Şi lucrurile mici contează…

Încep cu ceva ce pe mine mă interesează foarte tare, dar nu cred că pot ajunge… aşa că nu voi fi egoist şi voi împărţi:

“Galeria de Artă Contemporană a muzeului sibian găzduieşte o îndrăzneaţă selecţie de lucrări dedicate dorinţei sexuale dintre parteneri de acelaşi sex. Expoziţia intitulată „Desire is WAR” prezintă opere semnate de 14 artişti români şi internaţionali.”

Din nefericire (pentru mine) se poate vizita până la 31 iulie. Vă recomand să citiţi articolul, oferă mai multe detalii. Mie mi-ar face mare plăcere să merg să arunc o privire, sună interesant (şi nu o zic din pură mândrie a identităţii mele sexuale). Mulţumesc (mulţumim) Adevărul!

De curând am fost într-o plimbare scurtă în Timişoara. Oraş frumos. Am fost într-o scurtă vizită şi la Cluj imediat după. Oraş superb! Toată povestea a ţinut trei zile. M-am pierdut prin Timişoara şi am admirat Clujul de pe o terasă-acoperiş a unui cămin din Haşdeu noaptea.

Ajuns acasă, ceva nu era în regulă. Deşi ceva timp n-am mai vorbit cu un amic, eram obişnuit să văd update-uri pe facebook de la el (don’t blame), ceea ce nu s-a întamplat. Nu-l mai aveam nici printre amici pe facebook… noa, ceva nu-i bine. El, cu câteva zile înainte mi-a tăiat orice intenţie de a “socializa”. Acum, am trecut de orgoliu şi întreb care-i problema, ce s-a întamplat, însă nici un răspuns.

Obosit fiind, nu prea gândesc ceea ce vorbesc, ceea ce numa bine nu face. Am făcut câteva legături şi mi-am dat seama că e ceva periodic. Se repetă. Nu mi-am făcut griji, până văd că primesc un mail în care îmi aruncă aceleaşi lucruri ca de obicei. Nimic nou sub soare, deci. Problema nu-mi era că de ce m-a şters din prietenii de pe facebook, ci ce se întâmplase că ajunge, din nou, să se comporte ca un mega-nf…ricit.

Problema lui era, în trecut, că eu nu ştiu saluta şi că nu caut omul să văd ce face, tot timpul aştept invitaţii speciale, ori doar prin pretexte poate omul vorbi cu mine. Şi lucrurile mărunte contează pentru mine…

Nu m-ar deranja în mod special dacă nu aş şti că relaţia dintre mine şi el s-a distrus odată cu experienţa sexuală, care pentru el, din punctul meu de vedere, a fost un dezastru, fiind copleşit de puterea momentului… tot sângele i s-a scurs din instalaţie.

Mai târziu a fost recunoscut ca un regret, şi am reînceput să vorbim cu orele, parcă trecuse de o barieră. Eu aveam limitele mele în care mă încadram, el la fel de entuziast ca de obicei. Însă am început să „lucrez” la „proiectele” mele şi n-am mai prea vorbit. Eu prin „pretextele mele” căutam momente să vorbim, dar momentele nu s-au potrivit. Am plecat, iar el a considerat un momentul oportun de a-şi (re)face „exit-ul”.

După ceva timp m-a sunat, când deodata cauza mea a părut interesantă, timpul cred că nu a fost de partea mea… 🙂

Într-o fostă relaţie, bazată pe încredere reciprocă, iubire, înţelegere şi sex, care între timp s-a terminat devenind o relaţie de amiciţie, „fără beneficii” – să fie regretele prea puternice pentru a trece peste încât să fie nevoie ca relaţia de amiciţie să fie bazată pe scoaterea ochilor, reciproc, încât subconştientul, mândria să fie mulţumite iar din punct de vedere psihologic să găsească fiecare împlinirea sufletească…

Şi cum am citit articolul lui Admiralrauss chiar înainte să mă apuc să-l scriu pe al meu, mă gândesc că şi aici s-ar potrivi fraza “accept me as I am or forget me” cu vârf şi îndesat. 😀

Până vom găsi răspuns, vă recomand dacă vă aflaţi prin Sibiu să vizitaţi expoziţia şi să reveniţi cu impresii!

(iar eu pe ancheta sociologică am primit 92 de puncte – am răspuns doar acum pentru că nu am mai postat de atunci)