Buna!
Am vazut ca pe aici foarte multa lume se plange.
Hai sa va zic eu ceva.
Sunt homosexual si nu sunt mandru, dar nici dezamagit – ma simt perfect normal.
Am fost singur toata viata – atat de singur, incat la un moment dat am zis ca ma bag intr-o relatie cu o fata. Asa am si facut. Timp de 3 ani am persistat in minciuna si i-am frant inima fetei, careia a trebuit sa-i spun adevarul.
Apoi, dupa ceva timp, am intalnit pe cineva, cu care am vorbit vreo …uhm…o luna, cred, pe net. Imi amintesc si acum. Eram in Timisoara, in P-ta Unirii. Aici ne-am intalnit pt prima oara. Era super frig afara, dar eu muream de cald si transpiram de emotie.
Apoi s-a terminat totul, brusc. A disparut din peisaj.
Ok, ne-am mai vazut noi inainte de disparitie.
La doi ani si jumatate dupa, iar ne-am intalnit, iar acum suntem super indragostiti unul de celalalt, ne iubim de ceva vreme si ne mandrim cu asta in fiecare clipa.
Multumita lui i have finally come out of the closet in fata familiei si prietenilor, care au acceptat fara probleme faptul ca sunt gay.
(In afara de tata. El e mai incuiat, dar parerea lui nu conteaza, fiindca el oricum a renuntat la familie de prin 2002)
Ma simt recunoscator pt tot ceea ce mi se intampla, in fiecare zi!
Have a wonderful day/night!
