Îți scriu acum de lângă felinarul de pe colț, de lângă felinarul nostru. Am rămas eu cu el de când ai plecat. Ne privim, vorbim fără cuvinte. Știi? El mă luminează în serile reci, iar eu îl încălzesc în diminețile lungi de Februarie . Împărțim dorul de tine.
Stau la umbra lui și mă apăr de zăpadă, mă apăr de viața asta fără tine. Te aștept aici ca și cum ar fi ieri, ca și cum tu ai veni azi, și nu ai mai pleca mâine. Te aștept cu sufletul deschis și cu iubire, cu gust de dragoste și nebunie…și dor. Dor de noi.
Îmi sprijin capul de el și fulgii de zăpadă cad pe langă mine. Scot lumânarea din buzunar și o aprind. O aprind pentru tot ce a fost, ce este și va fi. Mă uit la flacără și văd un cuplu. Ne văd pe noi. Îmi amintesc de momente în doi, de fericirea electrizantă și de zâmbetul molipsitor. Îmi lipsești mai mult decât am crezut vreodată. Îmi lipsești mai mult cu fiecare fulg de nea care cade pe lângă mine, îmi lipsești mai mult cu fiecare secundă care trece și tu nu ești lângă mine.
Ți-am promis că o să te aștept. Și acum sunt lângă felinarul nostru așteptându-ți iubirea, așteptându-te pe tine, iubitule!
Mi-au placut la nebunie versurile tale. E trista poezia, dar transmite un sentiment foarte frumos de dragoste adevarata. Mai posteaza poezii daca mai ai, daca nu te incurajez sa mai scrii, chiar te rog 🙂
P.S.: Fanul tau nr.1 :))
Emotionant, imi place, imi place stilul tau de a scrie… Te rog, pentru a ne bucura si pe noi, mai scrie asemenea poezii.
Va multumesc tare mult pentru aprecieri PinkLife si Sasha!