Ipocrit!
Un cuvânt deja banal în vocabularul nostru, al tuturor şi pe care Dicţionarul Limbii Române ni-l explică succint şi clar.
Practic, ipocrizia este neconcordanţa/incongruenţa dintre ceea ce vrei să pari şi ceea ce eşti de fapt. Ca atare, Ipocritul este un fel de caracter infect cu idei înălţătoare.
E o discrepanţă care ne supără, ne enervează.
Când cineva vine la tine şi spune, spre exemplu, “Respectul este una dintre principalele valori umane” te aştepti, fireşte, ca persoana respectivă să te respecte. Iar dacă se întâmplă ca persoana respectivă să-ţi dea fix cu respectul în cap sau chiar să fii martorul neimplicat direct la lipsa crasă a lui de respect faţă de o terţă persoană, imediat te izbeşte incongruenţa între ideile sale şi atitudinea sa. Şi-atunci îţi spui “Ce ipocrit!”
Dacă spun că şi cel care observă ipocrizia altuia comite o mare greşeală, posibil să-mi râdeţi în nas.
Dar paradoxal, da, face 2 greşeli.
Prim este o eroare de evaluare. Deoarece le „cântăreşte” cu acelaşi instrument de măsurare.
Caracterul unui om şi principiile exprimate de acesta au criterii diferite de evaluare.
Caracterul unui om se evaluează în raport cu sistemul de valori specific societăţii din care acesta face parte, general valabil acceptat ca fiind normalUL şi moralA. Este o metodă de evaluare – deşi relativă – simplă şi, mai ales, destul de stabilă.
Orice abatere de la acest sistem de valori ciunteşte mai mult sau mai puţin din caracterul persoanei respective, putând astfel să evaluăm caracterul ca fiind unul bun sau unul rău. Mă repet, lăsându-i totuşi relativului ce-i al relativului şi neintrând în psihologia individuală.
De partea cealaltă, criteriile de evaluare a principiilor exprimate sunt instabile. Ele depind de context şi nu pot fi catalogate ca bune sau rele. În funcţie de context, un principiu poate fi în egală măsură înălţător sau fatal. Puterea şi valoarea unui principiu este dată de REACŢIA pe care o provoacă celor din jur.
Spre exemplu, un individ care strigă „Libertate!” Dacă acest îndemn este rostit într-un grup de protestatari, va fi primit cu surle şi trâmbiţe, va fi îmbrăţişat şi multiplicat, poate genera o revoluţie chiar. Valoarea lui ar fi inestimabilă.
Ce s-ar întâmpla, însă, cu acelaşi îndemn strigat la o înmormântare?! Acelaşi îndemn va fi o ofensă gravă, poate degenera grav. Valoarea lui e ZERO.
Un alt exemplu clasic este Rousseau, care şi-a abandonat toţi cei 5 copii la orfelinat după care a scris un tratat pedagogic (despre educaţia copilului de la naştere şi până la însurătoare) „Emile sau despre educaţie”.
Şi totuşi, de ce există această lipsă de congruenţă? – ne întrebăm noi.
Păi nu e. Tot la noi, cei care ne întrebăm e buba. Aici facem a 2-a greşeală.
Pentru că noi PRESUPUNEM fără temei că IDEILE unui om reprezintă SCOPURILE sale finale. Presupunem că cel care strigă „Libertate” are ca scop sau obiectiv final obţinerea libertăţii. Ori asta e o greşeală impardonabilă, să presupunem noi ce scop are X.
În realitate, atunci când când ne confruntăm cu această (deja cu ghilimele) „incongruenţă” între caracter şi afirmaţii/îndemnuri/idei trebuie să ne fie clar că ele nu reprezintă scopul persoanei respective, ci doar MIJLOACELE de atingere a scopului său real – un scop care de multe ori este posibil să fie unul de care nici măcar persoana în cauză să nu fie conştientă, beneficiind astfel de prezumţia de nevinovăţie, scăpând de acuzaţia de rea voinţă şi, astfel, chiar de cea de ipocrizie.
Când însă congruenţa se manifestă prin toţi porii, când principiile şi ideile se reflectă invariabil în atitudine, atunci da, ştim că acelea reprezintă scopul său cu adevărat.
Iar uneori, rezultatele sunt… dar mai bine vă las să vizionaţi următorul interviu.
Este clipul pentru care, dorind să-l deguste şi alţii, am învăţat să fac subtitrări. Protagonistul văzut este Johnny Lee Clary, fost lider al Ku Klux Klan-ului, supranumit Vrajitorul Imperial, iar cel nevăzut este Wade Watts, un pastor afro-american cu un deosebit simţ al umorului. Odata, a intrat într-o cafenea, iar chelneriţa i-a blocat intrarea spunându-i răstit: “Nu servim negri aici!”. Calm, Wade i-a răspuns: “Domniţă, nu vreau să mănânc negri, doar nişte şuncă cu ouă!”
Nu prea inteleg contextul videoului. Cred ca ce ma baga in ceata sunt tonul detasat cu care povesteste si sfarsitul clipului. Cred ca ar trebui sa citesc mai mult despre personaj (kkk-istul).
Articolul mi-a placut foarte mult; reuseste sa explice foarte bine “incongruentele”. Din totdeauna m-au enervat acuzatiile de ipocrizie impotriva autorilor. Acuzatii ce erau de forma “vai, nu a trait conform ideilor exprimate, ergo ideile n-au nicio valoare!”
Bun, gata, m-am linistit. Puteai sa mentionezi ca-i fostul lider al kkk-ului (eventual si ca a devenit luptator impotriva rasismului intre timp) ca sa ma scutesti de socul initial.
Bravo, Nora, mă minunezi mai mult pe zi ce trece. Sunt tare curios și de la ce anume ți-a venit ideea să scrii acest articol. 🙂
AlexP
Da, puteam să menţionez că e fost lider al kkk. Ups, dar menţionasem fix deasupra videoclipului :)))
FireMan
De la o carte pe care am citit-o zilele astea şi pe care mi-a venit s-o citesc după articolul lui Robert (cred) despre Coreea de Nord 🙂
@Alex
PS. Contextul ar fi că în cazul congruenţei (Wade Watts) şansele ca astfel de rezultate (transformarea lui Clary) sunt mult mai mari.
Aham, eu bănuiam că ai identificat vreun „negru” pe blog. 🙂
Eh, şi eu m-am gândit că poate părea un rezultat al ultimelor “evenimente” de pe blog. Dar nope, nu-s eu aşa profundă 🙂
Scuza-ma ca vorbesc pe langa subiect, dar sunt cam chitibusar la ora asta. Ce vad eu despre protagonistul clipului e “Protagonistul văzut este Johnny Lee Clary, liderul Ku Klux Klan-ului, supranumit Vrajitorul Imperial,”. Ai mai scris si in alta parte a articolului despre el si mi-a scapat? Sau sunt greu de cap si nu inteleg cum din fraza asta rezulta ca era fostul lider.
Alex
Nope, ai dreptate, n-am scris “fostul”. Eu încă nu mi-am băut cafeaua.
Fir-ar să fie, iar trebuie să mă autoflagelez 5 minute 🙂
Mă Alex P. mă, ce ochi de vultur ai! Acum am înțeles de la ce vine „P”-ul. De la „pleșuv”.
Gata, am modificat. Noroc cu pleşuvii chiţibuşari, fără de care, progresul ar fi mult mai lent, and I mean it 🙂
@ Nora,
Nu văd ce aș putea să mai comentez la articolul tău fără să repet ce ai scris deja.
Voiam doar să-ți spun că l-am citit.
Satisfacția fiecărui autor cred că este aceea de a fi citit, mai mult chiar decât dorința ca toată lumea să împărtășească aceleași opinii.
De aceea mă gândeam de multe ori că ar trebui să fie undeva un contor al numărului de cititori, nu numai al numărului de comenatarii la articol.
Mulțumesc pentru interviul subtitrat.
Spre deosebire de AlexP, eu am reținut că era vorba de liderul KKK, numai dacă nu cumva ai făcut mențiunea după ce a citit el articolul.
Oricum, are și el un merit, pentru că a adăugat că este vorba de fostul lider KKK, ceea ce este foarte important.
Subtitrarea pică bine, pentru că eu, de exemplu, nu știu engleza. Îți dai seama de ce.
Am, însă, o curiozitate: nu ai găsit un program cu diacritice?
Pentru că, de obicei, constat că le folosești.
Nu este o chichiță.
La viteza aceea, când ai două rânduri de text, nu mai ai timp să citești „râde” în loc de „rade”.
PS: Între timp au mai apărut niște intervenții lămuritoare.
@RHODOS
A fost prima mea subtitrare. Eram mai atentă să potrivesc logoreea lui Clery cu timpii textului. E şi-un limbaj presărat cu regionalisme şi jargoane americăneşti. La momentul respectiv l-am scris cu diacritice, însă pe film nu vroia să mi le redea. Probabil că a fost un moment de blank în mintea mea, prt că n-am realizat nu trebuia decât să schimb fontul (dhhaaa!). Insă era prea târziu, apucasem să şi încastrez subtitrarea în film (adică am făcut-o parte integrantă din film – nu e separată – ca să nu poată fi folosită de terţi – la noi nu prea se respectă dreptul de autor)
Dar ai dreptate cu viteza textului, aceeaşi senzaţie o am şi eu dacă îl vizionez.
Sper să-mi fac timp să revin asupra lui.
@Nora
nu am spus că nu avem noroc cu ei, dimpotrivă, îi lăudam, pe ei, pleșuvii. Care este. 🙂
Însă nuș de ce, eu am bănuit de când a deschis ăl mai roșcovan (sau blond?) gura că era el ceva șefuț. 🙂 Deci nu cred că ai produs vreo confuzie. O fi pleșuvul nostru mai scormonitor de fel, ceea ce nu e rău pentru dânsul. Care este. Și dacă tot veni vorba de „este”, mai este un scormonitor…
@Rhodos
Tataie, cam multe pretenții… după ce că nu ați învățat engleza (din motive evidente…), mai vreți și traduceri cu diacritice, domnul meu? 🙂 Frumos ar fi să aibe toată lumea așa pretenții? Poi unde am ajunge? Unii ar munci și unii ar culege foloasele, bre?
Uite, da, e bine să fii scormonitor. Şi eu tot pe principiul “să scormonim, deci” am ajuns să scriu articolul.
Robert a scris articolul cu Coreea, articolul m-a dus la comentarii, unul dintre comentarii m-a dus pe google, google m-a dus la un alt articol, articolul avea, la rândul lui, comentarii, iar unul dintre comentarii menţiona o carte. Carte pe care repejor am… citit-ooooooo.
Maaaama mia :))
RHODOS
PS. Mulţumesc ptr citire
Eu sunt de părere (modestă) că unele lucruri nu merită „scormonite”… Se poate să miroasă urât… Și nu mă refer la cineva anume, cu atât mai puțin la tine. 🙂
Eu sunt de părere că o minte ageră e ca un detector. Bipăie la comori 🙂
așa este, Nora.
Cum ar zice St Banica Jr: Oameni buni!
Iar incepem sa alergam pe campii. Singurul motiv pentru care am facut observatia ca nu s-a mentionat ca omul era un fost (si nu actual) lider kkk e ca vazand clipul m-a frapat modul in care vorbea despre ispravile lui. Poate ar fi fost mai bine sa dau mesajul ca privat pentru a ne putea concentra la subiectul articolului.
Offtopic- Nu mai cobiti cu plesuvirea ca ma supar!:P
FireMan
Văd că ai adăugat ceva comentariului iniţial şi am o precizare vis-a-vis de asta.
Am sesizat că există un procent măricel de astfel de precizări prin comentariile userilor: n-am vrut să spun că, nu mă refeream la x etc – sunt mai multe, nu-mi vin acum în minte.
Şi m-am gândit “hmm, oare de ce?!”
Dar e simplu. Şi asta ar trebui să vă spună ceva despre userii unui site, dar şi despre starea de spirit în general.
Când ajungi să faci des astfel de precizări, e clar că te-ai lovit de mai multe ori de percepţia eronată a celorlalţi, de interpretarea greşită a spuselor tale. Iar asta se întâmplă atunci când mare parte din ceea ce se spune în jurul tău este luat personal, când suspectezi continuu, când eşti mereu cu garda sus.
E o lume (şi uite, nah, mi-a venit să fac precizarea “lume în general, nu lumea gay”) prea încordată.
Pe mine mă oboseşte să fiu mereu atentă la ghilimele, la precizări, nu care cumva cineva să se simtă lezat.
Nu, nu eu trebuie să fac precizarea, ci celălalt să se relaxeze naiba, că nu are în jur o haită de lupi.
Eu, în general, sunt veselă. Şi ptr că mulţi oameni sunt încordaţi de probleme personale şi suspiciune, ajung să se enerveze de la veselia altuia. De ca şi cum “eşti vesel, dispari, aici sunt oameni serioşi”
Eu cred că parte dintre conflictele în care am fost implicată sunt cauzate de neasortarea asta de stări.
Ne deranjează veselia altora ptr că noi avem probleme.
Ai observat că eu nu m-am bosumflat niciodată pe site-ul ăsta?
Dacă da, la mine să nu mai vii cu precizări de-astea şi cu scuze, dhaaa?
Până acum nu m-am supărat niciodată în cadrul site-ului, iar dacă mă va supăra cineva, garantat o să vezi diferenţa 😛
So, relax people 🙂
Poza si video-ul fac magia articolului, dar nu am vrut sa spun ca articolul e slab si nu ma refeream la Nora cum ca nu ar sti sa scrie exact ce gandeste chiar daca uneori e mai haotic. 😀
Totusi as avea un mic comentariu de facut: ipocrizie nu este si cand ai caracter “mare” cu idei stupide?
Cat de bipuit la comori, meditatia face minuni in acest sens: are bipuri diferite pentru frecvente diferite cu o marja de eroare de 0,1Mhz si poate detecta comori, bancnote de 5 lei, mucuri de tigara si la nevoie pe o raza de 100m chiar si toalete 😀
“Ne deranjează veselia altora ptr că noi avem probleme.”
mi-a amintit de-o faza din RObotzi
MO: f.o.c.a, tu stii de ce beau eu?
F.O.C.A: de ciuda
MO: da, da mie nu mi-e ciuda ca-s io suparat. Mie mi-e ciuda ca-s altii fericiti!!
Hmmm, la mine bipul reprezintă trecerea bruscă din starea beta în starea gamma.
mistif
Faza ta din ROboţi mi-a amintit de faza mea reală.
O prietenă venită din provincie. Eu, supărată, boceam cu mucii adunându-se-n barbă, ea trăncănea şi râdea fără oprire.
Eu, furioasă, i-am spus “hai, gata, pleacă de te culcă că veselia ta mă scoate din sărite”
Nah, dimineaţa am aflat că râdea isteric, era supărată, da’ ca să nu plângă, râdea.
Noro, hai dă-o-ncolo bre de delicatețe și modestie. Ce dacă unele oi din turmă, care este, se mai supără din când în când? Și eu sunt de părere că NU există lupi în jurul oițelor, ci că oițele pot fi deopotrivă și lupi și oițe, depinde numai de ele… E adevărat că unele oițe au canini mai dezvoltați și ceva probleme cu digestia ierbii, dar nu cred că ele fac un lucru greșit arătându-și din când în când colții, pentru că, măcar, celelalte oițe știu ce vecine sincere au. 🙂 Eu nu menajez pe nime, poate puțin pe stăpânul staulului, că nu vreau să mă alunge în pădure, iar, dar și pentru că mi-e drag 🙂 Și eu sunt vesel în general și încerc să meditez mereu după ce îmi pierd umorul, de ce s-a întâmplat acest lucru… pentru că ceva secrete personale mai zac acolo îngropate, însă aceste revelații personale nu cred că se pot produce decât prin interacțiune fără multe bariere… și griji la ghilimele. Tare prietena ta! Mie prieteni de-ăștia îmi plac. 🙂
Că bine a zis misfit din Robotzi, că tot așteptam și eu, cu sufletull la gură, să mai apară câte un episod. 🙂
Delicateţe? Modestie?
Mă uit în stânga… mă uit în dreapta… nu ie băh nimeni, a plecat toţi.
@Nora “Nu, nu eu trebuie să fac precizarea, ci celălalt să se relaxeze naiba, că nu are în jur o haită de lupi.”
Subscriu 🙂
PS: Am scris comentariul numai ca să mai adun niște karmă din’aia…
Misto articolul! Eu as mai sublinia o sursa a incongruentei – faptul ca unele din acele principii sunt pur si simplu preluate pe nemestecate, la presiunea societatii… Oamenii adera la ideea generala, care poate suna frumos, dar nu stiu inca ce inseamna sa aplici acel principiu in viata de zi cu zi. Si atunci nu as spune ca e vorba de ipocrizie sau de caractere strambe, ci mai degraba de o oarecare naivitate sau lipsa de experienta…
@skyandclouds
Ceea ce tu numeşti naivitate sau lipsă de experienţă, eu numesc ignoranţă.
După cum ştim (câţiva dintre noi), necunoaşterea legii nu te absolvă de vină.
Practic, pe lângă milioanele de drepturi pentru care ne batem cu pumnul în piept, avem şi OBLIGAŢIA de a ne informa.
Sunt obligat să citesc legea ptr a şti să n-o încalc. E absolut logic ptr un sănătos la cap, cu instinct de conservare.
Similar, e obligaţia mea faţă de mine însumi să mă informez, astfel încât să mă protejez de eventuale inconveniente/probleme şi să ştiu ce naiba fac cu viaţa mea.
Ptr mine, ignoranţa nu e scuză.
Pt. Nora:
Cred ca esti cam dura 🙂 Nu vorbesc de legi, ci de principii, valori, etc. Se vorbeste foarte mult de toleranta, spre exemplu. In momentul in care cineva a trait pana la varsta de 20 de ani intr-un orasel de provincie, inconjurat de oameni care faceau parte in general din acelasi tipar, nu te poti astepta sa inteleaga cu adevarat ce inseamna toleranta sau deschiderea. Pentru asta trebuie sa experimenteze noi situatii, cu oameni care ii pun la incercare aceasta “toleranta” pe care credea ca o are si sa-si reformuleze un cadru de referinta imbogatit.
Asta cred eu ca e sursa unor atitudini gen “eu nu sunt rasist, dar tiganii sunt niste hoti imputiti” sau “eu nu sunt homofob, mie mi-e mila de homosexuali”
skyandclouds
Aşa e, sunt cam dură, de-aia m-am şi decis să nu mă mărit cu mine însămi. Nu m-aş suporta 🙂
Şi recunosc, sunt rasistă. Am şi spus într-un alt post că sunt pro (dar în acelaşi timp şi contra) eugenismului. Există nişte tipologii de oameni ptr care aş vota sterilizarea.
profan cititor al unor randuri pe aici, ma simt vinovat ca dincolo de firea-mi carcotasha ma gandesc nu am mai gandit atat de adanc un subiect de ceva vreme.. if ever
am incetat de ceva vreme sa imi raspund la ‘de ce’-uri infinite. citesc de multe ori in mare mai citesc o data si sintetizez la o fraza pe care mi-o accept ca adevar personal.
pot spune, daca trebuie, in mare, cum am ajuns acolo. plus ca filtrez informatiile prin experienta proprie si propriul sistem de valori
asta asa pe langa forma si focdul articolului
@cer si nori.. eu am trait intr-un oras mic de provincie; sunt absolut convins ca acel lucru nu te duce la indobitocire fara posibilitatea de a iesi din niste standarde. totul depinde de propria persoana; daca vrei sa stii ce e dincolo de gard ai posibilitati sa o faci. trebuie doar sa vrei. la fel poti trai intr-un oras mare si sa te indobitocesti cu idei generale care se susbtituie celor personale;
unii ajung sa se creada similari ocupantilor ghetouriloe new yorkeze si habar nu au ce e in centru
altii se cred ‘cu sange albastru’ pentru simplul fapt ca tata a fost ceva secretar de partid si i-a platit lectii de pian cand era mic
intamplarea face ca saptamana trecuta am ajuns la un soi de cocktail party in timisoara si m-am trezit in miklocul inaltei soceitati timisorene; a fost amuzant rau sa stau intr-un colt si sa vad potentatzii vremii bulucindu-se la bufetul suedez in timp ce o fetita mostenitoare a ‘inaltei societati’ imbracata hidos cu volanase si dantele chinuia pianul intr-un colt..nici aia nu au habar ce se intampla in viata reala..
sau poti sa traiesti in timisoara si sa te bati cu caramida in piept ca banatu-i fruncea si sa nu deschizi ochii la ce se intampla in jur. sau fara sa vezi clujul sau brasovul sau sibiul in ultimii 10 ani. traiesti in propriul ghetou de 500 000 de oameni…
asa ca e relativ
iar legat de ssubiect, de idealuri si the actual deeds
nu cred ca e rea vointa si ipocrizie; de cele mai multe ori e incapacitatea imposibilitatea unei persoane de a se ridica la ceea ce isi impune sau declara ca fiind idealuri
fie ca idealurile sunt prea inalte pentru cel care si le stabileste
fie ca cel care si le stabileste este prea slab pentru a se ridica si la idealuri mai usor de atins; a te mentine pe directia atingerii unui ideal presupune lasari, presupune frustrari si uneori sacrificii
si cred ca idealul e facut ca scop nu ca destinatie.
sau e destinatie dar nu una care se va atinge vreodata
Interesant ar fi de văzut, în urma sterilizării (complete) pe cine dracu mai cășunăm.
@un_tip
Mă tem că ai citit ideal în loc de idee.
Pt. un_tip:
Sunt de acord, exact asta doream sa punctez si eu – ca este relativ. Eu puneam accentul pe faptul ca este important si contextul, nu doar persoana (in postul meu nu pomeneam doar de oraselul mic de provincie, ci, chiar mai important, oamenii care te inconjoara).
Pur si simplu unii oameni au avut din start mai putine oportunitati, iar faptul ca exista multe cazuri cu oameni cu mai multe oportunitati, nu inseamna ca persoanele cu mai multe oportunitati au profitat de ele. Spre exemplu, un adolescent care a avut calculator de la varsta de 15 ani, s-ar putea sa invete mult mai multe chestii pana la varsta de 18 ani pentru ca citeste articole de pe wikipedia, bloguri, etc, decat un alt adolescent care a avut calculator de la 10 ani si a stat doar pe hi5 si s-a jucat Counter… Insa daca primul adolescent nu va primi acel calculator, nu va avea cum sa invete acele lucruri, chiar daca poate a invatat de la familie si scoala anumite principii.
Si sunt complet de acord si cu ideea ta de ce unii oameni nu se ridica la idealurile pe care si le stabilesc.
@skyandclouds
Spunând “sunt complet de acord si cu ideea ta de ce unii oameni nu se ridica la idealurile pe care si le stabilesc”, faci exact eroarea despre care vorbeam în articol, presupui tu ce ideal are sau îşi propune X 🙂
@nora caractere strambe si idealuri drepte se numeste articolul..
nu am observat switchul de la ‘ideal’ la ‘idee’ pe parcursul articolului am ramas fixat pe ‘ideal’
Ai dreptate, am folosit un titlu mai… ca titlu 🙂
@Nora iti multumesc pentru articol este super fain. Foarte interesanta tema. Iar pastorul Wade Watts este genial.
Multumesc pentru subtitrare.
Hugs,
Alexander
Nora, lasand la o parte ce cuvinte s-au mai strecurat in titlu sau in articol :), pur si simplu eram de acord cu ideea emisa de un_tip: unii oameni isi stabilesc idealuri inalte si apoi nu se pot ridica la inaltimea lor pentru ca acestea sunt nerealist de inalte sau ei nu au resursele necesare (de vointa, fizice, etc – care inseamna pana la urma ca sunt tot nerealiste).
Nu combateam ideile din articolul tau, ci aprobam o idee extra aparuta intr-un comentariu.
@skyandclouds
Având în vedere că “ideal” nu înseamnă obiectiv, ci înseamnă scopul final/suprem/ultim, o persoană nu poate avea fo’ câteva idealuri d-astea într-o viaţă. Are unul singur, care nu poate fi altfel DECÂT măreţ.
A spune că ai idealuri înalte este un pleonasm. Idealul, prin definiţia lui, nu poate fi decât înalt.
Cumva faci referire la scopurile/obiectivele unui individ de-a lungul vieţii?
Pe mine m-ar obosi să îmi stabilesc idealuri… chit că le pot realiza sau nu. Este mult mai … natural (cred) să nu simți că gândești la aceste idealuri… și să fii ceea ce vrei să fii. În momentul în care îți dorești ceva cu toată ființa ta, acel lucru devine realizabil, apoi tot universul conlucrează la realizarea dorinței tale interioare (de multe ori inconștientă).