Iubirea ramane poate cel mai puternic dezbatut si controversat subiect din lume. Nu exista om, indiferent cat de bolnav psihic sau plin de ura, care sa nu iubeasca. Iubirea are la baza mai multe concepte precum ideea de dorinta, putere, devotament, educatie, circumstanta si tot asa.
Intr-o lume post-modernista si mai mult ca sigur rapida, iubirea este deja foarte bine definita si diversificata. Insa cum ramane cu cei care cauta iubirea rapida? Desori m-am aflat in situatia in care mi-am dorit sa traiesc pana la sfarsitul vietii cu un barbat, insa aceasta aventura, sa nu dureze mai mult de cateva zeci de ore – sa o pot lua de la capat. Am invatat ca orice vine rapid dispare intr-o maniera similara.
Aflandu-ma intr-o majora criza de identitate, m-am intrebat de ce nu am anumite lucruri in viata. Am dezbatut multe elemente si am ajuns la concluzia ca problema mea este faptul ca nu-mi doresc cu adevarat sa realizez. Nu inteleg cum functioneaza lucrul asta – si este trist ca nu mai am pe cine sa blamez. Am incercat munca si nu am ajuns nicaieri. Am incercat lenea si am ajuns sa nu am cum sa frec doi lei – inca in lucru care nu il inteleg – daca leii se reproduc, de ce nu am mai multi lei?
Am incercat iubirea, de atat de multe lucruri si domenii, de atati oameni. Au fost niste experiente amare care ma conving ca o sa raman toata viata singur. Oricum tot ceea ce fac este scenic – nu mai disting realul si fictiv – sau aleg asta. Imi bat joc de propria-mi viata de dragul unui spectacol fara audienta, fara bilete sau profit.
Si astfel am ajuns la o concluzie mai mult sau mai putin tragica – tot ce este facut rapid dureaza la fel de mult ca si termenul care a fost alocat activitatii. Nu exista nimic rapid – nici iubire, poate chiar nici sex, nici o prietenie, absolut nimic.
Pentru oamenii aflati in aceiasi situatie ca si mine, care simt ca nu au absolut nimic desi poate au totul, care simt ca nu isi au nici macar sinele, sa fie siguri ca nu sunt singuri. Sunt multi pe lumea asta, atat de multi care ne pot intelege, care sunt precum noi. Singurul lucru care putem sa-l facem este sa stam in viata – este singura realizare pe care o putem atinge. Dupa ce realizam asta, atunci incepe viata noastra.
Acum ma duc sa strang dezastrul pe care l-am facut cand am cedat psihic a 943095 oara. Pacat ca nu am cum sa ma uit la stele si sa incetinesc ca pana la urma nimeni nu s-a nascut sa urasca.
Draga Smog, vreau sa punctez cateva lucruri vis-a-vis de ce ai scris. Din punctul meu de vedere, iubirea nu ar trebui sa aiba la baza nici putere, nici dorinta, nici educatie etc. Rezultatul nu cred ca s-ar putea numi iubire, ci ar fi doar un sentiment frumos, dar conditionat.
De ce incetam sa mai iubim atunci cand ne dam seama ca sentimentul nu ne este impartasit? Eu de ce l-as iubi daca el nu ma iubeste? Iubirea inseamna sa fii liber si in egala masura sa fie si celalalt liber. Cu cat conditionezi mai mult, cu atat mai putin inseamna iubire.
De multe ori avem asteptari de la ceilalti dar de putin ori ne intrebam ce oferim, iar de aici vine si sentimentul de nedreptate.
Ca sa ii iubesti pe ceilalti, trebuie sa te iubesti pe tine. Poate ca asta trebuie sa inveti acum cat esti singur, sa iti iubesti sinele. Nimic nu este intamplator in viata, sa stii.
@keepwalking_ – sunt de acord cu tine – incercam sa amestec anumite urmari sau implicatii ale iubirii. Da, cred ca toti trebuie sa ne iubim sinele – presupun ca este o lupta constanta.
Daca relatia cu sinele nu evolueaza, sansele unei relatii pe termen cu o alta persoana sunt scazute. Si da, nimic nu este intmplator – uneori din fericire, alteori din tragedie.
La tine cum e cu relatia cu sinele?
In incursiunile astea interioare pe care le intrepinzi, si care te duc la cedari nervoase, te afunzi atat de mult incat iti pierzi coerenta. Asta denota ca nu e nimic in neregula cu tine, esti doar excesiv de introspect. Doar frecventa cedarilor tale nervoase ar trebui sa te alarmeze.
Obisnuea sa fie o relatie automatizata care urmarea un sens de corectitudine. In ultima vreme este cam ca o cutie de viteza manuala cu un ambreiaj defect – turatia perfecta sau rateu.
Presupun ca si asta este o forma de evolutie – daca subiectul ajune in punctul in care considera ca a evoluat suficient se inseala. Evolutia apare cand acesta se confrunta cu rateul.
@Groucho
Nu cred ca este vorba despre a fi sau nu in regula. Cred ca exact asta este problema – incapacitatea de a incadra starea. O astfel de conduita le afecteaza pe toate celelalte si genereaza conflicte.
Sau poate nici nu iti doresti atat de mult sa iti etichetezi starile, din reticenta cel mai probabil.
Adevarat, exista o forma de anxietate atunci cand vine vorba de etichetarea unei stari.
Nu stiu daca esti in cautare sau daca ai nevoie de sfaturi dar gaseste o modalitate sa te privesti cat poti de detasat, fi strain cu starile tale sau gaseste pe cineva care sa faca asta.
Sunt un credicios inrait cand vine vorba de obiectivism. Pot sa mi-l ofer si pot sa-l ofer celor din jur. Problema este aplicarea concluziilor elaborate – aici am ajuns sa fiu la fel de “eficient” precum Uniunea Europeana.
Presupun ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa asimilez un psihostimulent, o tinta. Iar asta este o alta idila.
Cred ca tu suferi de tergiversare, nu e cronica dar nici nu cred ca e o boala, mai ales ca am impresia ca iti si place.
Gandeste’te ca poate nu merita sa cataloghezi tot ce traiesti, si ca poate e indeajuns ce ai realizat pana acum, ca acele lucruri pe care nu le ai defapt nu le vrei, ca multe din dorintele tale sunt aparente si induse de circumstante
Sa’mi spui daca deviez sau daca e destul ^^
Da si nu. Circumstanta este definita prin ceea ce “ei” numesc “borderline personality” – si-a facut prezenta in ultimii doi ani. Trebuie sa invat sa sa menajez aceasta chestiune insa consider ca poate fi invinsa. Avand foarte multa instabilitate in viata de cand ma stiu, tot ceea ce am reprimat s-a manifestat foarte puternic din cauza stresului. Circumstantial, nu am fost foarte norocos – cel putin nu in ceea ce am cautat eu.
Mai exista si soarta. Nu cred in destin, insa soarta e cu totul altceva – este esecul prezentat intr-o maniera artistica.
Small steps, smaaall steps!
Take care!
Everyone’s fucked up. I just like making a story outta it.
Will do.