Speranta

Eu şi întrebările mele tâmpite. Cum să mai găseşti ceva de lucru în ţara asta? Ceva ca lumea de lucru, adică. Acum câteva zile am primit fantastica veste că firma retrage grupe de la trainingul de germană, lucru care pentru mine a însemnat înjumătăţirea salariului. “Doamna” care a facut acest lucru s-a exprimat într-un mod foarte umilitor, motiv pentru care sunt foarte lezat. OK, se întâmplă chestii naşpa, dar de ce trebuie să le faci şi mai urâte, de ce trebuie să umileşti? Primul lucru care mi-a venit în minte, a fost să-mi dau demisia pe loc. Dar m-am abţinut, pentru că încă nu am reuşit să găsesc altă variantă.

Am o stare foarte proastă, deşi beneficiez de susţinerea morală a unor persoane din jurul meu. Din păcate însă, nu e suficient. Nu ştiu încotro se îndreaptă totul, că nu mai desluşesc nici o portiţă de scăpare. În tot acest timp, când din rău a mers în mai rău şi tot aşa, am primit şi un cadou. Ceva mi-a înapoiat puterea de a spera. Acum speranţa mea e autentică, şi nu autosugestionată, cum a fost de atâtea şi atâtea ori. Parcă nu mai simt nimic, nici dispreare, nici tristeţe, mă simt rece, şi asta nu de la frigul de afară. Singurul lucru care mă mai încălzeşte e speranţa că lucrurile se vor schimba şi vor lua turnura dorită de mine.

Era să uit… Mă simt singur…