Sunt într-o stare de spirit foarte bună şi cred că în mare parte se datorează ninsorii de afară, deşi la televizor este prezentată ca fiind un potop, eu sper să mai ningă, e prea frumos peisajul.
Astăzi este 25 ianuarie 2012. Sărbătorim fix trei ani de când ne-am văzut prima dată faţă în faţă. Ne-am cunoscut prin intermediul site-ului gsvp, site care nu mai există în prezent. Prin toamna lui 2008 îi vizualizasem profilul şi mi-era teamă la început să trimit un mesaj, semăna foarte mult cu un coleg de facultate. Îmi plăcuse profilul lui, avea poză drăguţă şi descrierea părea sinceră.
Într-un final i-am dat mesaj, nu mai ştiu ce i-am scris, am făcut schimb de ID-uri şi aşa am ajuns să purtăm prima discuţie, şi nu a decurs chiar bine căci din câte am aflat ulterior, lui îi plăcea să se adreseze celor cu care discuta cu “puiule”, iar la momentul respectiv mie mi s-a părut un apelativ arogant, mă simţeam deranjat şi i-am spus: “Dacă cineva ţi se adresează cu “baby” ţi-ar plăcea?”
Discuţia respectivă nu durase prea mult, se pare că nu lăsasem niciunul din noi o impresie bună. Dar în zilele ce au urmat am reînceput convorbirile pe messenger astfel încât ajunsesem să fim prieteni buni, discutam despre diverse subiecte (nu deviam în subiecte de gen erotic).
M-am simţit oarecum dezamăgit când într-o seară îmi spune “Adi, simt nevoia să îţi spun, eu am un prieten cu care sunt de vreo două luni“. Am părut neafectat; deşi de la bun început nu îmi făcusem vreun plan, parcă mă rodea această informaţie. Am discutat şi despre prietenul lui care avea în jur de 30 de ani, lucra într-o multi ca manager parcă, îmi trimisese şi o discuţie de-a lor pe mess. Ei se şi întâlneau, acel nene îl cam aburea cu texte de genul “uite, te-am adus aici să-ţi spun că ăsta e al doilea apartament al meu în Drumul Taberei, aici vom locui noi după ce îţi termini studiile” şi alte promisiuni.
În perioada ce a urmat eu începusem să discut cu un tip din Cluj Napoca parcă, părea OK omul şi îmi propusese să avem o relaţie la distanţă (termenul acesta l-am înţeles mai târziu), astfel că el face călătorii dese în Bucureşti cu job-ul lui şi eu să vin mereu la hotelul unde e cazat (Pullman, Sofitel la acea vreme). OK, naivitatea mea nu îmi permitea să procesez în profunzime, rămăsese planificat că ne vedem nu ştiu când, la ora cutare.
I-am povestit şi lui Alex, în timp ce eu eram în puţine dubii, el m-a sfătuit să nu mă întâlnesc cu acel om, care nu numai că avea vreo 40 de ani, dar nu poate ieşi nimic bine decât pentru el, ceva “fresh meat“. I-am urmat sfatul şi am anulat acea întâlnire. (PS: nu mi-e ruşine să recunosc că la vremea aceea aveam nişte daddy-issues, în sensul că din punct de vedere sexual, cei puţin mai în vârstă erau pentru mine un big turn on). Mai târziu aflasem că prin faptul că i-am cerut sfatul în legătură cu acea situaţie, Alex se cam îndrăgostise de mine, prin firea mea sinceră şi prin faptul că nu eram a whore.
A mai trecut ceva timp şi iar am avut ocazia să discut cu un tip care părea destul de OK şi interesant, ţin minte că a fost o discuţie lungă şi plăcută până la un punct în care stau şi mă gândesc: “mă, de unde îmi pare mie cunoscut ID-ul tipului ăsta?!” Vorbeam ce vorbeam când dintr-o dată îmi dau seama şi în acelaşi timp mă blochez: vorbeam cu prietenul lui Alex. Cum mi-am dat seama? Era ID-ul din una din discuţiile lor, pe care mi-o trimisese Alex cu ceva timp în urmă. Ca să scurtez, am continuat să chat-uim, să văd ce îi poate pielea, şi da, nu a fost prea plăcut, nu numai că respectivul la un moment îmi făcea propuneri pe care nici un om normal nu le-ar refuza, dar la finalul discuţiei tipul îmi lasă şi numărul de telefon. Practic voia să ne sunăm, să ne întâlnim şi să ne… iubim. În timp ce mi-am dat seama cu cine vorbeam, am mai realizat un lucru: îmi înşira date personale (nume, studii, etc) false.
M-am gândit ce să fac, dar într-un final i-am spus lui Alex. Pentru el nu a fost un şoc prea mare, dar suficient cât să pună capăt relaţiei cu acel tip (se pare că respectivul în acelaşi timp umbla şi cu o femeie, o colegă de muncă). Aşa ajunsesem un fel de homewrecker. S-au mai liniştit puţin apele, şi după vreo alte 3 săptămâni de discuţii amicale pe mess, îmi spune “Adi, îmi place de tine şi cred că te iubesc“.
OK, m-am blocat şi am închis mess-ul. Într-un timp relativ scurt, mi-am dat seama că şi eu îl plac mult, altfel, de ce în fiecare seară stăteam cu sufletul la gură aşteptând ca el, din o lungă listă de contacte să intre online, şi când nu intra mă simţeam trist şi dezamăgit? Intru din nou, îmi cer scuze de reacţie. Au urmat câteva zile în care registrul convorbirilor se schimbase, acum încercam să ne cunoaştem mai bine unul pe altul, nu ne mai comportam ca simpli prieteni. Într-un final am stabilit şi o dată când să ne vedem şi unde, aşa ajungem la…
25 ianuarie 2009. Loc de întâlnire: Piaţa Presei.
Când l-am văzut prima dată m-am fâstâcit rău şi îmi spuneam în gând “arată mai bine în realitate“. A fost o zi lungă şi frumoasă, asemeni filmelor romantice. Pentru început ne-am plimbat prin Herăstrău pe malul lacului, discutam despre şcoală, după aceea m-a dus în centru şi a căutat ca disperatul un restaurant dar n-a găsit vreunul deschis căci duminica la ora 13 nu prea sunt deschise, am ales până la urmă MC-ul. Am luat tramvaiul şi m-a dus în City Mall, ne-am decis să mergem la cinema, urma să ruleze un film cu Jim Carrey, unul în care personajul principal ajunge să spună întotdeauna “Da“. A fost cel mai prost film pe care l-am văzut vreodată, plictisitor, dar în întunericul acelei sale de cinema am început să ne strângem de mână, fiind primul contact fizic între doi porumbei:)
S-a terminat filmul şi mă duce parcă în Hervis: ştia că cu 3 zile înainte fusese ziua mea şi ţinea morţiş să îmi cumpere un cadou. Am refuzat insistent, şi ca mine a rămas. Spre seară am ajuns în Tineretului. Se înserase, era lapoviţă, se transformase în măzărică şi nimeni nu mai era prin parc decât vreo doi-trei oameni care făceau jogging. M-a tras în spatele unui pom gros şi… hopa! Primul meu sărut!
Cred că am stat îmbrăţişaţi, lipiţi unul de altul în spatele acelui copac, vreo două ore. Avea un parfum ametitor , mirosea atat de bine incat imi doream sa nu se sfarseasca momentele acelea, pe sub geaca ne tineam de mijloc amandoi imbratisati si nu mai simteam frigul de afara, de fapt toata atmosfera devenise una idilica, putea sa inceapa si un viscol in care sa zboare pe sus barcile din lac, nu ar fi contat. Eram noi doi si copacul batran si gros, si desi eram in public, ne inchisesem in intimitatea noastra imbratisati, incercand sa ignoram ceasul cat am putut de mult. Discutam în şoaptă şi ne sărutam, îmi spunea că nu ştie ce ne rezervă viitorul dar mă iubeşte şi important e să fim sinceri unul cu altul ca să avem un viitor împreună. Eu… deja eram topit, mai să leşin din cauza stomacului în care simţeam goluri uriaşe (cred că erau fluturii). Cel mai greu a fost să ne despărţim şi să plecăm fiecare la casele noastre, se făcuse deja 22.30, căci ne mai şi plimbasem.
Ce mai pot spune, a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, nimic nu se compară cu starea de îndrăgostit şi mă bucur că am trăit-o. Acum, după trei ani de când suntem împreună, reuşim să trecem peste orice ceartă şi să rămânem la fel de sinceri şi loiali unul altuia, şi se datorează începutului frumos. Nu mai simt acei fluturi dar nu-mi imaginez cum ar fi viaţa mea fără el, când sunt plecat câte două-trei zile, nu ştiu cum să fac să mă întorc mai repede.
Pe 6 februarie se împlinesc trei ani de când am făcut prima dată dragoste. 🙂 Şi nu, nu o să fac un post despre asta.
Sper că nu v-am plictisit, vă urez frecare cu zăpadă şi bulgăreală plăcută!
Happy anniversary! La cat mai multe!
Imi place sa vad relatii intre doi tipi care dureaza si merg bine. Exemple care atesta faptul ca si noi putem iubi si putem ramane fideli, pana la batranete, de ce nu?! In loc de zapada, as freca nasul alora care nu cred in cuplurile gay, cu povesti ca a ta.
Cred ca e nevoie de mai multe povesti de tipul acest aici pe darkq, pentru ca lumea sa vada ca dragostea eterna si frumoasa nu e doar o utopie.
Poate intr-o zi voi impartasi si eu povestea mea. Poate la aniversarea de 3 ani 😉
Adișor… interesant.
Cum distrugi tu căsniciile la oameni.
Io, spre rușinea mea (sau poate nu) habar nu mai am data exactă a începutului relațiilor mele (două la număr). Adică lucrurile și apropierea s-au petrecut pe parcursul a luni de zile (oricum consider că m-am pripit, și așa). 🙂
Eniuei, la multi ani! Si cat mai putine certuri.
6 februarie e si o zi importanta pentru mine. dar nu asta conteaza, ci povestea voastra frumoasa care sper sa dureze pana la adanci batraneti. fericitilor 🙂
In primul rand… “La multi ani!” pentru 12 Ianuarie. In al doilea rand, din nou, “La multi ani!” pentru 25 Ianuarie.
Aveti un lucru de pret. Sa aveti grija de voi si sa va bucurati de tot ce va pune viata in fata.
Si data viitoare, sa ne dati de baut :P.
Frumoasa poveste 😛
La mulţi şi fericiţi ani, dragilor!
Să nu uitaţi cum să vă faceţi fericiţi unul pe celălalt niciodată!
Oooh UITE SI happy-endul asteptat..Felicitari pentru tot si ce sa spun..mi-a placut la nebunie.
Un sincer La Multi Ani!
Deci, morala? E bine sa spargi casnicii. 😉
Era sparta dinainte. Sa spunem ca el a fost doar fitilul. 🙂
Sa spargi o casnicie e atunci cand te intalnesti cu un tip de 45 de ani, desi stii dinainte ca are o sotie (saraca), 2 copii si inca o relatie stabila cu un pustan de 2 ori mai tanar.. si tu totusi te duci ca speri la cai verzi pe pereti :))
Un sincer la multi ani!!
@nick h mi-ai luat cuvintele din gura:)
@adi ahhaha si eu am daddy-issues (nu vreau sa sun cheesy, dar am un BIG turn on cand vad un daddy)
Superba povestea, dar am observat un lucru. Desi nu va intalniserati inca el ti-a spus ca te iubeste. Si de aici vine intrebarea mea care e adresata voua tuturor, nu doar lui Adi.
Ce credeti, exista iubire la distanta? Te poti indragosti de o persoana fara sa o fi intalnit vreodata? Exista asa ceva sau e doar o impresia, o obsesie mai degraba?
boon,
cred că până la urmă depinde de definiţia pe care (ţi-)o dai pentru iubire.
Cred cu tărie că poţi place pe cineva în mediul virtual (wtf, mai mult sau mai puţin ne placem noi între noi, că doar d-aia stăm p-acilea)! După cum poţi place şi pe cineva în viaţa reală.
Depinde de fiecare, însă, cât de cerebral abordează problema. Eu unul am încercat de fiecare dată să îmi aduc aminte că, dincolo de toate chestiile care se spun, internetul (Virtual Reality, VR) permite oricui să se reinventeze, să devină ceea ce nu va putea fi niciodată în viaţa reală. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, îmi păstrez prieteniile şi sentimentele pentru persoane care trec de proba timpului în viaţa reală.
Ca şi în realitate, şi în VR pot exista ipocriţi (fac aici aluzie subtilă la cei care, de exemplu, împlinesc în VR 30 de ani… de vreo 15 ani de când îi cunosc eu). Dar, şi este un mare dar, şi în VR, ca şi în realitate, pot exista oameni sinceri. Am câţiva prieteni (=amici, pentru cei care se gândesc aiurea) cunoscuţi prin internet, acum mai mult sau mai puţin timp. Şi care sunt şi în viaţa reală la fel ca dincolo de ecran, dincolo de mess.
Nu este însă mai puţin adevărat că, până a cunoaşte pe fiecare astfel de prieten, am stat de vorbă cu nenumăraţi alţii, ipocriţi sau diferiţi (diferiţi ca sistem valoric, ca potenţială compatibilitate).
Eu unul militez prin urmare pentru a accepta internetul doar ca modalitate de a provoca acea interacţiune între doi oameni care să poată duce la formarea unei prietenii – de orice factură ar fi prietenia. Aşa înţeleg eu “iubirea” din VR dintre Adi şi Alex.
Eu unul aşa tind să interpretez fragmentul: “Adi, îmi place de tine şi cred că te iubesc“. Ca o conştientizare a atracţiei existente între cele două eu-ri din VR, ca o dorinţă de a transpune în realitate povestea din VR.
În caz contrar… m-ar deprima să constat că cei doi s-au amorezat fiecare de modul în care şi-a plăsmuit că ar fi celălalt… deşi ar fi al naibii de remarcabil că, rezistând 3 ani împreună, bag de seamă că fiecare dintre ei s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor celuilalt.
Până la urmă… doar ei pot elucida misterul remarcat de tine. Mă tem însă că, în locul lor, nu m-aş sinchisi să răspund în noaptea aniversării noastre 🙂
@Adi, revenind la gânduri mai…pământeşti, ziceai spre final că “Şi nu, nu o să fac un post despre asta.”
Să înţeleg că putem spera totuşi la ceva filme, poze etc? 😆
La multi ani! Dumnezeu să binecuvânteze pe amandoi si sa va dea tot ce este mai bun si mai frumos. 🙂
Adi ai primit de la Dumnezeu o binecuvantare extraordinara, putin se pot lauda cu ce ai tu. Să nu lasi o zi să treacă fară să zici: Glory to God!!!!
O poveste de viata si de iubire deosebită, Doamne ajută ca toti să avem măcar jumatate din cei ai tu.
Iti multumesc foarte mult pentru că ne-ai imaprasit experienta ta.:)
Esti un exemplu pentru noi toti.:)
Deci se poate să ai o relatie adevărată indiferent cine ce ar zice. Se poate! Glory to God!
Multumesc inca odata si la multi ani !
Big Hugs,
Alexander
@boon
Clar te poti indragosti si la distanta daca primesti impulsurile necesare. Dragostea este totusi ceva specific mentalului, mai mult decat fizicului. Nu prea stiu cum sa-ti raspund la intrebare… e si o simpresie si e si existenta. Relatiile la distanta sunt alta poveste…
@Adi
Cum sa ne plictisesti?! In sfarsit mai apare si o poveste fericita pe blog. La multi ani! (iti tot zic la multi ani in ultima vreme…)
Nu sunt carcotas dar cum vine asta:
“Astăzi este 25 ianuarie 2012. Sărbătorim fix trei ani de când ne-am văzut prima dată faţă în faţă.” si “15 ianuarie 2009. Loc de întâlnire: Piaţa Presei.” ori e 15 ori e 25? ori e greseala de tipar la vreuna din ele?
Multumesc pentru urari guys !
Boon, “15” era doar o greseala de tipar 🙂
Si da… se poate infiripa ceva prin intermediul netului atata timp cat cei doi sunt sinceri la fiecare situatie/intrebare. Si se pare ca legatura creata a continuat ,dupa cum am relatat. De fapt, realitatea a fost mult mai dulce! Si cred ca lamurirea lui RZV e sufucienta , doar el are o istorie mai mare in spate cu privire la o relatie si stie ce spune.
Cat despre …”Până la urmă… doar ei pot elucida misterul remarcat de tine. Mă tem însă că, în locul lor, nu m-aş sinchisi să răspund în noaptea aniversării noastre 🙂 “… stii tu ce stii. Nu chiar noaptea aniversarii…ca nu se tine “petrecerea” numai noaptea 🙂
Si nu, n-am filme, poze… lol. N-am fetisuri cu camere digitale care sa inregistreze partidele de amor. 🙂
La mulți ani! Acum presupun că trebuie să venim și cu darul de nuntă. Poate la nunta de argint ne-om organiza mai bine.:)
Cei care se feresc de relații ca dracul de tămâie, își pun viața în pericol în fiecare moment, riscând să o mierlească în ghearele unei dihanii. Dovada:
http://www.realitatea.net/eroina-zilei-la-85-de-ani-o-batrana-i-a-salvat-viata-sotului-de-un-elan-furios_907684.html
Rediam, nu se pune… Erau str8! 🙂 Şi luaţi şi la biserică! 🙂 (cei din libertatea)
Adi…trăim şi fără poze/filme! Voi să fiţi sănătoşi! 😛
Adi ….permite-mi in primul rand sa dau 2 X L I K E articolului si din nou spun ca ma bucura finalul povestii tale.
Cat despre relatia la distanta…nu mai cred in asa ceva.E posibil sa te indragostesti de cineva,sa iti placa ca om,caracter sau fizic si sa treci peste distanta dar sa nu uitam ca iti vei dori din ce in ce mai mult sa vorbesti cu persoana aia,sa interactionezi,implicit sa fii langa ea sa faceti lucruri impreuna…si nu sa interactionezi in fata webcam-ului sau o data la 3 saptamani cand va intalniti.E mai mult un chin din partea amandurora.Si o spun dintr-o oarecare experienta 🙂
ToTo…nimanui nu-i place relatia la distanta odata ce ai petrecut ceva timp cu persoana respectiva. I’ve been there, stiu care sunt avantajele unei relatii la distanta si care sunt dezavantajele. La distanta am ne-am petrecut primii doi ani de relatie, ne vedeam decat o zi- doua ba in oras (cand nu aveam loc de intalnire uneori din cauza familiilor), ba la el/la mine acasa. Dar uite ca am rezistat asa, si toate lucrurile au fost, au mers spre mai bine.
bine….eu nu ma refeream la o distanta de 3 km….si la una de 760…
In cazul meu distanta era de 60 de km … oricum o distanta de 760 …deja vorbim de alte tari vecine .
ei…..vecine….afla….ca eu am facut distanta asta…..in….R O M A N I A….cu trenul…:)
La multi ani 🙂
La multi ani, si cat mai multi.
ToTo,,, asa o fi, da-ma incolo ca nu mai stiu eu prea mult geogra Romaniei. Dar tot imi dau seama ca ai mers dintr-un cap al tarii in altul 🙂
Gaby si Smog, tks !
Adi, orice comentariu al meu ar fi de prisos… Penultimele doua paragrafe descriu perfect starea numită IUBIRE! Și ce simți când iubești!
Vroiam să-ți spun că îți apreciez curajul de a fi tu însuți, curajul de a spune celor din jur cum ești, de a te accepta pe tine însuți…
Adi, fără să exagerez, ești unul dintre idolii mei!
Tot înainte, băieți!
La Mulți Ani!!
Tot înainte!
Să citim astfel de articole cât mai des. 🙂
Mersi ! AndRey aoleo exagerezi si ma faci sa rosesc ! Ok, poate o sa scriu o carte peste cativa ani, si atunci poate voi avea fani care sa imi cumpere cartile 🙂 lol
Foarte Frumos … La multi ani !!!
La multi ani, Adi!
PS: Se poate un autograf pe carte daca o scrii? xD Si spor la scris ca imi place mult. ^^
Cat pe aci sa trec peste postul tau Adi, si tare rau mi-ar fi parut, iar cand am dat de postul tau citit pe nerasuflate am obosit ochii.
Imi ramasese in minte intrebarea, daca si-a adus sau nu aminte iubitul de aniversare,
Poate ne spui ce si cum a fost.
Noesus,,,sigur, sigur 🙂
Cristi, da, si-a adus aminte de aniversare si a fost o zi ca oricare alta 🙂 Am depanat amintiri, ne-am amintit cum am dat spaga 300 de lei unor comunitari sa nu luam amenda pentru ca ne sarutasem in public pe la inceputuri (bine, mai pe ascuns dar tot in public era), ce am mai facut noi in astia 3 ani, cat de greu ne e unul fara altul sau cat de insuportabili suntem unul fata de celalalt cateodata 🙂
E frumos asa si imi pare bine, prea erai suparat atunci.
Imi plac povestile cu final frumos.
Sa fiti fericiti cat mai mult timp.
La multi ani!:X si sa va tina