Articolul #6
Amintiri din “vesela” tinerete sau multe lipsuri…
NU am sa vorbesc despre cum e sa fi gay in Romania anului 2007… Asta stim, simtim si vedem cu totii… As vrea sa vorbesc insa tinerilor de azi despre cum era sa fii gay in tineretea mea… despre cat de mult pretuiam ce e in jur, ce era al nostru, cu cata ardoare asteptam sa ne vedem din nou.
Realizasem de multisor ca nu prea ma intereseaza ce are de oferit o fata… Probasem “primul sarut” de cateva ori, insa nu ma incercase niciun sentiment din ceea ce colegii mei de clasa de la acea vreme povesteau in vestiar la ora de sport, singurul loc in care eram doar noi… 3-4 baieti intr-o clasa cu muuuulte fete.
Fac parte din acea categorie care a apucat destul si din istoria de inainte de articolul 200. La acea vreme imi facusem coming-out-ul in fata catorva prieteni.. Unii mi-am ramas aproape, altii s-au distantat usor, altii refuza si in ziua de azi sa imi vorbeasca. Dar nu aici vreau sa ajung. Ce imi aduc aminte cu placere, si ce imi lipseste cel mai mult este distractia. Oamenii acelor vremuri, simpli, fara fitze, fara pretentii de niciun fel. Si totusi stiau cum sa trateze pe cel de langa el. Stiam sa ne distram, chiar daca ne intalneam la cineva acasa si urla muzica pana in zori, sau mergeam la cate un chef “administrat” de “greii” vremii respective sau stateam in parc agatzatzi cate 10 persoane de-o banca, starnind curiozitatea celor din jur.
Azi, merg la chefuri, si daca nu gasesc un amic cu care sa mai vorbesc, mor de plictiseala. Lumea bea… si atat. Imi lipsesc atat de mult acele chefuri unde abia astepta lumea sa ajunga si ne strangeam in grup sa mergem la careva acasa, pentru ca nu toti stiam adresa. Imi lipseste mult un show travesty in care lumea sa aprecieze ce faci, nu sa te caracterizeze dupa cum te imbraci, si ce ai nou pe tine.
Imi lipseste o muzica buna, nu bombaneala house de azi (aici sunt subiectiv in privinta muzicii, insa articolul se vrea a fi in genul acesta). Imi lipsesc intalnirile de inainte si dupa cate un spectacol de opera, unde ne vedeam sa barfim “noutatile”. Aveai posibilitatea de a cunoaste pe cineva in realitate, nu prin internet cu poze luate de la altii, sau, mai rau, de pe niste site-uri deochiate.
MI-e dor de acea Romanie… Si as vrea sa o am inapoi… Am vreo sansa..?
Bravo Anca , in caz ca tu semnezi articolul … am o mica banuiala ca tu esti dar a gresi e omeneste , deci iarta-ma daca gresesc , felicirari daca am dreptate .
Simplu si la obiect
asta mi-a placut mult “Azi, merg la chefuri, si daca nu gasesc un amic cu care sa mai vorbesc, mor de plictiseala. Lumea bea… si atat. Imi lipsesc atat de mult acele chefuri unde abia astepta lumea sa ajunga si ne strangeam in grup sa mergem la careva acasa, pentru ca nu toti stiam adresa. Imi lipseste mult un show travesty in care lumea sa aprecieze ce faci, nu sa te caracterizeze dupa cum te imbraci, si ce ai nou pe tine.”
Toate bune