No menu items!

Soldații sau tratat despre haladeală

Acelasi autor

Cum vă uitaţi după bărbaţi?

În liceu mă dojenise un tip pentru obiceiul meu de a-mi pipăi un coleg şi, pentru că era diplomat de fel, mi-a spus în...

Iubirea pidosnică

Mai deunăzi unde lucrez se vorbea despre nu știu ce travestit care a apărut la un show nocturn. La un moment dat, tipa care...
Schwul
Schwul
Habar n-am cine sunt, detest datele personale fiindcă disecă individul.

Îngăduiți-mi să vă fac o recomandare de carte: Soldații – o poveste din Ferentari, roman scris de Adrian Schiop. Era menționat într-un articol și avea lipit de el cuvântul magic „homoerotic” și am zis să fac încercarea de a-l citi și nu am regretat. Îmi plac scriiturile unde sunt descrise momente de intimitate între bărbați – evident – și romanul ăsta nu duce lipsă. De pildă, îmi amintesc că în liceu am citit „Alexis sau tratat despre lupta zadarnică” de Marguerite Yourcenar și chit că mi-a plăcut înșiruirea logică de gânduri a personajului în care m-am regăsit și chit că am invidiat limpezimea autoarei, singurul moment tandru e descris generic cam așa „am întâlnit frumusețea” și cu toată admirația mea, am dat dracului cartezianismul ăsta franțuzesc.
Eu fiind îndeobște cititor de romane de secolul XIX și drept urmare fetiță de pension am fost puțin șocat că mădularul care nu trebuie pomenit se ițește în repetare rânduri și încă de la prima pagină. Dar lăsând la o parte vulgaritatea, limbajul e foarte viu și proaspăt. M-au încântat tot felul de expresii: „m-a răzbit…”, „a scobi prin saltare”, „a se îmburuieni în fața televizorului”, „ceva nu pușcă în toată schema”, „aici e fițe n-are ce căuta gherțoi”, „a da pe afară de grandomanie” etc. Am spicuit și ceva inadvertențe, confuzii de subiect, lucru care mi s-a părut ciudat; nu le-a remarcat nimeni de la editură?
Naratorul se mută în cartierul Ferentari printre bagaboante și bagabonți, șmecheri, smardoi, bulangii, atârnache, boschetari, prăjiți de droguri pentru a se documenta pentru lucrarea lui de doctorat despre manele. Romanul are și două mici eseuri incorporate despre poetica manelelor și diferența între anii 90 și cei de după 2000. Așa cum haiducii erau cântați în balade, așa interlopii își au odele lor și anume manelele, astfel ei devin un fel de mecena pentru lăutari. Lumea urăște manelele fiindcă dau pe față parvenitismul de care suferim cu toții după ce am lăsat în urmă nivelarea din comunism. Pentru cei crescuți la lumină artificială ca mine, tot peisajul ăsta poate la fel de bine să fie smuls și dintr-un roman sf, însă realitățile sociale prezentate sunt crunte și n-ai cum să scapi neafectat. De aceea poate apare și un refuz de a percepe realitatea asta și se ivesc pe parcurs expresii ca „a n-avea ochi pentru”, „a se uita cu ochi de mort”.
Am mai citit un roman de Adrian Șchiop – Pe bune, pe invers – și la fel ca acolo și aici autorul excelează cel mai mult în mici portrete, nu doar a celor din Ferentari, ci și a tinerilor care o dau pe hipstereală, o fac pe-a stângiștii etc.

Romanul tratează despre relația naratorului, Adițu, cu Alberto fost pușcăriaș și smardoi și odiseea lui Adițu de a găsi bani și de a-i face un rost smardoiului. Naratorul tratează mult de teama că Alberto îl pupă în bot doar ca să-i pape tot și dacă nu-i prea prost că halește vrăjeala împletită la pachet cu efectul de haladeală, „momentul în care individului sau grupului nu îi mai ajunge ceea ce tu îi oferi” – după cum îl descrie cineva pe net.
Lucrarea frapează prin sinceritate, se pare că autorul a urmat sfatul lui Cioran de a scrie doar despre lucruri pe care nu ai curajul să le mărturisești nimănui. Adițu evită să-i facă vânt tipului Alberto pentru că e timorat de faptul că e o fată bătrână și că plutește deasupra lui spectrul singurătății. „Ce fac singur, mă bag, ca ursul iarna, la televizor și pastile? Clar, nu mă las de omul ăsta.” Romanul e presărat cu moto-uri luate din manele, iar cel de la sfârșit – Nu e dragoste – mie mi s-a părut cel mai sfâșietor și exprimă taman spaima asta a noastră, a tuturor de a rămâne singuri, uitați bătrâni și neputincioși.
Lectură plăcută celor care îmi vor da ascultare!

Previous article
Next article

5 COMMENTS

  1. Apoi tu Schwul scrii rar, dar când scrii, iese fainoșag, ori se știe, fără fainoșag, destule delicatese devin insipide la gust.
    Habar nu aveam de romanul acesta, ai făcut bine că l-ai adus la suprafață.
    Pentru cei care nu știu, viața în Ferentari este zbuciumată rău, niciodată nu ști când poate izbucnii ceva, acum e liniște și pace, ca în clipa imediat următoare să devină câmp de bătălie.
    Dar o să vă spun un secret, ferentariștii get beget se cunosc între ei, știu în mare măsură totul, fiecare despre fiecare în parte, știu exact cu cine nu e bine să intre în conflict, exact pe cine poate să pârlească, fără limită pe necunoscuți, dar mai ales știu să facă bani, mai mulți sau mai puțini, dar fac bani din orice, nu pierd nici un prilej, iar când prilejul se lasă așteptat, și-l fac ei. Nicăieri în România nu este viața mai activă ca în Ferentari.

  2. Mi-a plăcut să citesc recenzia ta, a fost foarte entertaining. Mă bucur că ai văzut recomandarea aici pe blog şi te-a şi făcut destul de curios încât să o cauţi şi să o citeşti! Urmează şi la mine, sper să o încep şi să o şi termin în decembrie.

    Dă cartea mai departe!

Comments are closed.

Vezi si...

Robert (încă mai) are curiozități!

Mă lămurește și pe mine cineva trei chestii vă rog: 1. De ce unii poartă ochelari cu ramă din aceea groasă și neagră, cu lentile de plastic transparente? 2. De ce unii atunci când posează în pose își țuguiesc buzele să pară mai mari? 3. De ce "artistul" (pe dracu' artist) Justin...

Articole din aceeasi categorie