O să vin cu un gând trist, un scenariu îngrozitor însă ce se va întâmpla dacă… “inchiziţia homosexualităţii” revine? Dacă conceptul de separarea a puterilor în stat (oricum nu prea există) dispare, iar biserica are drept de veto? Ce se întâmplă cu mine, cu tine?
Totul a început de la un articol citit în grabă acum câteva zile în metro. Nu pot să mi-l scot din cap. Mă holbam în iPad-ul unui străin. Era acolo o ştire cum că Vaticanul cere catolicilor din diverse funcţii să urmeze calea şi interesele bisericii, implicit ale lui “Dumnezeu”. Nu este un secret că sunt împotriva catolicismului şi al ecumenismului. Însă observ că sunt din ce în ce mai singur în acest concept. Şi cea mai tragica constatare este că nimeni nu prea acorda interesul cuvenit acestor idile, acestor perversiuni, abordând diverse scuze sau alegând “securitatea” postmodernismului.
Sunt un om înfocat după dragoste. La asta mă ganesc mereu. La sex, la achiziţii, la obsesii, la alianţe, înţeleg şi accept (aproape) tot însă dragostea nu trebuie să fie scuză pentru lipsa de vigilentă. Dacă toate aceste inconveniente sunt constant trecute cu vederea, loc de dragoste nu va mai fi. Iar prostia asta cu taina, secretul, şi pula elixir a vieţii nu sunt un argument. Greşelile sociale, politice, mai ales religioase, trebuie să rămână în trecut iar pentru că asta să se înfăptuiască există o singură metodă – luptă, opoziţia.
Zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar oamenii din ce în ce mai prosti. Şi mai ales, din ce în ce mai uşor de cumpărat. Şi îmi este frică că, dacă Dumnzeu este de partea noastră şi simultan împotrivă, o să fim sfârtecaţi.
Aşadar, dacă aceste subiecte sensibile evoluează într-un mod negativ, noi ce facem?
Smog
*menţionez că nu sunt împotriva membrilor Bisericii Catolice ci a instiuţiei, său împotriva vreunui membru al unei organizaţii religioase. Sunt un ferm susţinător al separării puterilor în stat şi consider că este o lipsă de etică interferenta bisericii cu orice sferă politico-economica, socială sau educaţională. Consider că religia trebuie să rămână strict o practică filosofică şi orice materiazare fizică a itemelor componente dintr-un crez pot degrada demnitatea umană, discernământul.
** menţionez că este un articol prezentat în limita raţiunii mele şi că poate să reprezinte o abordare aberantă.
Citeam aseara ceva stire conform careia o tipa are o boala rara care se manifesta, printre altele, prin amnezie temporara. Stirea era o stire ca oricare alta, menita sa socheze opinia publica.
Comentariul venit la adresa stirii m-a facut sa rad si sa plang in acelasi timp in sinea mea: “FATA E POSEDATA”, asta a fost reactia unui cititor. Noah, atata timp cand mai sunt specimene de genu… n-am sperante de mai bine.
Intr-o alta stire zicea ca patriarhul Daniel (ala super, mega, extra fericitu’) este pe locul doi in tara la capitolul incredere. Astept cu interez sa candideze ala la presedintie… 🙂
Atata timp cat copii rad unul de altul ca unul e mai gras si unul e mai uratel, cele de mai sus nu le pot comenta. De acolo porneste tot, cultura intregii familii, vezi cum gandesc parintii si bunicii copiilor, acolo unde evident exista. Nici cu profesorii nu imi e rusine.
Imi aduc aminte cum in liceu un prof de religie vorbea despre femeile care sunt plecate, ca de obicei se despart de familiile lasate …in mici cuvinte le-a facut curve. Si mama mea era plecata si nu am putut sa nu ii spun ca este mai prost decat prevede legea si nu inteleg cum isi permite el sa faca mii de femei curve doar pentru simplul fapt ca au plecat sa ofere copiilor, familiei o viata mai buna … Oricum totul s-a rezolvat rapid: eu am ramas corigent pe semestrul al 2lea la materia dansului si el s-a trezit cu geamurile – toate-sparte de la masina…
Cum a zis Smog, nu uitati de dragoste… e cea mai importanta…desi multi dintre noi nu o vad, nu ii vad scopul si poate nici nu stie ce e aia… Mie imi lipseste enorm de mult.
Dumnezeu (Biblia) da, Biserica nu.
Exista astăzi o puternică influență negativă nu numai asupra Bisericii ca institutie și asupra a tot ceea ce inseamna institutie (social, politic, religios).
La prima vedere ele se exclud la o privire mai atentă una are nevoie de cealaltă. Noi invățăm din istorie și nu judecăm istoria, căci istoria înseamnă „cunoașterea critică a trecutului uman” cum o defineste Marrou. Nu puutem judeca istoria cu mentalitatea de azi dar o putem analiza conform documentelor.
Istoria e schimbătoare de la o generație la alta și de la o persoană la alta. A cunoaște istoria nu inseamnă a merge la tribunal si a condamna: inchiziția, pe Hitler, Stalin, Ceausescu, ….dar a ne intreba: de ce au făcut așa ceva? Munca noastră e aceea de a cunoaște motivațiile, consecințele și nu de a da verdicte: vinovat/nevinovat. Istoria ne invață ce nu ar trebui să se repete în prezent.
Smog aș dori să te documentezi asupra a două persoane care au murit la Auschwitz: Edith Stein și Maximilian Kolbe (preot catolic polonez care a cerut să moară în locul unui tată de familie).
Avem nevoie de siguranță dar nu avem nevoie de poliție, de armată, cam așa s-ar traduce argumentul nostru când afirmăm Dumnezeu da, Biserica nu. Un stat democratic nu poate funcționa dacă nu are legi corecte sau nu are instituții funcționale. Am ajuns la concluzia ca institutia e necesară.
Biserica a fost condamnată și de comuniști, deoarece Biserica il învăța pe om calea libertății, pe când comunismul considera omul o mașină de produs. Smog aș vrea să-ți aduc aminte că foarte mulți preoți au făcut pușcărie și erau considerați trădători de tară pentru simplu motiv că educau tineretul. Iți aduc aminte de suferința celor 12 Episcopi Greco-Catolici din care doar Cardinalul Todea a supraviețuit. Imi vine in minte Episcopul de origine austriacă Anton Durcovici, căruia i-a fost aruncată cenușa pe câmp, ca atare nu are nici mormânt.
Se vorbește în aceste zile de actualul cardinal Lucian Mureșan care până în 1990 a lucrat ca simplu muncitor. In zilele noastre Biserica Ortodoxă primește Biserici gratis in Occident pe când in România de judecă în tribunal pentru că nu vrea să renunțe la lăcașurile care nu le aparțin.
Te întreb prietene: unde este ADEVĂRUL?
In Romanai, da, din pacate, se observa exact opusul tuturor marilor societati contemporane – unde generatiile tinere devin din ce in mai liberale si mai deschise la minte, respingand, printre altele, indoctrinarea bisericii (Catolice, Protestante sau altfel), la noi situatia este exact invers, tinerii devenind din ce in ce mai intoleranti si mai inclinati spre extrema dreapta in care prostia sufla viata.
Insa in multe alte tari situatia este altfel – nu ai fi singurul care te-ai ingrozi, ai fi parte din majoritate – o majoritate ce tot creste.
Asa ca, if worse comes to worst, cel putin cateva state ar respinge conducerea teocratica, macar prin interventia in strada, daca nu altfel.
Sincer va rog eu frumos sa lasati in pace Biserica oricare ar fii ea, unii dintre voi, care comentati aiurea, va rog eu frumos sa taceti, desi nu ar trebuie sa zic, va zic sa taceti. Informati-va si apoi discutati.
In primul rand Biserica pe parcusul anilor a ajuns de la cuvantul lui Dumnezeu pentru o viata mai buna intr-o masina de manipulat lumea, de stors banii si de ascuns adevarul fata de oamenii, intr-o institutie care trebuia sa invete omul sa-si iubeasca aproapele intr-una care predica ura fata de celalalt care este diferit.
Stiti ca inaintea de a veni comunistii la noi in tara, in mediul rural se preda religia de catre preotii care spunea la oamenii ca Dumnezeu ii tine precum se tine un paianjen intr-un fir de plasa si ca daca pacatuiesc Dumnezeu ii arunca direct in iad. Unde ati citit voi asa ceva in Biblie? Nu asa se face , nu este pedagogic sa spui una ca asta, religia nu trebuie bagata cu pumnul in gura. Asa au facut si altii “crestinii”.
Cat despre cearta intre biserici nu mai spune nimeni nimica? Sau injurat si sau omorat atat catolicii, cat si ortodocsi dar ce sa mai spunem de protestatari si neoprotestatari.Si sunt dovezi.
Si cei care sunt sefia bisericii ortodoxe parca sunt mari vedete si stapanii peste tine asa urat se comporta cu tine. Cica “moti la morti si vii la vii” asa i-a spus un nenorocit de episcop unei studente care a lesinat la cursul lui dupa ce a tinuto atatea ore in genunchi sau “lasati-o sa moara acolo, eu sunt mai important asa ca va uiti la mine”.
Cum vi se pare? Mie imi este de scarba de acesti oamenii care sunt niste …
Nu ami scriu ca nu am cuvinte de lauda la adresa lor.
Voi stiati ca biserica a trimis armata ca sa violeze calugaritele din manastiri?
@Smog Dumnezeu a fost si va fi mereu in control.
Si de aceea nu trebuie sa ne sperie nimic.
Dumnezeu este cu noi si ne ajuta mereu cand este nevoie.
Alexander
Iar referitor la Biserica uitati-va mai mult la oameni extraordinari din biserica ce au schimbat lumea.
Ei reprezinta biserica cu adevarat.
Ex:
Dietrich Bonhoeffer
http://www.youtube.com/watch?v=J9RPPzpPd3w
Martin Luther King
Nicolae Steinhardt
Maica Tereza
http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=d9EQ2Qk4jCM
http://www.youtube.com/watch?v=6avZxC1SC68&feature=related
Corrie Ten Boom
http://en.wikipedia.org/wiki/Corrie_ten_Boom
http://www.youtube.com/watch?v=YWg47sLwlHk
si multi alti…
Hugs,
Alexander
Mai, dar daca tu nu crezi in Dumnezeu, atunci in ce crezi?!
Am provocat vreo stare de greata cuiva deja?
Biserica e institutia care face cel mai mare rau Romaniei/Europei.
Robert – eu am vazut cum o fata de opt ani era latrata de niste caini si doua “doamne” spargand seminte pe o banca au spus ca aceste… javre o latra pentru ca are sufletul necurat.
oscarW – cultura. familia. foarte importante, insa eu i-as fi turnat gaz pe gat.
Avocatus – inteleg de unde tragi si unde vrei si unde tintesti insa cu cateva albastrele nu se face primavara.
RED – da, si stau cu triunghuil cel sfant pe cap, iar ocultismul este acum arta. e o “forma a subformei”.
johnyquest85 – comform bibliei iadul nici macar nu exista. deci da. ca sa nu intram in cruciade “te omor in numele lui D-zeu” – sau – “daca gasiti o familie de protestanti barbatul sa fie decapitat, femeiea idem, iar daca femeia este pregnanta fetusul sa fie scos din pantec si zdrobit cu o piatra peste cap”. Pare calea celui sfant nu?
AlexanderUK – de acord si chiar si Smog crede in D-zeu. Cel deranjeaza este mascarada.
Non_Lose – nespus de adevarat.
Smog esti sigur?
Eu nu prea cred
Nu se face specificatii directe dar indirecte sa fac.
este foarte greu de argumentat. in primul rand biblia este tradusa in mai multe limbi deci sensul poate fi schimbat fosrte usor. apoi biblia trebuie interpretata paralel cu istoria pentru a obtine o viziune realista. iar relatarea mistica trebuie adptata la realism la actual
Nu se fac referiri la faptul ca exista iad ci la faptul ca este un loc in care omul rabda chinuri .
Prieteni,
Zilele trecute am intrat in posesia unor filme documentare de ultima ora, filme ce dovedesc arheologic, (stiintific), originea si scopul Bibliei. Daca sunteti interesati, lasati-mi adresa de email in MP,
numele meu de autor, fara sa merit acest titlu pana acum, fiind: mirceafranky.
Regret ca inca nu stiu sa “transfer”linkuri, dar voi invata si asta.
Filmele sunt strict documentare, subtitrate in limba romana, urmarind
doar adevarul, fara vre-o alta intentie.
pe curand,
parerea mea e ca:
religia s-a nascut din frica fata de necunoscut. din pacate majoritatea contemporanilor cred sincer in dumnezeu fie din comoditate/lasitate (NU CUMVA sa se simta: nesiguri, singuri, incapabili sa inteleaga universul, limitati, la mila naturii, muritori s.a.m.d – cum de altfel suntem) fie din necesitatea unui model moral, demn de urmat (ca si in literatura pentru copii).
Oameni sociali fiind, reusim nu stiu cum sa continuam una din cele mai dezastruoase sarade inventata vreodata de om. Adica: daca nu ascultati de mine/un text antic greu de tradus (si fictional)atunci va amenint cu un personaj imaginar. In Mos Craciun nu mai credem dar in dumnezeu da. de ce? fiindca exista alti adulti care zic ca el e adevarat si atunci apare presiunea sociala ( adica ateu=caca sau ateu=inamicul nr. 1)
Smog, nu putem sa facem nimic. Majoritatea castiga sau se lasa manipulati fiindca reteta bisericii si a dreptului divin e infailibila in practica. Nici macar in educatie nu putem spera fiindca oamenii bisericii au avut grija sa contracareze prin apologetica (idei irationale exprimate sub aparenta rationala)sau spalare de creier. Tot ce putem sa facem e sa speram fiindca un credincios nu e rational (are in schimb impresia ca e rational si va face tamtam daca ii spui ca nu stie ce e ratiunea).
Putem doar sa speram ca nu se va ajunge din nou la mila bisericii si a argumentului lor penibil “a zis dumnezeu sa facem asta”. Dumnezeu nu are cum sa zica ce sa facem in schim omul, da, poate sa zica multe.
Secolul 21? atat timp cat lumea mai merge la biserica, suntem penibili. Nu am invatat nimic.
Dumnezeu exista, sunt anumite lucruri din istoria lumii pe care nici macar stiinta nu o poate explica decat prin admiterea ca Dumnezeu exista, dar nu unul ca fiind foarte rau si care vrea sa distruga lumea ci unul iubitor.
Pentru mine exista Dumnezeu ca sunt anumite lucruri care nu le pot explica, dar pentru mine nu exista biserica.
“Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”
@__@ O punga, va rog!
Trebuie sa existe o concluzie. Ideea mea nu a fost sa neg sau confirm existenta lui Dumnezeu, a lui Satana, a iadului.
Eu am nevoie de o solutie la urmatorul fapt: daca reincepe persecutia?
Si aici nu ating doar comunitatea gay ci si minoritatile religioase, care in fond nu ataca pe nimeni insa sunt considerate eretice pentru simplul fapt ca ofera o alta viziune.
Sa nu intru in crestinism vs musulmanism – pentru ca mai repede partez cu orientul. Si desi pare nebunesc, e mai bine decat evul mediu.
Este cumva viziunea pacatul post-modernismului? Asta sa fie erezia?
Smog, tu ai idee ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, unde musulmanii își fac de cap? Nu sunt omorâți numai oameni gay, ci și femei care fac greșeli… unele sunt omorâte cu pietre, altele decapitate… Spun din ce am văzut (fotografii publicate pe unele site-uri)… Așa că din punctul meu de vedere, acolo e la fel de rău ca în perioada Inchiziției…
Eu zic că persecuția trebuie prevenită. Bisericii să i se amintească faptul că există drepturi ale omului pe care nu are voie să le încalce și, mai ales, că statul are un cuvânt mai greu de spus decât biserica…
Nu înțeleg la ce te referi prin „viziunea păcatul post-modernismului”. Erezia a fost dintotdeauna… Doar că astăzi un om poate fi eretic și nimeni să nu-l bage în seamă. Iar dacă e băgat în seamă, curând va fi uitat… În trecut, nu uitai de eretic dacă era persecutat.
Cunosc orientul mijlociu. Lucrurile nu sunt asa de negre precum par. Exista cu adevarat zone unde ultra-fundamentalismul predomina si zone care se adapteaza la asa numitul “common-sense”. Faptul ca unii dintre ei reactioneaza asa reflecta lipsa de educatie, de libertate a cugetului, pe scurt ce era evul mediu in trecut. Avantajul este unul singur. Sansele ca un om de acest fel sa fie schimbat sunt mult mai mari decat existau sanse de a schimba un “rezident” al evului mediu.
Apoi apare segmentarea sociala. Atata timp cat granitele se respecta exista loc pentru toata lumea.
Ai nevoie si de closet, si de cada, si de bideu.
Iti dau dreptate Q. Fail de aranjare in fraza.
*Este cumva viziunea multipla, ca si concept, pacatul post-modernismului?*
Smog, nu sunt convins de avantaj. Cred că pe lângă el mai sunt și dezavantaje, dar ce-ți veni tocmai cu musulmanii? Eu n-am încredere în ei.
OK, am priceput întrebarea legată de viziune, dar îmi pun altă întrebare: viziunea privitoare la ce? La religie? Având în vedere că există atâtea credințe, mie nu mi se pare deloc un păcat, ci o dovadă a diversității naturii umane. Acum depinde de fiecare cum îl tratează pe celălalt, indiferent de religie. Aici cred că e importantă educația, cel șapte ani de-acasă…
Nu stiu daca e un avantaj. Insa contribuie dp meu de vedere.
Si da, este importanta si educatia.
Insa Smogul trebuie sa se odihneasca, ca a bantuit toata noaptea.
Finalmente, sper, ca daca iar ajungem persecutati, sa “rupem sistemul”.
Salut la toata lumea zic prima data.
Cat despre urmatoarele persecutii cu siguranta se vor indrepta spre lumea gay,imigranti si musulmani. Ei vor fi considerati urmatoarele victime ale ultra-nationalistilor chiar si in tarile cu traditie democratica iar biserica crestina chiar daca nu pe fata, le va tine partea.
Ca sa nu mai vorbim ca musulmanii au probleme enorme cu cartea sfanta a lor Coranul, unde apar contradictii enorme, dar si ei practica metoda uciderii aproapelui asa cum fac crestinii si evreii.
Vrea sa adaug faptul ca tatal meu are origine asiatica(turc), a muncit in tari arabe foarte multi ani si asta si-a pus amprenta pe el, nu mai este om normal iar eu nu prea am avut copilarie fericita asa cum am aflat de la el nici copii arabilor nu au viata usoara.
Nu e totul chiar asa de gri. Lumea araba e frumoasa doar daca o intelegi.