No menu items!

g r i d

Acelasi autor

The Case Against 8 / Dosarul contra Inițiativei 8 (documentar, 2014)

Un documentar excepțional recent difuzat la TV (sau, poate, redifuzat?) - și despre existența căruia nu știam - stă mărturie despre cele câteva calități esențiale pe care trebuie să...

O broșură expirată

Acum câteva zile, când am pomenit de degenerare (răspunzînd unor comentarii imberbe care păreau să banalizeze ideologia crimei), nu mă gândeam că România ne va oferi atât de curând...

Iubire la distanță

Ne știm de-atâta timp și, cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată, aș zice că ne cunoaștem pe de-a-ntregul. Însă cum ar putea cunoașterea...

Despre comoția și locomoția sexuală

Comoția sexuală Nu, nu e un titlu de film și nici numele unei afecțiuni din cine știe ce tratat de patologie. Nu știm prea bine...

Oameni și lucruri

Azi dimineață mi-a picat o tastă. Nici eu nu știu exact cum s-a întâmplat. Știu doar că m-am trezit brusc, parcă scăpat pe jos,...
grid
gridhttp://www.integralgrid.blogspot.com
Mă captivează frumuseţea care nu sare în ochi, ci se cere descoperită - mai ales dacă nu se lasă descoperită. Mă atrage scânteierea adevărului învelit în minciună. Mă frământă binele pe care îl poate face răul. Îmi place să testez limitele suportabilului şi să iau pulsul câte unei iluzii. Nimic nu e mai fascinant decât să dai piept cu iluzia numită realitate şi să guşti, zi de zi, câte puţin din misterul de nepătruns al fiinţei. Atât cât îţi este dat... Sau atât cât rezişti să-ţi pui şi tu la bătaie propriul tău mister. E doar un joc - între mine şi cel care cred eu că sunt. Miza vieţii este jocul, iar jocul în sine nu are altă miză decât aceea de a fi jucat până la capăt. Adică până acolo unde începe să devină un lucru serios, căci seriozitatea e întotdeauna un lucru funest. Doar copiii se pot juca. Dar astăzi nu mai există copii; există doar adulţi în devenire. Iar adulţii nu se joacă niciodată - ei doar construiesc jocuri. Jocuri cu miză, în care miza e controlul asupra jocului însuşi. Ce uşurare că m-am născut bătrân! Cel puţin am scăpat de grija de a creşte mare. Maturizarea trebuie să fie un lucru extrem de plicticos...

În viaţa de zi cu zi mă ocup cu spălatul geamurilor. Adevărul e că postura de    windows washer mă prinde destul de bine. Cred că sunt făcut pentru asta. O fac de plăcere, mai ales că e o muncă lipsită de obligaţii. Câştig destul de bine, deşi trăiesc de pe o zi pe alta. Nu lucrez niciodată mai mult decât am nevoie pe moment. În definitiv, de ce să mă obosesc? Şi mâine este o zi, iar ferestre murdare se găsesc întotdeauna. Unde mai pui că oamenii sunt mereu disperaţi după curăţenie.

Atâta doar – nu o fac în parcări sau intersecţii. Parbrizele, nu ştiu exact de ce, nu mă tentează. Mi se par a fi ferestre securizate, care suferă în tăcere un regim la care nu se pot adapta, oricât de curate ar fi. Sunt ferestre în mişcare, iar mişcarea e improprie unei ferestre pentru că-i afectează sticlei în mod iremediabil transparenţa, împingând-o către paroxism. Orice fereastră e un ochi deschis spre lume, dar un ochi care are legile lui nescrise. O fereastră nu e făcută să fie purtată peste lume pentru a-i fura acesteia lumina ci, dimpotrivă, e menită să primească lumina lumii atât cât i se oferă. Din această pricină parbrizul e o fereastră care nu-şi poate spune niciodată povestea. O fereastră care a văzut prea multe şi de care nu s-a lipit nimic. Afară de murdărie, bine-nţeles. Dar murdăria face bine parbrizelor, aşa că eu nu mă încumet să o curăţ. Oricum, are cine. Sau ce. Pentru asta există ştergătoare de parbriz.

Adevărul e că mă pricep destul de bine la curăţatul geamurilor. Transparenţa bucăţilor de sticlă mă fascinează. Mari sau mici, în ferestre joase sau înalte, nu contează. Principalul e ca în final să mă pot oglindi în sclipirea jucăuşă (şi imperfectă) a sticlei curate. Tehnica mea e dezarmant de simplă, motiv pentru care nici nu vreau s-o împărtăşesc oricui, pentru că puţini sunt cei care înţeleg că spălatul geamurilor nu e deloc o chestie tehnică. Spălători de ocazie sunt destui. Mă întâlnesc adesea cu ei şi îmi râd în nas, văzându-mă cu mâinile goale. Ei au un arsenal întotdeauna bine pus la punct, sunt la curent cu ultimul produs sintetic de pe piaţă şi au o întreagă baterie de chimicale şi instrumente de frecat gata de acţiune. Instrumentele lor, inventate parcă în scopul torturării sticlei pentru a-i smulge acesteia mărturia transparenţei, mă înspăimântă.  În plus, mă fac să mă întreb dacă rolul celui care spală geamuri poate fi redus la o simplă mânuire a instrumentelor de curăţat. Ce nevoie mai e de cel care spală dacă instrumentul lui şi-aşa freacă sticla singur (asta în cazul că mai e nevoie de frecat, sub asaltul chimicalelor de tot felul).

Şi totuşi, de ce grid ?

Pentru că trăim în era reţelelor. Reţeaua, sau grila (the grid) e un instrument al puterii. Menirea unei reţele este să împartă lumea în ochiuri mici, pe care să le poată lua mai uşor în stăpânire, după principiul binecunoscut “divide et impera“. Fiecare ochi al reţelei e, în felul lui, o mică fereastră spre lumea pe care o încadrează. Atâta doar că, spre deosebire de o fereastră obişnuită, ochiul reţelei nu e o simplă interfaţă. El nu permite lumii să intre prin fereastră, în interiorul întunecat, ci obligă interiorul să iasă în lume, chiar cu preţul adoptării unei feţe de împrumut.

Însă orice reţea are un viciu ascuns de construcţie, după cum însuşi principiul mai sus-amintit, divide et impera, nu e deloc ceea ce pare a fi. Împărţirea lumii în bucăţele asimilabile are un preţ întotdeauna prea mare, preţ pe care utilizatorii reţelelor nu îl iau niciodată în calcul. A te transforma într-un măcelar al lumii înseamnă, mai-nainte de toate, a te tăia pe tine însuţi, adică a te separa de lumea pe care vrei să o analizezi şi să o supui. Asta presupune o tendinţă la autoagresiune de care nu mulţi sunt conştienţi. De aceea, perfecţiunea design-ului unei reţele merge numai până în punctul în care utilizatorul însuşi e dispus să devină o parte din reţea. Şi, nu e vorbă, inconştienţi sunt destui. Mulţi s-ar arunca în foc pentru o clipă de glorie. Însă, mai devreme sau mai târziu, preţul se cere plătit. Fereastra lor spre lume se murdăreşte şi trebuie spălată. Cu multă grijă, pentru a nu se opacifia în mod ireversibil. Cam de-acolo începe rolul meu.

😎

Previous article
Next article

5 COMMENTS

  1. You are a fascinating person Grid.. 🙂
    Imi plac foarte mult comentarile tale si azi am putin timp si am ajuns sa citesc acest articol mai vechi scris de tine. Nu stiu cum a fost pt. altii sa-l citeasca, dar in timp ce-l citeam mi-au trecut o gramada de analogii si metaphore prin cap. Superb!
    PS: mica gluma..care imi sunt sansele de a afla secretul spalatului de geamuri?.. :)) ..cred ca daca aveam geamurile la strada pana acum cineva ar fii scris “wash me pls”.. :)) ..niciodata nu-mi ajunge timpul.

  2. grid e un maestru de ceremonie ce nu doreste laude, ci-si afla multumirea in uimirea spectatorilor muti de incantare.
    Acum ceva timp, l-am numit pe grid “UN GURU AL VIETII” nestiind in prostia mea cat adevar graisi atunci.
    De atunci l-am urmarit cu tenacitate, ne-am combatut in idei cu mai mult sau mai putin succes, ne-am contrazis, ne-am aprobat, am fost curiosi de omul din spatele virtualului si cred ca momentul cand am reusit sa-l fac sa rada a schimbat ceva in inima lui, fiindca de atunci a devenit mai accesibil in scris pentru a fi inteles de cei pentru care scrie, lucru de mare eleganta sufelteasca pentru un spirit elevat care trebuie sa-si coboare stacheta, insa eu cred ca tocmai acest fapt a dus la descoperirea laturii poetice a lui, personal raman uimit, surprins placut, incantat de cuvintele pline de forta ce te fac sa vibrezi sau chiar sa dai o lacrima in coltul ochiului.
    A fost o clipa cand ne-am intalnit la o cafea intr-un mall din capitala si apreciez mult ca a acceptat sa ne intalnim, el nedorind sa fie cunoscut de prea multa lume, dar a facut-o pentru ca eu doream si ceream de mult timp aceasta intalnire. Multumesc lui FireMan pentru ca a lucrat la posibilitatea acestei intalniri.

    Omul grid e de o simplitate, modestie, care te lasa masca.
    Contrastul acesta puternic intre forta mintii si natura simpla a purtarii impresioneaza neasteptat de placut si chiar te face sa te opresti din epatat si sa simti durere la gandul ca poate ai jignit prin vre-un gest sau cuvant un suflet pacifist.
    Grid mi-aratat ieri, atentie, iar bucuria lui ca ma vede iar aici, a facut sa desteleneasca o parte a sufletului meu parjolit de un foc naprasnic, cum numai un piroman poate s-o faca.

    Daca in trecut pentru mine grid era doar “un guru al vietii”, apoi, guru si un om de exceptie, acum este mai mult decat toate acestea la un loc, este o bucatica integrata in inima mea, este un prieten.

Comments are closed.

Vezi si...

Abonatul nu poate fi contactat…

Prima data cand am vorbit cu el, cred ca aveam vreo 14 ani. Nu cunoscusem inca pe nimeni face2face. Oamenii cu care interactionam erau facuti din 0 si 1, toti virtuali. Toti din alte orase, mai mari sau oricum, mai indepartate de al meu. Ziceam ca am 17 ani...

Articole din aceeasi categorie