Azi ar trebui sa fie ziua indragostitilor, azi ar trebui sa fie inimioare, mult rosu, declaradii, logodne. Zilele astea, care au o “tema” propusa de societatea noastra draga si scumpa ma can enerveaza. De ce trebuie sa fie o zi dedicata dragostei? De ce nu se poate spune “te iubesc!” mai des? De ce azi au avut vanzare buna prostioarele cu o inima mare si rosie pe care scrie “I love you!”?
In fine, azi mi-am cumparat si eu o inimioara. De fapt, nu este o inimioara. Este de fapt ceva ce s-ar putea sa mai trezeasca un timp fiori in inima. Nu, nu a mea. Stau si ma intreb daca am facut bine, daca nu mai exista speranta pentru altceva, daca doar atat a mai ramas de vazut cu ochii. A durut un pic. Nici macar nu m-am incordat ca si un soldatel care stie ce e durerea. 8 la numar. Singurul lucru de care m-am temut a fost ca nu voi mai vedea, desi nu exista niciun risc. Ce nu face omul pentru …? Desi, e cel mai scarbos lucru cu care omenirea a fost inzestrata. De-atatea ori mi-am pus intrebarea: “Cum ar fi fost daca am fi aratat toti la fel?”
Revenind la morcovii nostrii… cred cu inversunare ca fericirea este victoria absoluta a imaginatiei asupra inteligentei. Azi vreau sa las acasa tot ce ar putea concura cu imaginatia. Chiar si pentru o clipa daca reusesc, inseamna mai mult decat o suta de alte clipe, pentru ca atat de mult pot intensifica acea clipa incat poate sterge totul in cale. Atunci… imaginatia sa fie sporita de inteligenta?
Ma doare un pic zona dintre ochi. Cred ca stiu exact cauza, sper sa nu persiste.
Azi distinsii domni de la Orange m-au sunat caci in urma cu cateva zile i-am sunat sa cer schimbarea numarului de telefon. Am ratat apelul. O fi vreun semn?
Tot azi, am primit ceva ce nu am mai primit demult. Am uitat cand am primit ceva din acelasi regn ultima oara. M-am simtit magulit, ciudat si oarecum intimidat. Dar foarte plin de acel vertical pe care-l ador.
abstract… foarte abstract… nu imi place abstractul ce nu imi apartine…
Sunt singurel, Bing Bang
Printre copaci, Bing Bang
Si sunt lovit, Bing Bang
Si sangerez, Bing Bang
LaLaLaLa…
Dar chiar nimic, Bing Bang
Nu ma va opri, Bing Bang
Sa cant acum, Bing Bang
Un cantecel, Bing Bang
LaLaLaLa..
“De ce trebuie sa fie o zi dedicata dragostei?”
Pentru ca dă bine să vadă lumea ca esti indragostit. Si mai ales să vadă CÂT de indragostit esti – cine are mai multe inimioare de oferit, cine are mai multe de strivit, cine primeste mai multe, s.a.m.d.
“De ce nu se poate spune “te iubesc!” mai des?”
Da’ de ce sa se spuna, ever, asa ceva? Hai, na, daca esti in culmea orgasmului si iti mai scapa, inteleg, dar unde ajungem daca de fiecare data cand ne place ceva spunem “vaaai, ce frumos!”. Trebuie sa se vada fara sa sa fie nevoie de o pancarda pentru asta, si sa se simta fara sa fie nevoie sa fie spus. ca vorbele sunt menite sa insele… Let’s shut up and listen to the things not said, because unsaying what has already been said is impossible…
…intr-o seara, dupa venirea lui, nu am aprins lumina, lasand amurgul sa staruie in incapere. Stateam de vorba in lumina tot mai slaba, apoi in intuneric, parca fara sa bagam de seama. Totul avea atata farmec, incat nu indrazneam sa intind mana sa aprind lampa. Eu sedeam in fotoliu, iar baiatul statea intins pe jos la picioarele mele. La un moment dat se ridica si incepu sa faca unele comentarii cu privire la stralucirea enigmatica a lunii, ce tocmai rasarise. In timp ce vorbea isi lasa mana pe genunchiul meu, iar eu am ramas inlemnit de placere, fara sa schitez nici o miscare. Am indraznit sa raspund cu acelasi gest baiatului care, surprins, isi retrase mana, se indeparta si pleca fara sa isi ia ramas bun.
Dupa disparitia lui, am ramas mult timp neclintit in intuneric, realizand in acea clipa ca sunt pierdut – atingerea mainii baiatului imi daduse o bucurie atat de intensa, as spune atat de pura, era o asemenea traire, incat amintirea ei, la multi ani dupa aceea, ma umple din nou de aceeasi bucurie care ma infiorase si atunci, cand am atins suflul primei iubiri…
Continuam sa raman in camera mea, cu ochii inchisi, cu trupul vlaguit, intelegand ca nu am puterea de a rezista tentatiei unei placeri atat de rafinate. Nu-mi permiteam – atunci – sa ma intreb ce trebuie sa fac si in ce fel voi avea sa gresesc. Un val de emotie, pe care nici macar nu am incercat sa il inlatur, ascundea hotararea pe care o luasem in clipa in care il lasasem pe baiat sa puna mana pe mine, fara sa comentez, fara sa protestez. Stiam ca sunt pierdut si, constatand acest lucru, am inteles ca, de fapt, eram pierdut de mult.
A doua zi baiatul veni din nou. Intre timp, imaginatia amandurora lucrase febril. Ajunseseram departe…Stateam in acelasi fotoliu si baiatul ingenunche in fata mea. Ne priviram lung, fara sa ne zambim. Apoi imi intinse amandoua maini pe care i le stransesem, la randu-mi, cu putere, aproape violent, prin acest gest tragandu-l usor spre mine, timp o scurta clipa. Efortul baiatului de a-si stapani tremurul ma incremenise. El era palid si solemn, cu ochii tinta in ochii mei, debordand de dorinta de a implora si a domina.
Dupa aceasta secunda interminabila i-am dat drumul si m-am lasat pe speteaza fotoliului. Ni se parea ca trecuse o eternitate. Baiatul, ca si cum i s-ar fi luat o piatra de pe inima, se destinse si se lungi pe podea, iar pe fata ii aparu un zambet, acel zambet unic al indragostitului aflat la prima experienta de acest gen, un zambet pe care nu si-l putea stapani. Masca ii disparuse, mistuita de flacarile din interior. Am zambit si eu, cuprins de o pace ciudata, de parca realizasem ceva maret, ceva unic, nedefinit dar, totusi, atat de cunoscut si dezirabil, atat de necunoscut dar, totusi, atat de asteptat. Apoi, am inceput sa vorbim…
Discutia dintre doi indragostiti care tocmai si-au marturisit iubirea, prima iubire – fara sa aiba nevoie de de comunicare verbala, ori limbajul trupului ci, doar o simpla atingere – este una dintre cele mai dulci si nicicand uitate placeri ale vietii…Fiecare incearca sa-l intreaca pe celalalt in umilinta, in exprimarea uimirii de a se vedea astfel pretuit, altfel iubit decat ceilalti. Se rascoleste trecutul in cautarea primelor semne si fiecare se grabeste sa se arate asa cum este, pentru ca nimic din fiinta sa sa nu-i scape celuilalt…
…prima iubire…o nesfarsita savoare…
Ady Vantziu
hmm, “dragostea este un ocean; cel care nu stie sa inoate in el, se ineaca”… da??
Aaaa.. deci asta e dragostea.
fetelor… je vous en prie… sa nu devenim (mai) melodramatice, okay?
Eu m-am inecat demult dar cineva ma scos la mall pardon plaja io am scapat pe el la luat valul inapoi :p
Dr. Paul…..din moment ce esti dr. ar trebuie sa incerci sa ne (ma) tratezi,nu?:)):d
fain, ady.
Doctore, nu te preface ca nu sueri d aceeasi boala ca si pacientii 😛
mai Lupule, spune-mi si mie cum se pun emoticonurile 🙁
Vlad: http://codex.wordpress.org/Using_Smilies
De ziua indragostitilor
iti dau inima mea
ce cuprinde-n ea
toata dragostea
Iti dau sio sarutare ca sa ma iubesti
si tot atat de mult
cat sti sa ma respecti
De ziua indragostitilor
tuturol le apartine doar dragostea
indragostitiva din nou :-h