Chanel si pragmatismul emotional

Dintr-un mizerabil sătuc francez de la finele secoului al XIX-lea la Ritz e un drum lung şi greu. Totuşi Gabrielle “Coco” Chanel l-a parcurs, locuind la Ritz mai bine de 30 de ani. Întotdeauna m-a fascinat această femeie, iar sigla casei ei a fost preferata mea de când mă ştiu.

Ceea ce mă fascinează la Chanel e pragmatismul emoţional. S-a născut săracă lipită pământului, a rămas orfană de mamă la o vârstă foarte fragedă, tatăl văduv abandonându-şi copiii într-un orfelinat. A fost crescută de măicuţe. La vârsta la care noi ne gândim la ce facultate să dăm, ea lucra deja 13 ore pe zi pentru o croitorie pariziană. La un moment dat se îndrăgosteşte de un playboy francez cu care trăieşte o frumoasă idilă de peste un an. Cu toate că-l iubea, că o îmbrăca în diamante şi blănuri, îl abandonează în momentul în care realizează că nu-i va oferi niciodată un cămin adevărat.

Prima ei încercare de a se afirma pe scena modei pariziene eşuează cumplit, reuşind să se ridice cu ajutorul, greu acceptat, celui care va avea să fie iubirea vieţii ei, un alt multi milionar, de această dată englez. Refuză cu înverşunare să se căsătorească cu el, motivul fiind că nu vrea să depindă de el. În timpul Primului Război Mondial Chanel devine ceea ce ştim noi astăzi că este. Puţin mai târziu, după o despărţire şi o logodnă întreruptă a dragostei vieţii ei, iubitul se grăbeşte la Paris. Dar moare în drum spre Coco.

Nu vreau să intru în detalii, pentru că aş sfârşi prin a scrie o biografie. Desigur, în viaţa ei au mai apărut diverşi bărbaţi, iar speculanţii au legat-o amoros de toţi. Cu toate acestea Coco a rămas singură, devenind legendara “Mademoiselle”.

A ştiut să calce fermă mai departe, chiar atunci când lumea i-a căzut pe umeri. Nu a permis nimănui, nici măcar iubirii să se aşeze între ea şi visul ei. Dar aici a fost prea mândră. Din punctul meu de vedere a comis o greşeală cumplită. Omul acela i-a susţinut visul, o iubea prea mult ca să nu o facă. Fără el poate că ea n-ar fi reuşit în veci şi-n pururi.

Nu cred că dragostea şi cariera trebuie separate. După mine pot merge mână în mână. Dacă vorbim de iubire adevărată, cred că orice devine posibil. Într-un moment crucial Chanel a călcat graniţa dintre pragmatism emoţional şi mândrie prostească, o greşeală fatală care a condamnat-o să trăiască în cel mai opulent lux cu putinţă, dar fără iubirea pe care o venerase.

Mă deranjează şi mă doare când văd lume de azi că repetă greşeala ei. De ce nu se poate comunica deschis? De ce să ne punem ziduri în faţă înainte să facem primii paşi împreună de mână?

Sunt un ambiţios, ştiu, dar nu cred în alegerea asta stupidă între iubire şi succes material. Cred cu tărie că ele pot merge absolut perfect împreună şi că satisfacţia finală e fericirea.