În perioada aceasta mă plimb prin amintirile din copilărie, nu ale lui Creangă, ci ale mele, şi îmi aduc aminte de povestea Fata babei şi fata moşneagului, unde fata babei alege cufărul cel mai mare si mai frumos de unde ies balaurii şi o înghit, iar fata moşneagului alege cufărul cel mai mic şi mai urât de unde ies numai lucruri frumoase pentru ea.
Cu ocazia acestor sărbători doresc să deschid şi eu un “cufăr”‘; mă rog, aştept şi eu un cadou (cadou pe care îl aştept tot timpul anului). Dar pentru că sunt băiat mare acum, nu aştept acele obişnuite cadouri ce le găseşti sub un brad bine dichisit, ci aştept şi eu un cadou poate care să mă pună pe un drum al vieţii mai prielnic, sau poate un cadou sub forma unui băiet de la soare să mă pot uita, dar la el ba! Şi când încerc să-mi aleg un cadou sub forma acestui “făt-frumos”, mă duc sub bradul imaginar şi îmi aleg unu’ de-mi lasă gura apă de “dulce” ce e, şi cred că ăsta e. Dar mai apoi văd ca din el ies tot felul de chestii care în loc să îmi dea aripi (fără a fi băut redbull – hahaa), mă înghit, mă anihilează.
Şi uite aşa învăţ că nu orice cadou frumos ambalat şi cât mai mare, şi cât mai zdravăn este de fapt cadoul potrivit pentru mine. Astfel, studiez cu atenţie cutiile cu cadouri, le iau, le pipăi, le scutur să văd ce zgomot fac, le miros, adică le întorc pe toate părţile înainte de a-l deschide pe unul dintre ele, ca nu cumva din cutia respectivă să iesa un balaur şi să mă înghită.
Înţelegând metafora de mai sus, ce vreau să spun este că ceea ce este esenţial nu se vede; ceea ce contează nu se descoperă doar la o privire; ceea ce este şi cine este o persoană sunt dezvăluite după o atentă studiere, o bună “scuturare”, folosind toate simţurile (chiar şi pe al 6-lea dacă trebuie) pentru a vedea esenţialul. Nu de alta, însă până la urmă e o chestiune de viaţă şi de moarte: persoana respectivă te va face să trăieşti sau te va anihila (sufleteşte vorbind).
Pe data viitoare…
Cadoul pe care ni-l alegem este expresia cadoului de care noi insine nu suntem in stare. Cu cat nu reusim mai mult sa daruim, cu atat mai mare si mai frumos este cadoul pe care ni-l dorim. Rasplata pe care o asteptam pentru faptele si purtarile noastre este masura gradului in care fiecare se simte insuficient fata de el insusi. Incapacitatea de a te darui se cere acoperita prin dorinta de a capata tot ceea ce tu insuti nu poti oferi.
Sfiala de a te arunca asupra cadoului cel mai impresionant, in ciuda tentatiei inerente oricui (inclusiv fetei mosului), nu este nici modestie gratuita nici calcul meschin. Nu e un interes de a nu parea prea lacom in ochii celor din jur. E, mai degraba, o teama nelamurita de a te apropia de ceva prea mare pentru tine – de o povara care te poate eventual strivi.
Fireste ca ingrijorari de felul acesta nu le are oricine, in ciuda zicalei binecunoscute: “Nu-i da omului mai mult decat poate duce”. De multe ori, insa, suntem tentati sa ne lasam prada lucrurilor cu care nu avem nimic in comun, numai pentru ca ne apar in fata si pentru ca le putem atinge.
Tot astfel se intampla si cu relatiile. Privim adesea iubirea ca pe un cadou ce ni se ofera, desi in realitate iubirea nu e altceva decat deschiderea unica care-i permite unui om sa se daruiasca pe sine asa cum n-a facut-o niciodata inainte. Numai in masura debarasarii de acest surplus de afectivitate neconsumata poate fi cineva capabil sa preia “cadoul” reprezentat de celalalt.
Altfel, iubirea moare inainte de a se fi nascut, iar omul pe care pretindem ca-l iubim nu va incapea niciodata, in mod real, in viata noastra. El va deveni, atunci, pe cat de dorit pe atat de inaccesibil. Precum posesia unui obiect strain, detinut dar nu avut, iubirea devine prizoniera pasiunii. Pasiunea, cea care ar trebui sa inalte iubirea si sa-i dea aripi, e totodata o capcana pentru cei care vor cu orice pret sa se conserve, ferecand bine fereastra iubirii.
De asta, se spune, a ramas fata babei fata batrana.
😎
Bună,
Da, este şi acesta un unghi din care se poate privi la ceea ce am vrut să prezint.
Mulţumesc de comentariu.
xox
uf uff 🙂
Bună Petryk22,
Comentariul tău m-a pus în dilemă :P:P Ai putea dezvolta ideea 🙂 🙂
Toate cele bune,
xoxo