Dragă iubite,
Îţi scriu, pentru că am ajuns la capătul răbdarii… Îţi scriu, pentru că mă simt neputincios, slab. Iubitule, iţi scriu, pentru că sunt singur, pentru că sunt… gol, vidat. Absenţa ta mă încolţeşte, nu mai ştiu să lupt cu ea. Vrea să zămislească cu mine demonul singurătăţii. Absenţa ta, dragostea mea, vrea să-i port copilul pentru totdeauna, o gestaţie toracică permanentă. Vreau ca pieptul să-mi fie greu, să nu pot răsufla liber, să nu pot râde. Absenţa ta vrea ca pruncul ei drăcesc să umple locul tău.
Mă lupt cu ea, dar acum, după atâţia ani de bătălie neîntreruptă îmi simte puterile diminuate. Iubirea mea, absenţa ta mă izbeşte de perete. Mă strânge de gât. Mâna ei de fum negru îmi paralizează pelvisul, sărutul îi e rece. Iubite… Absenţa ta m-a violat. A lăsat în mine un embrion blestemat, pe care numai tu îl poţi smulge din uterul ventricular. Se hrăneşte cu frumosul din mine.
Nu ştiu cum pot ajunge la tine, nu ştiu cum să-ţi explic să ajungi la mine… Pentru că nu ştiu cine eşti. Până acum am crezut să te găsesc în atâtea chipuri, am crezut să te văd în atâţia ochi, m-am înşelat cu atâtea atingeri. Ştiu însă că undeva respiri şi tu. Şi poate te lupţi şi tu cu absenţa mea.
Mai am un grăunte de lumină. L-am ascuns bine, adânc, astfel încât monstrul să nu-l poată înhăţa. Dar oare cât va mai străluci?
Doar de aş şti cum să ajung la tine. De mi-ai respira pe piele, să mă încălzeşti. De-aş cădea în îmbrăţişarea ta, rodul absenţei tale ar muri şi aş putea să-ţi zâmbesc şi să mă oglindesc în ochii tăi. Fii tu singurul care va veni să stea, să facă din grăuntele de lumină un bulgăre crescător.
Fii tu, singurul!
Cu dragoste sângerândă,
Eu, al tău.
Uau! Nici daca le rosteam eu insami, nu ar fi fost atat de bine exprimate toate aceste sentimente care ma traverseaza.
Superb!
Dar idealul atins este… pierde din stralucire. Si eu am asteptat un barbat si el a venit pana la urma. Si eu il crezusem ascuns in spatele altor chipuri, dar am stiut cu siguranta ca el este atunci cand am privit in ochii lui. Dar a plecat…
Si acum, as fi preferat sa nu-l fi gasit niciodata, decat sa-l fi gasit numai pentru a-l pierde.
Ma bucur ca ai revenit pe Fleur du Mal. Era o liniste apasatoare, care intr-un fel ma durea. Am iubit acest loc.
Imi place descrierea aceasta. Sincer, parca ma regasesc in valtoarea cuvintelor. Pare un “neoprit” joc de cuvinte si ma fascineza enorm.
Mulţumesc! Spui că te regăseşti în rândurile de mai sus. În ce sens?
(P.S.: Dacă nu ai un site, lasă câmpul acela necompletat, te rog. Mulţumesc.)