Astăzi închei telenovela jurnalului meu. Pentru că, odată ajuns la filele de jurnal de mai jos, am epuizat acele momente care mi-au definitivat formarea ca om. Desigur, evoluţia (sau involuţia) continuă şi astăzi. Dar ideile legate de (homo)sexualitatea mea sunt deja închegate, sunt deja aici şi la locul lor… De-acum mai pot suferi modificări de nuanţă doar, şi nu de fond.
Ce mi-am propus atunci, de ziua mea, când am început acest foileton, a fost să arăt şi altora că nu sunt singuri. Că ceea ce simţim nu este chiar atât de unic, că şi alţii au ezitări, că şi suferă mai mult sau mai puţin justificat. De-am romanţat prea mult aceste sentimente când mi-am vărsat oful pe hârtie, cu plecăciune vă rog să mă iertaţi. De v-a plăcut ce-am simţit (sau măcar cum am transpus ce-am simţit) vă foarte mulţumesc. Şi vă dedic vouă, tuturor, scrisoarea ce-am scris-o atunci, la final de jurnal, către un prieten (şi credeţi-mă pe cuvânt, nici nu mai ştiu care este acesta) – pentru că acum vă consider pe toţi, în mai mică sau mare măsură, prieteni cărora le-am destăinuit o parte din simţirile mele:
Dragul meu,
Nu cred că au mai rămas cuvinte nerostite către un prieten pe-atât de drag pe cât mi-eşti tu…
Tu, însă, prieten drag, vezi mult mai departe şi mai adânc de simplul „La mulţi ani!“ scrijelit pe un colţ de hârtie! Tu trebuie să vezi sufletul aplecat peste hârtie, sufletul care se revarsă în ea. Să vezi dragostea, prietenia, sinceritatea pe care ţi le ofer… cadoul tău pentru mine n-a fost un şoricel de pluş. Cadoul tău pentru mine ai fost tu aproape de mine când am avut nevoie, suferind sau bucurându – te, cu şi pentru mine.
De aceea, cadoul meu pentru tine este inima mea. Este sufletul meu. Tu, primeşte-l… Primeşte-l, şi fii bun cu cei din jurul tău fără a uita însă să fii bun cu tine.
Fii îngăduitor cu greşelile altora, chiar dacă simţi răutatea în spatele lor. Pentru că oamenii greşesc, toţi, cu atât mai mult, cu cât iubesc mai mult.
Fii delicat şi sensibil: doar ghiocelul firav învinge gerul și zăpada…
Fii tu: astăzi, a fi tu însuţi este cea mai mare dovadă de curaj.
De te vei rătăci, în drumul tău adu-ţi aminte de cei ce te iubesc, şi ei îţi vor arăta calea cea bună de-i vei lăsa; iar de ei se vor rătăci în drumul lor, aminteşte-le tu, prin dragostea ta, drumul ce le mai rămâne de urmat.
Să fii iubit de toţi cei ce ţi-i doreşti aproape!
Să primeşti toată căldura şi iubirea de care ai nevoie pentru a te împlini ca om!
Şi, să visezi mult, pentru a împlini şi mai mult!
—
Selecţii din jurnal. Capitole publicate: | 00 | 01 | 02 | 03 | 04 | 05 | 06 | 07 | 08 | 09 | 10 | 11 | 12 | 13 | (sfârşit)
Nu vreau sa ma lungesc in prea multe cuvinte, vreau sa-ti spun doar un multumesc.
Pentru ce? Pentru sinceritate, curaj si altruism.
Avocatus, mă faci să roşesc… de plăcere! :p
Nu am reuşit să citesc toate capitolele jurnalului tău, nu am prea avut timp liber in ultimile săptămâni. Cu toate astea, îţi mulţumesc pentru că ai pictat -cu sinceritate- câte un tablou din viaţa fiecăruia dintre noi şi ai avut curajul să ne povesteşti momente din viaţa ta. Momente care pentru mulţi dintre noi par greu de împartăşit şi le căram cu noi îm suflet cu greutatea relativa a unor secrete care în timp se transformă în cruci greu de dus. M-am regăsit in multe din rândurile scrise de tine şi uneori mi-ai raspuns involuntar la întrebări la care eu nu am avut curajul să găsesc răspuns.
P.S. Sper după ce termin de citit toate aceste capitole finalul sa fie începutul unui alt jurnal!
LeKick, mulţumesc!
Rzv
nu stiu ce resorturi ai pentru atata sensibilitate.
pare un testament, imi place sa cred ca multi vor sti sa reflecteze la cele scrise de tine si poate vor lua aminte.
si mai implace sa cred ca este cadoul tau pentru noi, in aceasta zi cind stim ce semnificatie are.
multumesc si te consider la fel.
Rzv, no coment.
Cornel, nu e (chiar) testament… Dar sper că îndeamnă la meditaţie!
E un testament, în sensul că ceva din mine, la un moment dat,a murit. Dar s-a născut altceva, care îmi place să cred că e mai bun.
Ce vezi în mine e probabil mai ascuns la alţii. Poate eu am avut norocul să fiu binecuvântat cu darul de a exprima mai bine că alţii.
Poate că eu am avut ghinionul (!) să sacrific mai multe runde de joacă în favoarea cititului când eram copil.
Nu ştiu… Ştiu doar că îţi mulţumesc pentru gândurile frumoase.
Cristymaykei, … Era de bine? 😛