A 2a dintr-un sir infinit

Pe acorduri de “Guardami” încerc să sintetizez puţin din evenimentele (mondene, evident!) din week-end-ul trecut. După îndelungi aventuri aventuroase, aventuriere şi aventurate ne-am pornit joi noaptea (de fapt era deja vineri) către Bran. În fine, am zis doar că mergem acolo, da’ ne-am vizitat şi căsuţele de la ţară, adică Peleş şi Pelişor.

Nava noastră provizorie nu era chiar o perlă neagră, dar stătea foarte bine la capitolul climatizare şi sistem audio (atât cât a putut fi testat de corzile vocale ale muzei). Şi să nu uităm că avea şi anvelope de iarnă! Un Nissan Primera un pic cam leneş pentru gustul meu ne-a servit ca veritabilă “maşină cu 4 roţi” în aceste 3 zile. Drumul l-am făcut relativ repede, având în vedere că încă se circulă ca la noi acasă. În dimineaţa sosirii eram uşor isterici toţi 3, pentru că nu găseam pensiunea unde urma să ne cazăm. Pensiune, care de altfel nici nu se află în Bran, ci în Şimon. Oricum tanti proprietara a fost tare amabilă şi ospitalieră. Am ales camerele, care ne-au plăcut, că doar de, noi am fost primii! :)) Iar eu ca o foarte vie Fleur du Mal am domiciliat singur. Hahahahaha! Mai pe după-masă, după nişte ore de somn, am coborât şi-am urcat şi tot aşa până la un supermarket, de unde am cumpărat (surprinzător!) mai multă mâncare şi ciocolată decât băutură dom’le! Chiar aşa! Pe bune! Băutură pe care ne-am aruncat însetaţi odată cu lăsarea nopţii. Apoi au apărut şi ceilalţi. De Mim chiar mi-a fost dor. Ne-am jucat mimă, am plecat din nou după băutură şi am continuat distracţia până ce ne-a ajuns şi bietu’ Moş Ene.

A 2a zi am avut parte de o deşteptare inedită. Sarah Brightman cânta la 7 dimineaţa cât o ţinea glasul “It’s a beautiful day”. Ce-i drept, “trezitorul” a reuşit să mă ridice pe mine din pat şi să scoale şi găinile vecinilor. Apoi ne-am băut cafelele, am aşteptat să se trezească şi restul poporului, care s-a cam lăsat aşteptat, aşa că cele 3 Graţii au luat-o în nava lor (care nu era nici de fiţe, da’ a dracului nici de viteză) spre Sinaia. DN1, de’ DN1! Adică a-ntâia. Viteza. După ce ne-am vizitat căsuţele de la ţară despre care am mai zis, am căutat un restaurant. După ce ne-am aşezat într-un soi de cantină, nedemnă de augustele noastre prezenţe, am studiat meniul. Una din specialităţile casei: Ciorbă de Păsărică. Evident am izbucnit în râs şi am comandat. Foarte bună de altfel. Aşa că am decis să cerem şi Fofo la grătar. Cam fierbinte, dar gustoasă! Apoi înapoi la pensiune, pe acelaşi DN1! Am crezut că tâmpesc. Totuşi la un moment dat s-a mai fluidizat traficul şi a fost mai bine. După alte câteva şotii de-ale noastre, ne-am urcat toţi 8 în cele 2 maşini şi am tăiat-o la Braşov, la chef. Am aterizat la “La Feri”, unde aş putea spune că am avut parte de o experienţă interesantă. Spre dimineaţă am luat-o din nou spre pensiune.

A 3a zi am dormit mult. Până după-masă. La trezire am avut parte de o surpriză neplăcută. Mim a plecat fără să mă pupe. Am tras-o de moţ la telefon. Ne-am înţeles şi am rezolvat-o. După ce ne-am strâns boarfele (de firmă, evident!) am plecat spre casă. Eu aş fi adorat o jumătate de oră în centrul vechi al Braşovului, de care n-am avut însă parte din diverse motive. Am făcut un ocol enorm, prin Târgovişte. A fost OK. Spre dimineaţă am ajuns în Timişoara mea iubită.

Cum sunt un om căruia îi place să călătorească pot să spun că şi aceasta mi-a plăcut, m-a învăţat multe şi îmi doresc din suflet să fi fost a 2a dintr-un şir infinit, prin toată lumea!