Ce se întâmplă cu copilul din noi?

1. Robert G
   Cred ca este datorita faptului, ca crestem?

   • Da, bine, normal… dar… nu e ciudat totuși?

2. Motivul pentru care se intampla asta nu e cresterea fizica, ci faptul ca traim inconjurati de alti oameni care nici ei nu mai stiu sa fie copii si dau in cap celorlalti cand se bucura din nimic sau pur si simplu nu inteleg si judeca faptul ca poti avea incredere in cineva fara sa cunosti.
   E greu sa pastrezi singur copilul din tine pentru ca asemenea unui copil fara sustinere devine dezorientat, plangacios, trist, agresiv, exact asa cum sunt si majoritatea adultilor. In spatele privirii bosumflate si rautacioase incearca sa-i determine pe ceilalti sa le fie aproape, sa-i invete si sa le dea inapoi aura de copil furata de rautatea din jur. 🙂

3. Pot doar sa zic ca nu sunt de acord. Rămânem copii indiferent, unora le trebuie un pic de divertisment sau alcool sau sex sau alte chestii mai dinamice. Sau doar acest videoclip.
   http://www.youtube.com/watch?v=Sv6dMFF_yts

4. O parte mai ramane –

   I love Seth MacFarlane.

5. Scuze-
   

6. mda lumea ar fi un loc mai bun daca am fi toti niste Roger-si

7. Roger and Stewie- my guilty pleasures 🙂

8. Poate pentru ca uneori competitia asta de a supravietuii, responsabilitatile, familia, cariera, iti fura aproape orice clipa in care acel cineva ar putea avea acces la copilul din el.

   CU cat o faci mai rar cu atat e din ce in ce mai greu sa accesezi acea portita, ea astfel ruginind pana se blocheaza definitiv.

   Sunt rari oamenii care inca mai reusesc sa acceseze acel loc, prin simplele bucurii ale vietii. De exemplu o inghetzata pe care o mancai cand erai mic. Savurand aceea inghetata, incetul cu incetul anumite amintiri, sentimente iti revin si iti amintesti cu drag de ele . Dar uneori te intristezi ca timpul a trecut tu te-ai schimbat, iar amintirile acelea frumoase au ramas ingropate undeva adanc in memoria fiecaruia

9. 1 iunie, ziua copiilor. Yeeey, bucurie, baloane colorate, hoarde de prunci ce merg “doi cate doi” la gradina zoologica sau in parcul copiilor ca tot s-a redeschis proaspat renovat aici – in urbea asta mica si prafuita, atinsa din cand in cand de o boare de vant ce ridica norii de colb si cam atat. . .

   Yeap! 🙂 este ziua copiilor, dar cu mine, cu piciul cu ochii mari ce eram acum cativa ani ce s-a intamplat? Unde este? S-a transformat? Daca da, in ce anume…hmmm…ei bine, eu cred ca el a evoluat. Ca s-a dezvoltat armonios sau nu habar nu am; dar imi doresc sa fie sanatos, sa aiba aceeasi curiozitate nativa de a descoperi zilnic cate ceva. De a se bucura de lucrurle bune din viata lui si sa le transforme in ceva frumos. Sa se simta ocrotit din cand in cand si sa aiba acel “refugiu sufletesc” in care sa plonjeze fara sa-i fie teama. Sa se simta bine si sa nu-i pese de ziua de maine. Sa uite ca exista termene limita, telefoane si mesaje primite sub toate formele si in toate formatele. Sa manance tort de cioco si sa fie murdar ear from ear, sa zambeasca larg si sa se fastaceasca, sa-si ascunda genunchii zdreliti sub masa pentru a nu fi dojenit…

   Copilul din mine nu a murit niciodata, si nu o v-a face…este modul in care prefer sa evadez cateodata, este ultimul bastion al rezistentei impotriva firii :))

   Eu acum, asa ma simt, ocrotit de doi ochi verzi ce imi soptesc in fiecare seara “noapteee buuunaaa” iar eu ma pot gudurii in voie, zambind larg simtimdu-ma mai safe ca niciodata.

   Pana acum ceva vreme spuneam “opriti timpul, vreau sa fiu din nou copil” acum, imi vine sa spun “oprinti timpul!!” copilului din mine-i place ceea ce simte.

   So, my virtual friends copilul din noi este acelasi el are doar nevoie de cateva motive simple pentru a fi fericit.

   Voie buna tututror.

   Eu.

10. Copilul din noi moare, pt ca odata cu trecerea timpului apar si alte responsabilitati si situatii noi carora trebuie sa le facem fata. In ziua de azi fiecare lupta pt ai fi bine lui, pt un job mai bun, o masina, o casa si pt a realiza ce ne-am propus, marea majoritate uitam sa ne bucuram de viata de lucrurile marunte care de multe ori fac diferenta.
    Eu vad si la mine la lucru , pt niste lucruri minore care se pot rezolva foarte simplu intre noi, se trimit mailuri peste mailuri cu tot felul de povesti care mai de care mai inflorite, si asta doar cu scopul de a urca in ierarhie, de a impresiona , si lucrurile astea se intampla peste tot pt ca foamea asta de a avea cat mai mult iti ia mintile si nu mai ai timp sa te gandesti si la cei din jur.

    PS:
    Ce fain era cand eram copil, nu aveam nici o grija 🙂

11. Ce nu are copilul?

    Bani
    Sex
    Putere

    Ce alungă copilul din noi?

    Lupta pentru bani
    Nevoia de sex
    Lupta pentru putere

    Simplu.

12. @Rhade, aplauze pentru ce-ai spus…

13. Nici eu nu cred că acel „copil din noi” este foarte străin de noi înșine. Ar fi culmea să dispară nu? Fiecare din noi SUNTEM, nu „rămânem” copii. Ceea ce amplifică una din caracteristicile unui copil este societatea, regulile ei, iar modul în care se adaptează copilul spațiului și timpului care reprezintă mediul său înconjurător determină rezultatul prezent. Astfel că unii copii sunt mai răutăcioși, alții mai competitivi, unii mai inventivi, alții mai artiști, unii mai … multe feluri. Nu degeaba se spune că de la o anumită vârstă ca punct de reper într-o anumită viață, omul începe să redevină un copil, însă mai bătrân ca vârstă.
    Jucăriile se schimbă. Figurinele de la jocul „Dacii și romanii” se transformă în angajați supuși, jocul Monopoly devine scopul de a acapara cât mai mai mulți bani și proprietăți. Jucăriile „de război” de altădată: arcuri, pocnitori, pistoale cu apă devin alte jucării: cuvinte, bani, influență sau chiar arme adevărate. Păpușile devin „dive” din pictoriale sau filme, Cărțile de desenat devin poate pasiune de a picta. Basmele devin povești de dragoste sau povești dramatice. Etcetera.
    Viața noastră este ca un joc mai complicat (cu reguli impuse de stat, societate, familie, biserică, etc) în care încercăm să câștigăm mereu.

    Frumoooossss subiect!

14. Eu unul cred că “ceilalţi sunt de vină”.

    Adultul, spre deosebire de un copil, “trebuie” să se integreze în anumite medii: job, etc. Pe care medii nu-şi poate permite să le aleagă în funcţie de afinităţile cu colegii. Pe când un copil, dacă dă peste un grup de copii pe care nu îi place (sau care nu îl plac) are libertatea deplină de a interacţiona cu alţii.

    Pe undeva pe drum pierdem libertatea de a alege… facem alegeri cu creierul şi nu cu inima… şi frustrarea generată de alegerile cerebrale are un efect de picătură chinezească asupra structurii afective a individului.

    Individul simte nevoia perversă de a fi recunoscut, valorizat de ceilalţi, de a se integra în turmă. Şi cum comportamentul copilăresc nu este în general văzut cu ochi buni (RobertG, era aluzie inclusiv la tine aici – şi nu, nu eram răutăcios), renunţăm la micile plăceri de dragul unor plăceri mai pe placul… celor din jur.

    Din păcate este la modă să fii rănit din iubire ca să înveţi cum să iubeşti… Să fii rănit de (falşi?) prieteni ca să înveţi să preţuieşti prietenii adevăraţi…

    Masochism? Poate… “Human nature“? Sigur… Dar uite cum “prezumţia de nevinovăţie” se transformă în …”prezumţie de vinovăţie”.

15. Copilul din nou exista, doar ca uitam sa-l mai scoatem la iveala. Ne preocupam timpul cu problemele zilnice, jobul, facultatea, relatiile si asa mai departe.

    Uitam sa zambim, sa ne bucuram de lucrurile marunte asa cum face un copil si tindem sa crestem prea repede.

    Fiecare dintre noi are suflet de copil, trebuie doar sa aiba curajul sa-l lase liber din cand in cand, pentru ca fizic, poate imbatranim dar sufleteste, in nici un caz. Castigam doar experienta 🙂

16. Mai baietii, nu visati cai verzi pe pereti, ce copii va mai credeti voi ca sunteti?
    Aaaa va luat de 1 iunie nostalgia copilariei?

    Nu mai poti fi copil vreodata, odata ce ai crecut.

    Copil inseamna inocenta, seninatate, credubilitate, bucuria descoperiri lucrurilor noi, toleranta, acceptare, plansul e mai plans, rasul e mai ras, curiozitate nesfarsita, generozitate, dragoste neconditionata, ect.

    Ca ramane o bucata din ce am fost odata copil, da, la uni mai mult la alti mai putin, la ceilati deloc.

    Dar nu va faceti griji, redevenim copii … la batranete, cand dam in mintea copiilor.

17. Copilul din noi este ca o… boala cronica. Din cand in cand, are pusee de acutizare. Din cand in cand, in anumite situatii, langa anumiti oamenii, isi iteste capul din sufletul tau si-ti zguduie spiritul. Atunci iti aduci aminte ameteala care te lua cand dadeai capul pe spate in timp ce te dadeai in leaganul din gradina (evident, era doar o funie mai groasa, legata de un ram gros al vreunui copac), atunci retraiesti “oftica” ca “iar te-a scuipat primul si trebuie sa te pui tu la pititea”, atunci simti din nou gustul dulce al ciubucului luat de la vanzatoarea ce statea strategic, duminica, la iesirea din biserica…
    Eu cred ca ramane toata viata in noi. Trebuie doar sa vrem sa-l pastram. Intr-adevar, lumea nu te vrea copil. Lumea te vrea un adult plictisit, dar serios, ce vine rupt de oboseala de la munca. Ma uit in metrou la “oamenii mari”. Nici unul nu rade; nici unul nu pare fericit… nici macar nu schiteaza vreun suras.
    Toata viata noastra e un paradox. Cand esti mic, abia astepti sa te faci “mare”; si cand ajungi “mare”, ai da orice sa mai fii din nou mic! Cand esti un ţâşti-bâşti ai da orice pentru un strop de independenta si responsabilitate, iar cand le dobandesti, nu stii cum sa mai scapi de ele, sa poti sa spui orice prostie iti trece prin cap, pt ca lumea oricum nu te va lua in serios.
    Defapt, cred ca scopul fiecaruia ar trebui sa fie acela de a se inconjura de cati mai multi adulti-copii. Si nu ma refer la nebuni care le fac pe toate pe dos, teribilisti, iresponsabili.. ma refer la adulti ce pastreaza in ei esenta copilariei, pe care bine a subliniat-o cristymaykei, cei care nu au teama de a-si exprima liber sentimentele, cei care, in definitiv, nu inceteaza sa viseze…

    “Suntem oamenii ce nu vor sa stie
    Cum sa nu mai fie copii
    Si care se bat cu viata, stii
    Ca visele-s vii
    Pune mai mai, pune mai mai ,pune mai mai
    Dee…ruleaza si VISEAZA…”

18. Copilul din tine nu moare niciodata, nu imbatraneste, nu creste si nici nu pleaca. In schimb… copilul din tine se uita. Uiti de el intr-un colt stingher al amintirilor si iti vezi de treaba – ca doar esti ocupat ai o groaza de probleme si nu ai timp de pierdut.

    Inca ma bucur cand merg cu liftu, inca ma catar in copac dupa corcodusele alea mai coapte si inca imi place sa visez cu ochii deschisi :). Mereu mi-a placut si mereu imi va place, ce nu voi avea mereu este timpul ca sa si le fac.

19. Un bărbat nu se va maturiza niciodată complet. Pe cine păcăliți?

20. Eu unul tind sa cred ca noi suntem cei care il omoram, cu trecerea timpului uitam sa fim umani, poate din cauza problemelor, poate din cauza responsabilitatilor , de ce nu si din cauza dezamagirilor de care avem parte pe parcursul vietii. Din cauza tuturor acestor lucruri inchidem, – cum spui tu – “copilul din noi” intr-o camaruta din strafundul sufletului si nu il mai auzim cum plange, cum striga dupa ajutor, fara sa stie ca acesta nu va veni niciodata dinafara.

    Uneori (si sunt sigur ca tuturor v-a trecut prin minte macar o singura data intrebarea) stam si ne intrebam : De ce ne lipseste atat de mult copilaria ? … nu stiu voua dar pot sa spun de ce imi lipseste mie atat de mult,…pentru ca in acea perioada a copilariei u trebuia sa dau socoteala pentru greselile pe care le faceam, nu aveam responsabilitati si cu atat mai putin remuscari, ….pentru ca imi e dor ca totul sa fie usor, imi e dor sa fiu alintat si iubit.

    Nu tebuie sa ne pierdem niciodata speranta, pentru ca atata timp cat mai putem simti ceva, atata timp cat ne mai putem bucura pentru noi, pentru ceva sau pentru altcineva,… inca mai exista speranta ca acea parte din noi sa creasca.

    Si in final un mic citat care sa va inspire : “Toţi cei care încetează să mai înveţe sunt bătrâni, fie că au 20 de ani, fie că au 80 de ani. Toţi cei care continuă să înveţe rămân tineri.”
    – Henry Ford

    PS : Viata e un intreg proces in care probam identitati, aveti grija ca copilaria sa fie baza acestora. 😀

Comments are closed.