostesti de el.
Mai OLIVER dar voi in povestea asta faceti sex? Sau dragoste, ma rog, ca atata dulcegarie trebuie consumata cumva daca nu vrei ca tu sa devi o balena iar el o baleniera.
Acum imi cer scuze ca sunt rautacios dar nu ma pot abtine sa nu mai intreb cand va intalniti daca el e rasaritul si tu esti apusul?
OLIVER serios acum, povestesti frumos mai, esti bun de povesti, sa ne mai spui, dar baga si tu acolo un pic de samanta sa stim ca suntem pe pamant si nu am ajuns la serafimi. :}}
Efectiv superb, m-am pierdut printre cuvinte. Cata romanta…ma bucur ca urasti sa fii romantic, de obicei nu suntem cei mai buni la ceea ce ne propunem sa fim ci la ceea ce nu vrem sa fim. Legile lui Murphy :)). Fascinant ce pot spune. M-ai scrie-ne, ca ne place. Si prin noua ma refer la mine. Si romanul tau vad ca e ca un simbol, apare in ambele scrieri si cred ca va aparea si in urmatoarele. Tare as vrea sa-l deschid si sa-l cunosc mai bine :p
Well, ma bucur mult ca v-am incantat….s-asa nu prea eram treaz la ora aia, abia daca mai vedeam tastele. Cristy, scuza-ma daca am avut un nivel ridicat al decentei. 😛
Robert, as vrea sa-ti promit ca povestea aia va face parte din viitorul meu si ca nu va ramane doar o poveste. Ei bine, iti promit.
Cat despre roman? As avea multe de spus. Nici nu stiu de unde sa incep. Asa ca nici n-am sa incep.
Bon chance! 🙂
P.S.
Data viitoare voi alege eu poza daca nu va e cu suparare. =]
Desigur… e simplu sa urci o poza.
Că tot veni vorba de trăiri, vise, și iubire…
El, de talie medie, brunet, slăbuț. Ochii îi sunt verzi, mari și ageri, părul ondulat puțin, nu creț, firele din barbă îi sunt rare și se chinuie să le lase cât mai lungi, să pară mai… macho. Foarte bine proporționat, mușchi naturali (niciodată nu a „tras” la sală, însă joacă fotbal, înoată și aleargă uneori), conturați frumos împletindu-se cu venele groase și proeminente. Pe piept nu are decât 3 fire de păr. Este păros doar pe picioare. Este bine proporționat cu excepția cucului, care (care este el cuc) îi este puțin cam supradimensionat pentru statura lui. Dacă era mai pitic, pica în nas. 🙂 Pielea îi este catifea. O catifea crem deschis. Ca și culoarea de cappuccino, doar că nu așa dulce, ci puțin amară. O miros când îl țin noaptea în brațe și nu mă mai satur să o miros. Îmi place ceafa lui. Mă lipesc cu nasul de ea. E ca un parfum de care nu te mai saturi niciodată. Nu îmi place când se dă cu parfum. El miroase mai bine. I se încrețește pielea, ca de găină, simțindu-mi buzele reci. Adorm greu așa. Mă întorc pentru că nu pot adormi cu el în brațe. Se întoarce și elcătre mine. Întorc capul. Are ochii închiși, pare că doarme, mă întorc la loc spre marginea patului. Mă ia în brațe și se lipește de mine. E rece. Când eram mici, spuneam că dacă un om are mâinile reci, înseamnă că e sincer. Îi iau mâna ce mă strânge în mâna mea și o duc la piept. Se lipește și mai bine de mine, cu trupul gol și rece. Mă dezbrac și eu, îmi place să îl simt … piele pe piele. I se scoală, însă sunt prea obosit ca să rezist unui efort așa mare. Și el cred că vrea să doarmă.
Dimineața mă trezesc primul și fac cafeaua. Îl sărut pe frunte, pe ochi, pe nas, apoi pe buzele cărnoase și bine conturate. Întredeschide ochii urduroși, puțin încruntat și zâmbește când mă vede zâmbind. „Ți-am adus cafeaua și te ador”, îi spun. El zâmbește și spune „Prostule!”. Eu zâmbesc și îi spun „tu ești mai prost ca mine, dacă stai cu mine”. El zâmbește iar. Merge la baie, se spală pe ochi, apoi intră la duș, fără a avea nici o haină de dezbrăcat înainte de asta. Merg și eu la baie de nevoie. În timp ce mă piș, el îmi dă cu șutul în fund (repetat) și râde. Eu, cu jetul întrerupt, mă enervez și îi arunc cu hârtia igienică fix în muian. El se enervează și mai tare și, zâmbind ca un drac, pune dușul pe mine, deși sunt îmbrăcat. Eu, stupefiat, mă dezbrac, intru peste el în duș și îl apuc de-o bucă, apoi îl sărut apăsat. El râde ca tâmpitu… Se întoarce și se freacă de mine, cu intenția de a stârni… potopul. Eu rezist, rezist, până ce pornirile trupești nu mai pot fi ținute în frâu. El râde când vede cât de „supărat” sunt. Eu… și mai „supărat”, mă „răzbun” pe el.
După aceea, ne întindem amândoi pe pat, ne ștergem cu un prosop mare după care ne bem cafeaua. Îi studiez (din nou) tatuajele deja cunoscute și nutresc în secret dorința de a-mi tatua și eu ceva pe corp. Un dragon, pe omoplatul drept. Un dragon ce simbolizează puterea dragostei ce i-o port, care mă macină pe interior uneori. Dar nu îi spun despre simbolul ales. Pentru că nici el nu îmi spune că tatuajul-coroană de spini pe care îl are simbolizează ferecarea lui interioară. Mi-e de ajuns să îl privesc, să îl simt. Pe undeva, e mai bine așa. Fără prea multe cuvinte fără rost. Fără martori, fără etichete, fără dovezi, fără cuvinte, fără drame, fără jurăminte… E mai corect să fim doar eu și el.
De obicei mergem și hoinărim prin oraș după ce terminăm cu munca (mai mult munca mea). El mă ajută ca un cățeluș la muncă, deși eu nu am această pretenție neapărat. Îl las, pentru că mă bucură prezența lui și mă ajută să fiu eficient, să termin repede ce am de făcut, pentru a ne bucura împreună de timpul liber. Ne întâlnim pe seară cu amicii lui. Ai mei nu prea îl plac. Probabil că nici el pe ei. Dar face efortul să se facă plăcut în rarele ocazii cu care ieșim la munte cu prietenii mei. Ai lui sunt prea nebuni, excentrici, mie nu îmi plac, dar lui da. Și eu încerc să fiu pe placul lor, de dragul lui. El e foarte mîndru de mine. M-a dus chiar și acasă la părinții lui de câteva ori, până când am reușit să mă înțeleg mai bine cu ei decât o face el. Dar este foarte mândru de mine…
Seara ne regăsim acasă, singuri. Ne jucăm pe computer, ne uităm la filme (cred că am epuizat la un moment dat toate filmele bune ale momentului respectiv), ne facem masaj, gătim și râdem ca idioții de fel de fel de prostii. Până când picăm iar de oboseală în pat, unul în brațele celuilalt. Uneori ne mai trezim din somn și îl „luăm cu ușurelul” pe celălalt. Până când ne prăbușim plini de sudoare în așternut. Adormim așa, împuțiți. Dimineață abia facem „dezinsecția”.
(Nu am prea multe fantezii, cred că de pe la 15-16 ani. Nu am în gând o anumită tipologie de care să mă îndrăgostesc ulterior. Când mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc, a fost fără planificare anterioară. Ceea ce am descris mai sus este o amintire a unei zile din viața mea, destul de recentă. Frumos articol, mi-a trezit melancolia… Oliver, scrii foarte bine! )
Mi-e greu sa descriu concretul unei persoane perfecte pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ asa ca ma rezum la ceva scris acum cativa ani dar care inca e valabil:
Primul deget mi l-am oprit peste palma ta
Căutându-te.
Pe cer senin ţi s-a aurit părul
şi ochii adânciţi în curcubeul dimineţii
Plâng.
Privire palidă, pierdută, încruntându-te
te-nchini; n-ai spart gândurile moarte
ale vechii veşnicii.
Te sfieşti să spui ce simţi şi nici nu râzi
până nu înţelegi de ce.
Ochii îţi plâng în iluzia a ceea ce-a trecut
dar se simte cum soarele te-aruncă în lumină
şi te pierzi în universul plin de viaţă,
cuprinzi fiinţă şi nefiinţă în iubire
şi pe mine în braţe.
Râzi plângând.
Curcubeul curge în lumină şi tu mă arunci mai sus
să-l prind. În braţe mă strângi şi-mi spui cine eşti:
eşti avatarul meu dintâi, primul fior al dimineţii.
Ridică-mă pe umeri să-ţi adun
Noua Speranţă.
Omul Focului, iar m-ai trimis cu gandurile pe alte meleaguri. Stiu ca vroiai sa ma induci in transa. Ei bine, na, ti-a iesit!
Rhade…este mult prea evident ca ti-a placut matematica in liceu. 😛 O pot spune dupa modul incifrat in care scrii. Ar merita publicata chestia aia.
Daca si poezia asta e incifrata inseamna ca… esti un adept al banalului. Aceasta “scriere” am scos-o scotocind ce am mai scris eu prin liceu, nu cred ca are vreo valoare artistica, am scris mai mult pentru mine ca sa-mi amintesc de felul in care gandeam si ca sa-mi dau seama ca, spre deosebire de altii, idealurile si felul de a gandi mi se schimba foarte putin in timp.
Tocmai de aia mi-a placut….prin faptul ca e naturala. 😛
Adept al banalului? Tocmai mi-ai cunoscut persoana opusa.