1.

Dac-ar fi să visez,
Atunci la tine aş visa
Dac-ar fi să mă-mbăt
De fiinţa ta m-aş îmbăta
Dar tu eşti acolo,
Iar eu sunt aici,
Şi-ntre noi se găseşte infinitul…
–        Sau doar un oraş plin de oameni
Despărţiţi prin alte infinituri,
Şi alte oraşe,
Şi alte vise…
–        Alţi de „eu“, alţi de „tu“…

***

2.

Cine
Poate cuprinde în cuvinte
Parfumul unui vis?
Cine,
Poate uita simţăminte
Şi iubiri ce s-au stins?
Cine,
Poate păstra jurăminte
De-amor veşnic aprins?
Cine
Nu şi-ar aduce aminte
De-acest mic paradis?

Dacă nici eu, şi nici tu,
Atunci poate doar El,
Singurul
Care ne-a dăruit
Iubirea veşnică…

***

3.

Noi –
Copii inocenţi căutând cunoaşterea…
Zeii –
Cunoscători care-şi cer înapoi inocenţa…

***

4. [13 decembrie 1996]

Ce este viaţa?
O clipă
Aruncată
În vârtejul nemuririi,
Plină
De regrete
Şi iluzii de fericire.

Un colier
De vise
Pe care
Visăm să le trăim,
Fără să ne trezim…

O colecţie
De măşti
Cu care
Ne ascundem
De alte clipe,
Şi mai ales
De clipa noastră…

Doar moartea
E un infinit
În care
Ne deşteptăm
La adevăr.

O melodie
Cu acorduri firave
Prelinse
Pe strunele
Infinitului…

***

5.

uneori,
brazii şi munţii săgetează cu vârfurile lor cerul
–        şi atunci cerul plânge cu lacrimi de nor şi de ploaie.
–        şi atunci lacrimile lor scaldă tot efemerul
terestrului paradis, curgând în şiroaie…

***

6. [3 decembrie 1996]

Cum cerul mângâie pământul cu lacrimi,
Cum soarele mângâie viaţa,
Aşa te mângâi în iubirea mea…

Cum cărţile dăruiesc înţelepciune
Şi Dumnezeu viaţă,
Aşa îţi dau dragostea mea…
În fiece noapte voi veni
În palatul viselor tale…
Iubire, nu îmi încuia uşile !

Cheamă-mă-n gândul tău
Cum năpăstuitul cheamă dreptatea
Şi însetatul – apa…

***

7. [30 noiembrie 1996]

Spirite vechi, antice
Îmi bântuie sufletul,
Şi memoria,
Şi inima…

Sunt părinţii părinţilor mei
Şi bunicii lor,
Sunt istoria
Şi trecutul…

Sunt esenţa originară,
Sunt viaţa din eul meu;
Sunt începutul
Şi, totuşi, sfârşitul…

Prin vinele mele curge sângele lor
Curge şuvoi năprasnic
Dându-mi viaţă,
Sau doar iluzia ei…

Gândesc în gândurile lor,
Citesc în eurile lor,
Sau doar în al meu,
Sau nici măcar acolo…

Căci ei mă conduc – forţe mute
Ce-şi împlinesc destinul prin mine,
Marioneta – prezent
Sau poate doar trecut…

Prin ei timpul pierde substanţa,
Trecutul dispare ca trecut,
Devenind prezent
Sau poate doar viitor…

***

Poem 1

[1 decembrie 1996]

În mine se naşte nelămurită o dorinţă
Pe care nu o înţeleg, dar o simt:
Vreau nemurirea din ochii muritorilor
Care se iubesc
Mai mult decât îşi iubesc viaţa.

Unde oare rătăceşti, jumătate a mea
Pe care încă nu o cunosc?
Unde te ascunzi, EU?
Eşti oare sus, pierdut între creste
Ori îţi întreci frumuseţea cu soarele
Peste talazuri fremătătoare de mare?

Sufletul tresaltă la parfumul tău
Pe care nu îl cunoaşte încă,
Dar îl aşteaptă fremătător,
Plin de dorinţe şi pasiuni
Şi energii nebănuite.

Vino, răsari în viaţa mea,
Vreau să-ţi simt miresmele amăgitoare,
Să-ţi ating formele străvezii,
Să te simt aproape de mine,
Să te simt înlăuntrul meu…

***

Poem 2

Un om se gândeşte…
La ce oare?
La timpul care păşeşte
Tăcut peste umerii săi?
La dragostea care se găseşte
Departe,
Adânc îngropată înb sufletul său?
La teama de a iubi?
Sufletul lui e un gol,
Un abis nemărginit
În care s-a rătăcit…
Şi strigătului lui disperat
Îi răspunde doar ecoul…
Doar ecoul…
Viaţa lui se iroseşte
Între iubiri
Pe care nu le poate avea,
Şi lipsa oricărei iubiri…
Blesteme îl înconjură
Şi el e afundat de ele,
Şi legănat,
Şi zdrobit de pereţii abisului
Pe care el singur l-a creat.
Cerul e singura lui scăpare
–        Dar cerul e departe sus…
E mare doar cât o clipă
Şi extazul ceresc
Creează omului
Pentru o secundă
Beţia nemuririi.
Doamne, apropie-i cerul
Şi scurtează-i abisul…
Inima lui se revarsă de iubirea
Pe care n-a dăruit-o
Niciodată…
Doamne, nu-i irosi iubirea
Zadarnic,
Ar fi păcat
Să-ţi distrugi
Creaţia…

***

Poem 3

Un suflet spart
Ca o oglindă
În care se mai văd
Vagi urme
De omenie.

Tânguirea unei viori
Crăpate,
Sparte în mii de cioburi
Care încă mai speră
La armonie.

Statuie prăbuşită de pe piedestalul
Pe care alţi oameni,
Buni,
Generoşi
O suiseră.

Fragmentele unui munte
Care fiecare
Amintesc de nemurirea
Rocii primordiale,
Dar, fragmente…

Ciob de oglindă…
Tânguire de vioară…
Statuie…
Fragment…
–        Sunt doar eu…

***

Poem 4

Petale smulse dintr-o floare,
Picături de ploaie şiroind din nori,
Raze de foc smulse din soare…
Un suflet trist!

Comentarii (cu mintea mea de acum):

Povestea cu dragostea de-o vară se terminase deja… Se întrezărise deja un copil (băiat) cu vreo 2 ani mai mic decât mine, care îmi furase minţile, pe care l-am cunoscut în aceeaşi tabără cu Ea. 

A fost prima dată când, deşi povestea Ei se terminase la o lună după tabăra respectivă, tânjeam la o veste de la El…

Pe-atunci, internetul era un vis, accesibil în cel mai fericit caz prin dial-up (de care numai puţini fericiţi dispuneau, pe care eu eram gelos)… Primul operator de telefonie mobilă a apărut abia câteva luni mai târziu… Ne rămâneau doar scrisorile (eu eram în Bucureşti, el – în Galaţi)… N-a fost să fie, m-am ascuns după pretexte, i-am trimis doar scrisori în care trimiteam poze făcute în tabăra respectivă… Şi mă bucuram la fiecare scrisoare în care şi el îmi mai trimitea câteva poze… Deşi cuvinte scrise nu erau nici măcar pe spatele pozelor respective...

După cum spuneam în postul anterior… deşi scriam în intimitatea mea, păstram în mod voit ambiguitatea asupra sexului destinatarului… pierdeam ore în şir ascunzând orice referire la vreun “EL” pentru că nu voiam să fiu ipocrit şi să scriu din convenienţă “Ea”, cum cereau rigorile sociale din limitele cărora nu îndrăzneam încă să ies…

—

Selecţii din jurnal. Capitole publicate: | 00 | 01 | 02 | 03 | 04 | 05 | 06 | 07 | 08 | 09 | 10 | 11 | 12 | 13 |