Nu am mai scris de mult pe acilişea! Aşa că m-am gândit să vă binedispun sau indispun (don’t care) cu o mică poveste.
De vreo 3 luni m-am mutat în Bucureşti (oh jolly me). M-am hotărât că trebuie să plec din locul unde nu prea sunt şanse ca eu să conduc lumea. Astfel am ajuns în oraşul de beton unde singurele pete de verdeaţă sunt nişte parcuri uscate şi prost amenajate!
Am aterizat aici şi încă de la început totul mi s-a parut extremely annoying. În metrou habar nu aveam pe unde să ies, mă uitam după indicatoare ca boul la gard şi mă întrebam cum dracului ies eu din groapa asta şi mai important, pe unde? Însă m-am acomodat destul de repede şi am început sa ies singur la plimbări pe jos…logic!
Îmi place să merg pe jos, mă relaxează, văd lume, pot să mă holbez, îmi place agitaţia, îmi place aerul…chiar dacă nu prea sănătos, în câţiva ani plămînii mei vor arăta ca sita prin care scurgi pastele înainte să le prepari. Plus că mai sunt şi fumător…fucking great! Reţeta perfectă pentru o viaţă îndelungată şi prosperă (lol).
Şi ajung la un moment dat să mă plimb printr-un parc anume.
Zi frumoasă şi însorită. Mergeam agale pe poteca plină de frunze până la malul lacului. M-am aşezat să contemplez la facerea universului, că doar nu m-oi gândi la Drăguşeanca, moment ce a fost întrerupt de niscaiva fetişcane în flăcări care urlau la prietenii lor că voiau „poze cu lacul”! Să fim serioşi… de ce dracu să strici poza cu lacul când apari şi tu? Mârţoaga lui don Quijote! Plus că mi-ai stricat momentul de contemplare… no, sper doar să cazi în lac şi să te mănânce peştii piranha care nu sunt pe aici! Aşa că mă ridic şi mă îndrept către ieşirea parcului… când suddenly dintr-un boschete sare o babă senilă şi dă să mă ia în braţe!
“Oh hell no, fucking shit… you will not touch me, you fucking zombie!” Mă retrag un metru, baba se opreşte, îmi zâmbeşte şi mă invită în boschete!
-Aveţi grave probleme de sănătate mintală, adică pe româneşte… eşti nebună femeie!
Băbuţa tot continua să-mi zâmbească şi să mă invite în culcuşul ei de nebunii nebănuite.
„Mai bine mi-aş trage-o cu un copac!” (îmi spuneam în gând)
După ce m-am trezit din momentul de şoc mi-am continuat drumul, breaking the heart of that old human! Aproape că mi-a curs o lacrimă… de crocodil!
Frumos Bucureştiul, dacă n-ar fi populat de oameni si atâtea clădiri inestetice! Eh căcat! Găseşti şi oameni frumoşi aici. Şi când zic frumoşi nu mă refer la corp, mă refer la minte, soul, cerebel etc etc. Oameni care încă mai ştiu să zâmbească, oameni care nu au mereu o faţă tristă, oameni care ştiu ce înseamnă să fi om în adevăratul sens al cuvântului. Nu toate panaramele, bombe ce aşteaptă să fie dezamorsate cu un cui în partea dorsală!
Am trecut şi încă mai trec prin multe căcaturi, însă secretul este să nu te opreşti niciodată din zâmbit, chiar dacă doare. And have fun for flock sakes! Pe barba lui Cristian… life is short!!
Oh! V-am spus mai sus că îmi place să mă holbez. Deseori oamenii la care mă uit timp îndelungat mi-au răspuns cu un zâmbet. Deci se poate…smile more please!
Eram în metrou şi am dat peste un domn înalt, blond, ochi albaştri, mi se scurgeau ochii şi balele (lol). Nu prea le am eu cu părul blond, însă îmi plac ochii albaştri! Şi începusem noi sa ne zâmbim cu gura până la urechi, chiar să şi râdem. Până când a trebuit să cobor şi i-am zis „Hai pa” (lol). I know, i’m a cruel man! Dar eu trebuia să cobor! Ce puţa calului vroiaţi să fac?
Viaţa de Bucureşti… stresantă, domne! Am slăbit foarte mult, nu aşa mult ca acasă (30 de kg)! Dar pe mine mă doare fix la bască! Singura chestie care mă macină este că încă nu am găsit job. Dar se va rezolva soon şi asta, nu-i bai!
Pfff… mai sunt multe de spus, tentativele masculilor feroce de a mă avea, experienţele super haioase de la interviuri cu roboţi şi nu cu oameni aşa cum era de aşteptat. Însă în alte poveşti! Acum trebuie ies să mă plimb. Să vedem iar oameni care îşi scot nurca la plimbare! Seen that! It was cute! (loooool)
Concluzia: momentan îmi place acilişea, însă eu mă plictisesc repede de lucruri. So, să vedem cât durează entuziasmul ăsta ridicol!!! I’m off… with this song in my head!
M-a amuzat relatarea ta :))) Chiar m-a binedispus. Trebuia totusi sa dai curs nevinovatei dorinte a babutei. Ti-ar fi apreciat gestul =)). O incalzeai doar, ce naiba! :))) Unde iti mai merge si tie mintea. Calul, o fi avand-o MARE dar nu e puta, esteee… exact! :)) Un articol foarte funny! Sper doar sa nu te plictisesti, in speranta ca vei da si peste un Fat-Frrrroooomoooooos din pestera… ups, din lacrima. 😀
Eu sunt de 6 ani in Bucuresti, anul asta e ultimul meu an de facultate, in toamna am rezidentiatul si parca as vrea sa experimentez si alt oras dandu-l in Cluj sau Timisoara, dar privind in urma locuitul aici si orasul asta, consider ca a fost frumos din multe puncte de vedere. Bucurestiul e un oras ok.
Cine este Cristian cu barba lui?
Bucurestiul este un oras ce ingaduie toti nebunii de pe oriunde or fi venit ei si unde fiecare isi poate gasi locul. Trebuie doar sa-si doreasca asta.
Castillo@ sa dau curs cererii babutei? Probabil in vreo 1000 de ani! 😀
Desi i-am ranit inima si asa slabita, trebuia sa aleaga si ea unul mai de varsta ei! :))
A.S.@ Este un oras ok, asta pana cand incep eu sa-i gasesc defectele! 😛
cristymaykei@ cine e cristi? jesus christ with his beard! :))
Sunt curios acum dupa un an de la aparitia materialului cum priveste Ichigo viata in micul Paris,bine ca n-a ajuns in Lisabona unde spatiile verzi sunt si mai putine.