Pe zi ce trece aud din ce in ce mai des, ca noi, membrii comunitatii gay de peste tot, nu numai din Romania, nu suntem in stare sa rationam si sa iubim in acelasi timp.
Aud povesti, am trecut prin povesti insa refuz sa cred ca nu mai exista legatura intre acesti doi piloni ai vietii. Asa ca va voi relata pe scurt o povestioara unde personajele principale sunt ratiunea si iubirea.
Intr-o seara oarecare de aprilie friguros, eu, ratiunea ma aflu singur calatorind in spatiul universal cautand cu inversunare raspunsuri ce nu pot fi gasite oricum, ci este nevoie absoluta de un ingredient principal. Pentru ca nu sunt un bucatar bun si nici reteta nu o stiu, acest ingredient imi este necunoscut facandu-mi calatoria grea si apasatoare. Ma pot gandi la orice, pot atinge astrele, le sucesc pe toate partile, inteleg ce este materia si energiile, dar cu toate astea ma simt gol, am nevoie de jumatatea mea, oare cine o fi?
Tarziu in noapte dupa dansuri neincetate printre stele, dupa atingeri nevinovate cu luminite ce-si spun suflete, langa mine apare timid, un punct calduros. Daca privesc atent imi zimbeste, iar daca ma concentrez tare, tare ii vad si gropitele din obraji.
E doar un punct, stiu, o sa spuneti ca sunt nebun, dar ma numesc ratiune asa ca pot vedea clar despre ce este vorba. Se apropie de mine, il simt fierbinte, se invarte in jurul meu formand o centura aurie. Daca ne privesti din exterior ai sa vezi ca de fapt ne completam, eu sunt un intreg, iar el este energia din jurul meu, cel care-mi da lumina… Cuprins de bucurie, ma ridic mai sus in univers insa punctul se incapataneaza sa ma urmeze, fac cateva miscari imprevizibile, ma ascund dupa Luna. Punctul se opreste, pare ca se simte pierdut. Il vad cum inchide ochii se concentreaza ii deschide si fara a sta pe ganduri porneste in viteza spre ascunzatoarea mea. Ma gaseste si incepe sa se roateasca in jurul meu ca si cum nu ne-am fi desprins niciodata. Zambesc si dau sa fug, nu… eu ratiunea pot mai mult de atat, vreau mai mult de atat. Fac slalom printre astrii, insa fara folos. Micul punct ma urmeaza constiincios si parca din ce in ce mai stralucitor. Ne apropiem de Soare.
Ratiune de ce fugi?
Nu stiu!
Pai daca tu nu stii, atunci cine? Opreste-te vezi despre ce e vorba.
Ma opresc, privesc in jurul meu si intreb:
Cine esti tu punct luminos? Fara ezitare primesc si raspunsul.
Iubirea!
Ce esti tu iubire?
Sunt jumatatea ta, tu fara mine esti limitat, iar eu fara tine nu exist.
Pai unde ai fost pana acum?
Nicaieri si niciunde.
Atunci cum de ai aparut asa deodata?
Tu m-ai chemat… asa ca am venit.
Dupa atata vreme si atat de multe lupte?
Nimic nu este usor, nici macar pentru tine… ratiune. Imi zambeste strengar si isi continua miscarea in jurul meu. Soarele in spatele nostru, privindu-ne ofteaza si spune :
“E atat de greu si de dureros sa stai intre minte si inima si sa te lupti s-o impaci pe cea din urma cu dreptatile celei dintai.” (Gala Galaction)
Iar eu, Ratiunea spun ca… greul a trecut pentru ca intr-un final iubirea este sufletul ratiunii.
Foarte frumos scris Lekick.
Cred totusi ca iubirea vine de dincolo de ratiune, pentru mine adevarata iubire (si nu doar pentru un partener de viata) nu poate imbraca motive sau justificari rationale. In momentul in care iubirea este trecuta prin filtrul ratiunii aceasta stare de gratie isi coboara cumva vibratia, cade in derizoriu…este ca si cum am spune ” iubesc pentru ca”.
Super tare articolul!
Eu cred ca nu pot exista una fara cealalta.Daca ai ratiunea nu prea iti foloseste ,deoarece nu ai acea persoana care sa iti fie alaturi in orice moment si sa iti impartaseasca acelasi sentiment.In acelasi timp daca iubesti si nu ai ratiune o poti da in extreme.Ratiunea are rolul de a tempera iubirea si de a o aduce putin cu picioarele pe Pamant:D.
Cred ca este cel mai tare articol scris de tine, Le Kick.
Intradevar, observ o deformare a intelegerii principiilor existentiale la destui oameni, dar asta este in cea mai mare parte vina societatii transformate intr-un sistem ce nu mai tine cont de individ.
# 1,2,3 Multumesc frumos!
Ideea a fost urmatoarea… daca nu ne putem uita la noi si analiza ce se intampla, putem foarte bine sa citim o poveste scurta si sa tragem o concluzie. Fiecare cum intelege si poate. Nu posed prea mult timp sa scriu articole dar sper ca am pus ceva zambete pe fetele voastre.
Nu vreau sa cred ca am ajuns atat de rationali incat nu mai avem nevoie de iubire 🙂 doar pentru ca societatea de azi distruge mai mult decat construieste.
Asa este.