No menu items!

Acum am sa ma intind in speranta ca totusi somnul va veni

Acelasi autor

Compatibilitate

Lumea era a lor, numai și numai a lor, pentru că erau doar ei pe ea. În acest firesc două mâini cu degete timide...

Sinaia, here we come!

Cum zice și Madonna, „Strike the pose, there's nothing to it!”, așa zic și eu „Hit the road to Sinaia!” După cum știe deja toată...

Gay social(ame)izing, yet again…

1. Mr. Mi-e rușine cu mine 24. Aug. 2011 - 23:10 salutare! aici X :) 2. Eu 24. Aug. 2011 - 23:11 salut. ce mai faci? 3. Mr. Mi-e...

Falling, falling…

Uneori ne intră-n viață oameni pe care nu-i înțelegem, care de multe ori ne enervează, dar față de care simțim un atașament absurd, aberant,...

Messalina și-a pierdut capul din nou

În cele ce urmează voi așterne niște rânduri, care, imagistic, ar putea constitui o scurta telenovelă. Spun asta pentru că nu obișnuiesc  să-mi feliez...
FirstLine
FirstLine
Un male bitch uns cu toate cremele, greu impresionabil, alergic la prostie şi prost-gust, gay până-n vârfurile unghiilor, vertical şi după cum s-a mai zis cu sânge-n p**ă. Nu vă place de mine? Treceţi mai departe!

Începusem să scriu pe blog, apoi mi-ai spus să-ţi scriu mail. Am închis blogul. Am stat mult. Am coborât din nou la chioşc. Era închis. Am mers până la altul şi am mai cumpărat 2 Carlsberg. Deşi nu sunt băutor de bere. Îmi plac vinurile dulci. Grele. Aromate. În mod special cele licoroase. Totuşi beau bere acum, pt. că D. a venit la mine cu bere după ea. Aşa că dacă am început cu berea… Poate că torn cantitatea asta de bere în mine ca să chem somnul. Dar parcă refuză să vină. Am să stau şi-am să aberez cu graţie, butonând.

Acum un an mă aflam în Oviedo. Parcă şi acum mă cuprinde groaza aceea. Eram atât de singur. Da, vorbeam cu ai mei la telefon, cu I., cu restul. Ne scriam mailuri. Dar tot eram ingrozitor de singur. Deşi împărţeam apartamentul mizer cu 3 animale. Şi totuşi, până la final a fost o experienţă minunată.

Gândul meu zboară. Caută prin oraş. Mă regăseşte în aceeaşi cameră. Liniştea e suprimată de vocea sufletului meu. Simt cum pătrunde aerul în mine, apoi cum iese. Inima bate. Uneori mi-e teamă. Îmi amintesc de momente îngrozitoare, care într-un fel sau altul m-au marcat. Acum ma chinuie singurătatea. Uneori reuşesc s-o ignor. Dar mă mai prinde la înghesuială. Şi sunt un tip, care poate cânta celor 4 zări, că are prieteni. Îi am. Şi tot sunt singur. De câteva zile se cam anunţă o furtună. Ştiu că nu pot s-o evit. O aştept, pt. că am să ma lupt cu ea. D. şi M., 2 prietene, bat apa-n piuă de vreo săptămână că nu le acord suficientă atenţie. Că mi-am găsit alţi prieteni, că ies doar cu ei, că mă ocup de ei, de I. şi de A.

Da, acum 2 săptămâni am fost binecuvântat „vă cunosc”. Apoi să te cunosc. Şi pt. prima oară în viaţa mea m-am simţit în elementul meu. Şi totul a decurs natural, sincer, neconstrâns de Doamna Etichetă, care se chinuie zilnic să ne dicteze „preţioasele” ei reguli. Întotdeauna m-am opus ei şi am să o ignor atâtea zile câte voi avea.

Sunt atâtea care-mi dau târcoale. Efectiv nu reuşesc să sintetizez. Mi-e rău. Atât de mult mi-aş fi dorit să nu fiu singur acum. Însă sunt şi îmi înfrunt realitatea cu mândrie şi neruşinare. „If there’s a time when the tears should fill your eyes…” cântă Whitney. E primul vers al unei melodii, care mi te-a adus în gând. Aş vrea să o asculţi o dată cu mine. Asta simt, asta spun. Asta spune ea melodía. E foarte ciudat, pt. că dacă prin absurd ne-am ghida după clişee, am spune că în câteva zile nu poţi cunoaşte pe cineva, nu-i poţi vedea sufletul care plânge, deşi buzele-i râd, şi nu-i poţi capta esenţa. Dar asta s-a întamplat. Tocmai aici intervine magia, Robert. Sunt momente de linişte în care sinceritatea urlă. Doar sufletul o va auzi. Un moment în timp în care esenţa pură e găsită abandonată, luată şi păstrată ca cel mai preţios dintre diamante. Şi poate că fluturele n-a vrut niciodată să zboare, pt. a se târî pe pământ, ca să poată fi alături de om. Poate că omul a rămas aproape, a văzut că fluturaşul nu poate zbura şi stiind că e un vrăjitor, l-a transformat în om…

Poate că sunt nebun, dar sunt neruşinat de sincer!

De obicei sunt sceptic în privinţa persoanelor, pe care le cunosc. Mi-e teamă ca sinceritatea mea să nu îi îndepărteze exact pe aceia, pe care îi iubesc cel mai mult. Niciodată n-am fost modest, un sunt şi nu voi fi. Aş fi ipocrit. Ori eu n-aş mai fi eu, in momentul în care n-aş mai fi sincer. Ştii? Sunt momente, ca acesta de altfel, această secundă, când nesiguranţa vrea să pună mâna pe mine. Pluteşte în jurul meu, însă eu continuu şi ea nu mă atinge. Experienţa mi-a inoculat ideea că trebuie să spun tot ceea ce vreau să spun în momentul acela, că poate peste alte câteva clipe moartea mă va încolţi şi ultima suflare n-o să poată cuprinde toate cele nespuse. De aceea fac totul în felul meu, îmi dau timp sa spun tot ce simt, cui simt că trebuie să-i spun. În felul acesta trăiesc zilnic cu convingerea că fac bine. Pe tavă îmi port sufletul. Şi sunt mîndru de acest fapt. Limitaţii vor vedea flaconul de cristal, ceilalţi, puţini, dar de o valoare inestimabilă, vor cunoaşte picătura dintre pereţii de cristal.

Îmi iubesc prietenii, dar ştiu că unii din cei pe care îi numesc prieteni îmi sunt de fapt amici. Noi creştem, învăţăm, ne mişcăm. Ori unii rămân mai mult sau mai putin pe loc, iar eu mă chinui să îi urnesc. Degeaba. Anii petrecuţi mai mult sau mai puţin împreună n-au nici un cuvânt de spus. Sau doar pe acela, că datorită lor ne mai vedem şi ne mai numim prieteni. Prietenia, iubirea… Chiar n-au nimic de-a face cu timpul, văzut ca o cantitate de minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani. Ele, atunci când sunt sincere, adevărate, esenţiale, izbucnesc pur şi simplu, se nasc din lumina ochilor şi atingerea mâinilor, nu poartă make-up, iar parfumul lor e puritatea.

Apărându-mi prietenii am fost şi voi fi întotdeauna cea mai fioroasă dintre fiare, dar am avut neplăcuta surpriză să mă văd săgetat tocmai de cei pe care i-am apărat cu atâta înverşunare. O dată i-am iertat. Şi nu a fost deloc uşor. Însă i-am iertat. Când însă îi văd că ridică arcul şi constat că eu sunt de fapt ţinta lor, când văd cuşca pregătită, fug şi sufletu-mi plânge. Caut cu disperare un arcaş, care să mă protejeze şi pe care să-l apăr cu toată forţa şi devotarea mea.

Doamne! “There for me”. Asta e singura melodie, care mi-a adus lacrimi în ochi. Cumpărasem C.D.-ul în Oviedo şi când am auzit primele acorduri am simţit cum mi se umplu ochii de lacrimi. Având în vedere că sufăr de un adevarat handicap când vine vorba de a plânge.

Ştii ce-mi doresc în acest moment? Să ne plimbăm pe domeniul Micului Trianon şi să-mi spui povestea ta. Dar poate că o să mi-o spui…

Acum am să mă întind în speranţa că totuşi somnul va veni şi când va veni voi dormi în aşteptarea… Ah… nu mă simt bine, Robert. Însă simt că eşti singurul căruia puteam să îi fac această mărturisire. Sper ca peste câteva ore să-mi permiţi să-ţi spun mai multe şi să îmi spui mai multe, dacă vei crede de cuviinţă.

Te pup!

4 COMMENTS

  1. Excalibur: Prietenia si pentru mine e un subiect ciudat. Hai ca povestim cand ne vedem. Acest loc nu (mai) este propice pentru a ma destainui. Te pup si eu.

    PS: In acesta cafenea virtuala vei fi Exacalibur. Ai proprietatile ei. Crede-ma ca nimeni nu va face nicio referire la tine, doar la Excalibur.

  2. Draga Excalibur…acest post surpiza zilei (deci pot spune ca am inceput ziua bine). Zambesc multumita. Hm..inceputul a fost mai greu:)
    Va pup pe toti! Sa aveti o zi buna!

  3. hmmm
    Foarte frumos…
    Ma intrebam cand vei incepe sa scrii…
    WELCOME din toata inima

Comments are closed.

Vezi si...

Prostia e de vita nobila

Daca "Diavolul se imbraca de la Prada" inseamna ca Jiji se becalizeaza de la Maybach si Mutu se metrosexualizeaza de la D&G? Pai? Noi ne metroinfodistram de la ce? In fine, acest post este dedicat dislocarii unui etasament limitat la limita dintre matricea interstitiala si care se spiraleaza spre ... aa......

Articole din aceeasi categorie