Fireste ca ai dreptate…nevermind identity…Mult mai important imi apare faptul ca ai revenit printre noi si nu oricum, ci cu generozitate! Chiar daca acum sunt usor tentata sa cresc miza jocului, sporind recompensa cuvenita celui/celei care ma va ajuta sa gasesc in noianul de identitati posibile identitatea reala a lui grid!
Dupa lejeritatea si eleganta cu care aluneci printre cuvinte si concepte, sunt tentata sa cred ca esti oarecum acasa pe taramul literelor / cuvintelor, ba chiar al filozofiei, pe care le abordezi fie ca profesie, fie ca pasiune intens asumata si indelung aprofundata…
Oricum ar fi, mi-au placut mult consideratiile tale despre 1. fericire 2. adevar 3. morala 4. religie 5. identitate 6. greseala 7. dreptate…si sper in graba cu care scriu acum sa nu imi fi scapat nimic altceva din ceea ce mi-a placut…
Am incercat o bucurie usor copilareasca in a-l intalni aici, ratacit in spatiul virtual, evocat de randurile tale, pe insusi Socrate, cu consideratiile sale despre greseala. Nu stiu daca intrebarea era doar una retorica sau daca mi se adresa (ma refer la intrebarea daca exista cu adevarat ceea ce numim greseala – n.red.), dar sunt tentata sa iti raspund, intr-un demers usor anti-socratic (motivat fie de o sclipire de orgoliu, fie de o indrazneala excesiva izvorata din insuficienta cunoastere): sunt de acord ca a priori deciziile / actiunile noastre nu sunt nici bune, nici rele…ele se contin pe sine si au doar greutatea pe care le-o confera incarcatura lor ideatica…Evident ca judecata retrospectiva este, prin ea insasi, inutila, intrucat ea nu mai poate schimba cu nimic ceea ce prin cuvinte desemnam ca fiind decizia / actiunea la modul ei trecut, asa ca analizand lucrurile a posteriori “nu facem decat sa ne amagim, vazand greseli acolo unde nu erau, poate, decat neintelegeri, adica perspective incongruente asupra adevarului”. Sunt, prin urmare, de acord ca retrospectiva e amagitoare, vizualizand greseala acolo unde ea nu exista si nici nu a existat…in egala masura insa vad in privirea retrospectiva oportunitatea de a revela deciziei sensul complet, semnificatia completa si valoarea sa intrinseca: de adevar sau minciuna, de corect sau eronat…toate puse, fireste, sub semnul relativismului pe care ni-l dicteaza raportarea la un sistem de valori arbitrar ales…nu stiu daca am fost indeajuns de explicita…vreau sa cred ca da…nuantez un pic: in fapt, nu ma “ridic” impotriva ideii socratice de inexistenta a greselii…ci impotriva ideii ca “gresim pentru ca trebuie sa gresim, facem rau pentru ca n-avem incotro”.
De acord ca binele si raul sunt categorii morale, de acord cu ipotezele tale referitoare la notiunile de “adevar” si “fals”, “corect” si “incorect”. De acord ca “adevarul apare in lumina diferita diferitilor oameni” (de altfel, motto-ul unei publicatii culturale pe care eu o iubesc tare mult si care, sunt convinsa, nu iti este straina, este acela ca “adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea” – ti-e cunoscut, nu?), de acord ca “morala nu poate fi decat un servitor ipocrit al adevarului” si partial de acord ca “religia nu poate sa slujeasca decat in chip mincinos un Dumnezeu (pe care il tine de fapt sub papuc) prin faptul ca isi permite sa-l interpreteze.” Am pus in paranteza partea din enunt cu care sunt doar partial de acord…gasesc ca e un demers daca nu justificat, macar pe deplin omenesc, acela de a incerca sa gasesti un inteles si o interpretare Neintelesului (oricum altfel am decide de comun acord sa il numim pe acesta: Absolut, Dumnezeu, Adevar etc. etc.) Asta nu inseamna insa ca vom reusi vreodata sa tinem Neintelesul sub papuc prin faptul ca ne permitem sa il interpretam. Caci Neintelesul, in acceptiunea mea, prin insasi natura lui, refuza punerea sub papuc, trecand nu doar dincolo de noi, ci si… dincolo de judecata, dincolo de bine si de rau, asta pentru a-l “arunca” aici, in acelasi spatiu virtual, pe “impricinatul” (care uneori mi-e drag!) Nietzsche. Citeam zilele trecute absolut intamplator, nu mai stiu exact unde anume, cum ca a cauta peste tot sensul este consolarea celor slabi…
Am zambit dulce-amar citind cateva randuri pe care le-am iubit de cum mi-au cazut sub ochi. Spui ca “identitatea e acest pret liber-asumat” pe care il platim cu resemnarea si inconstienta cu care vitele isi poarta jugul si ca “in procesul domesticirii dobitoacelor, unicul dobitoc a fost chiar omul, in sensul ca s-a domesticit pe sine fara macar s-o stie”. Mai spui ca ne iubim identitatea “precum un cal care si-ar indragi capastrul”, trecand prin viata “cu o identitate atarnata de gat si tragandu-ne in jos mai ceva ca o piatra de moara”. Doamne, cat de adevarat!
In chip straniu sau nu (oricum ar fi, fericita coincidenta!), am zambit deopotriva dulce-amar citind niste randuri similare intr-o carte pe care eu o iubesc cu asupra masura si pe care, daca nu ai parcurs-o deja, ti-o recomand cu caldura! E o carte din categoria acelora pe care, daca le-am scrie noi, cu greu ar putea spune mai multe despre noi si daca sufletul nostru ar fi cel care se istoriseste in ele, cu greu ar putea ea, cartea, sa reflecte mai fidel, universul nostru interior! Autorul e Milan Kundera, cartea se cheama “Insuportabila usuratate a fiintei” si…vei intalni acolo cateva consideratii la fel de amar-ironice despre “domesticirea” omului de catre animal…ba chiar si o poveste despre iubirea dintre un caine si cei doi stapani ai lui, de o frumusete si o profunzime sfasietoare…acestea fiind doar doua dintre filoanele pe care se construieste cartea…pe restul iti las placerea sa le descoperi / redescoperi singur…
Nu am acum cartea in fata, pot deci cita doar din memorie, dar exista si acolo un capitol care debuteaza cu urmatoarea insemnare cu referire la Geneza: aceasta este doar o incercare din partea omului de a justifica puterea pe care a uzurpat-o de la cal sau de la vaca…:-)…am zambit, repet, amar, asa cum amar am zambit citind randurile scrise de tine…
Te simt acasa in lumea silogismelor, si, pentru ca mi-au cazut ochii pe alte cateva randuri scrise de tine, voi “forta” mana unui silogism care spune multe despre jocul nostru de-a v-ati ascunselea printre cuvinte:
1. Lucrurile pe pamant au inceput sa mearga prost de cand Nimicul a capatat dimensiune, castigandu-si astfel dreptul la majuscula (am facut abstractie de afirmatia conform careia “ADEVARUL e ca de cand Nimicul a capatat…” pentru ca, inevitabil, revenim la intrebarea “ce este adevarul?” si riscam sa ii exasperam pe eventualii – alti – cititori ai acestor randuri)
2. Nimicul ne sperie si-atunci il astupam cu cuvinte.
Ergo:
3. Nimicul (care ne sperie) a imprumutat forma si dimensiunea sa cuvintelor (sau cuvintele au imprumutat forma si dimensiunea lor Nimicului?!) si de-atunci lucrurile pe pamant au inceput sa mearga prost. Oare?
Cam atat pe moment…A, era sa uit:
1. Eu sunt eu (am o identitate)
2. Eu sunt eu doar daca valorez ceva in ochii cuiva.
3. TU valorezi CEVA in ochii cuiva.
Prin urmare:
Tu esti TU.
So…l-am gasit pe grid! Tuturor celorlalti gasitori – RECOMPENSA! Considerabila!
A bon entendeur, salut!
Ligia.
Ca intotdeauna, Ligia se dovedeste a fi picatura de ulei care indeamna spre functionalitate.
excelent scris.
Grid, este momentul sa faci lucrurile sa mearga bine pe pamant. Grea misiune, dar nu imposibila.
o dupa amiaza reusita.
voie buna tuturor, ma inlcin, Eu.
MINUNAT! Sincer!
Citeam undeva (binenteles ca nu mai stiu unde; rushinica) urmatoarele:
“CUVINTELE SUNT PRIMUL PAS SPRE INVOLUTIE A SPIRITULUI” Mda… Aprob in procent de 50%.
Restul de juma… imi permite sa-mi adresez intrebarea: involutie dinspre ce, inspre ce?
Cochetez cu gandul la “acel ceva din fiinta umana” pe care TOTI il simtim, si… oricate cuvinte am incerca sa folosim in a-l descrie, tot nu reusim sa-l acoperim. Mereu, mereu mai ramane cate ceva de spus…
E minunat! De ce? Pentru ca asa s-au nascut capodopere! Desfatatoare!
Eu una… reusesc sa prind “adevarul” pe care-l vizeza omenirea despre OM (oricare ar fi acela), in MUZICA, mai degraba decat in cuvinte… Asa sunt io construita (bucuroasa afirm aceasta)!
Paler spunea la un moment dat, intr-un interviu: “Eu cred ca Ingerii se desfata cu Mozart, dar atunci cand nu-i vede Dumnezeu… Intrucat Bethoven este cel cu drepturi de autor in ceruri”.
Asadar…
Cu umila parere spun ce simt, cred si vreau sa traiesc!
ADEVARUL este DUMNEZEU! DUMNEZEU este IUBIRE!
IUBIREA se daruieste numai pe sine, iar de primit, primeste numai din ea insasi. IUBIREA nu-i stapana si nici nu se vrea stapanita. IUBIREA nu-si doreste decat implinirea!
IUBITI SI FITI IUBITI!
hm…super Ligia !!!!
pfff ligia. mi-a luat foc creierul 🙂 adik neuronul.
Te-ai gandit ca ceea ce scrii e demn de o publicatie de filozofie?
cand am zis ca lucrurile pe pamant au inceput sa mearga prost, trebuie luata in considerare si posibilitatea distorsionarii perceptiei noastre din varii motive. poate ca nimic nu a schimbat bunul mers al lucrurilor, exceptand faptul ca noi am inceput sa le vedem de-a-ndoaselea.
dar cine poate ghici motivul unei atare schimbari de perspectiva? numai cei ce resimt greata provocata de o pozitionare inautentica in lume. insa adevarul n-are fata, iar autenticitatea n-are nume. identitatea exista pentru a fi recunoscuta, nu retinuta. daca suntem prizonierii identitatilor noastre, asta e numai pentru ca folosim identitatea in scopul castigarii de noi prizonieri, racolati dintre semenii nostri. identitatea e precum un maner (sau un lat) care ne fixeaza pe fiecare intr-un punct al unei retele, parte a marelui proiect social si civilizator al omenirii. in fapt, o matrice globala care functioneaza, pentru a-l cita intrucatva pe robert, ca un mecanism perfect uns 😉 .
functionalitatea ma sperie tocmai pentru ca exclude disfunctia. or, minunea numita “om” nu s-ar fi produs niciodata daca mintea dumnezeirii ar fi functionat fara greseala. ne-am nascut, ca specie, intr-un moment de plictiseala a lui dumnezeu. lucrurile mergeau prea bine in paradis, si a aparut atunci nevoia unei perturbari de sistem, a unui colaps de proportii monumentale. nascandu-se, omul intrupeaza de fapt eternitatea imperfectiunii acestei lumi.
frumusetea (si adevarul) existentei noastre are la baza greseala, tentatia, nestapanirea de sine. calculul e cel ce face viata usoara; frumusetea vietii provine insa din posibilitatea erorii. eroare care, sub lupa moralei, apare – distorsionat – luand chipul Raului. de fapt, intre Rau si Rai nu e decat o regretabila eroare de tipar. diavolul nu e altceva decat intruparea principiului tehnic al dumnezeirii. fara indoiala, daca ar fi exclusiv corect si fara capricii, dumnezeu ar avea cornite. dracul exceleaza mai ales prin corectitudine, ceea ce e foarte seducator–nu inseala niciodata, pune problema in mod clar si corect, etaleaza si cantareste in fata noatra fiecare optiune, indicand pretul ei corect, pentru ca in final sa ne faca/determine sa alegem.
orice alegere – corecta si in cunostinta de cauza – atarna greu, ca o sentinta. nu o alegere sau alta ne condamna, ci insusi faptul ca nu avem de ales intre a alege sau nu: alegem oricum. tocmai de aceea, dracul ne face sa pierdem intotdeauna numai si numai pe propria noastra mana… gustand din fructul oprit, al cunoasterii, exactitatii si functionalitatii, ne-am imbatat cu visul divinitatii-masina, al dumnezeului numit randament si eficacitate. am pierdut in felul acesta chiar pretioasa esenta care ne tine in viata–scaparea, uitarea, sansa ratarii. numai dumnezeu isi poate permite sa greseasca.
pentru noi, oamenii, ramane insa posibilitatea – ce-i drept, cam vaga – de a reusi, intr-o buna zi, sa alegem fara a alege cu adevarat, sa alegem si sa nu alegem in acelasi timp. acesta ar fi cazul in care alegerile nu ne vor fi determinate de scopul, ci de cauza lor. cine va sti sa aleaga intotdeauna calea care nu cuvanta si care nu duce niciunde, vocea care nu vorbeste si cuvantul care nu numeste, acela va fi un om fericit. nelinistit, dar fericit.
iar eu voi fi mereu acelasi, si de fiecare data altul
8)
Ligia, mi-a placut enorm ce ai scris. Ca de obicei. Mie mi s-a incalzit unul din cei neuroni. Da’ asa numai un pic… 😛
..am gasit asta …pe net … rusine celui care a postat-o pe acolo ca nu a trecut autorul …
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.