No menu items!

Pețitorii

Acelasi autor

E frumos când înfloresc magnoliile

Chiar dacă n-am mai scris demult, v-am urmărit îndeaproape. De obicei nu-mi place să scriu despre miresme de magnolie, azi, spre seară, m-a lovit așa......

Emil și Barry Trotter, mici neînțelegeri în paradis

Bună, m-am gândit să mă apuc și eu să scriu pe DarkQ. Motivul nu îl știu cu exactitate, poate mă încearcă nevoia de comunicare....

Sunt convins că în viața fiecăruia dintre voi s-au perindat mai mulți oameni: bărbați, femei – în funcție de preferințele fiecăruia. Probabil că nu de puține ori vi s-a întâmplat ca o persoană pe care o întâlniți să dorească o relație. Scenariul e aproape mereu același: agățare pe Internet, prin cunoștințe, cluburi… una sau mai multe ieșiri (se poate sări peste acest pas), sex (peste asta nu prea se sare), mesaje mai siropoase, ce-ar fi dacă… ce zici… simt ceva… pui… puișorul meu.

Ochiul buclucaș

Vi s-a întâmplat vreodată ca ceva din interior să vă oprească să dați curs acestei povești?

În cazul meu au fost câteva asemenea întâmplări, motivele pentru care nu am vrut să merg mai departe de marginea patului fiind mereu altele. O să vă povestesc de câteva cazuri.

Primul tip de care mi-a plăcut după ce m-am despărțit de Maximilian, fostul meu, a fost Mihai. Mi-a plăcut de el pentru era interesant, carismatic, avea un umor anume, gândea mai mult decât i-ar fi permis vârsta, aborda orice greutăți care îi ieșeau în cale cu optimism. Din punct de vedere fizic nu era tocmai pe gustul meu dar nimic de spun, arăta bine. Am ieșit de câteva ori, am dormit împreună, ne-am împărtășit în mare visele, planurile de viitor și așa mai departe. Nu am vorbit niciodată nimic despre o posibilă legătură, mai mult decât cea existentă, între noi însă mesajele și telefoanele cu “Ce mai faci? Mi-e dor să te aud!” sau urările de mult prea bine, mai personale cumva, vorbeau de la sine. Era o chimie între noi, ne potriveam cumva ideile. Apoi, mi-a zis că pleacă într-un alt oraș, la studii.

În orașul în care locuiesc eu nu este facultate, e un oraș mititel. În cazul meu, job-ul nu-mi permite să plec când și unde vreau așa că era exclus să îl urmez. Aș fi putut, dacă făceam un gest nebunesc (uneori regret că nu l-am făcut), să las tot și să plec. Poate că mi-a fost prea frică, nu realizez încă, însă nu am plecat. Mihai a început facultatea, îi mergea bine, a găsit un tip mișto și cumsecade cu care a și locuit mai târziu. M-am bucurat pentru el. De fiecare dată, în puținele ocazii cu care ne revedeam (venea el la ai lui) ne tot dojeneam unul pe altul cu “Dacă veneai cu mine…”, “Dacă n-ai fi plecat…” și altele asemenea. Cu siguranță că și el a regretat întâmplarea însă a ales ceea ce trebuia, pentru că un rost în viață trebuia să înceapă să-și facă.

După acestă poveste mi-am zis că am tras învățăturile. L-am întâlnit pe Cristi. Cristi era opusul lui Mihai din punct de vedere profesional, avea facultatea aproape terminată, urma să își deschidă un cabinet. Era și el dintr-un alt oraș, același unde tocmai își începuse studiile Mihai. Soarta. 🙂 Mergeam cu mașina destul de des la el, mai venea el pe la mine, ne înțelegeam bine. Tipul, pe lângă faptul că avea o minte strună, arăta și într-un mare fel: era brunet, avea ochi albaștrii și era un pic animal. Conducea nebunește Citroen-ul pe care îl avea atunci, ceea ce îi conferea în mintea mea o aură aparte. Când eram amândoi aproape gata să începem ceva mai serios împreună, Cristi a prins o bursă în SUA și a zis că ar profita de ea, căci i-ar deschide niște porți. Peste vreo două săptămâni, dus a fost. Ne mai vorbim din când în când pe Skype.

După ce am stat pe tușă o perioadă și n-am văzut decât patul, mâncarea și colegii zurlii de la birou, tot vorbind cu Barry, mi-am zis că trebuie numaidecât să fiu mai hotărât și să n-o mai lălăiesc atâta data viitoare. Cred că eram capabil, dacă soarta mi-ar fi scos în cale un alt Mihai sau Cristi, ca după o săptămână să îi cer mâna. Ei bine, soarta mi-a scos în cale pe cineva și de acestă dată: pe Vlad. Era din același oraș cu mine, nu avea o locuință stabilă (locuia în gazdă), nu lucra. Dar era frumos foc. Ne-am tot întâlnit, venea des pe la mine, vreo două săptămâni nici nu a mai plecat. El mă aproba, indiferent ce enormități scoteam pe gură, avea mereu un zâmbet de minte odihnită pe față și stătea pe Messenger. Mult stătea pe Messenger. Avea o tonă de “prieteni” virtuali cu care povestea banalități, cu toți deodată după cum mi-am dat seama ulterior. Plecam la sală, îl lăsam pe Messenger, veneam de la sală, îl găseam tot pe Messenger.

Cu Vlad nu povesteam foarte multe pentru că nu prea înțelegea ce vroiam să îi spun, el, săracul, mă aproba și zicea că înțelege dar la cât de pierdută îi era privirea eram convins că nu e așa. Nici foarte bun tehnician nu era, cumpărasem la un moment dat o masă de calculator și l-am rugat să o asambleze, urmărind cu atenție instrucțiunile care spunea clar unde anume trebuiau înfipte cele 12 suruburi. S-a căznit vreo trei ore, masa stătea în picioare ce-i drept dar avea două colțuri rupte, un surub pus strâmt astfel că ieșea vârful afară și se clătina ca o budincă.

Am mai așteptat o foarte scurtă perioadă (perioadă în care am sesizat și mai multe defecte) și i-am spus că nu cred că această poveste va funcționa invocându-i faptul că nu vreau să îi irosesc timpul dar nu cred că va ieși nimic bun din acestă poveste. A plecat Vlăduț plângând, mi-a părut rău că așa a trebuit să fie, dar, dacă nu e… nu e.

N-am mai căutat să găsesc nici o morală după acest episod.

L-am întâlnit pe Marius. M-a invitat la el să bem un ceai. M-am dus, nu mai avea nici un rost să mă trag pe cur, să o lungim. Tipul îmi plăcea cu toate ca era cu ceva ani mai în vârstă decât mine. Așezat la casa lui, singur ca o carte prăfuită în bibliotecă și extrem de conservator. Nu vroia să ieșim, nu vroia să-mi cunoască prietenii, vroia doar să stăm în casă, să gătim, să facem sex și-atât. Îmi povestea foarte mult de mama lui ceea ce m-a făcut să caut diverse cărți de psihologie să pot desluși misterul mamei. Nu l-am deslușit pentru că mi-am pierdut interesul relativ repede. N-am mai știut ce să-i spun căci nu vroiam să-l rănesc, așa că încetul cu încetul am evitat să ne mai vedem.

Acum, n-aș putea să precizez cu exactitate pe unde am greșit, deși bănuiesc și chiar ipocrit nu sunt. Acum aștept. Nu prea mai am chef să caut. Până data viitoare care nu știu când va fi.

Sunt curios, oare numai eu sunt copil într-ale legăturilor cu oamenii? Mi-ar plăcea să povestesc cu voi despre cum vă legați voi șireturile.

19 COMMENTS

  1. Aici se intorc lucrurile..
    Nu puteai de la inceput povesti asa?
    Mihai ala al tau a fost o greseala imensa ca nu l-ai urmat, acu timpul a trecut gata nu mai ai ce face..
    Pe Vlad l-am avut si eu in viata,bineinteles sub alt nume..
    Era foc de frumos…
    Zimbea de ma topeam tot
    Apoi alt Vlad, tot enorm de fain dar fara creier
    Tot asa pina am hotarit sa ramin singur, sa imi petrec viata muncind si cu hobby si tabieturile mele..
    Esti tanar, extrem de tanar..
    NU face greseala sa te incui in casa, fiindca iti va fi enorm de greu dupa aia sa iesi iar intre oameni..
    Daca devi un lup singuratic, o sa iti para enorm de rau cindva, crede-ma stiu ce spun…
    Dar apropo,asa de curios ce sint..De cind esti tu de Maxi defapt despartit?
    Si scuze, eu sint mai incet uneori,abia azi noapte am realizat ca Maxi e fostul…Emil si Barry o persoana…scuzele mele publice de rigoare :-))

  2. Cel mai simplu este sa uiti tot ce a fost in trecut si sa o iei de la capat mereu. Altfel, o sa fi blazat.

  3. @Barry

    nu știu cât de tânăr ești însă relatările tale nu sunt chiar ale unui om necopt. Mai degrabă aș putea spune că sunt ale unui om destul de matur în gândire. Din păcate, nimeni nu se poate considera matur și în viața sentimentală, indiferent de vârsta noastră biologică. „

    Însă cred că toate aceste experiențe personale au darul de a ne contura unicitatea. Chiar dacă ne sunt sau nu de folos la nivel de „învățătură de minte”, toate aceste experiențe lasă urme mult mai evidente în felul nostru de a fi și de a gândi (la nivelul conștientului) decât eventuale învățături. Ele ne fac să reacționăm pe viitor în mod inconștient la anumite alegeri care ni se pun pe masă.

    Viața este doar un fir al alegerilor pe care le facem din momentul în care conștiința poate dicta asupra vieții fiecăruia dintre noi. Alegerile pe care le facem nu sunt decât parte dintr-un proces de autocunoaștere care va înceta abia în momentul în care trupul își urmează ciclul natural, reîntorcându-se în pământul din care este și alcătuit. Sau poate nu va înceta nici atunci. Întrebările pe care ni le punem de-a lungul vieții nu au rolul de a clarifica, ci acela de a ridica alte întrebări.

    Astfel, cu cât vrei să înțelegi mai bine calea sufletului tău, pentru a putea face alegerile „potrivite” pe viitor, cu atât îți dai seama că nu reușești decât să ridici și mai multe întrebări. Soluția la toate întrebările pe care ți le pui cred că stă în abandonarea voinței tale de a controla viața sentimentală prin intermediul gândirii logice și în experimentarea în continuare a ceea ce crezi că este de experimentat. Nu suntem decât produsul gândirii și simțirilor noastre împletit cu trecutul personal. Sunt absolut convins de faptul că nu te vei afla niciodată într-o situație de criză, atâta vreme cât nu gândești acest lucru. La fel și cu experiențele pe care le descrii (și pe care le vei avea în continuare), ele au darul de a te defini, nicidecum darul de a te întregi.

    Îmi place stilul cu care îți expui experiențele, deși este un pic rece.

  4. @FireMan
    Frumos spus, mi-ai luat vorba din gură. Suntem suma propriilor experienţe şi ale propriilor alegeri care ne-au condus către ele. Ele ne modelează personalitatea, reacţiile, iar unele ne pot schimba complet…

  5. E un pas inainte sa recunosti ca in toate aceste relatii esuate ai avut si tu partea ta de vina(intr-o mai mica sau intr-o mai mare masura). Mie imi face impresia ca inainte de tot si de toate esti destul de confuz.Un barbat nu a fost bun ca fost “prea-prea”, altul ca a fost “foarte-foarte” si uite asa…E bine sa ceri sfaturi, dar nimeni nu-ti va da raspunsurile corecte la intrebarile tale pentru ca tu singur trebuie sa cauti raspunsurile! Noi ne dam cu parerea, formulam opinii, dar, vezi tu, cati oameni suntem atatea opinii exista, multe dintre ele mai mult sau mai putin te intereseaza…Si inca un sfat: nu incerca sa gasesti toate raspunsurile dintr-odata, la unele intrebari iti vor trebui ani sa gasesti raspunsul iar la altele poate chiar o viata!

  6. @Sergiu,

    de o jumatate de an. Dar ne mai vedem, vorbim din când în când. Vorbești de parcă ai avea 50 de ani. Câți ani spuneai că ai?

  7. @Smog,

    păi o iei de la capăt, normal, că nu prea ai încotro insă cred că nu se poate șterge cu un burete fiecare om pe care îl întâlnești, fiecare experiență, totalitatea sentimentelor pe care aceasta ți le-a creat/menținut (de toate felurile).

    Un anumit reziduu tot rămâne în urma fiecărui cu care ne intersectăm, reziduu care ori te îmbogățește (asta ar fi ideal) ori te sărăcește.

    La un moment dat poate că intervine și blazarea, ca și instinct de auto-conservare, cine știe?

  8. @Fireman și ALN,

    articolul acesta era mai mult un răspuns la ceea ce sugera un coleg de pe blog, Rediam, la articolul precedent. Ideea s-a mai perpetuat ulterior.

    Treaba e că mi s-a spus că aș putea fi prea pretențios și că ar fi bine să iau omul așa cum e, să îi apreciez calităție pe care le are și că probabil că îmi petrec mult timp admirându-mă. Ceea ce este departe de adevăr.

    Am încercat să relatez cât de bine pot exact ce am simțit și cum s-au derulat lucrurile cu fiecare posibil partener în parte exact pentru a descrie că nu sunt un băiat care să viseze luna de pe cer. Nu. O pietricică acolo, mică și murdară, ca și mine, cu care să mă bucur de viață.

    Fireman și ALN, la voi care sunt criteriile conform cărora credeți că un posibil om v-ar putea deveni partener?

  9. Pentru a găsi pe cineva cu care să mergem pe același drum, căruia să-i împărtășim din experiențele noastre, pe care să-l facem fericit, pe care sa-l sprjinim în momentele de dificultate, pe care să-l cunoaștem în mod continuu e nevoie să ne iubim pe noi înșine așa cum suntem, să fim mulțumiți de noi înșine, să ne ferim de a fi mereu în centrul atenței, să știm să comunicăm și să ascultăm.

    Pentru a fi fericiti se cere o singură condiție: să iubești, dar nu poți iubi dacă nu ești liber.

  10. @Barry

    Mă tem că am trecut de perioada în care bifam într-o listă de calități atunci când „evaluam” un eventual pretendent. Am renunțat să fac asta pentru că mi-am dat seama că suma calităților pe care le căutam într-un posibil partener nu reprezenta decât un fel de Făt Frumos. Și mi-am mai dat seama că aproape mereu, atunci când a apărut acel El de care ulterior mă îndrăgosteam, am aruncat cât colo lista mea renumită, găsind-o iar în momentul în care eram din nou singur. E o pierdere de timp. O inutilitate. Niciodată, atunci când SIMȚI ceva, nu ții cont de nici o logică și nici o listă.

    Aș putea să înșir o grămadă de defecte peste care nu pot trece ușor, însă experiența mi-a dat o lecție importantă: nu numai că am trecut peste unele din aceste defecte de nesuportat (atunci când judec la rece), însă mi-am dat seama că și eu am multe defecte de nesuportat.

    Asta nu înseamnă că mă simt atras de către oricine. În fapt mi se întâmplă să îmi „pierd capul” foarte foarte rar. Ba chiar începe să mă îngrijoreze acest lucru. 🙂

  11. @FireMan
    Se pare că de fiecare dată ajung prea târziu ca să mă exprim şi mi-o iei înainte. :))

    @Barry
    Da, cel mai probabil o să repet în proporţie de 90% ceea ce a zis FireMan, dar here it goes. Nu, nu am o listă anume de calităţi pe care să o bifez în minte atunci când cunosc pe cineva. Pot să jur că la un moment dat credeam cu vehemnţă că pot să îmi setez nişte criterii exacte, dar se pare că le-am pierdut pe drum. Adevărul este că atunci când se instalează atracţia şi, mai apoi, sentimentul, multe din chestiile pe care le-ai fi considerat necesare şi imuabile gândind la rece îţi dai seama că de fapt nu prea mai contează.

    Acelaşi principiu se aplică şi pentru acele “defecte” peste care n-ai putea trece niciodată, chestii pe care tu le consideri inacceptabile şi peste care descoperi că, după îndeajuns de mult timp (că la defecte contează şi să fii îndeajuns de ataşat), poţi să treci cu un oarecare efort. Pentru că atunci când îţi pasă cu adevărat de un om, aceste pseudo-principii se risipesc unul câte unul pentru că îl vei privi în ochi, îi vei gusta zâmbetul şi atingerea şi vei realiza că nu poţi trăi fără persoana respectivă.

    Deci, ca să nu mă mai lungesc, poţi să îţi setezi maxim nişte criterii în linii mari (un exemplu trivial care îmi vine în cap ar fi sa nu asculte manele :)) ), dar niciodată nu poţi şti când flama se aprinde pe nesimţite şi te simţi prins în mrejele unei romanţe pe care, gândind la rece, nu ai fi acceptat-o în veci sau cel puţin nu în condiţiile date, dar care îţi aduce atât de multe zâmbete pe buze, atâtea momente de bucurie, încât realizezi că poate, uneori, e bine să te laşi şi dus de val. Nu prea mult, dar atât cât să nu îţi ratezi şansele în viaţă, niciodată nu ai de unde şti de unde se iveşte acel “ceva”…

  12. draga autorule nu stiu naiba ai facut tu sa ai acces la jurnalul meu intim de ai dat copy/paste in articolul asta…
    🙂
    nu am o idee dar sper ca voi gasi raspunsul in raspunsurile pe care le primesti tu

    eu am ajuns la concluzia ca fac ceva extrem de gresit la legatul sireturilor.. dar mereu sunt pus in fata un alegeri imposibile.. chiar si in timp ce scriu asta..

    eu sunt adeptul teoriei click. nu stiu ce caut dar sper ca in clipa in care voi gasi ceva va face click!

    momentan cred ca mi s-a stricat clickuitoarea
    caut depanator

  13. De mă ALN, oi fi și eu vreo ciudățenie a naturii de reușesc să îți fur mereu ideile. Hackideidegay? Sau poate Zburdătorul?

    un_tip, cred că greșești așteptând (clickul). Nu e bine să ai așteptări. 🙂

  14. DE CE cautati defecte acolo unde nu sunt? Fiecare relatie e unica, asa cum sunt si oamenii.
    Iar daca nu ai fost dispus sa faci anumite gesturi atunci cand erai in relatie, la ce te mai condami dupa ce relatia este terminata?
    Daca nu ai procedat intr-un fel in timpul relatiei sau ca sa mentii, ori sa ramai in relatie atunci cand TREBUIA, la ce te mai plangi dupa?
    NU sti ca fiecare intamplare de viata, deci si relatiile, au scopul lor de a te pregati, de a te invata si a sti cum sa faci mai departe?

    Fiecae relatie are farmecul ei, iar daca ar semana intre ele, unde ar mai fi bucuria descoperii noului?

    Ceea ce am intels acum dupa multe intamplari, este ca NU TreBuie sa te condamni pentru alegerea facuta intr-un moment dat, chiar daca dupa iti pare rau si ai senzatia ca lucrurile ar fi putut ramane frumoase. Repet senzatia, fiindca de fapt asta si este, o senzatie de bine care ne face sa fim nostalgici, ceea ce este un paradox, pentru simplul motiv ca acel bine nu s-a inamplat decat in imaginatia noastra, dar pe care il socotim ca ceva sigur, de parca stim cu adevarat ce ne rezerva viitorul in detaliu.

    Asa ca bucurate de fiecare relatie si de fiecare moment asa cum ti se ofera si nu cauta esec acolo unde de fapt nu este.

    Ca ai ales sa ramai cand el a plecat, inseamna ca tipul nu merita sa pleci dupa el.
    Sau altfel spus, daca EL considera ca Tu esti iubirea vietii lui, nu crezi ca alegea sa ramana?
    E aceeasi situatie cand ai onservat ca nu poti avea o relatie de durata cu tipul ala frumusel foc pe care l-ai facut sa planga, pentru ca l-ai gonit.

    Cand viata ofera intalnirea sufeltului pereche atunci sa fiti siguri ca si unul si celalalt vor gasi orice metoda, orice idee ca sa ramana impreuna si vor face fiecare in parte si amndoi in acelasi timp orice este necesar si mai mult de atat ca sa nu ii desparta nimeni si nimic, nici chiar moartea.

    Dar poti trai o viata intreaga si sufletul tau pereche sa nu se apara.

    Nu trebuie sa plangi sau sa te intrebi unde ai gresit. La momentul acela ai facut exact ce trebuia, iar asta nu inseamna ca este un esec. Este o lectie invatata, atat.

    Si se mai intampla ceva ciudat in viata reala, ceva ciudat la care inca nu am gasit explicatie.

    DE regula fiecre avem un tipar, al Fat Frumosului coborat din Soare si mult timp nu renuntam la acel tipar, crezand ca el se afla pe undeva dar nu ne-a gasit inca. Insa viata ne aduce in viata pe Zmeul Zmeilor coborat de dupa partea intunecata a Lunii, care contrar asteptarilor in loc sa ne crape, ne papa cu mangaieri excitante si ne face toate mofturile vrute si nevrute, insa noi in nebunia noastra preferam sa ne uitam in continuare la Soare pana ORBIM.
    Si acum intreb? CUM mai vezi tu pe Fatul Frumoas, daca ai fost atat de prost incat sa orbesti?

    Cam asta voiam sa spun, ca vrem ceva, viata ne ofera altceva, iar noi suntem atat de prosti incat refuzam sa ne bucuram de acel altceva in speranta la acel ceva, care de cele mai multe ori uita sa vina.

    Dar ma rog fiecare face cum vrea. Nu toti stiu sa se bucure de ceea ce au.

  15. @ BarryTrotter,

    Se pare că nu ai primit lista calităților unui partener.
    Fiecare are lista lui.
    Iată una (parțială):

    Să fie frumos, mai frumos decât tine.
    Să fie deștept, nu mai deștept decât tine.
    Să fie altruist, mai altruist decât tine.
    Și se poate continua…

    Știu și secretul unui cuplu fericit:
    Apreciere, bunăvoință și sex.

    Lucrurile sunt foarte simple.
    Noi le complicăm.

Comments are closed.

Vezi si...

Pasiuni bolnăvicioase

Sunt în cantină şi îmi mănânc supa de unul singur, la o măsuţă pierdută între alte zeci populate de grupuri de prieteni povestind şi râzând împreună. La un moment dat trece o fată pe lângă mine şi observ cu colţul ochiului cum se opreşte brusc şi coteşte spre o...

Articole din aceeasi categorie