No menu items!

Les nuits fauves (1992)…

Acelasi autor

Despre iubire și alte bălării…

Vineri dimineaţă. Prea dimineaţă. Plouă mocăneşte, continuu, trist. Sorb cu nesaţ din cafeaua cu lapte pregătită de partenerul meu înainte de a pleca la...

Mai suntem oameni?

Ieri s-a stins un om pe care am avut prilejul (a se citi onoarea) să îl cunosc. O tragedie incontestabilă. Lume îndurerată. Dar nu...

Cum a apărut Crăciunul?

De fiecare dată când vine vorba de tradiţii, încerc să înţeleg tradiţiile... Aşadar, ce este Crăciunul şi cum a apărut? Înainte de toate, astrologic vorbind,...

Ce presupune socializarea pentru gay?

Am fost binecuvântat de soartă să călătoresc destul de mult, deşi – drept este – în interes de serviciu, şi – ca orice poponar...

Purple Club (București)

Later edit (14.04.2012): aprecierile pozitive de mai jos erau valabile la data scrierii recenziei (deci, până pe 6.iv.2012). Din motive evidente (vezi comentariile #25...
Rzv
Rzv
Nu am avut niciodată pretenţia că am scris ceva de valoare inestimabilă, sau nici măcar ceva nou; am scris însă ceea ce am simţit, ce au însemnat alţii pentru mine. Sunt un om în adevăratul sens al cuvântului? Sunt oare un bun prieten? Nu ştiu, şi nu voi afla cu certitudine nicicând…

… este un film remarcabil din mai multe puncte de vedere…

În primul rând pentru că este un film în care regizorul, scenaristul şi actorul principal se confundă: Cyril Collard (1957-1993) prezintă o poveste vieţii sale, romanţată. El fiind un artist francez cunoscut atât în mediile cinefile, cât şi în cele literare, şi rămas în posteritate pentru că a fost între primii artişti francezi care nu s-au temut să recunoască public că au contactat HIV/SIDA. “Les nuits fauves” este primul, ultimul şi singurul său film…

În al doilea rând, datorită contextului: pentru că într-o perioadă destul de tulbure Cyril a avut curajul să publice un roman dedicat (bi)sexualităţii şi maladiei necruţătoare de care suferea. Pentru cei care nu ştiu, numele AIDS (SIDA) a fost pentru prima dată folosit oficial în 1982 (până atunci folosindu-se sporadic GRID: Gay Related Immune Defficiency); în anii ’85-’86 s-a identificat dincolo de orice dubiu virusul HIV; în ’87 era diagnosticat iar la finele lui ’91 se stingea din viaţă Freddie Mercury (*, **).  Cyril Collard a publicat romanul în 1989, iar filmul a fost lansat în 1992. În lumea anglofonă avea să pătrundă ceva mai târziu (1993 – prima traducere în engleză a romanului, 1994 – lansarea filmului în SUA – ambele sub titlul “Savage Nights). În România, cartea a apărut în 1997 (“Nopţile sălbatice” – vezi biblioteca lui CM)…

În al treilea rând, este primul film care a câştigat (în 1993) premiul Cesar pentru categoriile “Cel mai bun film” şi “Cel mai  bun film de debut”. A câştigat pe lângă acestea Cesar-ul şi pentru cel mai bun montaj şi pentru cea mai bună actriţă în rol de debut (tânără speranţă). Şi a mai câştigat şi vreo trei premii la festivalul de la Torino din ’92 (între care amintesc doar premiul audienţei şi premiul special al juriului). Ironic, premiile Cesar au fost anunţate la 3 zile după ultima suflare a lui Cyril (*).

În al patrulea rând, pentru că este unul dintre cele mai controversate filme. Controversat pentru o descriere onestă a egoismului eroului principal: Jean refuză sexul protejat şi refuză să îşi informeze partenerii despre maladia incurabilă de care suferă. Controverse care au schimbat radical cinematografia (şi arta) franceză din punct de vedere al reprezentării HIV/SIDA.

În al cincilea rând, pentru că acţiunea filmului este neobişnuită: Jean(Cyril Collard) este un narcisist bisexual de 30 de ani a cărui preferinţă pentru bărbaţi – şi firul epic insistă doar asupra relaţiei cu Sammy (Carlos Lopez), deşi sunt conturate nenumărate episoade de promiscuitate  – este pusă sub semnul întrebării de Laura (Romane Bohringer), o puştoaică senzuală, abia ieşită din pubertate, pe care – şi pe ea ca şi pe alţii – omite să o informeze despre implacabila sa suferinţă.

În al şaselea rând… pentru că îmi place mie: este un film descoperit de mult, în vremea în care obişnuiam să scutur praful de pe scaunele de la Cinemateca Eforie, puştan fiind (licean).

Este un film dur, vizual, plin de energie şi viaţă. Este un film care portretizează atât strălucirea cât şi mizeria din viaţa eroului principal. Este un film… altfel: doar este franţuzesc, nu?

Este un film de colecţie, dificil de găsit. Îl puteţi găsi online pe youtube (dublat în italiană). Sau prin alte unghere de internet, cu coloana sonoră originală. Ah, să nu uit link-ul către IMDB

Nu v-am speriat încă? Aţi avut răbdare să citiţi totul până aici? OK atunci… vizionare plăcută!

18 COMMENTS

    • Îţi foarte mulţumesc pentru apreciere 🙂
      Aş fi curios: ai văzut mai întâi filmul, sau ai citit mai întâi cartea?
      La mine a fost prima cartea… iar filmul a completat-o frumos după vreun an (îţi dai seama surpriză, să ruleze chestia asta la Cinemateca Eforie???)

  1. Găsit în maniera legală? Adică, cumpărat dvd? Unde?
    Vizionare plăcută! să ai la îndemână, printre altele, şi un pachet de şerveţele 😉

  2. Ilegal. Iti dau un MP cu link-ul pentru torrent, daca este ok?

    Rzv edit: Nu facem d-astea p-aci.

  3. @RZV: am citit intai cartea acum cativa ani, filmul l-am vazut anul trecut pe 19 dec. de ziua lui Cyril in memoriam!!

  4. Cutremurator si realist, o palma peste fata filmelor americane, in special celor bazate pe “fapte reale”.

    P.S. Dandu-ti link-ul de unde poti achizitiona cartea am constantat ca este trecuta la categoria -erotica. Serios?!

  5. LeKick: LOL.
    Probabil că, citind-o, cel care a introdus-o pe site a avut o erecţie.
    Deci, era literatură erotică: ce te poate excita mai mult decât un tip cu SIDA? :p

    Da, e un film frumos. Şi complet altfel faţă de toate cele pe care le-am văzut.

  6. Auzisem de filmul ăsta chiar în 1992, când i-am văzut reclama într-o revistă franțuzească dintre cele care erau aduse la vânzare în România ca “noi”, deși ele fuseseră deja de câteva luni bune date ca retururi la chioșcurile de presă din Franța. Evident că, pe vremea aceea (și, mai ales, la mintea mea de-atunci), orice imagine cu bărbați în ipostaze tandre constituia un motiv suficient de bun de-a cumpăra revista, chiar dacă nu mă uitam numai la poze… 🙂 . Nu de puține ori, dat fiind că filmului i se făcea reclamă, pe contrapagină se găsea imaginea câte unui bărbat frumos, seropozitiv, căruia medicamentul cel nou îi făcea bine. Reclama pentru artă se întâlnea astfel cu reclama făcută vieții, de parcă ambele deveniseră specii de medicamente antiretrovirale. Mi se părea, atunci, o asociere grotescă – tristețea devenea sinonimă cu speranța.

    Deși mi-am dorit mult să fac cumva să văd filmul, a fost imposibil. În România nu ajungeau în vremea aceea astfel de filme nici măcar la cinematecă. Filmul l-am văzut abia mult mai târziu (acum un an sau doi), când deja îmi schimbasem optica asupra sexualității. Nu-mi amintesc acum impresiile de după prima vizionare și-mi pare rău, pentru că primul impact e covârșitor pentru mine. Prima impresie îmi spune întotdeauna mai mult decât orice analiză ulterioară și influențează – dacă nu chiar determină – ce și cum voi analiza (o fi asta o trăsătură INTP ?).

    Am revăzut acum câteva secvențe și pot spune că, în cazul particular al SIDA, boala are toate caracteristicile unui atractor straniu. E precum cicatricea de pe fața băieților răi – un semn de bravură, o marcă a curajului de a trăi după bunul plac și a nepăsării în fața morții. E acea imperfecțiune care te face mai frumos, mai dezirabil și mai inaccesibil. Într-un anume sens, imunitatea în declin e sursa unui alt tip de imunitate, râvnită mai mult decât e temută boala. Această “imunitate” compensatorie a seropozitivilor e, probabil, doar o expansiune a eului care refuză să se lase prins în plasa propriilor greșeli. Firește că orice eu e ignorant cu privire la sine însuși, dar eul amenințat de atingerea unei maladii fatale intră într-un soi de delir al grandorii. Dintr-o dată, lumea se schimbă, văzută fiind prin lentila necruțătoare a bolii.

    Iubirea devine hiper-reală, o supra-iubire împrumutând din lucirea rece a conștienței și rațiunii. Devine chiar mai puternică decât sexul, însă această iubire ranforsată și nebună este de fapt doar o justificare a pasiunii fizice (rațiunea de a fi a sexului sălbatic) și nicidecum un rezultat al ei. Iubirea e numai pretextul de care cei atinși de stigmat au nevoie pentru a putea continua să trăiască așa cum trăiseră și până atunci. Într-un fel, iubirea însăși devine un afrodiziac, un potențiator al relației pur fizice, dar și un euforizant (ca un fel de tratament) de care boala are nevoie pentru a se putea ascunde mai bine. Febrilitatea sexuală nu mai e – în acest caz – o căutare a iubirii, ci rezultatul îndepărtării iubirii la o distanță suficientă pentru a putea fi contemplată. Acest divorț iremediabil al iubirii de sexualitate, cu scopul precis de a servi sexualității în chip de firmament, reprezentare și justificare (iubirea devenită un fel de proxenet al sexului) are ca efect trivializarea sentimentelor până la un nivel halucinant. În final, viața nu mai aparține celui care o trăiește, el devenind doar spectator (sau, cel mult, un participant) la ceea ce i se întâmplă.

    😎

  7. :p Cred că acum ştiu de ce mi-e emoţii când vine vorba de comentariile lui grid: întotdeauna eclipsează cumva postul comentat. Damn! De acum trebuie să am în minte asta când mă apuc să scriu… 😆

    Constat din vreo două comentarii d-ale matale că eşti destul de “in touch” cu lumea francofonă. Cam despre ce scrii în comentariu era vorba undeva între motivul #4 şi #5 din postul articolul iniţial. Doar că ai exprimat mult mai elegant – Hats off to… grid!

    Notă: a se interpreta cu titlu de glumă acest comentariu! Mă bucură (a se citi: “pândesc cu nerăbdare”) comentariile matale, dom’ grid!

  8. Rzv nu esti singurul cu emotiile, iar eu ma bucur ca in timp grid a reusit sa-si exprime si celelalte emotii … omenesti, incepand cu descatusarea rasului, continuand cu alte sentimente pe care cu atata dezinvoltura dar intensitate le exprima.

  9. Rzv~

    Când m-apucă pe mine emoțiile, mă pun pe scris. Cu eclipsa n-am nicio treabă – trebuie două astre ca să se producă și nu e meritul niciunuia dintre ele.

    De francofonie nu m-ating; ea are ce are cu mine. Juste une question d’amour  🙂

    😎

  10. grid, daaaaa…. genial filmul. de ce nu faci matale o recenzie?
    (pentru chestia aia subtilă de mai sus thx… şi mă fac că nu observ)

  11. Din păcate, când am fost în Franţa nu am dat peste el… nici în Lyon, nici în Paris. Nu că aş fi căutat în mod special, dar… parcă m-aş fi aşteptat să… 😉

Comments are closed.

Vezi si...

Oameni ca noi

Dragi prieteni, aflați că sunt bine, sănătos nu sunt sănătos. Acum cateva luni, cam pe vremea când am disparut subit de pe blog, mi-a trăznit mie prin cap că nu frecventez îndeajuns localuri gay și că nu am destui prieteni “ca mine”. “People like you” (Oameni ca tine) cum spune...

Articole din aceeasi categorie