In zorii unei zile un barbat in smoking sta rezemat de un zid pe bulevard. Cativa pasi mai incolo, o femeie superba cu fardul imprastiat in jurul ochilor sta pe vine si priveste in gol. Are picioarele goale si sandale. Isi tine sandalele in maini. Ma razgandesc, nu e o rochie de seara. E o rochie lunga de matase inflorata, culoarea visinii putrede. Nimeni nu e trist, desi ai spune ca femeia nu-si poate reveni dintr-un soc resimtit nu cu mult timp in urma. Am mai putea adauga ca oamenii care merg la serviciu, gri si posomorati in dimineata asta de noiembrie, ii privesc ciudat pe cei doi. Dar nu vom adauga asta. Vom lasa trotuarul gol. Nu sunt oameni pe strada la momentul asta.
Barbatul isi aprinde o tigara. Este zgomotul brichetei de metal ceea ce o trezeste pe frumusetea inflorata incremenita intr-un gand fara culoare. Se ridica usor si paseste agale catre barbatul sprijinit. Papionul lui negru atarna spanzurat de gulerul alb al camasii. Lumina zorilor se face din albastra vernil. Femeia se insinueaza molatec la pieptul lui. O mana se incolaceste pe dupa mijlocul dur. Cealalta mana apuca tigara dintre buzele lui, apoi se unduieste prin spatele gatului puternic. Un picior isi face loc intre picioarele lui. Este o potrivire lenta care mai dureaza cateva secunde pana cand cei doi incremenesc ca intr-o pozitie de final de dans. Acum barbatul sta nemiscat si priveste impersonal strada.
Femeia ofera strazii un spate sidefiu si omoplati de marmora care se ivesc dintre florile mari ale rochiei taiate lasciv. Trage adanc din tigara si lasa fumul sa-i invadeze plamanii pentru cateva secunde. Un oftat prelung este semnul ca fumul bate in retragere. Buzele carnoase inrosite intens lasa fumul sa paraseasca definitiv silueta de vis a femeii lipite de pieptul barbatului in smoking. Este o fotografie frumoasa.
Maine cei doi nu vor mai fi. O cearta minora va pune capat povestii lor. El nu va mai purta smoking de foarte multe ori. Probabil ca si ea va detesta rochiile inflorate. Fericirea tradeaza cand ti-e lumea mai draga. Nimic nu va mai fi, in afara mirosului pregnant de pe gat si umerii negri ai sacoului. Niciun picior nu se va mai potrivi asa si nici bratele de marmora nu vor mai atarna cu acea greutate perfecta. Nici lumina nu va mai fi din albastra verde si zgomotul buzelor lipindu-se de tigara nu se va mai auzi vreodata. Viata va merge inainte. Tot inainte.
Traieste clipa e o prostie, caci clipele cu adevarat de Trait sunt rare. Barbatul in smoking si femeia inflorata vor sti asta mereu. Cei doi se desprind din imbratisare si pasesc agale. Soldurile ei deseneaza inimi. E poate doar un vis al povestitorului acela ca s-ar fi certat a doua zi. Nu mai stiu nimic de ei dupa ce i-am pierdut caci au luat-o la dreapta pe o strada laterala.
