Top-down vs. Bottom-up

Am participat în data de 10 decembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, la o dezbatere organizată de către MozaiQ LGBT, o nouă organizație comunitară LGBTQIA, în care s-a discutat despre ce ar trebui să fie prioritar pentru mișcarea LGBTQIA din România: dezvoltarea comunității sau activismul și lobby-ul politic? Un subiect de interes, mult dezbătut în mediile occidentale și care nu și-a găsit niciodată un răspuns fără echivoc. Asta pentru că este un fals clivaj ce creează o dezbatere ce nu prea își are sensul. Ambele tipuri de modele pot funcționa împreună, chiar într-o simbioză. De ce ar trebui ca una să aibă prioritate în fața celeilalte?

Mișcarea LGBT din SUA a cunoscut o evoluție istorică care a văzut valuri subsecvente de schimbare a paradigmelor în care a acționat mișcarea, de la top-down la bottom-up și invers. De la marea revoluție sexuală din anii 1960 la marea panică HIV de la sfârșitul anilor 1970 și cataclismul uman și social pe care l-a cauzat, ajungând astăzi la un moment istoric, de incluziune în mainstream și de creștere a acceptării. O mișcare care intenționeză să schimbe ceva poate apărea și acționa, în mare, după două mari tipare: top-down sau bottom-up.

Modelul Top-down este un model relativ elitist, în care un grup relativ restrâns – elita – acționează social și politic pentru a realiza schimbarea de sus în jos, în special prin acțiuni de presiune publică și socială, proteste și lobby politic, urmărind să se folosească de instrumentele statului și ale altor grupuri de vârf (elita intelectuală cu tendințe progresiste, mediul e afaceri) pentru a susține o schimbare în valuri a normelor sociale, de reducere a discriminării și de obținerea unor beneficii sociale și politice pentru grupul pentru care și-a arogat reprezentarea. Acesta este un model eficace, dovedit istoric în multiple state occidentale, duce la adoptarea de politici publice inclusive, scăderea agresivității statului și de o ameliorare a stării generale negative a societății împotriva grupului social. Totuși, acesta are inerente deficiențe ce țin de legitimitate și de setarea agendei, de stabilirea priorităților. Apare problema defazării de cei pe care se presupune că „elita” îi reprezintă, de stabilirea unor obiective care nu sunt în concordanță cu nevoile reale ale grupului și de o tendință de autoizolare.

Modelul bottom-up sau de la firul ierbii este un model care urmărește să construiască o comunitate: să realizeze o coeziune socială între indivizii din grupul social, să creeze o identitate comună și poate chiar o subcultură distinctă. Modelul merge de la premiza că schimbarea durabilă se face de jos în sus, prin acțiunea concertată a unui grup coeziv de indivizi, care să facă presiune asupra societății, să introducă în atenția publică problemele curente, discriminările și ipocrizia normativă a societății. Acest model acordă mai multă importanță individului, comparat cu modelul anterior, care vede totul la nivel macro, colectiv. Presupune programe și proiecte de asistență socială, crearea de spații de socializare (cluburi, centre culturale, pub-uri, biblioteci, saune & altele) și activități de creștere a coeziunii și de construire a unui strat identitar distinct, care să îl facă pe individ să se simtă parte a unei comunități distincte, iar ulterior să acționeze politic în interesul grupului, care ajunge să fie considerat parte intrinsecă a interesului propriu. Și acest model are alte inerente deficiențe. Schimbarea de la firul ierbii durează mult, uneori decenii, este grea și atrage, de multe ori, opozița socială și coerciția economică și legală a statului, care refuză schimbarea. Acest model face ca schimbările legislative și adaptarea instrumentelor statale de schimbare să fie acționate ultimele, după ce opinia publică deja tinde să meargă către o anumită direcție. O altă problemă este cea legată de incoerența strategică care poate apărea din acest model și tendința spre izolare și ghetoizare a comunității, de separare completă de societate, în dauna integrării și acceptării.

Niciunul dintre modele nu este perfect și ar fi o eroare să preferăm un model în favoarea altuia, mai ales că putem să le aplicăm pe ambele în același timp, ameliorând efectele negative și crescând potențialul de schimbare. Putem avea organizații de advocacy și organizații comunitare care să acționeze concertat, pe axe de lucru diferite, urmărind același obiectiv final. Ar fi păcat dacă am cădea într-un fals conflict care nu ar aduce decât un eșec structural pentru toți.