În această dimineaţă mama mea s-a întors de la biserică şi îmi spunea mândră că şi la noi s-au cerut semnături pentru susţinerea bisericii în lupta contra persoanelor cu alte orientări sexuale. Menţionez că familia mea cunoaşte orientarea mea sexuală. Chiar dacă mă înţelege într-un fel, ea tot consideră că a fost alegerea mea să fiu aşa, în fine, a venit de la biserică mândră de ea însăşi şi de comunitatea în care trăieşte că le-a cerut semnături şi buletine…
Am întrebat-o dacă are de gând să meargă să semneze, iar răspunsul a fost categoric da, susţinea că asemenea căsătorii nu au niciun sens că doar “umplem lumea cu gay”, ceea ce m-a şi şocat dar m-a şi lovit puternic în acelaşi timp. Am încercat să îi explic din nou şi din nou unele lucruri dar n-a vrut să asculte, aşa că i-am pus o întrebare finală: “cu ce te deranjează pe tine dacă ei se căsătoresc?”. Ei bine asta a fost o întrebare la care nu a ştiut să-mi răspundă nicicum, pur şi simplu cât căuta în mintea ei homofobă nu putea găsi un argument care să stea în picioare legat de faptul, cu ce o deranjează… Pornind de la acest fapt m-am gândit, cine a ridicat primul piatra? Avem cu toţii dreptul la viaţă, siguranţa persoanei, dar nu cu toţii avem dreptul la fericire, de ce oare? Şi mai ales cu ce împiedică fericirea noastră fericirea altor persoane? Argumentul de bază al creştinilor care sunt contra mariajului gay este că aşa e scris în biblie, aşa e dat să fie, nu e normal, adică noi suntem de vină că suntem aşa nu ei că ridică primii piatra împotriva noastră… Mi se pare trist când aud că preoţii profită de slujbele lor ca să îi racoleze pe credincioşi, să le deie din start impresii greşite despre această comunitate, iar în final să îi convingă să semneze.
Sunt gay, susţin mariajul între persoanele de acelaşi sex, dar nu mă voi obosi să explic ce înseamnă fericirea unei persoane pe cale să semneze contra acestui mariaj pentru că pur şi simplu nu prea are sens, odată ideea bine implementată de un lider spiritual al comunităţii, în care majoritatea oamenilor au incredere va fi greu de desfăcut… Consider că putem fi fericiţi şi fără acel act doveditor, deşi acel act ne uneşte şi în faţa legii. Dar făcând abstracție de la acest fapt, societatea românească beneficiază de manipulare continuă din partea preoţilor, fiind încurajată să creadă că pur şi simplu nu e bine, pentru că nu e bine. Dar poate oare preotul să decidă ce e bine şi ce e rău?
Mai mare influenţă are cel cu gură mare, nu cu minte mai multă, toţi ştim asta, dar cred că este în principal şi rolul nostru să alegem cu grijă informaţiile care ne privesc pe noi în mod direct şi care ne afectează mersul normal al lucrurilor, sau care nu ne afectează în niciun fel viaţa sau interesele personale. Pătinţii mei se tem în primul rând de societatea în care trăiesc, mereu îmi spuneau “ce vor spune oamenii când vor afla? O să râdă toată lumea de noi!” iar eu am încercat să le explic “aşa, şi? ce-i priveşte pe oamenii de rând în mod direct orientarea mea sexuală?” iar asta e ideea generală, pe niciun ortodox nu priveşte în mod direct dacă noi ne căsătorim legal sau nu, nu au niciun motiv întemeiat pentru a semna doar pentru că aşa îi sfătuieşte liderul spiritual.
Influenţa din biserici este una, dar oare se întâmplă asta şi la orele de religie din sălile de clasă? Recunosc că sunt încă elev, unul destul de bun, la o şcoală de renume şi voi fi foarte curios să văd cum va fi prima oră de religie după ce începe şcoala, dacă profesorul va avea tupeul jegos de a ne ghida într-o anumită direcţie legată de acest subiect.
Dar acum să ne întoarcem la ochii mamei mele, ochi care văd până şi cel mai mic defect al societăţii, dar care sunt incapabili să vadă principalul defect al acesteia. Am întrebat-o din nou dacă are un motiv întemeiat, iar de data aceasta a avut cuvintele pregătite: “ca să nu umpleţi lumea cu oameni ca voi”, când am auzit am început să râd fără să mă abţin, fără să mai stau să îi mai dau explicaţii am plecat la mine în cameră. Dar totuşi m-a şocat faptul că ea face pe părintele tolerant faţă de copil, dar totuşi va susţine cauza contra acestui mariaj chiar dacă l-ar putea fece nefericit într-o bună zi pe propriul copil…
Singurul sfat pe care îl pot da oamenilor gata-gata să semneze împotriva fericirii noastre este: analizaţi cu atenţie cu ce vă deranjează acest fapt, în ce măsură sunteţi afectaţi, puneţi-vă în locul acelor persoane, şi nu vă lăsaţi manipulaţi pentru că şi manipularea este o artă…
Mi-aș dori ca semnatarii acestor liste bigote (care avansează o formă de linșaj social) să cumpănească bine înainte de a înscrie pe hârtie girul sufletului lor. Gândirea retrogradă este lipsită de forță, oricâtă susținere numerică ar avea. Mai devreme sau mai târziu astfel de documente colective au mari șanse să umple semnatarii (sau amintirea lor) de un sublim ridicol…
Orice semnătură poartă în sine toată greutatea ființei. Câinii își marchează teritoriul urinând în colțurile lui; oamenii fac însă mult mai mult decât să traseze o simplă graniță atunci când, semnând, se hotărăsc a fi de-o parte sau de alta a baricadei. Amprenta lăsată voluntar pe o bucată de hârtie se poate oricând întoarce împotriva posesorului, acoperindu-l de rușine și ocară. Nu numai timpul ne poate face să vedem lucrurile într-o cu totul altă lumină, atunci când evoluăm spiritual, ci și interacțiunea umană – factorul care, sub imperiul iubirii sau urii, poate deturna gândirea de pe făgașul îndelung bătătorit al rațiunii.
Fiecare dintre noi suntem, permanent, de două ori dedublați: o dată prin Celălalt (contrapus în existența noastră socială), și apoi prin Necunoscutul propriei ființe (fundamentul interior de nesiguranță pe care se sprijină cunoașterea, fermitatea și inflexibilitatea).
Dacă de haita pe care ne-o alegem la un moment dat încă mai putem scăpa (nu întotdeauna ușor, dar posibil), umbra propriei ființe ne va urmări însă pașii până la moarte… și numai în umbra ființei se nasc regretele. Iar dacă unei mame îi poate uneori scăpa – fie din prea mult entuziasm, fie din nebăgare de seamă – cum o lacrimă se naște în ochiul copilului său, ea nu va scăpa niciodată de urma pașilor ei prin viață. Anumite decizii le luăm cu inima strânsă, pentru că deși știm că sunt contrare propriei ființe, ele par a satisface niște calcule și obiective pe termen scurt.
Urmele trecerii noastre prin viață circumscriu nu numai spațiul în care ne-a plăcut, la un moment dat, să ne mișcăm ci și limitele personale (sau, cu alte cuvinte, plasticitatea fiecăruia). Singurul lucru cu adevărat usturător în viața cuiva este faptul că s-a irosit pe sine, că s-a pierdut undeva între semeni și că nu s-a putut ridica la înălțimea propriului destin. E foarte ușor să faci ce fac toți cei cu care te identifici, dar conformismul acesta e totodată treapta cea mai de jos a ființei umane. E mult mai greu să stai drept față cu tine însuți și să încerci a te recunoaște în propriile vorbe și acțiuni, mai degrabă decât a încerca să fii doar o proptea anonimă la proiectul altuia.
Cu toate astea, cei mai mulți oameni susțin fără rezerve idei care nu sunt ale lor, pretextând că cred în ele. Ne regăsim mai ușor în ceea ce gândesc alții decât în lumina propriei ființe. Probabil acesta e motivul pentru care o mamă care-și cunoaște bine copilul și-l iubește, poate totuși avea opțiuni ce l-ar putea răni. Asta dovedește că toleranța și acceptarea nu sunt niciodată suficiente, chiar dacă sunt de preferat intoleranței.
Drumul de la suflet la suflet nu trece prin cap. De ce o fi atât de greu să recunoaștem omului calitatea sa de om, înainte de a-l desfigura prin darul “normalitățíi”?
😎
Poate mama ta nu a stiut sa iti dea un argument plauzibil, dar o sa iti dau eu: procreerea. Sa zicem ca toti oamenii devin gay si lezbiene de maine. In cateva zeci de ani vom murii cu totii…si asta a fost cu omenirea. Nu vezi ca pentru a face un copil e nevoie de un barbat si o femeie…nu de doi barbati nici de doua femei…pana si corpul femeii e facut pentru cel al barbatului si viceversa. Asa te-ai nascut! Daca tatal tau era gay tu nu erai azi. Nu te-ai gandit de ce toate persoanele gay au ca parinti un barbat si o femeie? Si chestia cu: asa m-am nascut…serios? Puteti mai bine de atat.
Nu înțeleg sensul unei astfel de supoziții… De ce ar deveni toți oamenii homosexuali? E homosexualitatea o molimă care nu iartă pe nimeni, sau e ceva bun pus deoparte pentru cei convertiți?
Grija pentru procreație mi se pare o chestie drăguță, dacă ignorăm tupeul nemăsurat al celui care îndrăznește să privească lumea din însăși perspectiva Creatorului. Pentru liniștea inocenților care gândesc astfel, nu strică să amintim câteva situații mai frecvent întâlnite:
– cupluri heterosexuale (bărbat și femeie) care nu au procreat–împreună–niciodată, din diverse motive;
– numărul mare de copii născuți din părinți homosexuali (căsătoriți heterosexual, divorțați sau necăsătoriți);
– numărul mare de homosexuali care își doresc copilul lor biologic, procreează și îl cresc în afara unei familii legal constituite;
– numărul mare de copii abandonați, pierduți sau decedați din cauza unor genitori iresponsabili în ceea ce privește consecința actului de procreație;
– numărul mare de copii nedoriți, veniți pe lume în ciuda refuzului partenerilor sexuali de a procrea;
– numărul neștiut de copii care nu ajung niciodată să vadă lumina zilei, din cauză că unul sau ambii săi părinți insistă în favoarea unui avort.
Zău așa, amice, rolul de Dumnezeu nu ți se potrivește… Mai încearcă!
😎
P.S.~ Copiii nu ar trebui să presupună nimic în legătură cu obiceiurile sexuale ale propriilor părinți. Nu numai că e deplasat să te gândești la așa ceva, dar sunt destui tătici și bunici gay, ori mămici și bunicuțe lesbiene. Dacă într-o bună zi și-ar da toți aceștia arama pe față, ce s-ar întâmpla după logica de mai sus? Le-ar fi renegată acestora calitatea de părinte? Ar fi copiii lor șterși din registrele civile?