Zilnic ne deschidem căsuța de email, adresa de facebook, blogul, darkq-ul, pentru a vedea ce este nou. Ne-am obișnuit să aruncăm la coș mesajele pe care le-am primit. Se poate învechii oare cuvântul? Își poate pierde sensul?
Cu mulți ani în urmă așteptam o scrisoare, o carte poștală, un sms, un telefon. Acum nu le mai aștept și le folosesc foarte rar. Am mulți prieteni. Cu unii intru în contact mai des cu alții mai rar. Pentru noi e important de la cine vine mesajul, de la un bărbat sau de la o femeie, de la un tânăr sau de la un copil, de la un intelectual sau unul mai puțin educat.
Sunt cuvinte, expresii care îți luminează ziua, care te întristează sau încurajează. Nu demult oamenii pastrau într-un jurnal istoria prezentului. Noi, dimpotrivă o dăm la o parte. Nu știu cum este în voi, însă eu nu numai că sunt însetat de comunicare, dar mă bucur mereu cănd primesc un mesaj de apreciere, eventual unele informații despre o persoană. E bucuria sinceră că cineva se gândește la mine.
Însă mă întreb de ce mesajul de ieri s-a învechit și aștept altul nou?
Te întreb pe tine ca să mă-nțeleg pe mine.
Întrebi de ce mesajele sunt efemere, păi e simplu ele sunt substitut de conversaţie. Aşa cum vorbind cu cineva aştepţi ca după o frază şi eventual după răspuns, partenerul să mai emită una. Nu e superficialitate, e firesc. Cu totul diferit e cazul scrisorilor. Acolo e vorba de monoloage, textul are consistenţă, conţine mai multe idei, aşa încât ai mai multe de procesat.
Pe mine mă enervează cumplit mesajele retransmise. Oameni de la care n-am mai auzit nimic de multă vreme (probabil din cauză că sunt ocupaţi) găsesc interesant să îmi trimită (mie şi altor 1000 de destinatari din listă) cine ştie ce stupizenie moralizatoare, citate trunchiate, imagini manipulatoare( dacă n-ar fi jenant de prost făcute). Mă supără atât de tare treaba asta şi mi-ar ajunge un simplu “ce mai faci?”, sau un salut în loc.
Imi aduc aminte de un serial destul de OK, “Felicity” in care era o tipa ce comunica cu o alta persoana prin inregistrari facute cu ajutorul unui reportofon. Luau caseta, o puneau intr-un plic si discutau asa. Fara a se fi intalnit vreodata.
Am mai vazut un film recent “Intouchables” (il recomad tututor pentru ca merita vazut, nu neaparat pentru ca va placea) in care un tip comunica doar prin scrisori cu o alta persoana. Si in acest caz, oamenii nu se conosteau decat prin intermediul scrisorilor.
Personal, am avut o perioada in viata in care am comunicat cu mama mea doar prin intermediul scrisorilor; aproximativ 2-3 ani. Nu spun ca a fost bine sau rau. A fost diferit.
🙂 Eu astept urmatorul mesaj, si urmatorul, si urmatorul deoarece comunicarea inseamna, in cazul meu, evolutie si cunoastere, deci mereu ceva nou.