Treaba asta cu coming out-ul ma macina de multa vreme si avand in vedere ultimile articole pe aceasta tema m-am gandit sa-mi exprim si eu niste pareri.
In primul rand ma deranjeaza intrebarile de genul ”Ai prietena?”, si asta din cauza ca nu sunt genul care minte si inventeaza iubite doar de dragul colegilor sau a familiei. Prefer sa ocolesc subiectul cat de mult pot. Mai ales daca lucrezi in colective cu multe femei e nasol pentru ca femeile sunt curioase si vor sa afle cat mai multe ca sa aiba ce barfi, bineinteles 🙂 .
Prietenul meu mai inventeaza ”iubite” si intr-o oarecare masura ma deranjeaza, chiar daca il inteleg…e mai usor sa zici oamenilor ce vor sa auda .
E obositor sa te prefaci, foarte obositor! Eu de multe ori ma enervez si imi vine sa fac pasul acesta, dar ce te faci daca prietenul nu are aceleasi ganduri ? Recunoscand adevarul despre tine, automat se afla si despre ”colegul” tau de apartament si chiar daca nu mi-a zis sa tac, sunt perfect constient ca nu ar fi ok cu treaba asta (pana la urma e alegerea mea, dar nu pot sa ma gandesc doar la mine).
Un coleg de al meu mi-a zis ca mama mea crede ca sunt gay, ca a auzit el cand vorbea cu niste colege …acest lucru m-a suparat destul de tare, adica sa fim seriosi, ce fel de mama sa fi sa vorbesti cu altii inainte de a ma confrunta pe mine? Ma gandesc ca poate nu a pornit de la ea, dar totusi, ar fi putut sa le inchida gura si sa zica ca stie ca am avut prietene (ceea ce ar fi adevarat, la un moment dat am avut tentativele mele) si apoi daca intr-adevar era asa interesata, sa ma intrebe. Dar nu este cazul, se pare ca prefera sa vorbeasca pe la colturi. Am vrut sa o confrunt atunci, la ce nervi aveam, dar mi-am dat seama ca nu merita.
Eu sunt constient de faptul ca sunt o persoana destul de placuta si cu un caracter destul de curat si de aceea nu prea indrazneste nimeni sa ma sacaie, dar pe la spate sunt convins ca barfele sunt la putere ….indiferent cat de la locul tau esti si cat de ok esti cu cei de langa tine, rautati la adresa ta vor exista mereu. Asta e mentalitatea romanului si nu ai cum sa o schimbi asa usor.
Ma simt destul de prost ca nu pot impartasi adevarul despre mine, simt ca in felul asta tin persoanele la distanta, ca cei dragi nu ma cunosc cu adevarat, dar ce sa fac daca timpul mi-a dovedit ca cei dragi nu sunt asa apropiati incat sa le spun totul? Ce sa faci daca pe cei dragi nu ii simti destul de apropiati? Ce sa faci daca nu simti din partea lor iubirea aia dezinteresata? Mai merita atunci sa treci prin acest proces? Pentru cine?
Mi-as dori sa pot trai liber fara sa ma ascund, fara sa mint, sa traiesc intr-o lume in care sa nu intereseze pe nimeni pe cine iubesti, nu mi se pare corect sa fiu redus la ”gay” si asta sa fie principala mea caracteristica in ochii celorlati pentru ca inainte de toate sunt un om cu defecte si calitati, sunt un om care se intretine singur, plateste facturi ca toti ceilalti, iar faptul ca sunt gay este doar o mica parte din ceea ce sunt şi nu mă defineste.
In concluzie, sa fi ‘‘in the closet” este o greutate pe care o porti pe umeri si cu timpul simti ca devine tot mai grea. Intrebarea este: Cat putem cara aceasta greutate? Cat o sa mai pot?
Te inteleg. Ar fi ideal sa putem spune exact cum suntem si ce simtim; de fapt nu, asa ar fi normal, dar mai nou se pare ca ceea ce ar trebui sa fie normal s-a transformat intr-un lux. Asa cum spui si tu, cand cineva afla ca o anumita persoana este gay, tinde sa o descalifice, sa ii reduca toate eforturile la nimic. Nici mie nu imi place intrebarea “Ai prietena?”; indiferent de orientarea sexuala, viata mea ma priveste pe mine, iar daca as considera necesar, as spune fara indoiala persoanelor care conteaza pentru mine. Din pacate, asta e intrebarea de care dai mereu; si e mai dificil atunci cand, de ex., rudele au alte asteptari si intrebarile devin mai diverse si dese (gen: Dar cand iti faci o prietena?, Cand te insori?, Vrem nepoti…). Din pacate nu am sfaturi, dar de multe ori doar ideea de a sti ca exista un loc unde te poti descarca, unde vezi ca sunt oameni care trec prin aceleasi situatii, ajuta.
Aici ai nimerit-o la fix ,nu ai ce sfat sa dai dar ajuta sa simti ca nu esti singurul.
Eu nu scriu prea mult pe aici si cand scriu o fac mai mult pentru a ma descarca 🙂
Iar faza cu sfatuitul …cum sa zic fiecare vine dintr-un mediu anume ,si ceea ce pentru unii functioneaza nu e obligatoriu ca o sa mearga si pentru altul (aici ma refer la a spune celorlati de tine 🙂 )
Cu toate ca daca esti out scapi de unele probleme …de exemplu tot timpul va exista o categorie de oameni care sa te santajeze ca spun alor tai despre tine (fosti iubiti ,ciudati carora le spui fara sa vrei unele chestii ) si daca ai fi out ai putea zice :’hai fraiere dute ce crezi ca ei nu stiu ?” Deci deja mai putine probleme:)
Adevarat; si, cel putin din punctul meu de vedere, chiar daca prietenii nu ar sti, e placut, chiar eliberator, sa stii ca familia ta te cunoaste cu adevarat si ca macar de ei nu trebuie sa te feresti…
Dar ce te faci daca nu esti sigur ca poti avea incredere in ei, asa cum spui si tu… e o constatare dureroasa intr-adevar sa realizezi ca ai putea fi respins de cei la care tii cel mai mult; asa ca preferi sa tii in tine. Eu nu sunt deloc idealist, desi multi asa cred despre mine si cand nu esti idealist e aproape imposibil sa gasesti o iesire. Si atunci ce faci? Inventezi permanent dezamagiri in dragoste pentru a raspunde la intrebarea “De ce nu te vad si eu cu o fata de mana?” Ca si cum nu ar fi suficient ca mintea mea e plina de intrebari si nesigurante, mai trebuie sa aud si intrebari din afara. Intrebari peste intrebari… e tragi-comic :))
Întrebarea aceasta revine periodic frecvent pe blog, am mai spus-o și am s-o mai repet cât este nevoie, este benefic pentru toți să se facă un compartiment separat și la vedere, care să cuprindă toate articolele despre acest subiect + articolele scrise de mame și soții, care să se numească simplu Coming Out. E de muncă, dar cred că merită efortul.
konstanti_n, cu cât trece timpul, cu atât greutatea devine mai apăsătoare, ajungând să-ți schimbe comportamentul grav și plăcerea de viață.
Faza haioasă este că oricum vei fi bârfit, gura lumii n-o astupă nimeni, dar e mai simplu pentru tine să fi bârfit când se știe că ești gay, pentru simplul motiv că te poți bucura de viață după voia ta.
Da Cristi chiar ai dreptate ,chiar ar fi super sa se faca o sectiune speciala pentru articole despre coming out,adica ar fi mai bine organizate si celor interesati le-ar folosi sa citeasca mai multe pareri ,iar daca ar fi si articole scrise de mame si sotii cred ca ar inspira multa lume.
Si sa fii out e chiar ok dar de preferat intr-un oras mare ,nu in orase mici in care toata lumea cunoste pe toata lumea…nu stiu imi sta pe creier si probabil in viitorul apropiat o sa o fac si pe asta.
Bine in mare parte articole exista doar trebuie organizate 🙂
konstanti_n, e totuși un început, întâi orașele mari, apoi sigur vor urma și orașele mici, comune, sate. Însă important după părerea mea, este să avem coming out-ul făcut față de cei dragi nouă, familia și prietenii, fiindcă doar așa putem afla pe acei dintre ei care rămân alături de noi, acei care ne iubesc așa cum suntem noi cu adevărat și cărora nu le este rușine cu noi, sau mai grav să schimbe iubirea pe ură pentru simplul fapt că suntem gay.
hmm…ai avut ceva experienta nasoala ?Da oricum la un moment dat lumea comenteaza si te suspecteaza asa ca daca ar sti nu cred ca ar fi mare diferenta …acum depinde de gradul lor de cultura sau incultura 🙂
Rau nu ar fi sa ne facem coming-out ul si astia mai normali ca sa vada ca nu e mare lucru ….oamenii stiu doar de astia mai efervescenti 😛 si nu au cum sa isi formeze o parere corecta …sa vada ca si oamenii care nu ies in evidenta prin gesturi,sau alte actiuni pot fi gay.
Bine punctat konstanti_n.
Cât adevăr….