No menu items!

Cum arăt ? (Sexul și complexul, sau Ochiul păcălit de lume)

Acelasi autor

The Case Against 8 / Dosarul contra Inițiativei 8 (documentar, 2014)

Un documentar excepțional recent difuzat la TV (sau, poate, redifuzat?) - și despre existența căruia nu știam - stă mărturie despre cele câteva calități esențiale pe care trebuie să...

O broșură expirată

Acum câteva zile, când am pomenit de degenerare (răspunzînd unor comentarii imberbe care păreau să banalizeze ideologia crimei), nu mă gândeam că România ne va oferi atât de curând...

Iubire la distanță

Ne știm de-atâta timp și, cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată, aș zice că ne cunoaștem pe de-a-ntregul. Însă cum ar putea cunoașterea...

Despre comoția și locomoția sexuală

Comoția sexuală Nu, nu e un titlu de film și nici numele unei afecțiuni din cine știe ce tratat de patologie. Nu știm prea bine...

g r i d

În viaţa de zi cu zi mă ocup cu spălatul geamurilor. Adevărul e că postura de    windows washer mă prinde destul de bine....
grid
gridhttp://www.integralgrid.blogspot.com
Mă captivează frumuseţea care nu sare în ochi, ci se cere descoperită - mai ales dacă nu se lasă descoperită. Mă atrage scânteierea adevărului învelit în minciună. Mă frământă binele pe care îl poate face răul. Îmi place să testez limitele suportabilului şi să iau pulsul câte unei iluzii. Nimic nu e mai fascinant decât să dai piept cu iluzia numită realitate şi să guşti, zi de zi, câte puţin din misterul de nepătruns al fiinţei. Atât cât îţi este dat... Sau atât cât rezişti să-ţi pui şi tu la bătaie propriul tău mister. E doar un joc - între mine şi cel care cred eu că sunt. Miza vieţii este jocul, iar jocul în sine nu are altă miză decât aceea de a fi jucat până la capăt. Adică până acolo unde începe să devină un lucru serios, căci seriozitatea e întotdeauna un lucru funest. Doar copiii se pot juca. Dar astăzi nu mai există copii; există doar adulţi în devenire. Iar adulţii nu se joacă niciodată - ei doar construiesc jocuri. Jocuri cu miză, în care miza e controlul asupra jocului însuşi. Ce uşurare că m-am născut bătrân! Cel puţin am scăpat de grija de a creşte mare. Maturizarea trebuie să fie un lucru extrem de plicticos...

În lumea gay, chiar mai mult decât în lumea straight, nimic nu e mai important decât felul cum arăţi. Look is everything. Felul în care ne prezentăm celor din jur are consecinţe imediate asupra felului în care suntem percepuţi (cel puţin la început, pentru că apoi se mai poate trece peste aparenţe). De la o partidă de sex la un loc de muncă, totul se obţine pe bază de aspect exterior, pentru că impresia produsă de primul contact vizual e de durată şi are o importanţă foarte mare – e ca un fel de punct de plecare pe care, dacă l-ai ratat la începutul începutului, ai toate şansele să nu ajungi acolo unde ţi-ai propus (sau ţi-ai dori) să fii. Asta e un fel de “siguranţă” pe care Natura şi-a luat-o împotriva celor care militează pentru împlinirea propriilor dorinţe, făcându-şi din împlinirea viselor personale un scop în sine, scop căruia îşi dedică întreaga viaţă, pierzând esenţa faptului că nimic nu ne atrage mai mult la viaţă decât faptul că ea nu are scop, fiind ceea ce scapă în permanenţa de sine însăşi. Dacă şi noi am putea scăpa de fantomele care ne bântuie în legătură cu imaginea noastră, cu felul în care trebuie să fim (şi să arătăm), probabil că am atinge fericirea perpetuă. Din fericire însă pentru noi, acest lucru nu se întâmplă.

Pentru că, totuşi, aspectul unui om nu e ultima (sa) frontieră. Ar fi prea simplu. E ca şi cu ambalajul unui cadou – dacă obiectul oferit e scump, n-o să fie învelit în ziar, şi nici oferit într-o pungă de plastic soioasă. În general, tipul de ambalaj indică – deşi indirect – calitatea conţinutului. Însă e doar o chestiune de sugestie vizuală, mai mult decât orice altceva; şi în nici un caz ambalajul nu are voie să devină o formulă de referinţă pentru conţinut, aşa cum din păcate se întâmplă azi din ce în ce mai mult, ca marcă a unei “societăţi de consum” ajunse aproape de paroxismul existenţei sale, paroxism care ţine probabil de refuzul categoric (şi inept) adresat paradoxurilor din care se hrăneşte viaţa. E întotdeauna mai important de ştiut să distingi între cadou (marfă, obiect, etc) şi ambalaj, decât să te pricepi foarte bine să le asortezi (şi să le vinzi) laolaltă. Look-ul cuiva nu e pur şi simplu proprietatea sa, creaţia şi opera sa de artă. Ideea e să fii(şi să rămâi) atrăgător, or la asta nu se poate “umbla”. Nici unul dintre noi nu este propria sa creaţie. Nu suntem autorii, ci doar actorii propriului destin. Aşa că a încerca să rescrii piesa în timp ce o joci poate fi un act ratat de la bun început. Un actor bun e un actor care ştie textul, nu cel care improvizează. Bun e cel care, urmărind textul în litera lui, reuşeşte să-i smulgă acestuia o conotaţie aproape străină sieşi, dar proprie actorului ca interpret. Pentru că numai în felul acesta textul poate pinde viaţă.

Dar să revenim la atractivitate. Modificându-ne aspectul exterior, putem oare să ne creştem atractivitatea? Eu cred că nu, ba chiar dimpotrivă. Efortul conştient depus în direcţia obţinerii unei modificări de look va reuşi doar să “păcălească” ochiul în acelaşi mod în care ambalajul încearcă să sugereze cumpărătorului că obiectul din interior chiar are valoare, făcând astfel implicit dovada faptului că valoarea obiectului chiar nu mai contează, de vreme ce e nevoie să fie sugerată într-un fel, numai şi numai cu scopul de a duce la cumpărarea ei.

Se spune adesea că oamenii care nu arată bine (recte, conform stadardelor estetice) devin nişte complexaţi. Iar un om complexat e, conform aceloraşi păreri încetăţenite, un om pe care se vede că nu e mulţumit de el însuşi şi care devine, din această cauză, tot mai puţin atrăgător pe măsură ce complexul său (de inferioritate sau de superoritate) se accentuează.

Adevărul e că a fi complexat nu e acelaşi lucru cu a fi nemulţumit de tine însuţi. A fi complexat înseamna a nu fi conştient de această nemulţumire personală. De aceea, mai complexaţi decât obezii (care sunt, volens-nolens, super-conştienţi de imaginea lor publică şi personală dezastruoasă) sunt tocmai cei care fac eforturi considerabile pentru a se menţine în formă (şi care chiar arată bine, dar nu pentru că ar şi fi bine, ci doar pentru că nu se pot simţi bine decât dacă arată bine, fiind prizonieri lipsiţi de speranţă ai propriei lor imagini de sine). A nu fi conştient de faptul că nu te placi duce uneori la măsuri drastice – uneori chiar disperate – de “schimbare” personală (evident, exterioară), însă singurul lucru care ar merita să se schimbe (percepţia de sine) rămâne nemişcat, imobil şi chiar se îngraşă. Kilogramele “arse” la sală se depun la nivelul minţii, încetinind-o şi afectându-i funcţia de antenă a emoţiilor şi pe cea de avertizor contra pericolelor.

În concluzie (că trebuie să tragem şi aşa ceva, nu numai [de] fiare, nuuu?),  aş zice că atractivitatea cuiva nu poate fi îmbunătăţită prin manevre de imagine, care reuşesc doar să simuleze atracţia reală (iar diferenţa intre simulare şi realitate nu s-o fi văzând, dar se simte al dracului de tare). Atractiv eşti sau nu eşti – şi nu aşa, de capul tău, faţă cu tine însuţi şi cu [toată] lumea, ci numai în raport cu cineva anume. Atractivitatea “apare” (se dezvăluie fiind ascunsă, întocmai ca şi Adevărul) fără a fi, totuşi, din domeniul aparenţelor.  Felul în care arată cineva (trăsături, fizic, etc) nu constituie baza atractivităţii sale, care e întotdeauna o dimensiune metafizică, deci o “adimensiune”).

8)

N.B. : Acesta nu este un manifest contra mersului la sală şi nici măcar împotriva superficialităţii (e.g. cosmetica). Iniţial, trebuia să fie un simplu comentariu la postul cu McŞerpişor-ul, dar ar fi fost o coadă prea lungă şi prea… încolăcită 🙂 .

28 COMMENTS

  1. Grid:

    Nu stiu in ce masura este bine a pune problema in acest mod atata timp cat raportarea majoritatii la atractivitate, frumusete este alta. Intr-adevar etichetele frumos – urat, atragator – neatragator sunt oarecum ciudate si pentru fiecare din noi acesti termeni pot insemna altceva, insa, de multe ori perceptia noastra asupra a ceea ce este atragator, acel “click”, acel “ceva” care te face sa intorci capul dupa cineva, denota faptul ca mintea noastra (cel putin) are nevoie de o imagine de ansamblu pentru a da acceptul ca cineva este atragator.

    In lumea animala masculii se bat intre ei pentru o femela, pentru dominanta, invingand cel care este mai sanatos, mai mare, mai puternic. La multe pasari se merge pe capacitatea masculului de a canta, de a construi cuibul s.a. Toate acestea au la baza un instinct, acela ca cel mai bun castiga sansa de a merge mai departe.

    Si la oameni aceste instincte sunt destul de puternice insa instinctele pot si controlate, ba chiar sterse din memorie pentru a depasi scopul lor. De exemplu, multe studii au aratat ca instinctul femeilor arata cu degetul catre barbati inalti, cu par in cap, vedere buna, corp atletic, stare financiara buna. De ce? Probabil pentru ca “mintea” femeii vede intr-un individ descris anterior un partenet bun pentru ea, un tata potrivit pentru copiii pe care probabil ca ii vor avea, s.a.m.d. Aici am vrut doar sa subliniez puterea a ceea ce este instinctual. Parerea mea este ca toate acestea au o anumita importanta la inceputul unui “contact”, fie el si vizual. Imi vine in minte proverbul: “Ochii vad, inima cere”. Dar nu orice “inima”. Doar cele slabe, incepatoare, cele asupra carora constientizarea faptului ca suntem mai mult decat niste simple animale nu si-a pus inca amprenta.

    Mereu am admirat cum un om se poate ridica deasupra… majoritatii oamenilor. Ideea este ca majoritatea ramane, dar sfera “superioara” (cu sau fara ghilimele) in care unii isi gasesc (dar mai ales isi creeaza) un refugiu ramane de multe ori o sfera goala in care sufla vantul singuratatii, o sfera in care “geniul” este singurul locuitor, bineinteles o afera datatoare de infinit mai multe intrebari decat raspunsuri. Pretul superioritatii este unul al naibi de scump si nu stiu in ce masura este bine pentru noi, oamenii, sa constientizam ca locul mostru e mai sus sau mai jos. Poate ca este mai bine sa ramanem inghesuiti in sfera majoritatii, sa refuzam urcarea pe scara. Povestea lui Jack si a vrejului de fasole este una concludenta pentru ceea ce vreau sa subliniez.

    Zmeul traia undeva sus unde se putea ajunge dupa anumite eforturi si doar daca cineva era destul de indraznet, curios. Din pacate, “sus” este corelat cu singuratatea. Dupa ce Jack reuseste totusi sa scape de mrejele singuratatii zmeului, acesta din urma este chiar dispus sa coboare din lumea lui, sa coboare pe pamant. Insa tulpina, vrejul de fasole este taiat de cei ce locuiesc pe pamant. Oare de ce? Astfel, zmeul este distrus de dorinta sa de a interactiona.

    Atractivitatea si frumusetea de imbina asemeni unei impletituri cu ideile descrise. Bineinteles, este punctul meu de vedere, nu generalizez. Frumusetea este o valoare intr-o societate care o stimuleaza. Putem urca pe vrejul de fasole, ne putem cladi un castel din aur, putem vedea lumea de sus, putem spune ca frumusetea e doar o eticheta. Poate ca asa si este. Intrebarea insa care freamata in mintile multora este: cine (si cand) va avea vreodata capacitatea de a gasi cateva boabe fermecate si de a urca in castelul de aur.

    Poate ca supraomul nu e supraom decat atunci cand poate urca si cobora pe vrejul de fasole atunci cand dorecte, poate sa se contracte/decontracte cand vrea, poate urca in cosmos si cobora in strafundurile oceanelor in orice moment. Restul “geniilor” sunt oarecum limitati… la limita spatiului disponibil (agramatizare voita).

    Eu cred ca cel care e sus si priveste si-a creat propriul castel pentru o anestezie care te face sa nu mai simti niciuna din “durerile” pe care un om simplu ti le poate cauza. De ce ceausescu a ales sa “fuga” cand a vazut ca nu mai are un loc intre oameni? Nu ar fi fost mai simplu si mai intelept adoptarea unui alt stil politic care sa nu duca la “respingerea” sa de majoritate? Indiferent de cum punem problema, majoritatea detine CHEIA si este mult mai puternica poate doar din cauza faptului ca ei pot da infinit mai multe raspunsuri decat sa genereze intrebari. Nici macar nu conteaza ca acele raspunsuri sunt gresite. Atata timp cat ei cred cu toata fiinta lor ca raspunsurile sunt corecte… acestea vor fi corecte. Iisus a fost rastignit deoarece in gloata de nebuni majoritatea au dorit acest lucru. Nu s-a tinut cont de cei cativa care stiau ADEVARUL.

    Supraomul care ar avea un “castel de aur” intact si intangibil… ce motive ar avea in a face ceva pentru a arata mai bine, a fi mai atragator?

    Mie imi place sa corelez eforturile pe care le depunem pentru a arata mai bine, a fi mai atragatori cu un oarecare respect de sine. Ar fi extrem de ciudat sa spunem ca un om care duhneste a transpiratie sau e plin cu cosuri pe fata/corp s.a., constientizeaza ce i se intampla insa refuza sa faca ceva pentru ca “frumusetea este o eticheta”. In aceste conditii cred cu tarie ca in Statele Unite sunt cei mai multi oameni care… gandesc bine, deoarece tot acolo sunt si cei mai multi obezi. Ce minte trebuie sa aiba cineva care are 180 de KG si continua sa bage in el ca spartu’? O sulutie salvatoare (pentru acea persoana) este construirea unui “castel de aur” in care nu va fi nimeni care sa puna etichete si nu va exista nicio urma de superficialitate.

    Ar trebui probabil sa analizam cine sunt cei care isi creeaza astfel de “refugii” si de ce fiecare “refugiu” are de obicei un singur… locuitor.

  2. grid…abordarea ta este, din pacate, mai mult decat realista…nu pentru desconsider interrelatzionarea gay-umana, ci, pentru durerosul aspect al superficialului in care ne complacem…nu ma refer la bla-bla-ul metaforei (atat de blazate) “frumusetze exterioara”, respectiv inner beauty…am depashit si momentul “metrosexualului”, insa, poate tocmai complexelor noastre interior deloc-refulate, ne complacem in acest “respir” frugal de fellatio…lactativ… deh…inconshtientza si blazarea…

  3. Luxor,
    Este fata ca am dreptate?

    Robert,
    Tâlcul povestii lui Jack si a vrejului de fasole se refera la credinta lui Jack ca acele boabe de fasole erau fermecate, ele nefiind in realitate… Doar credinta lui a facut ca acele boabe sa creasca pana la castelul din nori.
    Astfel, “boabele” le avem cu totii in mainile, mintile noastre, dar doar cativa reusesc sa le faca fermecate. Io cred ca nu castelul de aur din varful vrejului de fasole este important, ci capacitatea noastra de a face boabele sa cresca pana la castel.
    Si… de fapt, nici nu vom stii ce gasim in varful tulpinii, cum de altfel, nici Jack nu a stiut ce va gasi…

    P.S. Sa-i spuna cineva stim noi cui, ca DEX-ul se foloseste pe post de ierbar si insectar, si NU de perna!

    P.P.S. 34,5 = 69 de unu singur 😈

  4. Anca:

    Lasa dear ca oricum nu am inteles ce s-a/am scris… io-s mai greu de cap si mai tampit (in zilele impare) numai ca nah, tu stii cat de mult sufar de modul in care arat si nah’ trebuie sa ma remarc si eu prin ceva, adica sa scriu mult, cat mai mult si-apoi trebuie sa imi fac cunostinte si prieteni buni ca am o viata social(democrata) de rahat si de cacaO… 🙂

    Oricum, imi place la nebunie cum este blogul acum, zici ca e… poliglot…. adica scriu toti si nu intelege nimeni.

    Asa trebuie sa fie un blog de “succes”!!! Adica asa ca un fel de gayromeo.com sau adultfriendfinder.com unde lumea (buna si nebuna) zice in thailandeza si se intelege in olandeza… sau fiecare spune ce vrea si fiecare intelege ce vrea. Usor, usor incep sa inteleg mai clar OTV-ul. Daca am merge acolo, am face cariera de giurnalist(e).

    Oricum e de bine, ca vazui ca un elev (dragu’ de el) si-a facut un referat despre Libertate dand copy+paste la unul din comentarii. Ce mishto!!

    Cat despre Jack… aaaaaa… uite o noua idee de post interesant: Cine este Jack din Jack si vrejul (vraja din vrajeala?) de fasole? – unde va fi obligatoriu sa descoperim:

    1. Cati ani are Jack?
    2. Ce IP… aaa… ID de mess are Jack?
    3. Cat de lung era vrejul?
    4. Daca avea sau nu rau de inaltime?!

    si alte subiecte extrem de interesante, pentru noi comunitatea LGBT – PRM – UDMR Romania.

    Sunt sigur ca vom reusi calaborand (impreuna?) !!! Am incredere in voi, in puterea fiecaruia de a spune de ce a trecut o biata gaina strada. So fi dus sa o caute pe Elodia, la naiba!

  5. Robert,
    A trecut pentru ca asa a vrut pana ei! Da-o-n PLM de gaina! Si da-l in PLM si pe Jack! Poate-i place!

    Cand te-am “cunoscut” (in ghilimele pt ca ma refer la intalnirea globuloasa), mi-ai placut TU, cel care se intrezarea printre cele scrise… Din ACELEASI motive te plac si acum! Adica, mai precis, chiar imi esti drag. Cat despre zilele impare… ne completam. Io-s mai prostuta in zilele pare. In cele impare sunt manelista, iar tu flamboaiant!

    Stii, stiu, stim (sper) ca greu e sa construiesti, sa mentii si e al dracu’ de usor sa distrugi, sa naruiesti.

    P.S. Nu e Circul Globus! E Gradinitza nr. 5 pentru artisti!

  6. E util sa spun de la inceput: “Asta e parerea mea”, ca să nu ma mai simt gâdilat nici macar un picuţ de tăişurile vreunei acuze finuţe (sau nu) cum că aş face pe LUPUL moralizator.

    Legat de post… că tot s-a abătut discuţia de la “Zuerich”, vreau să revin. Imaginea este importantă atâta vreme cât nu acoperă şi nu acaparează energia (de viaţă) a unui om. Dacă dăm prea mare importanţă imaginii, atât a noastră, cât şi a celor din jur, riscăm să scăpăm din vedere calităţile (sau defectele) cu adevărat importante. Conştientizarea tuturor calităţilor şi defectelor unui om ne face să ne numim oameni, indiferent de ce parte se înclină balanţa, indiferent despre ce categorie de defecte sau calităţi ar fi vorba. Dar conştientizarea faptului că sentimentul de iubire (în orice formă s-ar manifesta) transcende orice barieră dintre calităţi şi defecte ne face să fim oameni frumoşi. Împotrivirea faţă de sentimente ne face să fim roboţi. Ignorarea sentimentelor sau a părţii “extra-terestre” (cum bine spunea cineva pe aici fără să vrea) şi potenţarea exclusivă a instinctelor , care există cu certitudine, ne face să fim … animale în veşnică nemulţumire şi căutare de sine şi de ceilalţi.
    Goana după frumos se confundă prea des cu goana după frumosul acceptat de majoritate, care e totuşi relativ. Şi fiind relativ şi dinamic, păcăleşte “ochiul” şi ne aruncă deseori într-o cursă fără “finish”, unde concurenţii aleargă până obosesc, fără a avea satisfacţia finală, pe care cu atâta ardoare o ţintesc, pentru simplul motiv că premiul le alunecă mereu printre degete, sau pentru simplul motiv că odată câştigat, nu le mai rămâne nimic de făcut. În plus, spectatorii se satură şi se îndreaptă către ceva mai palpitant.
    Oricine are “simţul esteticului”. Dar fiecare il abordează în mod diferit. De exemplu, mie imi place să privesc un tablou frumos şi să trec mai departe, pentru că e prea puţin important pentru mine. De ce? Pentru că:
    – dacă vreau să îl iau acasă, m-aş simţi egoist. Nu trebuie să fie numai al meu, să îl privesc doar eu, ci trebuie să minuneze cât mai multă lume. Doar pentru asta există, nu?
    – dacă vreau să fac o imitaţie:a) sigur va ieşi un lucru mult mai slab calitativ b) dacă aş putea face o copie fidellă, aş altera unicitatea lui, care e parte din “frumos”. c) dacă aş crea ceva mai bun, ar trebui să îl expun şi nu am nici un interes în a face asta.
    – dacă vreau să îl ating, mi-ar fi frică să nu cumva să îi amestec culorile sau să îl murdăresc.
    Iată de ce îmi place doar să privesc un tablou… dintr-o galerie imensă.

    Toată lumea e înnebunită după “frumos”. Dar el poate doar să existe sau nu. Nu poate fi împrumutat, câştigat, transformat în ţel. Pentru că orice atingere l-ar impurifica. Şi pentru că “frumosul” de fapt este un ansamblu de frumuseţi. Iar dacă le dăm importanţă mai mare uneia faţă de cealaltă, riscăm să nu mai vedem “frumosul” natural, autentic.

    Din toate aceste idei, trag o singură concluzie, pentru că na, aşa e “normal”:
    prefer flori de mucegai decât flori de plastic.

  7. Subscriu la “E util sa spun de la inceput: “Asta e parerea mea”, ca să nu ma mai simt gâdilat nici macar un picuţ de tăişurile vreunei acuze finuţe (sau nu) cum că aş face pe” GAINA “moralizatoare.”

    Intr-adevar, frumoasa raportarea ta (FireMan) la frumusete. Daca fiecare ar vedea lucrurile aproximativ la fel, ar fi (cred) extraordinar. Insa, realitatea este alta.

    Mi se pare un lucru egoist a gandi intr-un singur mod, a incerca sa determinam pe altii sa creada ca gandirea lor nu e corecta (nu e corecta in comparatie cu ce?? Cu a ta? A ta este corecta? Cine spune?). Insasi incercarea de a schimba pe cineva mi se pare o incercare (meschina) nascuta din existenta unuia sau a mai multor stereotipuri, idei preconcepute.

    Am un prieten care de cand isi aminteste mereu a fost respins de aproape oricine care incerca sa se apropie de el deoarece adevarul este ca nu este tocmai placut ochiului. A ajuns un nefericit, care si-a acceptat oarecum “jugul imaginar”, cu toate ca tipul e super destept si inteligent. Poate nu atat de inteligent incat sa gandeasca oarecum inspre “sageata” spre care indica ideile acestui post. Ideea e ca daca e sa ne gandim strict la acest caz (si ca el mai sunt mii) nu putem afirma ceea ce spunea FireMan, (si anume: “Goana după frumos se confundă prea des cu goana după frumosul acceptat de majoritate”) ca fiind foarte aplicabil. Adica e corect si din punctul meu de vedere ceea ce sugereaza FireMan, insa spune-i acest lucru unui tip cu cu care acest “urat” vine in contact. Fa-l pe ala sa vada toate calitatile pe care le are “uratul”. Spune-i ca poate acest “urat” este mai frumos de mii de ori decat un “frumos”.

    In concluzie, majoritatea covarsitoare nu cunosc ce inseamna FRUMOSUL. Frumosul pentru ei este ceea ce societatea a promovat ca fiind frumos (un exemplu concludent este ca “frumusetea” s-a schimbat de-alungul secolelor extrem de mult). De cate ori multora li s-a spus “esti ok, dar nu esti pe gustul meu”, sau “lasa ca te voi suna eu”, sau pur si simplu… “bah, tu te-ai uitat in oglinda in ultima vreme?” (acum cateva zile cativa dintre noi au afirmat ultimul “compliment”)?

    Fiecare din noi vrea la un moment dat experiente sexuale, senzatii nemaiincercate, fantezii, probabil un prieten, un sot, o sotie. Cum credeti ca se simte acela care cauta o farama de afectiune sau efectiv o aventura de o noapte… si este respins pentru simplul fapt ca natura nu l-a inzestrat cu o frumusete cat de cat acceptabila de societate. Am auzit de multe ori afirmatia “Frumusetea interioara conteaza”. Mi se pare cea mai mare aberatie.

    Cati dintre noi nu pun pozele cele mai reusite pe diverse site-uri de intalniri? De ce? E si asta o forma de cosmetizare a realitatii. Cate femei se machiaza? Cate femei vor sa aiba sanii mai mari? Cate femei vor sa fie mai slabe? Cati barbati si-ar dori sa aiba mai mult par in cap? cati barbati si-ar dori un penis mai mare? Cati barbati si-ar dori un corp mai atletic? Apoi, comparativ cati sunt cei care sunt 100% multumiti cu modul in care arata?

    DA, toate sunt superficialitati, toate sunt niste “minciuni adevarate” pentru ochiul uman insa doar foarte putini vad aceste lucruri ca fiind superficialitati. Pentru restul (majoritatea) aceasta superficialitatea este o relitate, un adevar mergand totul pe axa acceptarii, dorintei de a interactiona cu acele “flori de plastic” cum le numea FireMan.

    Lumea nu este facuta din indivizi care isi pot controla singuri fiecare pas. Fericirea fiecaruia, implinirile, ducerea la bun sfarsit a diverselor activitati depinde in mare masura de societatea in care traim, de modul nostru de raportare la ea si de imaginea noastra perceputa de aceasta societate. Aproape totul are unul sau mai multe sisteme de referinta unde se “masoara” capacitatea unui individ, aspectul, puterea de a lucra, puterea de a comunica, de a intelege, de a interactiona, de a lega relatii noi, de a se adapta, s.a.m.d.

    Daca as indrazni sa gandesc altfel, probabil ca mi-as pune intrebarea: “De ce trebuie sa umblam imbracati?”, “De ce trebuie sa muncim?”, “De ce trebuie sa bem apa?” ceea ce este deja aberant.

    Cred ca trebuie sa ne raportam la frumusete la fel ca la ideea de “a lucra pentru bani”. Evident, sunt unii care pot jefui o banca si trai bine, insa ei sunt extrem de putini, asa ca nu ne putem raporta la banda de hoti ca fiind alegerea corecta. Atunci ce facem? Ne luam un job, mai exact ne conformam cerintelor societatii, cu toate ca realizam ca nu e un lucru chiar asa de placut sa lucram de dimineata pana seara si sa vedem cum o alta zi s-a scurs fara a fi facut ceva ce ne-ar fi placut.

    Un alt aspect este ca un aspect fizic placut are o capacitate extraordinara de a sterge mult mai multe defecte decat ar putea o minte luminata. Tine-ti minte, vorbesc luand ca punct de referinta majoritatea si nu o mana de oameni care sunt mai presus de restul (inclusiv asta e relativ). Chiar nu cred ca are sens sa pun o poza cu un om prost si cu un aspect foarte atragator si cu un geniu fara dinti si care arata ca o stafie. Bineinteles un “urat” poate aprecia mult mai bine frumusetea decat un “fromos”.

    Concluzia mea este: Fiecare individ trebuie sa actioneze in functie de ceea ce il face sa se simta implinit in relatia cu siesi, si anume:

    • Te simti bine sa stii ca ai bani? Fa-i!
    • Iti place sa fii apreciat pentru cum arati? Straluceste!
    • Vrei sa fii remarcat pentru ceea ce este in capul tau? Invata!

    Este minunat sa putem atinge nivelul la care fericirea altcuiva sa genereze fericirea ta.

  8. Cateva observatii:
    – nu poti face pe nimeni să vadă frumosul din “urat” pentru că pur şi simplu e chestiune de bun gust
    – nu merg la sală pentru a cuceri sau pentru a “arata mai bine” , ci merg pentru simplul fapt că nu-s obişnuit cu burtică, mă simt ca un bursuc când alerg… În acelaţi timp mă voi “face frate cu dracul” ca să mă fac mai bine înţeles pe viitor 🙂 Am observat că “frumosul” majorităţii are un caracter moralizator mult mai acut decât orice idee filozofică sau care tinde spre atât de rău famata “realitate”. Cred că observi asta pe pielea ta de “găină moralizatoare”.
    – în legătură cu “oglinda” am afirmat într-adevăr ceva, însă nu era vorba doar de oglidă, cât despre reflexia oglinzii din casa celui care acuza cuvinte ca “refulare”, “complex” şi “anxietate”
    – respectiv referitor la job, plecând de la necesitatea lui ca modalitate de supravieţuire, prefer să lucrez de dimineaţa până seara într-un colectiv de oameni deştepţi, să lucrez în echipă, ceea ce nu este aşa de simplu cum pare, să fiu apreciat pentru munca pe care o depun, apreciere care nu se resimte numai la nivelul financiar decât să stau inchis în casă pentru a face bani,fără să interracţionez, mai mult decât să privesc munca doar ca pe un mijloc de a face bani, având nevoia de a-mi exterioriza flamboaiant fructul muncii, banul, ca nu cumva cineva să creadă că nu sunt productiv în munca pe care o depun. În plus, a sta cu colegii mei până seara nu e o necesitate, ci de cele mai multe ori un lucru plăcut. Şi dacă aş găsi alte lucruri mai plăcute de făcut, le-aş face fără să crâcnesc, plecând mai devreme de la serviciu. Nu mă plâng de ceea ce fac, ci de oboseala care se acumulează vrând-nevrând. Dar… fiecare e liber să vadă ce aspecte vrea sau doar aspectele care i se oferă
    – diferenţa dintre o bancă şi un hoţ de bancă e aceea că unul e hoţ declarat, celălalt nu.

    Şi dacă nu ne deranjează ceea ce face celălalt, de ce mai scriem posturi moralizatoare? Şi de ce nu scriem în loc un comment haios, inocent, care poate fi interpretat de “gurile rele” ca fiind moralizator şi plin de infatuare?
    Mă bucur că mai există aplicanţi ai moralei lui Lăpuşneanu’ lu’ Negruzzi. Întrebarea e: cine e Moţoc?

  9. FireMan:

    Interesant modul tau de intelegere (care nu ma indoiesc ca exista). Nush ce vise cu posturi moralizatoare ai visat tu noaptea trecuta, insa pentru linistea ta (sau nu) iti garantez ca “gaina moralizatoare” a cot-co-dacit ceea ce i-a trecut prin mintea-i mica si nu s-a gandit nici macar o clipa la lupi, scufite, bunicute si alte personaje SF devenite din pacate reale.

    Remarcile legate de job, modul spumos de expunere… nu vad ce rol/rost au legat de ceea ce am/s-a scris pana acum. Dar te inteleg. Sincer.

    Intr-adevar stau in casa si lucrez, dar eu sunt foarte multumit. Nu sunt “manager” intr-o institutie atat de promitatoare, specific romaneasca. Legat de interactiune, te-ar surprinde multe aspecte. Sunt convins ca interactiunea cu colegii tai scumpi de lucru, oameni cu carte, oameni care te inteleg si te iubesc, este una fructuasa atat pentru tine cat si pentru ei.

    Apoi intr-adevar eu nu am nici masina “la scara”. Nu oricine poate avea.

    “Exteriorizarea flamboaianta a fructului muncii” nu cred ca te priveste. Chiar nu te priveste. Apoi nu vad ce sens are ca ochisorii tai dragi si scupi sa vaza voit “exteriorizarea”. Daca iti face placere, why not?

    Esti tare destept, bah.

    PS: Scumpul meu camarad, atata timp cat continui sa “vezi” altceva decat ceea ce este, sa interpretezi si rastalmacesti, TE INVIT, cu caldura sa nu il mai fortezi pe Ionel in a mai scrie vreun cuvant pe acest blog.

    M-am saturat de “balciul” asta de doi bani. La modul extrem de serios, incearca sa te abtii sa mai scrii vreun cuvintel de acum inainte.

    Cu dragoste eterna si la infinit,
    umilul DVS. invatacel,
    R.

  10. Faaaata, iar faci upgrade-uri ??? Operatiunea Desert Storm e in curs?

    Dar Bin Laden nu se da batut…

    FireMan said:

    “Daca nu deranjeaza balciul (provocat sau nu), ce ai cu bietul Ionel?

    Şi pe mai departe, aş ruga departamentul de resurse umane să îmi înmâneze o fişă a postului, ca să stim pe mai departe ce funcţie ocupăm… în firma… promiţătoare… şi să nu mai deranjăm pe mai departe liniştea publică cu bâlciuri şi scandaluri. Bănuiesc că firma în care lucrăm a evoluat ?!?! şi şi-a schimbat aşteptările?

    Ciudat, înainte eram apreciat pentru “munca” depusă. Cu toate că o făceam doar pentru … bani. E adevărat, nici eu nu am văzut legătura dintre muncă şi cele scrise în post. Din această cauză am şi sfredelit puţin în roca stratificată.

    Poti avea maşină la scară. Dar nu lipsită de un interes (consumul de gaz de exemplu). În plus, am mai spus că mie îmi plac chestiile vii, de exemplu Perla neagră de care deja mi s-a făcut dor,. Nu ştiam că sunt deştept, mersi. Sper că nu e un compliment făcut cu vreun interes.

    Şi dacă într-adevăr vrei să nu mai scriu, nu e greu să îmi spui. Şi se face, fără drame, crize şi regrete. Mi-ar părea rău, căci chiar îmi place aici… dar asta e. Dacă nu pot scrie ce vrea Ionel…”

  11. Robert~

    Nu cred că la frumuseţe doream să mă refer atunci când am scris acest post. Frumuseţea e o categorie estetică care are relativ puţin de-a face cu aparenţa, respectiv cu felul în care cineva arată. Spun “relativ puţin” pentru că, totuşi, frumuseţea devine vizibilă numai prin intermediul aparenţelor. Însă chiar dacă vom cataloga o sumă de aparenţe ca fiind “frumuseţe”, frumuseţea nu e decât exprimată în limbajul aparenţelor, nefiind totuşi dependentă de ele – decât în măsura în care o casă depinde de materialele de construcţie, sau (pentru a da un alt exemplu) în măsura în care şi noi suntem dependenţi de regulile limbii pentru a ne putea face înţeleşi, deşi nu limba în sine vorbeşte pentru noi, ci noi vorbim limba. Sau cel puţin aşa ne place să credem, pentru că unii susţin, dimpotrivă, că limba este cea care ne vorbeşte pe noi şi că orice formă de comunicare care se constituie într-un limbaj (organizare de semne), ne înrobeşte şi ne limitează spontaneitatea şi mersul gândirii strict la acele idei care pot fi înţelese şi de cei din jur. Practic, se spune că prin simplul fapt că gândirea ne este în măsură covârşitoare legată de cuvinte, noi am fi deja incapabili să gândim fiecare pe cont propriu, făcând total abstracţie de felul cum gândesc ceilalţi. Şi totuşi, cele mai mari şi mai intense satisfacţii le trăieşte acela care reuşeşte, fie şi pentru scurt timp, să spargă tiparele gândirii şi să vadă dincolo de cuvinte, drept în inima acestora, adică să pătrundă cu gândul direct la sursa nevoii noastre de a ne exprima (în primul rând) şi de a comunica (în a doilea rând).

    Că singurătatea e adesea preţul plătit pentru asta sunt de acord, însă nu trebuie să fie aşa. Nici nu ar fi aşa dacă tot mai muţi oameni şi-ar pune problema că nu au deloc nevoie să fie înţeleşi exact, ci doar să fie înţeleşi la modul superficial-esenţial (ciudat, aici “superficial” poate fi înlocuit cu “esenţial”), adică să se înţeleagă unde bat fără a fi nevoie să rostească cuvinte care, precum o formulă magică, să forţeze o uşă şi s-o menţină apoi tot timpul deschisă. Cuvintele par să ne uşureze comunicarea, dar de fapt o înfundă.

    Tot aşa stau lucrurile şi cu atractivitatea, care până la urmă e tot o formă de comunicare. Dar nu m-aş lega foarte mult de instincte, pentru că sunt foarte înşelătoare. Konrad Lorenz, un etolog celebru, laureat Nobel vorbea despre grija ce trebuie avută atunci când vorbim de instincte, pentru că putem califica un comportament ca “instinctual” cand el e de fapt unul învăţat – de exemplu, cineva care mănâncă mult nu mai are un instinct de hrănire viu, ci dimpotrivă, unul atrofiat, care nu mai sesizează corect nevoile de hrană, foamea devenind un substitut pentru aproape orice altă nevoie – de socializare, de sex, de somn, etc. Nu cred că atractivitatea e instinctuală, ci mai mult circumstanţială, în sensul că e vorba de seducţie şi nu de predestinare. Acum mă poate atrage cineva de care altă dată, într-un alt moment al vieţii mele, aş fi fugit negreşit. Seducţia e ceea ce te face să mergi într-o cu totul altă direcţie decât cea pe care ţi-ai propus-o (”seducţie” provine din latinescul se-ductio, ~ionis, care înseamnă a te duce într-o parte, a fi tras în laturi).

    Cât despre Supraom şi turnuri de fildeş nu pot să spun decât că izolarea celor care se simt oarecum neînţeleşi de majoritate nu e deloc autoimpusă. Nimeni nu se urcă în vârful vrejului de fasole pentru că vrea să privească lumea “de sus” (chiar dacă unii aşa cred, pentru a nu se simţi răniţi). Adevărul e că ei sunt forţaţi să urce acolo sus, n-au încotro, pentru că (1.) nu sunt înţeleşi de cei din jurul lor şi (2.) neînţeleşi fiind, ei tot speră că va veni cineva care să-i înţeleagă. Dar nu realizează cât de puţin contează, de fapt, să fii înţeles în sensul în care tu, personal, îţi doreşti. Cei cu care poţi într-adevăr rezona nu sunt cei care te înţeleg (aceia sunt doar cei care, eventual, te pot mângâia, ori nu de asta este nevoie în primul rând), ci cei care îţi sunt aproape neîncercând să te înţeleagă. Însă asta găseşti chiar foarte rar, dacă chiar ţi se întâmplă vreodată (cel puţin în vremurile noastre), drept pentru care mulţi dintre cei care îşi taie venele nici nu sunt neapărat nişte izolaţi social în vreun turn de fildeş. Singurătatea cuiva poate fi urmarea faptului că acel om este el însuşi cel care respinge, în mod repetat, un anturaj (entourage? 😉 ) care nu-i face bine; dimpotrivă, cei respinşi de toată lumea nu se izolează faţă de cei din jur (cel puţin, nu de bună voie), pentru că ei simt că au întotdeauna ceva de demonstat, şi se cer a fi în permanenţă nu izolaţi, ci în centrul atenţiei.

    8)

  12. ady69de~

    de ce “din pacate”? cu atat mai rau pentru realitate…

    superficialul incepe sa doara si sa deranjeze abia atunci cand devine o marfa de schimb, fiind tranzactionat la bursa sociala de valori, pentru ca abia atunci superficialul se pretinde pe sine ca esenta. in rest, superficialitatea e chiar simpatica si inocenta. are mare trecere, drept pentru care si impulsul nostru de a o vinde si cumpara. ceea ce spuneam in postul meu e ca nu putem trece de la superficial la esential prin diverse manevre, de exemplu prin efort personal de adecvare la cerinte si standarde care nu ne sunt proprii. dar, recunosc, e aproape imposibil de stiut ce imi este propriu si ce e de imprumut. pana si turnurile de fildes din ziua de azi sunt prevazute cu internet 🙂 . nu prea mai poti fi pe cont propriu – si cand iti imaginai mai bine ca ai reusit, hopa!, isi arata si dracul cornitele…

  13. ANCA~

    Fatăăă, de ce vrei să-mi strici logica postării? E clar că dacă am scris ce-am scris, nu arăt bine.

    Da’ hai, treacă-meargă, cine m-a văzut şi ştie ce naşpa sunt are voie să spună că arăt bine – aşa, la derută… 😉

    8)

  14. Luxor~

    Şi tu, Brutus?! Atunci promit să mă dau cu Chanel, ca să nu se mai apropie nimeni de mine 🙂

    8)

  15. FireMan~

    Mi-a plăcut foarte mult ideea cu “energia de viaţă” care nu trebuie aservită imaginii. Păcat că nici dracu’ nu ştie ce e aia – de fapt, mai bine că e aşa, că destul o aservim şi fără să ştim; dacă am şti, am pune-o definitiv cu botul pe labe.

    Imaginea “flori[lor] de mucegai” e de-a dreptul adorabilă. Ce mă intrigă însă e că nu spui că ar fi frumoase, ci doar că le preferi celor din plastic… Evident, asta ţine probabil de faptul că florile de mucegai sunt mai vii decat cele din plastic, dar pesemne că mai e ceva… nu ştiu… poate faptul că nu au spini, precum trandafirii? Dar mai sunt şi alte flori frumoase, în afară de etalonul numit “trandafiri”, şi care nu muşcă… Atunci, să fie atractivitatea legată cumva de o oarecare <em>lipsă</em> de frumuseţe? Sau avem pur şi simplu un degradé: flori de mucegai (cele mai urâte, da’ bune şi alea, că-s totuşi vii) –>; flori frumoase (alea cultivate, semi-vii)–>;flori foarte frumoase (salbaticiunile, inclusiv plantele carnivore 🙂 )?

    8)

  16. Grid,

    Fataaaa! Ce e aia “logica postarii”, fata? De ce folosesti fata cuvinte d’astea alambicate, fata? Dupa ce ca arati bine, mai esti si desteapta, fata! Du-te naiba!

  17. Bin La Den trăieşte… şi fac amândoi 69 DE dimineaţă până seara.
    Dar nu prea mai e liber să facă ce vrea. S-au făcut restructurări… postul de terorist s-a desfiinţat… direcţiunea stă cu forfecuţa în mână, s-au înfiinţat posturi noi de maimuţici exotice, cu (sau fără) fund roşu… Salariul a scăzut… un adevărat haos, dom’le…

    Grid: nici nu îţi mai citesc dom’le posturile tale lungi şi plicticoase… de când ai apucat-o pe căi silvestre… şi ţii morţiş să nu te pape Lupu’. Vremea matale a cam trecut … eeee , ia intră la loc în casă şi nu ţşi mai scoate nasul de acolo că acu, cu generaţia asta “Emo” e posibil să îţi încurci scuFIŢELE cu taman vânjos şi potent vânător. mai bine mă duc să mai sabotez ceva până începe lumea să ducă doru’ la “săgeţile” mele îmbuibate cu venin şi praf de puşcă, atât de dăunătoare capitalismului…

    R.: Fatăăăăă, dă-mi, fată, înapoi drepturile că jur că îmi tai venele dacă nu. Moooor de plictiseală, fată, eşti nebună? Vrei s-o ai pe Cici pe conştiinţă? Şi când mi le dai, fată, jură că nu te mai superi, fată, eşti nebună? Lasă-mă, fată, să mă desfăşoooor. Că altfel cresc complexată, fată. Parcă nu m-ai cunoaşte, fată, că-s nebună, ce dracuuuu?

  18. Pentru terorista sclerozată, care încurcă personagiile cu peisagele~

    Nebănuite sunt căile silvestre, că pe acolo umblă Lupuţul cel cu covrigi în coadă care, săturându-se să o tot halească pe Bunicuţa seară de seară fără nici un rezultat, a început şi el să se senilizeze şi să-şi ascută colţii pe o margine de blog, în aşteptarea vreunei Scufiţe inocente, fără scuFIŢĂ. Drept pentru care Bunicuţa, nemâncată (de Lupuţu’ cel Groaznic) – şi lihnită pe deasupra-, a început să o ia pe ulei rău de tot, fără şanse de îndreptare… Umblă vorba prin pădurea de sequoia că Bunicuţa doftoroaie se tot perindă pe potecile întunecate din pădure, la ceas de seară, ciocănind copacii cei mai falnici să-i caute de autenticitate – da’ nici vorbă de aşa ceva, aşa că le dă la toţi avizul pentru topit, de vin fetele vesele dis-de-dimineaţă cu toporiştile in zi eir şi încearcă să-i dea jos cu vorba bună, dacă altfel nu se dau prăvăliţi.

  19. ANCA~

    Nu sunt cuvinte “alambicate”, fată… alambicuite”se zice, la naiba! Şi dacă vrei să ştii, nu pot să mă mai exprimez altfel decât în cuvinte de fiţe, faaată. Că dacă vorbesc normal se întelege greşit, negreşit.

  20. ce ciudat….sunt unul dintre uratii frustrati….scund….chel….dar parca ma simt mai bine dupa ce am citit parerile voastrea…:x:xobserv ca nu sunt singurul…

  21. frumusetea nu este aceeasi pentru toti,gusturile difera, iar din toate frumusetile, singura frumusete imoportanta este cea degajata din forta interioara.

    adevarata forta interioara care nici macar nu vrea s-a gandeasca parerile altora ci doar focul launtric care devoreaza mai devreme sau mai tarziu pe toti din jur.

    fascineaza pana la hipnoza un tip urat cu spume care degaja putere, forta din toti porii lui si in preajma caruia devi un iepuras fara speranta.

    acest gen de tip  care are si un apetit sexual de invidiat natura avand grija sa-l doteze comform cererii, este rar dar el exista.

    iar daca doreste sa te faca sclavul lui  toata viata  nu mai ai scapare, dar spre norocul nostru se plictiseste repede redanduti libertatea pe care paradoxal ai dorito dar pe care acum nu o mai vrei.

    e un vanator permanent neobosit

    am avut  o relatie cu acest gen de tip si credetima ca reusete sa te faca sa traiesti intens pana la anihilarea propiei fiinte spiritual dar si fizic. norocul meu ca a pus ochii pe un vanat mai hot eu fiind abandonat  certat cu toata familia ,prietenii pe punctul de a fi concediat si fara un chior in buzunar.

    AM AVUT NOROc.

  22. “love looks not with the eyes, but with the mind
    and therefore is wing’d Cupid painted blind” :X

  23. F tare, ma mir ca in iulie nu s-au mai dat comenturi la articolul acesta 🙂

    Trebuie sa recunosc, nimeni nu ma poate convinge ca nu sunt frumos. 😀 Eu si cu mine, ne intelegem grozav 🙂 Nu are nici o legatura cu fizicul, e … spiritual 🙂

    Dar mi-a placut galtceava de mai sus 😀

Comments are closed.

Vezi si...

Paștele… nostru

Ce mult îmi plac sărbătorile la români! Toată lumea parcă e mai bună! În piață văd Scufițe Roșii, trecute de vârsta la care nu au nici o scuză, alergând cu coșulețul de nuiele după uauă proaspete. Nu de alta, dar la supermarket există doar de-alea ne-eco și oricum îngrămădeala...

Articole din aceeasi categorie