Omul: – Floare de Lotus, nu te uita către adâncul de sub luntrea verde a frunzelor tale, fermecătoare vapoare de viață. Nu îți pleca privirea către învolburata apă din care ai crescut! Limpezimea privirii tale nu merită tulburată de esențele mizere ale necunoscutului din adânc!
Lotusul: – Mă, uit, om bun, căci… Ce poate a-mi limpezi privirea, sau lacrima, mai bine decât să-mi clădesc visul din noapte spre zi, către văzduh, prin firul tulpinii mele, născută din Adânc?
O: – Nu voi a te tulbura cu întrebări stupide, dar… Cum te poate mizeria ajuta să înflorești din gunoiul mocirlei, alb, pur și nestemat ca Luna?
L: – Nu mă vei tulbura, strein de lume și zăbavnic om, căci te vei ridica și tu din Adâncurile noastre comune, către Lună. Întrebările tale sunt o dovadă că ieși din găoacea seminței tale și te hrănești de mic cu noroaie de necunoscut, până ce, ușor, ușor, îți îndrepți în spirală către Soare privirea-tulpină sau adormi cu ochii minții pe fundalul poveștilor șușotite la urechi ale Lunei. Vei scoate căpșorul din umoarea ta apoasă și te vei trezi în Văzduh, mângâiat de Vânturi și încălzit de Soare. Vei auzi atunci poveștile Lunei nu șușotite, ca până atunci, ci cântate de falnici Spiriduși, acompaniați de Orchestra Universală. Vei auzi sunete noi pentru prima dată, vei vedea constelații îndepărtate și vei ști cu siguranță că Floarea nu se poate hrăni decât din Noroi.
O: – Noroiul deci este hrana spiritului?
L: – Cum altfel pot pluti pe Apa care îmi acoperea timpanul, dacă nu îmi dezvoltam bărcile-frunze, care îmi vor hrăni cu Lumina adunată de la Soare, deasupra Apei, Corola Albă de… minuni?
O: – Frunzele, deci, groase, cărnoase, impermeabile, hrănite din Adânc, sunt bărcile ce îți hrănesc viitoarea ta Floare cu Lumina furată din Soare.
L: – Ce poate fi mai curat decât dorința de a înflori alb, curat? Ce poate fi mai frumos decât Petalele dispuse frumos, pe rând, generate spiralat din tulpina ce ți-a ridicat puritatea din Noroiul din Adâncul tulbure? Om bun, în fiecare om există o Floare care dorește să înflorească în Lumină și să viseze odată cu ascultarea cântecelor Lunii la Gramofonul ancestral.
O: – Deci Noroiul te hrănește.
L: – Te susține!
O: – Pot bea un picur de apă din ploaia de adineauri de pe petalele-ți albe?
L: – Ești invitatul meu!
O: – E curată! La fel de curată precum Lumina care o scaldă!
L: – Pentru că e născută în Lumină, din Lumină și hrănită de Adâncuri.
O: – Frumoasă Floarea de Lotus!
L: – Pardon! Frumoasă e orice Floare!
