Ura… o forţă motorie a naturii umane încă din cele mai vechi timpuri. Indiferent că urmăm ghidaje creaţioniste sau evoluţioniste, ura a devenit un stigmat al istoriei noastre ca specie, un antagonist natural al ideii de iubire, apreciere şi afecţiune, o armă de apărare împotriva a tot ceea ce nu corespunde principiilor şi crezurilor noastre. De milenii, ura se află în spatele majorităţii marilor evenimente care au marcat istoria noastră pe această lume.
Şi, deşi peste frunţile noastre luminează zorii unui nou mileniu al evoluţiei, motoarele noastre fundamentale nu au dispărut, nu toţi au reuşit să facă încă pasul învăţării canalizării energiilor şi atitudinii negative către lucrurile care într-adevăr merită eliminate din gândirea noastră colectivă, către problemele reale care ne ameninţă ca specie superioară. Sau poate că este doar mecanismul universului de a-şi menţine echilibrul, de a se apăra de o spiralare browniană către un nou haos primordial.
Premisă
Săptămâna trecută a avut loc un eveniment restrâns organizat în Facultatea de Ştiinţe Politice Bucureşti care îşi propunea explorarea vieţii persoanelor homosexuale în România în perioada comunistă. Un eveniment care nu a beneficiat de o promovare opulentă, la care a putut participa oricine era interesat să afle mai multe, fie că este direct implicat în problemă, fie că nu. Din păcate, o astfel de manifestare artistică, paşnică şi non-ostentativă, a fost întâmpinată cu un val de violenţă îndreptată împotriva organizatorilor, ceea ce a ridicat şi ridică o mare serie de semne de întrebare legate de stadiul evoluţional în care se găseşte societatea noastră românească.
Concret, un grup de zece tineri au pândit finalul spectacolului şi i-au agresat verbal şi fizic pe organizatori doar pentru “tupeul” de a fi orchestrat o mişcare artistică inofensivă cu tentă homosexuală. Multe agenţii de presă au preluat ştirea, dar, din păcate, aşa cum se întâmplă întotdeauna la noi, nimeni din cei autorizaţi a lua măsuri nu a făcut-o pentru că, în fond, cui îi pasă de nişte susţinători ai unei minorităţi care sfidează noţiunea ancestrală a normalităţii?
Problematica acceptării
Nimeni nu poate nega că trăim într-o societate încuiată. Suntem un popor mic, rupt de realitate al cărui singur avantaj istoric a fost că avem ieşire strategică la Marea Neagră. Suntem un popor care s-a dezvoltat sub auspiciile tradiţiei ancestrale luate ca atare, prezervate şi proliferate peste generaţii drept învăţăminte de căpătâi, în calitate de ultim bastion al ortodoxismului oriental.
Desigur, ortodoxismul creştin nu s-a născut şi nu va muri odată cu noi, dar ne place să credem cu mândrie că suntem măreţi purtători ai făcliei credinţei celei drepte împotriva valului de învăţături de moralitate îndoielnică venit dinspre “lumea democratică”. La noi se întrunesc laolaltă o mentalitate latent-socialistă, care n-a reuşit să depăşească modelul rectiliniu trasat de regimul politic care ne-a marcat secolul XX, şi o mentalitate profund religioasă care, teoretic, preaslăveşte Biblia şi învăţăturile creştine la literă şi pentru care orice atac împotriva avatarilor acestora pe pământ constituie, fără discernământ, un atac împotriva lui Dumnezeu.
Coroborând acest context şi acest model de gândire lipsit de flexibilitate născut dintr-un mariaj a două principii diametral opuse, obţinem un context social ostil, reticent la nou, gata să atace cu pumni, furci şi torţe aprinse tot ceea ce ameninţă ideea fundamentalistă de normalitate pe care ne-am format-o. Am născut şi hrănit un odios hibrid politico-religios gata să macereze orice îndrăzneşte a fi câtuşi de puţin diferit faţă de normele stricte pe care ni le-am trasat şi care ne definesc ca şi popor modern cu mentalitate feudală.
Citit prima parte, in mare parte stiuta, continuam.
Felicitari! Intradevăr ai reusit să prezinti foarte expresiv situatia din societatea românească
Cu toate ca s-ar putea sa atrag anumite comentarii, imi permit totusi sa fac niste precizarii.
Cand spui “nimeni din cei autorizaţi a lua măsuri nu a făcut-o” la cine anume te referi?
Daca te referi la politie, permite-mi sa-ti spun ca si daca ar vrea sa ia masuri si nu o pot face. De ce?….Pai e simplu! Nu le permite lege!
In cazul unei agresiuni actiune penala se pune in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate, nu din oficiu(ca exceptie cand aceasta are loc asupra unui membru de familie, caz care nu se aplica in situatia prezentata).
Deci nu e vorba despre o discriminare, rea vointa sau nepasare.
Daca spui ca ei au depus plangere si organele competente trag “mata de coada”, atunci da…E vorba de nepasare! Dar oricum nepasarea e o practica statornica la noi ce nu face diferente de sex, religie, etc…
Desi la o prima vedere pare un act de rea vointa, discriminare din partea autoritatilor, totusi ar trebui sa privim lucrurile obiectiv.
Recunosc ca nu am vazut cazul si nu am citit despre el, formandu-mi opinia doar pe ceea ce ai prezentat tu, dar politia nu poate actiona pe baza a ceea ce scrie presa sau a ceea ce prezinta mass media in general.
S-au depus plangeri. Si politia nu e singura autoritate care ar fi trebuit sa aiba o reactie (macar la nivel de declaratie, daca tot ii doare mana sa faca ceva).
ALN iti inteleg revolta interioara. Consider ca nu specifici daca acel grup era religios, adica reprezenta o institutie. Vezi nu toti care merg pe stadioane sunt indragostiti de fotbal, exista si oameni care doar se folosesc de acest sport pentru a-si arata suprematia teritoriala si fizica. Nici un cult religios nu si-a declarat sustinerea publica pentru ceea ce au facut acesti tineri. Un caz izolat nu inseama ortodoxie.
Nu cred ca s-a spus in text ca acei huligani au venit in calitate de reprezentanti ai bisericii. Eu am inteles ca textul sustine doar ca biserica, prin pozitiile publice pe care le adopta, reprezinta una din cauzele primordiale ale unui astfel de comportament.