Mi-as fi dorit ca aceste ganduri sa fi fost asternute pe hartie

Aceasta scrisoare nu este pentru mama. Mama mea, saraca, NU citeste blog-uri. Ei ii plac doar serialele.

Dragul meu,

De vreo doua ore mi se descarca discografia completa a unei tipe care mereu m-a atras, prin misticismul si claritatea sunetelor pe care stie sa le creeze: Enya. Da, ti le voi scrie pe DVD. Mai sunt doar cateva minute pana la ora 03:00 si mi-e somn. Mi-am terminat “tura de nopate”, am lucrat cat am putut si cat am dorit. Acest aspect al vietii mele imi este pe plac. Nu am sefi, nu se enerveaza nimeni, pot sa-mi iau pauza de masa cand doresc, pot sa fac “fifty-fifty”, sa intreb juriul sau sa sun un prieten cand vreau.

Apoi, cum bine stii, in meseria mea, primesc mereu oferte interesante pe mail. Unii considera ca o am prea mica si vor sa ma ajute cu orice pret sa fiu satisfacut ca mi-am satisfacut partenera, altii ma invita sa trimit cativa dolari ca sa deschida ei un cont in locul meu in Elvetia ca sa imi vireze banii pe care ii castig saptamanal la loterie, alteori bunii mei prieteni din Nigeria sunt pe moarte si vor sa imi lase toata averea, doar sa trimit o copie dupa cartea mea de credit ca sa dovedesc ca sunt de cuvant. Foarte draguti sunt oamenii acestia, apoi prin ceea ce fac demonstreaza ca isi iubesc aproapele si vor doar binele intregii omeniri.

De cand m-am mutat in Timisoara (si acum am sa iti dezvalui un secret, sper sa ramana intre noi… pssst… eu de fapt m-am mutat in Timisoara pentru ca aici este “fruncea”. Oricum, nu cred ca am gresit caci si ‘aia din Constanta tot aici trag…) am cunoscut doar oameni de cea mai buna calitate, asemeni chefirului cu Bifidus Esensis fabricat de Napolact. Am observat ca unii sunt acoperiti cu noroi, mult noroi, foarte mult. Am ajuns la concluzia ca acest comportament (100% naturist de altfel) este rezultatul dorintei nestavilite de a deveni negrii. Cica aia sunt mai buni. Si vor si ei. Dar nu sa fie mai buni ci mai “bunoci”.

Apoi dupa indelungi cercetari, am ajuns la “concluziunea” ca unii sunt unsi cu foarte multe alifii. Pesemne ca alifiile erau din cutiute mici si rosii cu care se ungeau doamnele in varsta pe “frunce” ca sa “alunge” durerea de cap (intre noi fie vorba, alifia cu pricina mai avea un efect: o mireasma de flori. Nu de floare. De flori. Multe flori). “Unsii” au invatat cu timpul sa si zambeasca chiar daca pe sub deschizatura larga a buzelor se auzea scrasnetul maxilarelor. Ooo… “bunaaa tzearaaaa!!!”
Produse lactate fara Bifidus Esensis si alte “masti” (foarte frumos colorate de altfel) mai sunt. Tutusi eu am o recomandare. Cica, este si Danone ci Bifidus ActiRegularis. Ma tot intreb… varianta asta… mmm… regleaza sau reguleaza? Poate merita incercat.

In schimb, am intalnit si oameni ce-i drept. Putini. Dar macar aia erau oameni. Acum nu stiu daca au cautat vreodata lantisoare de aur in parizer sau nu, dar eu as ciocni cu degetele mainii drepte. Zaraza. Sau Lacrima lui Ovidiu. Rece. Si as privi indelung si as vorbi fara sa scot vreun cuvant. Si as vedea cu ochii inchisi si as auzi cu urechile astupate. Daca as putea sa fiu vrajitor…

Mi-e dor. In fiecare zi imi este.

PS: Mi-as fi dorit ca aceste randuri sa fie scrise pe hartie, cu stilou si cerneala (amestecata cu putina apa ca sa nu se termine asa repede clondirul…) si sa citesti in alte conditii gandurile mele fugare. Insa nici nu stiu daca mai exista plicuri si timbre, si apoi… daca se pierde pe drum asemeni Elodiei?