De ce toată lumea visează la iubire ca și cum ar fi ceva extern? Ceva ce înseamnă mereu ”mai mult” sau care presupune întrebări și răspunsuri? De ce nu suntem mulțumiți niciodată? De ce alergăm în continuu după ceea ce nu avem? După ceea ce ni se pare imposibil de atins?
Să fie oare basmele din copilărie? Să fie oare doar mișcarea , perpetuum-ul mobile al vieții, ceea ce ne ține într-o continuă mișcare? De când sentimentele au ajuns să fie judecate, supuse îndoielii, comparației și măsurătorii?
De când se poate educa ceea ce simțim ?
Nu putem doar să simțim și atât? E adevărat că întrebările și nevoia de răspunsuri apar numai când avem timp să le dăm importanță. Și această nevoie o numim conștiință, ego, obiectivitate, rațional. Dar uităm că atunci când trăim nu avem nevoie de nimic. Trăim (sau ne suspendăm existența în timp) și atât. Și ne trezim abia după. Că s-a mai scurs o parte din firul vieții fără să ne dăm seama. Și parcă ne doare, parcă ni se pare că nu am folosit timpul mai bine. Și încercăm să nu mai facem greșeli care să ne coste timp. Timp pierdut, spunem noi. Sau ”investiție de sentimente” aruncată pe geam.
Dar ce e timpul? Și de ce trebuie să judecăm ceea ce simțim prin prisma timpului? Care e legătura? Și ce afacere e aceea cu ”investiția de sentimente” pe care o privim ca fiind profitabilă sau nu? Care e subiectul afacerii? Oferim și primim în schimb ceva. Da. Așa visează toată lumea, ca acest schimb să fie PROFITABIL. De ce? Perisabilitatea ”produsului” oferit sau primit e de vină? Are termen de valabilitate și există o dată (variabilă) când expiră?
Și de ce tratăm singurătatea ca pe ceva ce nu aparține firii umane? De ce VREM tot timpul pe cineva pe care să iubim? Pentru care lucru facem compromisuri și pentru care uneori ne forțăm… De ce? Pentru că am iubit și nu a fost o ”investiție profitabilă”, astfel că trebuie să recuperăm timpul ”pierdut”? Credeți că Timpului îi pasă? El va trece oricum. Și va scufunda de-a valma în adâncurile lui lucruri cărora poate noi ACUM le acordăm o importanță anume. Timpul trece oricum peste oameni, peste iubiri, peste tot. Numai inima are puterea de a suspenda Timpul. Poate că e doar o iluzie. Poate că e doar în mintea noastră. Poate că IUBIREA e cea mai dăunătoare boală a omenirii, care produce mai multă nefericire decât fericire, tocmai pentru că se vrea înțeleasă și luminată în toate cotloanele ei, tocmai pentru că vrem să înțelegem tainele care duc la fericirea pe care o simțim când iubim. căutăm să o raportăm la timp și să aplicăm ”rețeta fericirii”.
Singurătatea? Este doar o stare în care avem timp să ne întrebăm, să vorbim cu noi, să răspundem singuri la întrebări la care nu puteam răspunde când nu eram singuri. Și ne oferă posibilitatea unei stări de confort, ne oferă posibilitatea de a ne regăsi, de a ne iubi și respecta pe noi înșine. De ce este un lucru așa de speriat? Singurătatea merită savurată cel puțin la fel de mult ca și Iubirea. Iubirea nu e decât abandonul de sine, uitarea de sine și cred că a căpătat așa proporții mari tocmai pentru că Singurătatea presupune a ne iubi pe noi înșine, ceea ce e cu mult mai dificil și ”de speriat” decât a avea o relație exterioară Sinelui. E mult mai greu să ne satisfacem singuri propria nevoie de Fericire decât să punem Fericirea pe seama unui alt subiect, pe care putem ulterior foarte simplu să dăm vina pentru nefericirea noastră. Și dacă privim Iubirea prin prisma așteptărilorpe care le avem de la celălat, a împlinirilor sau neîmplinirilor ei, a momentelor în care avem timp de întrebări, o să iasă și mai mult în evidență egoismul Iubirii, care de fapt e un lucru frumos, natural și liniștitor.
Nu știu cine spunea ”Nu iubesc ochii tăi, ci oglindirea mea în ei”. Ador oamenii care se iubesc, care nu au nevoie de o iubire exterioară, nu au nevoie de nimic pentru a fi fericiți. Poate asta e cauza nefericirii: iubind egoismul și amorul de sine ale cuiva, mă abandonez în mâinile lui fără să îmi dau seama, uit de mine. Dar această nefericire nu are nimic în comun cu celălalt. Doar cu mine.
Ei, dragilor, nu cred că există Rețeta Fericirii. Așa cum nu cred că doi oameni se pot iubi dacă nu se iubesc mai mult pe ei înșiși. Reciprocitatea nu este în balanță, pentru că undeva pe drum, unul din cei doi se va abandona pe sine în beneficiul continuării relației. Atunci se rupe vraja. Atunci când ne cuprinde teama că celălalt nu simte, că vom pierde ceea ce avem, atunci când ne punem prima întrebare cu privire la ceea ce simțim, atunci când raportăm la timp ceea ce există sau nu există. Atunci începe declinul și preocuparea pentru ”profitabilitatea investiției”. Atunci putem da vina pe celălalt pentru nefericirea noastră.
Cred că acea iubire propovăduită în filme nu există. În momentul în care există (sau ne dăm seama că există în propria viață), începe să nu mai existe. Pentru că o raportăm la timp. Și o căutăm. Sau o maltratăm cu Voința. Iar un film durează o oră și puțin, nu o viață.
Există doar coincidențe în care doi oameni cu o imensă iubire de sine în suflet, își întretaie viețile fără să vrea, fără să teoretizeze, fără să conștientizeze ceea ce se simte doar. Iar această situație de singurătate (sau libertate) în doi poate fi numită iubire atâta timp cât cele două amoruri proprii se luptă pentru suveranitate, pentru libertate, pentru non-afecțiune, pentru non-iubire fără însă a fi declarat un câștigător. În momentul în care balanța se înclină prin diverse compromisuri, prin abandonul unuia dintre cele două Ego-uri, atunci moare totul… și tot ceea ce urmează e doar umbra sau ofranda adusă luptei de supraviețuire dintre cele două singurătăți (sau iubiri de sine).
Nouă ne place să credem că ceea ce urmează luptei este Iubirea.
In ochii indragostitului stralucesc si gunoaiele, si palatele. Si florile, si pietrele. Si copilul, si ridurile batrinului. Nu lumea straluceste, cit ochii care o privesc cu dragoste. Nu-i frumoasa toamna sau vara, nici caldura sau inghetul nu sunt bune; frumusetea si binele se nasc prin dragostea care le poate vedea, le poate simti si le poate impregna cu viata. Noi, oamenii, lacrimam launtric la auzul cuvintelor adevarate pe care le-a rostit Apostolul; ”daca dragoste nu ai, nimic nu ai”! Tinjim in mare secret dupa “a fi iubitI”, chit ca de atitea ori traim situatiile in care …suntem iubiti, dar asta nu ne face mai fericiti. In viata fiecaruia a aparut cineva..care a pilpiit, care a ingenunchiat cu umilinta, cineva care-ar fi fost in stare sa ne aduca la picioare Pamintul pentru …un semn de dragoste. Si atunci, tocmai atunci cind altul te iubeste pina la capatul disperarii, poti extrage invatatura usturatoare a dragostei. Atunci poti intelege, te poti lumina ca un ocean sub stralucirea farului si poti sti….ca daca tu nu simti dragoste, degeaba…esti iubit.
Orice ti s-ar da, orice bogatie ar rasari in calea ta, fara ..dragostea din tine..ele sint nimic…Cind tu simti iubirea, lumea devine vie si libera, iar frumusetea fiecarui lucru se autoreveleaza. Lumea nu-i lipsita de bucurie, cit de iubirea care-o poate percepe. Iubirea este insasi energia Vietii, cea care misca toate lucrurile si le naste pe toate. Din iubire se iveste intelepciunea, vitalitatea, inteligenta, pasiunea si puterea apriga de a trece peste toate obstacolele vietii. Iubirea altora pentru noi ramine nevazuta sI lipsita de …sens, atit vreme cit noi nu iubim. Aceasta-i dovada prezentei iubirii in cel care iubeste si aceasta-i realitatea covirsitoare, pe care ne temem s-o vedem.
Tremuram ca trestiile in vint in fata fricii interioare de a descoperi ca..nu iubim si tocmai de aceea tinjim dupa a fi iubiti. Vanitatea devine mingiierea noastra in fata celui ce ne iubeste…fara speranta. Egoul, mingiiat si alinat temporar, isi infoaie penele de vultur la gindul ca-i iubit, in timp ce viata care izvoraste din propria fiinta…se scurge..incetul cu incetul, ca o apa respinsa de matca. Eul omenesc iubeste cu zeci si mii de conditii. Eul omenesc iubeste picioarele lungi, parul ..in carouri, muschii, cumintenia sau bogatia omului iubit. El nu spune doar “iubesc”. Pentru el iubirea este prezenta daca..si numai daca celalalt este..intr-un fel anume. Daca fiinta iubita are tocuri cui, daca are cont gras, or limuzina..latareata, daca s-a nascut intr-o familie regala sau cu o profesie anume..! Asa iubeste Egoul. Inima, insa, isi ingaduie libertatea de a simti clar si limpede “dragostea”. Mintea, societatea si lumea, cu pretentiile lor, dispar complet in fata..inimii aprinse de iubire. Caci iubirea nu face matematica, ci simte.
Mentalul face matematica. Inima iubeste. Daca dragostea este, atunci ..omul are energia si puterea extraordinara de a se intrece pe el insusi. In fata dragostei nu conteaza ce nu ai. Dragostea stie ca, avind-o pe ea, ai totul. Poti totul. Poti trece obstacolele si poti gasi in interiorul tau energia care te sprijina sa construiesti orice. Cind ai in tine dragoste, ai energie. Cind iubesti ce faci, orice ai face, dragostea te sprijina…pentru a intelege ca nu-i nimic mai presus de ea.
poți pune în practică asta? există etape anume? estistă o organizație ~Anonymous Love-coholics Circle~???
Atât de rău îmi pare că vad că nu înțelegeți esența lucrurilor. Măi oemeni buni, NIMENI nu vrea să demoleze IUBIREA, ci din contră, se încearcă o abordare mai obiectivă a acestui sentiment bun, frumos, dragălaș, tare și cum mai vreți voi. Este adevărat că prea puțini cunosc însemnătatea lui a iubi. De aceea eu cred că e risipă. Iubirea nu este faza aia din filmul Dragostea nu moare niciodată (ceea ce e o prostie că moare și aia, si încă foarte repede) în care EL îi jură iubire eternă sub clar de lună în cafeneaua Mall-ului din orașul în care trăiesc… și ea, emoționată și timidă… CREDE și se umezeește toată. Iubirea nu e nici partea din pornoșagul de duminică dimineața când ea îi spune lui, în timp ce îla i-o trage: You love me, baby? la care el: Oh yeah, sure. Așadar, yubir3 nu e… iubire.
Sunt oameni care îl iubesc pe Dumnezeu dar cum ies afară pe ușa bisericii înjură, scuipă și sunt capabili să-și scoată ochii semenilor pentru o sticluță de apă sfințită.
Sunt bărbați sau femei ca își înșală partenerul fără nicio remușcare iar seara înainte de a se întoarce spate în spate spune: Da, da… te iubesc. Hai dormi, ca mâine trebuie să merg la lucru.
Sunt cupluri în care violența este ceva zilnic… ea mereu cu ochii vineți minte că a căzut pentru că e neîndemânatică…
Sunt părinți care nu dau doi bani pe copiii lor la fel cum sunt copii care dacă își văd părinții o dată pe an, e bine.
Sunt oameni pentru care a iubi înseamnă o copie proastă a ceea ce învățăm că ar trebui să fie iubirea: un cadou de ziua lui, o floare de 8 Martie (daca e și aia…), concediu o dată pe an în aceeași stațiune penibilă de la mare.
Pentru noi, gay-ii, a iubi este la fel ca pentru oricine altcineva. O căsătorie nu aduce mai multă iubire unui cuplu și nici un copil.
Hai să vedem, câți dintre voi vă regăsiți într-unul (măcar) din decorurile de mai sus? Degeaba vorbim despre iubire, cât e ea de splendidă și făcătoare de minuni dacă noi habar n-avem ce înseamnă a iubi, sau mai bine zis nu avem inteligența emoțională necesară pentru a iubi, și-atunci ne rezumăm la ce putem: la a simți momentul (cum sugerează și Fireman, de altfel). Ceea ce e perfect normal dar sunt convins că sunt oameni care nu au iubit niciodată. Oameni buni, wake the fuck up!!! A iubi nu este A DORI să ți-o tragi cu cineva!!! A iubi nu este nici măcar atunci când trimitem 50 de SMS-uri pe zi cu ”Hey, iubyyy, ce faci în acest moment? Ma iubesti pe mine????!????!!!?”. A iubi este POATE atunci când necondiționat contribui (și tu, printre alții) la zborul cuiva, DAR fără să aștepți vreo răsplată. Sună ca naiba, dar cam așa e. Dar omul tinde să uite de el hrănindu-se din zâmbetele și sufletele pline ale acelora cărora i se dă. Și poate că acela e sentimentul cel mai nobil, acela că arzi pentru a lumina calea cuiva… dar aici intervine și un paradox: nu e bine nici să uiți de tine, pentru că și resursele noastre sunt finite, adică au o anumită limită.
Așadar, hai să deschidem puțin ochii. Da, ne place să visăm că iubim dar în fapt majoritatea iubesc ideea iubirii. Dacă ar fi să întrebi pe stradă aleatoriu: Ai iubit vreodată? 99% vor răspunde cu siguranșă că DA, însă nu este adevărat. Hai mai bine să discutăm de ce oamenii sunt capabili să ucidă, de ce oamenii ucid câinii care te privesc neajutorați și cu ochii umezi, de ce închidem animalele după gratii, de ce ne jignim părinții din a căror sânge ne-am născut, de ce majoritatea familiilor clasice sunt prea lașe pentru a pune capăt vieții de cuplu devenită calvar, care mai e sensul lui împreună atunci când el se simte bine (a se înțelege ad literam) cu secretara și acasă este doar fizic… un corp, și-atât (că deh… căsătoria, copilul)… unde este iubirea? Să fi ieșit pe ușa din spate? Să se fi speriat ca un copil de 4-5 ani și să fi fugit de-acasă fără să fi lăsat bilet pe masă?
PS: Și-acum atenționare: Băăă, dar un copil de 4-5 ani nu știe să scrieeee!
hmmm scuza-ma dear, nu am vrut sa te ne-fericesc. Esenta lucrurilor? Adică toate cărțile astea care mă înconjoară sunt în zadar? Și eu care credeam că știu secretul !!! Silly me ! 🙂
ce fericit aș fi fost să pot simți și eu momentul !! mmmm
Prima definiție a iubirii? 🙂 ok, i see. So… pentru a putea iubi nu trebuie să doresc să mi-o trag. Notat! 😯 go on…
Adică un flight-attendant voluntar? Ai vreo legătură cu faptul că Wizzair e așa ieftin? Și că au zuzici multe? 🙂
Nobil în ochii cui? a celui care arde sau ai celui care admiră Torța? Sună a fanatism religios… Ai fost cumva la vreo întâlnire MISA de curând? că eu vreau să merg.
Nu degeaba se spune că sufletul omului este o mină de aur. Dar nu știam că e și epuizabil 🙂 aurul…
Sunt tot numa ochi și urechi, my Guru 🙂
Contează??? I dont give a shit dacă e iubirea cuiva adevărată sau nu. Nu mă face nici mai fericit nici mai puțin fericit. Contează ca EL(ea) să fie fericit(ă). 🙂
Și încă ceva… Nu eram sigur cum să închei articolul. Pentru că nu sunt sigur … Pentru că mai bine rămâne neterminat decât să pretind că am spus tot ce era de spus… Mă bucur că ai completat…
Un posibil final ar fi fost… că cei doi care își întretaie firele vieților lor… să ajungă să se dăruiască pe sine unul altuia și împreună lor înșiși. Dar nu eram sigur și nici acum nu sunt sigur. Și nici nu voi fi niciodată sigur. Prefer să nu știu finalul 🙂
Ioi, ce porno…
Aproape că uitasem cum e. 😆
PS: Nu m-am referit deloc la ce ai scris în post (că supozez că banuiala ca am facut-o te făcu’ să faci analiză pe text dat) că doar toată lumea este la curent cu modul tău (unic, de altfel, keep up the good work) de a vedea lucrurile, pe care noi, muritorii de rând le complicăm atât de mult încât efectiv… strivim corola de minuni a lumii. Nu, diăr. Completam cu ce cred eu (and I don’t give a shit, either – că e cineva de acord cu mine sau nu) despre ideile pe care încerca să le zugrăvească Zavera (si cam ca si el gândesc foarte mulți, de aceea am și intervenit că de regulă rămân fără cuvinte de-adreptul la unele post-uri, nesimțind nevoia să adaug nimic, de teamă și lașitate, bineînțeles), căci conform amalgamului ideilor lui, toate (dar absolut toate, fără echivoc) lucrurile derivă din iubire și dacă dragoste nu e, nimic nu e. Chestie cu care nu sunt de acord pentru că în primul rând nu este așa (și aș putea veni cu măcar cu câteva argumente solide, și în al doilea rând, am convingerea că extrem de mulți iubesc doar ideea de a iubi, respectiv a fi iubit). But again, that is just me. Cât despre Misa, Tisa… păcatele noastre… bătutune-o Dumnezo’, atât ne mai trebuie și ne spiralăm (dinou) de numa’ numa’, fiecare in legea lui. Ceea ce e perfect normal, după cum spunea… poetul.
mai… nu are nici o legătură analiza pe text cu motivul pentru care ai scris. E ceea ce cred eu că greșești din afirmațiile tale… Și nu e neapărat o greșeală ceea ce spui cât FELUL cum o spui. În linii mari e ceea ce am vrut să comunic și eu prin acest post… 🙂 Iar ”analiza pe text” e o expunere a modului cum ar înțelege ceea ce ai scris the average reader. Doar mă amuzam de seriozitatea (și combat mode-ul) cu care despicai firul în patru.
Iar dacă nu te-a convins non-combativitatea mea până acum, mai facem o excursie la Cluj… poate încet încet o să înțelegi că sunt doar un tip de treabă și haios(poate), nu și agresivo-depresiv cum văd că vrei să fiu. 🙂 Vrei să fac niște teste de personalitate să te conving? 😉
Unde ai fost plecat?
Iar modul meu de a privi lucrurile nu cred că este așa unic. Chiar deloc. 🙂 Doar că eu sunt printre puținii care nu prea au ce face… și consideră că a-și scrie acest mod de a privi lucrurile are vreo însemnătate pentru sine sau pentru altcineva. Dacă insiști am să încetez 😛 sau dimpotrivă 😀
Mă, fiecare prin ce spune are dreptate în felul lui, nimeni nu deține adevărul absolut. Eu sau tu, oricine altcineva, suntem cu toții NIMENI pentru cineva care are un total alt sistem de a trăi, a gândi, etc. Adică greșește cineva pentru că îl comparăm cu un set “corect” de idei (corecte pentru cel care le crede), dar oare chiar e bun setul ăla? E folositor pentru toți? Să nu crezi că eu când spun câte ceva am impresia că este și folositor cuiva sau că cineva exact așa trebuie să facă (că de nuuuu….) că doar nu mi-s ultimul mohican, ba din contră – poate mai mult le alambicăm uneori, dar ăsta e farmecul discuțiilor.
Așadar, toate chestiile spuse, scrise, cărțiile, (cam tot ce te învață cum să trăiești – un fel de life coaching, dacă vrei – există așa ceva în SUA, dacă-ți vine să crezi) sunt așa… în scop orientativ, mereu sub semnul întrebării, totul supus erorii la o adică.
So, greșesc cu siguranță, atât eu, cât și tu, împreună cu toți restul oamenilor. Nu greșim însă față de noi.
Legat de combat-mode, doar știi cum îs, numa că acum nu mai șterg posturile. 😳
PS: Lasă că ieșim și-ți povestesc pe unde am fost, arăt poze etc. Nu-mi place să las varanii în viața personală, așadar nu e locul aici.
tot ce este scris in articol e adevarat dar e spus pe jumatate
replicile sunt si ele adevarate dar tot asa spuse pe jumatate
un adevar spus pe jumatate devine o mica minciuna
o mica minciuna face k acel adevar sa para neadevarat
si de aici certurile pe cine are sau nu dreptate
dar cearta pe adevarul tau in varianta ta si cearta pe adevarul lui in varianta lui duce la schimb de idei
schimbul de idei e benefic si POATE repet POATE duce la aflarea acelui adevar intreg valabil zonei mentalitatii traditiilor culturii oamenilor acelui loc.
de aici si diferitele idei despre dragoste singuratate ect
DAR PE TOATA PLANETA PAMANT DRAGOSTEA E CAUTATA DORITA INDIFERENT DE RELIGIE CULTURA TRADITII ,ect.
DE CE ESTE EA ASA DORITA? fiindca te inalta te purifica prin apropierea de divin, este un pas in evolutia spirituala a uni om dar pe care nu toti reusesc sa-l treaca
aici se poate face o discutie aproape nesfarsita. tema aceasta a fost este si v-a fi mereu cantata recitata scrisa mediata atata timp cat v-a exista omul.
ASA CA NU V-A JUCATI SI SO LUATI IN DERADERE PE DOAMNA DRAGOSTE ,FIINDCA ATUNCI CAND V-O POCNII NIMIC NU MAI ESTE LA FEL IN VIATA VOASTRA
IAR MAI RAU ESTE CAND V-A PARASESTE.
Cand simti ceva te intrebi daca si el simte la fel si te macina incontinuu pana iti faci curaj si-l intrebi direct. E un sentiment de nedescris cand afli ca si el impartaseste aceleasi sentimente ca si tine.
Și la fel de de nedescris când afli că nu 🙂
Buna asta
mi-ar placea foarte mult sa vb cu tn …mai ajuta foarte mult…ar fi pt prima ora cand vb cu cnv