Azi vorbeam cu Ovidiu despre un subiect care pentru mine ca ramane tabu, cat voi trai: fericirea. Am cazut de comun acord ca fericirea este un ideal, un mar rosu si stralucitor care atarna pe o creanga de aur, fara frunze. Doar acel ceva. Pentru fiecare din noi cred ca conceptul despre fericire este diferit. Acum cativa ani cineva imi spunea ca fericirea este stransa legata de necunostere: cu cat sfera de cunostinte este mai mare, cu atat se nasc mai multe intrebari, mai multe raspunsuri intarzie sa apara. Ne putem imagina o sfera la modul propriu. Cu cat acea sfera este mai mare, cu atat posibilitatea de interactiune cu mediul inconjurator este mai mare. Credeti-ma ca de multe ori am vazut oameni simplii, care nu stiau ce inseamna cultura, cartile, filosofia, medicina. Dar erau mult mai fericiti decat multe creiere luminate. La fel am interactionat cu cateva minti frumoase si slefuite care tradau urme clare de dezamagire corelata cu un usor pesimism, melancolie si sensibilitate.
Ma intreb… oare cum este corect sa traim, sa fim, sa existam? Care ar trebui sa ne fie prioritatile, aspiratiile si visele? E corect de exemplu sa conduci 12 ore sa vezi pe cineva drag? Tin minte prima data cand am fost indragostit. Am avut cateva luni in care nimic nu conta. Nici macar lipsa banilor, a hainelor frumoase si a notelor slabe de la facultate. Dar… eram fericit. Atat de fericit incat puteam sa transmit parte din starea mea si altora. Ei, acum cred ca s-au inversat putin rolurile. Sunt dependent (ca un drogat de droguri) de oameni care rad, care spun glume. Cu cat incerc mai mult sa fiu ceea ce stiu ca ar trebui, cu atat ma simt mai slab si mai vulnerabil. M-am saturat… m-am saturat de franturi de viata… vreau sa-mi primesc viata inapoi, colorata si vie, nepatata de scrum si furtuni.
M-am saturat sa imi dau seama in decembrie de relativitatea timpului, de cat de scurt a fost anul care a trecut… si ca este din ce in ce mai scurt. Mi-ar dori sa fiu mai mult timp viu, sa imi folosesc simturile si sa nu ma simt ca un om care are un handicap sever. Uneori nici macar cu mine nu ma mai pot intelege, ne certam din ce in ce mai des si ne privim in oglinda… si parca nu ne mai recunoastem.
Vreau sa ma simt mai uman, sa alung tot ceea ce fac din obligatie… vreau sa ma pun sa dorm cand vreau, vreau sa imi arunc hainele cum vreau, vreau sa nu imi mai fac patul, vreau sa nu trebuiasca sa imi cer iertare pentru orice nimic, vreau sa nu ma mai justific. Vreau sa fiu eu. Atat. Insa pe masura ce timpul trece, “inflatia” careia trebuie sa ii facem fata este din ce in ce mai greu de suportat… si asa, renuntam din ce in ce mai mult la vointa si personalitatea nostra si ne agatam de cabluri riscand sa ajungem niste marionete… oh dar… celor mici (si unora dintre cei mari) le plac marionetele… dar ce simte o marioneta? Daca simte si ea ceva? Cui ii pasa de o marioneta?
Toata lumea e capabil de cuvinte frumoase, ingrijite si parfumate. Cuvintele sunt cele mai simple. In spatele lor, insa se ascund sperante, promisiuni dar si minciuni. Si cand vezi neconcordanta dintre cuvinte si fapte te pui jos, te invadeaza intrebarile si raspunsurile deopotriva, asemeni picaturilor de apa care ies, chiar daca ai inchis robinetul. Ce facem? Schimbam garnitura? Poate totul este legat de capacitatea nostra de a oscila intre victorii si infrangeri, de a face schimb, de a cantari. De a fi puternici. Dar nimic din ceea ce e puternic nu e fericit.
Bah… scuze pentru acest post.
Pup
R.
Dragul meu Robert,
In primul rand… ai o voce minunata! Asta e un lucru pentru care ai putea fi un pic fericit. De ce? Pentru ca e un DAR!
Doi: (si aici,binenteles, ma voi referi la ceea ce CRED, SIMT si VREAU sa TRAIESC IO)
SUNTEM CEEA CE GANDIM!!!
Mi s-a dovedit asta de mii de ori! Un om nu este “rau” pentru ca asa e el… ci pt ca ASA GANDESTE! Altul nu este nefericit pentru ca asa este el… ci pt ca prin ceea ce vrea, gandind, de la viata, asta atrage spre el! S.A.M.D…. putem continua cu foarte multe exemple, inclusiv cele referitoare la boala, saracie etc…
Maica Tereza spunea: “Nu voi lupta niciodata impotriva razboiului! O voi face, insa oricand PENTRU PACE!”
Un dicton constructiv, din punctul meu de vedere, ar suna cam asa:
GANDESTE-TE FRUMOS, BUN, LUMINOS, FERICIT si…. surpriza…. VEI FI ASA! Chiar daca “viata te incearca prin diverse”. Nu viata te incearca! Ci TU, NOI toti ne incercam. Suntem o retea imensa de ganduri, energie si VIATA! Fiecare alegem, selectam si hotaram CE, CINE, CUM vrem sa fim!
In concluzie, Ganditi-va fericiti si ASA veti fi! Ganditi-va sanatosi si ASA veti fi! Ganditi-va oricum va doriti sa fiti si asa veti fi! Nu costa NIMIC sa incercati sa o faceti o perioada de timp si… sa faceti un “studiu” despre cum se schimba viata voastra!
Va salut cu preferatul meu:
SA FITI IUBITI!
M-au marcat cuvintele astea pe care am sa le redau in intregime …. Gabriel Garcia Marquez zice asa : “”Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”
ANCA: nu e mereu asa simplu. Ah, relativ la voce: sunt racit un pic. 😛 Daca ai fi fost baiat nu te-as crede, dar asa… te cred pe cuvant.
Robet,
N-am spus ca ar fi simplu. Pana si mie, io care sustin acestea, mi s-a parut de multe ori greu si sinuos…
Ceea ce vroiam sa spun este ca o astfel de atitudine si nu in ultimul rand, de gandire, NU are cum sa fie daunatoare! Nu este panaceu universal, dar poate fi un salt calitativ.
Up and down-urile sunt pt ca sa ne vedem noi pe noi cat mai corect si cat mai aproape de sine, de adevar.
Cu drag, IO
ma cam depaseshte subiectul
Pentru ca … parerea mea este ca atunci cand ai timp sa te opresti si sa te intrebi daca esti sau nu esti fericit, atunci, in acel moment cu siguranta esti nefericit.
Te inseli, nu toata lumea e capabila “de cuvinte frumoase, ingrijite si parfumate”. Te subestimezi. Ah da, si nu trebuie sa te scuzi 😉
Sunt fericit sau nefericit?
Straniu, nu pot sa raspund la aceasta intrebare. Pentru ca nu cunosc absolutul taririi. Nu stiu 100% ce inseamna a fi fericit. Poate cunosc opusul. Desi cred ca nici pe acela nu-l stiu in totalitate. In imaginatia mea, fericirea este un mixt, un amalgam de trairi marunte…comune si oarecum banale, care iti confera o stare de bine, o stare de “safe”. Nu vorbim de fericirea aceea absoluta, care noua muritorilor de rand cred ca ca ne este in totalitate interzisa. Oamenii, invata anumite lucruri din inertie. Regulile nu sunt cunoscute, experientele isi spun cuvantul, se numeste viata si nu exista un manual de utilizare. Se traieste pur si simplu. Cu bune si rele cu tot ceea ce inseamna ea.
“Am intalnit si romani fericiti” asa se numea o rubrica la un post de televiziune. Cred ca era pe Pro Tv. Era o tampenie, o indoctrinare, o limitare a spiritului; care parca iti sugera subliminal: ai voie sa fi fericit pana aici – acesta e maximul fericirii tale!!
Asa cum ai spus tu, exista oameni care in “filmul” lor sunt fericiti. Culmea este ca ei sunt sinceri in acele momente. Asta e tot ceea ce isi doresc ei de la viata. Atat pot si nici nu isi doresc mai mult.
Partea interesanta este: noi ca si indivizi nu suntem prea pretentiosi ci viata? Ok, nu spun nu, avem alte idealuri alte aspiratii. Si totusi intreb: nu cerem prea mult?
Printr-un complex de imprejurari am cunoscut un nevazator. Un baiat de 26 de ani, frumos si destept. A vazut pana la varsta de 8 ani. Dupa aceea s-a instalat intunericul. Am discutat cu el ore/zile intregi. Si l-am intrebat cam ce anume l-ar face fericit acum, stiind ca nu exista posibiltatea unei operatii. . . Raspunsul lui: sa vad 2 lucruri. pe mama si un camp de maci cu cer senin.
Voie buna tuturor, ma inclin.
Eu.
“Fericiti cei saraci cu duhul…” si cu asta am spus tot. E o rugaciune destul de cunoscuta si pe care cand am citit-o la 10 ani in “Aventurile lui Tom Sawyer si Huckleberry Finn” am crezut ca e o gluma facuta la adresa prostilor si chiar am ras..10 ani mai traziu am inteles cu adevarat ca e de fapt un fapt dureros de adevarat.
Uite am gasit o poza draguta, care arata perceptia unui copil asupra fericirii:
fericirea e o specie morala. o “fata morgana” a vietilor noastre. ca fericirea ar fi doar o iluzie s-a mai spus. insa faptul ca viata insasi e o iluzie care ne domina, dominare pe care o vrem razbunata, cu sete de viata si gand rau pus iluziilor de orice fel, aceasta se stie mai putin. noi traim un timp in care iluziile nu-si mai au locul de concret. concretul ne invadeaza. vrem fapte, nu vorbe, sau macar vorbe, dar nu nimic. nimicul ne sperie si-atunci il astupam cu cuvinte.
fericirea e o stare de dezvrajire. exista momente cand vezi lumea asa cum e–in toata splendoarea iluzorietatii si imaterialitatii sale. a putea percepe metafizica lumii nu ca pe-o reLalitate, nu ca pe ceva fizic, ci ca pe-un spectacol de artificii fara sens, sa ca pe-o furtuna iscata din senin e ceva care, pentru mine, inseamna fericire. o lipsa totala de obiective, griji sau responsabilitati, un refugiu din calea propriei identitati sociale.
fericirea nu “o ai”, dupa cum nu poti “avea” adevarul. insa o poti trai, iar asta nu prin efort propriu, ci pentru ca fericirea… te fura. e acel ceva caruia nu ii rezisti. seductie la propriu. cadere in extaz. intamplare. contingenta absoluta.
mi-a placut metafora marionetelor–faptul ca noi suntem cei care ne agatam de fire, parand apoi ca totusi noi suntem cei jucati pe degete.
Patricia Kaas
Les mannequins d’osier
Paroles: F.Bernheim. Musique: D.Barbelivien 1990 “Scènes de vie”
http://www.paroles.net/chansons/17997.htm
Faudrait pouvoir jeter
Tous les mannequins d’osier
Du haut d’un grand pont
Ces fantômes oubliés
Ces ombres du passé
Qui nous espionnent.
Faudrait pouvoir brûler
Les visages adorés
De notre enfance
Marcher d’un pas léger
Vers le soleil qui vient
En insouciance
Et les regarder passer
Sur la rivière gelée…
Faudrait pouvoir jeter
Tous les mannequins d’osier
Du haut d’un grand pont
Comme les poupées cassées
Les pierrots abîmés
De la mémoire.
Faudrait pouvoir rayer
Les prénoms murmurés
Dans sa jeunesse
Et savoir oublier
Les yeux et les baisers de la tendresse
Et les regarder passer
Sur la rivière gelée…
{4x}
Dragule imi amintesc ,ca acum 35 de ani aveam doar 20 de ani .Eram frumoasa ; toata lumea spune asta si o vad si eu ,acum . Atunci ,fiind o persoana mediocra la invatatura ,culmea ,desi imi placea sa invat ,dar nu ma prea ducea mintea ,decit la poezie ,si limbi straine atit, [la asta se reducea sfera mea de interes atunci ] nu eram obsedata decit de inteligenta, pe care mi se parea ca nu o am deloc ,si evident de frumusete, pe care de asemenea consideram ca nu prea o am.Totusi eram vesnic urmarita si curtata de baieti ,iar faptul ca eram sexi ,ma infuria la culme ,eu visind doar la plimbari platonice in parc ,la poezii de dragoste si sarutari pe ascuns ,nu in vazul lumii ,ca acum.Baietii ma adorau si evident ca ma complimentau ,pentru asa -zisa mea frumusete ,fapt care ma facea foarte fericita ,dar pe care nu puneam pret,considerindu-l doar un compliment dragut menit sa obtina niste favoruri carnale .Evident ca m-am maturizat si ca mintea a trebuit sa faca fata tot mai mult solicitarilor vietii ,adica …sa se dezvolte ,sa lucreze si rezolve problemeele vietii cu sarm .Ei bine cu timpul am inceput sa constientizez ca sint intr-adevar draguta ,[acum zic ca eram frumoasa ,atunci ma vedeam doar draguta :prietenii tineri ma aseamana fie cu Oana Sirbu in liceenii ,fiind tunsa asa in liceu ,fie cu Mihaela Radulescu ,mai tirziu la colegiu.] si evident sa-mi conturez personalitatea ,obsedata de nevoia de a fi o forta intelectuala, cum erau prietenele mele ,una mai desteapta ca alta .Dar ,odata cu personalitaea cistigata si cu o recunoastere care inspira teama ,desi eram un om foarte ,foarte amabil ,am inceput sa constat tot mai multa ostilitate in jurul meu de ambele tabere ,atit la femei care se simteau amenintate de mine ,[ eu nepropuniindu-mi sa fac cuceriri ,pe care le faceam involuntar ]cit si la baieti, mai tirziu barbati ,care din cauza faptului ca eram atit de inocenta la suflet ,culmea ,aveau impresia ca ii joc pe degete ,fapt pe care il transmiteau apoi colegelor sau prietenelor mele si iarasi culmea ,asta i-a coalizat pe toti impotriva mea pretutindeni ,considerindu-ma infumurata ,manipulatoare de barbati si femei chiar si evident o nesatula de cuceriri.Odata mintea dezvoltata si personalitaea marcata puternic ,mi-au adus numai si numai NEFERICIRE si ostilitate de neimaginat . Asa ca dragilor, ramineti voi asa cum sinteti si nu mai visati decit sa fiti curati sufleteste si iubitori ;asa va vor intelege toti si veti fi si iubiti ;iar de Duumnezeu ce sa mai zic ,El asa ne vrea naturali ,umili in viata ,adica plin de smerenie ,caci de fapt nimeni nu este cu adevarat mare decit EL, care a creat totul .In rest, omul e mare cind se lasa condus de Dumnezeu ,care stie ce se intimpla aici si-l scoate din toate necazurile ,daca se invata sa se roage Lui. Cit de fragila si de neputincioasa este fiinta umana, n-as vrea sa stii,caci ar insemna sa ajungi in situatii limita si nu-ti doresc asa ceva .Iata deci cui ii pasa de o marioneta ,lui Dumnezeu ;care asta ne cere sa ne iubim aproapele ,sa ne devotam tuturor celor care au nevoie de noi si …atunci El are si El grija de noi .Domnul sa fie cu tine intotdeauna.