La inceputul lunii, cand a venit (in sfarsit…) randul ultimei file a calendarului (luat de la un vanzator de produse despre carne, genul acela de carne care umbla pe doua picioare) sa isi arate splendoarea – am avut o oarecare intamplare. S-a rup. Luna Decembrie. Fila cu luna Decembrie. Probabil pentru ca celelalte unsprezece file atarnau? In fine, chiar nu este important motivul, insa asa… pentru o clipita mi-a determinat gandul sa zboare la timpul care trece. Si filele nu le vom intoarce intr-o alta ordine decat cea firesca.
In momente de genu’ asta’, imi este imposibil sa nu fac un corolar, sa trag o linie cu mana tremuranda – de frica rezultatului.
Atatea momente bogate in esenta trec pe langa noi si suntem prea orbi sa le mai vedem, atat de preocupati sunt oamenii de bani incat au uitat sa dea un covrig unui catel sau sa fie amabili, atat de incetosata poate fi mintea unora incat singurul Univers care mai aduce placere este multumirea provocata de efemeritati si minciuni.
Zi de zi, ne hranim cu falsuri: tocanita de falsuri, fals pe paine, ciorba de minciuni si budinca cu aroma de minciuni. Si ne multumeste aceasta, deoarece e mai comod decat sa incercam sa avem un meniu variat. Bineinteles, ca un “om al strazii” nu ar comenta si ar servi aceeasi ciorba, (cu acelasi gust de fals, aceleasi ingrediente) in aceeasi farfurie. Pentru ca nu poate mai mult decat atat si foamea e prea mare. Altfel spus, citez pe cineva: Intercity-ul nu opreste in fiecare gara. (nu era chiar asa, insa mie asa imi place mai mult).
Am o oarecare nostalgie de fiecare data cand vine luna lui Undrea. Visez cu ochii deschisi la miros proaspat de cozonac cu nuca, vin fiert cu scortisoara, miros de brad. Imi inchipui scrasnetul zapezii proaspat asternute sub grautatea pasilor, maini degerate si schiuri.
Mi-e oarecum teama ca “medicamentele” administrate uneori fara voie au transformat omenirea intr-o imensa casa de nebuni, nebuni care se mint ca isi traiesc propriul adevar. Morti care au impresia ca sunt vii. Ei aceasta, impreuna cu patzania de care vorbeam la inceput, ridica niste semne de intrebare.
De cati bani aveti nevoie ca sa aveti putere? Cate haine “de firma” sunt necesare pentru a acoperi goliciunea sufletului? Cu cate persoane trebuie sa va futeti ca sa aveti impresia sa sunteti “acceptabili”? Cata fudulie este necesara pentru un tablou care credeti ca v-ar avantaja?
Slabiciunile fiecaruia sunt regele si regina pe tabla de sah mai mult sau mai putin scorojita.
Priveste in oglinda. Ce vezi? Cine esti? Esti… tu?
Craciun Fericit!
