Acum câteva minute am ajuns acasă. Şi am stat un pic, gândindu-mă la ce aş putea să fac. Somn nu prea îmi e, dar sunt prea obosit ca să lucrez; apoi mi-am dat seama că n-am mai scris de mult pe blog (şi nici în altă parte). Am pus-o pe Mimi cu “I want to know what love is”. Primul vers este: “I gotta take a little time…” Şi am realizat că n-am făcut nici asta de foarte mult timp. Poate că e uşor deplasat să folosesc sintagma “a fi stăpân pe timpul tău”, că la urma urmei nu ştii niciodată ce poate interveni. Dar într-o măsură destul de mare se poate face acest lucru. Încă sunt legat de un job obişnuit, care mă scoală cu noaptea-n cap, îmi fute zilele şi serile tot ce fac, e să-mi arate cât de obosit sunt. E un ultim exerciţiu de răbdare.
Lăsaţi-o pe Mimi să cânte, poate vă mai destinde emoţiile. 🙂 Mă bucur că e, stai ce e? Ah… E deja sâmbătă, anyway, mă bucur că sunt liber şi pot să-mi trag sufletul un pic. Îmi face plăcere când pot să-mi las degetele să se plimbe libere pe tastatură, chiar dacă produsul finit este un text lipsit de sens şi poate chiar plictisitor. Nu scriu pentru vreun public, scriu pentru că unerori mă relaxez sufleteşte în acest mod. În fond şi la urma urmei, chiar nu am nimic de zis în seara asta, nu militez pentru nimic, nu crtitic nimic, nu povestesc absolut nimic.
Mă bucur doar. Mă bucur că sunt în viaţă şi că după atâta luptă şi atâtea drumuri greşite, simt că în sfârşit păşesc pe drumul meu, simt că fac ceea ce fac pentru mine!
Nu prea mai am nimic de zis. Între timp mi s-a făcut şi somn, aşa că mă bag în pat.
Oooooooooooooo!
Ave! De cand astept sa citesc ceva scris de tine! Chiar daca e doar un textulet.
Te pup si miss u!