Undeva într-un cartier muncitoresc din suburbiile londoneze, ticsite cu familii ocupate să supravieţuiască şi forţate să împartă un spaţiu prea strâmt pentru a permite şi ceva vagi rămăşite de intimitate, Jamie (Glen Berry) şi Ste (Scott Neal) sunt doi adolescenţi vecini, care se descoperă treptat, unul pe celălalt şi fiecare pe sine însuşi.
Jamie locuieşte cu mama sa, Sandra (Linda Henry), o tipă obsedată de visul ei de a conduce într-o bună zi propriul său bar; între timp, singură fiind, schimbă iubiţii pentru a-şi umple viaţa. Este o mamă atipică, dar pe care veţi dori să o cunoaşteţi – pentru că în pofida superficialităţii personajului care se conturează în prima parte a filmului, are caracteristicile esenţiale ale unei mame: bunătate, empatie pentru cei din jur…
Ste locuieşte cu tatăl şi fratele său. Tată-său este un beţivan alcoolic, iar fratele este un traficant de droguri. Ambii îl agresează sistematic pe Ste – motiv pentru care Sandra îl invită să rămână peste noapte în modesta ei casă.
Aici începe povestea celor doi… Sunt sigur că fiecare va relaţiona cel puţin o dată, cel puţin la un moment dat, cu cel puţin unul dintre protagonişti…
Bazat pe o piesă omonimă de Jonathan Harvey (scrisă la numai 24 de ani!) şi regizată de Hettie MacDonald (care, deloc întâmplător, a regizat şi premiera mondială a piesei), filmul îmbină în proporţii ideale sensibilitatea, originalitatea, mitul lui “făt-frumos călare pe un cal alb” şi umorul de calitate (ca să dau doar un exemplu de perlă de umor, Claude Monet painted the Sixteenth Chapel). Dialogurile sunt vii, personajele sunt autentice, acţiunea este delicios de banală. Pe scurt, un film care, mie unul, mi s-a părut minunat (chiar dacă aseară, când l-am revăzut, partenerul meu a adormit pe umărul meu privindu-l).
Trailer:
si eu am adormit la filmul asta ca m-a plictisit ca si Big Eden
@Marius…merită văzut acest film…ori ba. dacă tu deja l-ai văzut.
L-am văzut mai demult și merită. 🙂 Mi-a părut rău doar că n-am găsit o subtitrare care să se potrivească cu acesta… așa că m-am mulțumit cu una și am sincronizat-o mereu cu tastatura… Dar a meritat. 😀
Da, și eu l-am văzut în toamnă și mi-a plăcut mult. Poate nu e genul de film hollywoodian de văzut sâmbătă seara, dar asta nu înseamnsă că nu e bun. Nu a fost timp pierdut. Mi-amintesc cu plăcere de vecina negresă și de dansul în fața blocului de la sfârșit 🙂
e super filmul
Mie mi-a placut filmul, si l-am vazut impreuna cu iubitul meu…