După oareșce dezbateri interioare, m-am hotărât să vă recomand o drama gay de calibru: The Normal Heart, IMDB 8/10. Filmul prezintă momentele de început ale descoperirii SIDA, când aceasta era catalogată în New York drept “cancerul homosexualilor”.
Lupta activiștilor pentru drepturile LGBT primește o grea lovitură, oamenii mor pe capete, asistența medicală este depășită de situație iar autoritățile evită sistematic să ia măsuri. Asistăm la momente de tandrețe și sacrificiu, lupte in mass-media și drame de cuplu în pragul morții totul într-un vârtej al evenimentelor care nu te poate lăsa indiferent. De la decese în stradă și până la audiențe la Casa Albă, filmul ne poartă prin atmosfera libertină a New York-ului gay din anii ’80. Matt Bomer, Mark Ruffalo si Julia Roberts țin capul de afiș al filmului produs de Brad Pitt.
Recunosc, mi-au dat lacrimile nu o singură dată pe parcursul filmului și cred cu tărie că trebuie văzut de toată lumea. Dacă însă ați fost recent depistați pozitiv, vă recomand să-l evitați. Nu de alta dar v-ar putea induce o depresie severă și asta nu e tocmai ceea ce aveți nevoie chiar acum. Pentru că filmul nu-și iartă protagoniștii. În rest, puneți mâna pe el (pe film, obsedaților!) si vizionați-l.
Am o parere probabil mai iesita din comun cu privire la genul asta de filme, o sa discut despre aceasta parere intr-un articol. Ce vreau sa spun e ca mi-a indus si mie o depresie destul de mare, n-am reusit prima data sa vad filmul pana la capat iar sfarsitul l-am suportat accidental cand n-aveam somn. Acelasi subiect insuportabil, macabru si in definitiv discriminatoriu.
Am văzut filmul pe HBO, atunci când a fost difuzat anul trecut și mi-a lăsat strania senzație de… documentar artistic. Părea prea real pentru a fi fost un simplu scenariu de film artistic și prea emoționant pentru un simplu documentar.
Filmul are la bază piesa de teatru omonimă a lui Larry Kramer, scrisă – surprinzător – în chiar anii de început ai epidemiei de AIDS (premiera a avut loc în New York – chiar dacă nu pe Broadway – încă în 1985!, atunci când nici măcar autoritățile sanitare din Statele Unite nu se treziseră încă bine la realitatea noului flagel). A trebuit să treacă mult timp (pînă în 2011) pentru ca piesa să fie scoasă din uitare, resuscitată pentru a fi montată pe Broadway și încă ceva vreme (până anul trecut) ca să devină film. În plus, se pare că autorul piesei – încă în viață – pregătește și o continuare a poveștii transpuse pe ecran.
O mențiune specială se cere făcută asupra semnificației titlului (rămas neexplicat în film – fără ca măcar o replică să-l amintească – și rareori menționat sau analizat de către critici). Titlul “The Normal Heart” a fost inspirat dintr-un obscur vers al poetului englez (naturalizat american) W.H. Auden, parte a poemului său “September 1, 1939” care descrie premizele… sufletești ale izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Într-un fel, poemul–scris probabil chiar la data la care și titlul său face referire–este o radiografie a spiritului unui timp al războiului.
Cu toate că versul cel mai cunoscut al poemului este «We must love one another or die» (ulterior modificat ca: «We must love one another and die»), probabil că substanța lirică a versurilor se găsește în jurul unui alt grup de versuri: «What mad Nijinsky wrote / About Diaghilev / Is true of the normal heart; / For the error bred in the bone / Of each woman and each man / Craves what it cannot have, / Not universal love / But to be loved alone». [În traducere proprie: «Ce-a scris Nijinsky nebunul / Despre Diaghilev / Se potrivește cu firea omului; / Căci greșeala zămislită în osul / Femeii și bărbatului / Tânjește la ce nu poate avea, / Nu la iubirea universală / Ci la a fi singur iubit.»]
Aidoma izbucnirii unui război mondial, apariția flagelului numit AIDS expune contemporanii unei furtuni emoționale cu iz de luptă înverșunată din care le e cu atât mai greu să se extragă cu cât sunt mai uniți în suferință. Căutarea unei cauze a bolii, găsirea unui leac și–mai presus de toate–încercarea de a capta atenția și sprijinul semenilor într-un efort disperat de a nu rămâne singuri față-n față cu moartea sunt, poate, obiectivele acestui război crud al fiecăruia cu fiecare și, neîndoielnic, un izvor nesecat de emoții distructive. Însă la originea acestui dramatic tumult rece, în care ființa umană se regăsește pe ea însăși transfigurată în chipul semenilor care mor se află recursul istovitor la date și fapte concrete, ca un efort zdrobitor și inutil de a-l apuca pe Dumnezeu de picior și de a-l trage de partea ta.
În aceste condiții, schimbarea operată de W.H. Auden în versul: «Trebuie să ne iubim sau să murim» capătă o altă nuanță (sau o altă justificare). «Trebuie să ne iubim și să murim» înseamnă, oare, să abandonăm lupta perpetuă cu antitezele care ne domină viața? De ce numai moartea ne dă prilejul de a fi cu adevărat împreună? Unde se împotmolește ființa umană în lupta cu propria-i natură?
“The Normal Heart” este, de aceea, o frescă a naturii umane. Confruntat cu propria sa dispariție, omul uită pentru prima dată că este om și se comportă… normal. Adică, nu așa cum vrea să fie, ci așa cum este de fapt. Singur în iubire.
😎