România, tara mea de basm

“Ascult la televizor ştirile. Mă crispez, mă încrunt, apoi râd, râd în hohote, îmi dau lacrimile – nu ştiu nici eu dacă de supărare sau de extaz, mă enervez, mai bag câte o „mai du-vă dracu de idioţi”, apoi râd din nou. Mă înroşesc la faţă de ruşine şi sting televizorul. Analizez şi ajung la cea mai logică concluzie: românii s-au refugiat în basme. Putem distinge cu uşurinţă unele tradiţionale româneşti, altele străine, legende religioase, poveşti nemuritoare şi multe filme ştiinţifico-fantastice.

Spre exemplu să ne gândim la „Hänsel şi Gretel”. Luând exemplul acestei poveşti, politicienii noştri au luat cu asalt căsuţa de turtă dulce numită Românica, interpretând evident greşit morala poveştii, şi au înfulecat din ea până când burtihanele lor disgraţioase au atins pământul odată sărutat de Ion. Au furat şi comoara „vrăjitoarei”, înşelându-se din nou, căci „vrăjitoarea” era chiar ţărişoara noastră dragă, şi au împărţit-o cu bucurie în suflet copiilor şi nepoţilor lor, evident. „Vrăjitoarei” nu au reuşit să-i vină însă de hac fiindcă nu încăpea în cuptor aşa că au nimicit-o ignorându-i strigătele de disperare.

O altă poveste semnificativă şi evident demnă de urmat pentru concetăţenii noştri este „Cenuşăreasa”. Orice dom’şoară, prostovană şi lipsită de orice fel de urmă de sclipire intelectuală, dar dotată de Mama Natură cu oareşce trăsături (sub nici o formă de caracter) se visează a fi Cenuşăreasă. Şi astfel, părăseşte cătunul ponosit în care a venit pe lume şi porneşte plină de speranţa unui viitor strălucitor, poate chiar artistic, spre capitală unde îl va întâlni în mod cert pe Prince Charming, un bătrânel cu cel puţin 30 de ani mai în vârstă, cu artrită, diabet, un pic de ulcer şi neapărat predispus la infarct. Astfel, Cenuşăreasa noastră, necioplită şi incultă, îşi vinde şi ultimul dram de demnitate contra unei perechi noi nouţe de silicoane cu care va cuceri „tinerii” burlăcei (sau văduvi, după caz) ai capitalei. Poate se apucă de muzică, fiindcă este trendy, şi îşi face o formaţie alături de alte fetiţe tunate. Formaţia trebuie să aibă neapărat un nume senzual iar principalele calităţi artistice vor fi decolteul, lipsa lenjeriei, buzele asemănătoare unei bărci pneumatice, părul platinat şi sponsorul din spatele scenei. Şi uite aşa, Cenuşăreasa noastră ajunge din fiică de văcar mare doamnă la oraş, cu vilă, piscină, silicoane şi un soţ impotent. Dar nu contează nimic atâta timp cât reuşeşti prin forţe proprii să ajungi un VIP românesc de primă mână.

Să trecem acum la politică, la noul guvern, condus de vechiul pitic Statu-palmă-barbă-boc, care nici măcar barbă nu mai are. Înarmat cu idei geniale de distrugere în masă a ceea ce a mai rămas din biata Românică a Cârcotaşilor, el a apelat la personaje din filmul Harry Potter pentru a-şi crea un guvern pe măsură. Aceste personaje fantastice
(fantastic de imbecile) au început guvernarea asigurându-se că tot ceea ce mai putea fi în oarecare măsură bun în această ţară va fi nimicit, ras de pe faţa pământului. Astfel, micuţul Statu-palmă-barbă-boc, iubit la maxim de stăpânul său The only true Master Popey Marinarul, şi-a propus pentru noua guvernare: expulzarea tuturor celor care mai au un dram de minte, eradicarea pensionarilor şi un proces amplu de imbecilizare a tineretului progresist.

Mai rămâne să vorbim doar despre „Arca lui Noe”, o ambarcaţiune puternică ancorată bine la ţărmul Mării Negre. Noe, un marinar micuţ, cu un insesizabil defect la ochişori, cu un zâmbet larg şi prietenos şi un vocabular demn de un şef de stat, a fost însărcinat de Puterea Divină (nu este încă clar care ar putea fi aceasta) să salveze omenirea. El a trebuit să selecteze cu atenţie speciile care trebuiesc salvate. Astfel şi-a populat arca (neînţelegând cum ar trebui să facă selecţia) cu toţi cei care au ştiut să-l iubească în ciuda defectelor sale fizice şi psihice. De restul, potopul.

Am ajuns la final şi ce ar putea fi mai potrivit la sfârşit decât imnul ţării noastre dragi „Deşteaptă-te române” – ba mai bine dormi în continuare, că în următorii 50 de ani va fi la fel. Părerea mea!”