Cel de-al treilea delegat intrat în “GRAND FINALE” a concursului Mister Gay Europe 2011 este cu Barry Francis Gouldsbury – Mister Gay Irlanda, cu care pot spune că ne-am simțit extraordinar.
Atât eu, cât și Alex (www.ideidegay.ro), încă de la începutul interviului am fost „asaltați” cu bună dispoziție, un zâmbet larg și glume de bun gust, totul decurgând aproape perfect. Și spun „aproape perfect” din cauza faptului că, amuzați de glume, uitasem să dăm drumul la reportofon. Blondes, qu’est-ce qu’on peut faire? Din fericire, ne-am adus aminte că trebuie să apăsă butonul de înregistrare după 3 minute de la începerea interviului, ceea ce n-a fost atât de grav pe cât credeam inițial.
În continuare, vă invit să citiți interviul realizat de DarkQ și IdeideGay cu Mister Gay Irlanda, dar nu înainte de a vă anunța că, după acest material, urmează poate cel mai interesant interviu dintre cele prezentate, cel cu iubitul lui Giulio Spatola – Mister Gay Europe 2011), Oscar Lizzarraga, ultimul interviu din categoria Mister Gay Europe de altfel, asta ca să vă liniștiți, în cazul în care vă făceați griji că o să urmeze interviuri peste interviuri, inclusiv cu jandarmii (deși, cel puțin vreo doi meritau un interviu de zile mari), femeia de serviciu, cățelu’ lu’ Solcanu și eventuali vecini de hotel. 😉
IGDQ: Bună! Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine.
BFG: Să vedem! Am 27 de ani, locuiesc în Irlanda, Dublin, sunt campion de gimnastică acrobatică, lucrez ca hair stilist și studiez fitness-ul, întrucât îmi doresc să fiu antrenor de fitness.
IGDQ: Ce anume te-a determinat să participi la această competiție? De unde a venit motivația?
BFG: Sunt foarte mulți oameni care nu au oportunitatea să se facă auziți, așa că, Mister Gay Europe mi s-a părut o ocazie propice de a reprezenta vocea comunității. Toată ideea m-a captivat acum doi ani, când m-am implicat in diverse acțiuni care militează pentru drepturile gay-iilor.
IGDQ: Care dintre probe a fost cea mai provocatoare pentru tine?
BFG: Având deja în spate experiența Mister Gay Irlanda, unde am fost 26 de concurenți… cu toții fiind supuși la diverse probe, show-uri etc., nu a fost ceva care să mă fi luat pe nepregătite. Însă mi-a plăcut la nebunie proba sportivă (n.r. olimpiada), iar interviurile cu jurații mi-au dat cele mai multe emoții.
IGDQ: E interesant să auzi păreri diferite venind de la oameni diferiți…
BFG: Da, cu toții suntem diferiți și în același timp la fel.
IGDQ: De ce crezi că ar trebui să câștigi titlul de Mister Gay Europe 2011? Ce crezi că te diferențiază de ceilalți participanți?
BFG: Nu cred că sunt mai bun decât ceilalți, fiecare avem calități diferite. Cunosc diverși oameni care au câștigat titluri de Mister Gay și după câștigarea titlului nu au făcut nimic pentru comunitate, nu au dus mai departe mesajul pe care trebuiau să îl transmită, dar eu sunt foarte motivat să continui campania anti-discriminare în care sunt implicat, să stau de vorbă cu alți gay și să îi fac să conștientizeze pericolul HIV. A fi Mister Gay Europe nu înseamnă să îți pui coronița în cap și să-ți spui „Oau, ce tare sunt!”.
IGDQ: Spune-ne care crezi că au fost punctele forte ale competiției și care au fost punctele slabe.
BFG: Mi-a plăcut totul, nu mi-a displăcut mai nimic, cu excepția zgomotului prea puternic și a fumatului în hotel! Nu este corect… acasă nu fumează nimeni! Acest lucru m-a deranjat puțin. Dar, în rest, mi-a plăcut totul.
IGDQ: Ai prieten? Spune-ne despre el, a fost gelos pe faptul că pleci așa departe de casă și că participi la un concurs în care iei contact cu foarte mulți gay?
BFG (râde): Da, am și eu un iubit, ca fiecare dintre concurenți. Nu, nu e gelos pentru că știe că nu fac acest lucru pentru mine, ci pentru o cauză nobilă, lucru care știe ca este foarte important pentru mine.
IGDQ: Ești în România de câteva zile; cum ți se pare ca țară? Ce ti-a plăcut cel mai mult în România?
BGG: România este foarte frumoasă, îmi place mult zăpada. În schimb, am fost șocat să văd nivelul de homofobie de aici. România are nevoie urgentă de legi în acest sens, populația trebuie să fie conștientă că a fi homosexual nu este un lucru rău. De exemplu, un prim pas în acest sens, sper că îl va face cel care va fi Mister Gay Europe 2011.
IGDQ: Știi, lucrurile se mișcă greu în România din acest punct de vedere pentru că, pe de-o parte abia de 20 de ani am ieșit de sub regimul comunist, iar pe de altă parte lumea e mult prea îndoctrinată cu diverse dogme pentru a accepta niște idei noi. Dar facem tot ce putem în acest sens.
BFG: Da, știu acestea dar comparând Irlanda cu România mă face să fiu ușor revoltat de această situație. Nu mi se pare în regulă ce se întâmplă aici.
IGDQ: Ai de gând să vizitezi România în curând?
BFG: Dacă am să câștig titlul de Mister Gay Europe, cu siguranță voi vizita România din nou. Aveți o țară frumoasă, iar dincolo de acest lucru, am spus mai înainte, cel ce va fi Mister Gay Europe ar trebui să se implice în schimbarea legislației contra discriminării din România.
IGDQ: Multumim mult pentru timpul acordat!
BFG: Ah, eu vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru mine.
[nggallery id=41]
YEEEEEEEEEEEEEE….FINALLY!
saru’ mana Robert😀
Despre Irlanda nu am barfe rautacioase pentru ca este prea tare…adica e hair stilist, campion la gimnastica (deci foarte flexibil), activ social. Practic ai cu cine merge sala, ai cu cine iesi in oras sau realiza un proiect si te alegi si cu parul aranjat mocca. si mai are si ochi faini si e inalt
🙂 Eh fiecare cu ale lui. Si mie mi-a placut tipu’, ii foarte sociabil si nu l-am simtit distant deloc.
cum sa nu observe homofobia cand e atat de evidenta pozitia ostila,dar neoficiala a guvernatilor care nu au schimbat nimic decat la presiunea venita din exterior. iar mama biserica are un cuvant greu de spus, fiind mama doar pentru copii cuminti si asculatatori.
dar lasa ca o s-o ducem bine in 2013 dupa sfarsitul lumii din 2012. asa spun boc si basescu.