Asa se spune, e o vorba in popor, parca s-a jucat si o piesa de teatru cu numele asta.
Ei bine, sunt mincinosi.
Au trecut mai bine de trei ani de relatie si de fapt dragostea dureaza doi ani si ceva. Poate dupa trei ani se realizeaza despartirea la propriu sau apar intrebarile interioare, seci si in treacat, de genul “oare cat o sa mai dureze”, fara semnul intrebarii macar.
Oricum, deocamdata las’o ma’, merge asa. Poate nu se va adeveri instinctul pe care il am de mult timp. Dar ale dracu instincte, cica astea nu mint. Stau ascunse acolo, palpaie din timp cate putin si parca adora sa fie ingorate, zici ca-s twisted whores, pana cand pun ele piciorul in prag si intorc foaia.
Sau o fi plictiseala.
“Dragostea” nu cunoaște nici spațiu, nici timp. Ea durează atât timp cât este alimentată.
Iubirea e ca un foc atunci cand nu mai are materie prima se stinge. Uneori cenușa ascunde carbuni aprinși, și de acolo s-ar putea renaște focul iubirii atunci când te aștepți mai puțin.
Adi,
nu este vorba de un “deadline” stringent. Din păcate în dinamica fiecărei relaţii apare la un moment dat obişnuinţa. Unii zic că dispare iureşul de endorfine care definesc, biochimic, dragostea. Că apare “desensibilizarea”. Alţii zic că dispare pasiunea.
Cert e că, la un moment dat, există riscul ca o relaţie frumoasă de iubire să devină doar o prietenie. Riscul ca cei doi “amorezi” să devină un fel de best friends, care se respectă reciproc, îşi sunt fideli chiar, care pot bine-mersi împărţi viaţa, şi care ocazional împart şi patul.
Cum se ajunge acolo? Greu de spus. Cred că, undeva pe parcurs, fiecare dintre ei începe să îl privească pe celălalt ca pe o redută deja cucerită… Ca pe un “al meu” pe care nu mai e nevoie să îl curtezi, să îl cucereşti. Şi iac-aşa, cei doi se iau “de-a gata” şi nu mai fac nimic pentru a menţine vie “flacăra iubirii” din postul de mai sus.Şi nu, nu este niciodată vina vreunuia dintre cei doi: amândoi sunt în egală măsură vinovaţi.
O relaţie este ca un experiment… niciodată nu ştii exact ce combini, în ce proporţii…ce catalizatori ai… sau încotro se duce.
În cazul în care apare “desincronizarea” asta… este dureros. Şi din păcate uneori este mai dureros pentru unul decât pentru celălalt.
Trebuie să staţi de vorbă… să vă daţi seama cum aţi ajuns unde aţi ajuns şi ce veţi dori să faceţi pe mai departe. E poate momentul unui repaus, al unei vacanţe petrecute împreună. E poate momentul pentru a redefini relaţia. Fiecare ştie mai bine ce îşi doreşte de la celălalt.
Ultimele paragrafe îmi sugerează că, de fapt, doar tu percepi momentan acest “asincronism”: nu o lăsa aşa… nu acumula în tine frustrări: dup-aia riscă să devină imposibil să mai puteţi salva ceva. Discută cu el… vezi/vedeţi ce aveţi de făcut. Rişti ca, în momentul în care el va percepe că relaţia este în pericol, tu să fi ajuns deja la o concluzie… Să fi depus deja armele… Ar fi păcat!
Ah… şi încă ceva: nu asculta de sfaturile nimănui în privinţa asta! Nimeni nu îţi ştie viaţa, nici pe a ta, nici pe a lui. Doar voi doi puteţi afla răspunsuri, doar împreună, doar dacă doriţi asta cu adevărat!
E normal, așa cum spune și Răzvan, să se întâmple ceea ce se întâmplă. Doar nu-ți imaginai că tutta la vita o să stați bot în bot și-o să faceți sex de 5 ori (măcar) pe zi.
E normal să urmeze o perioada mai liniștită, matură în care respectul să fie mai presus decât orice altceva. Concentrati-va pe a construi ceva impreuna… un banut deoparte, o casuta, cate-o calatorie ici-colo cu prietenii, mai surprindel cu cate ceva…
Ai grijă oricum la cum iti vei juca cartile, fara reprosuri, gelozii de doi bani, banuieli si alte copilarii. Oricum, orice relatie, tot acolo ajunge. Pink about that înainte de a-i reprosa ca tu vrei iubire ca in telenovele. 🙂
Succes!
daca cu adevarat s-a ispravit esti norocos ca ai avut si acesti ani.
Pai stiam ca se va duce din iubirea aia. Si am inceput si cu pasii aia (casa, bani deoparte, bla bla) dar nu e atat de simplu, nu e vorba de asta, sa ne cufundam in proiecte si sa ne tinem astfel relatia ocupata. Pur si simplu nu mai ai ce sa schimi cand ajungi sa cunosti un om foarte bine sau cel putin suficient cat sa stii ca nu o sa se schimbe.
Si nu, nu e vorba de gelozii sau chestii d-astea.
Simteam de mult timp anumite chestii dar am ingnorat, poate o sa mai ignor ceva timp de-acum incolo dar un lucru e cam sigur – ceva s-a schimbat. Si cred ca e firesc. Chit ca iubirea e mai mica, nu asta e problema, sunt alte lucruri care ma deranjeaza.
Poate sunt eu mai rasfatat cateodata sau rece (mai bine zis), dar sunt lucruri pe care nu pot sa le scot din minte, ma gandesc si sincer nu vad un viitor in regula. Si din ce in ce mai mult instinctul de la inceput incepe sa devina un fel de big picture de viitor.
Ramane de vazut.
O relatie, construirea unei relatii … este asemenea unui diaman, sau a unui pahar de cristal, uneori ca un semineu ce trebuie alimentat in permanenta cu lemne pentru a intretine acea flacara . O relatie poate dura atat timp cat este mereu intretinuta, indiferent ca este un an, doi, trei, cinci, zece etc.
Vorba lui Avocatus Dragostea nu cunoaste nici spatiu nici timp. Nici nu simti cand zboara timpul atunci cand esti langa acel cineva.
Adi cand inima zice ceva, poti sa te faci tu barajul de la Portile de Fier ca tot nu acoperi ce simte ea.
Mary si lemnele se termina odata si o data, iar daca lemnele mai sunt inca, tot vine primavara iar caldura soarelui elimina nevoia de caldura lemnului. Asta daca nu traiesti la pol. :d
Iuirea ta nu poate fi la infinit.
Am fost la piesa de teatru… simpatica si adevarata 🙂
Dragostea nu dureaza mult, dar sfarsitul ei nu este si sfarsitul relatiei.
eu n-am inteles parerea lui adi
pana la urma dureaza sau nu dureaza 3 ani
odata zicea ca is mincinosi,
odata zicea ca dureaza 2 ani si ceva
Meci uneori dureaza trei ani, uneori nu dureaza nici trei ani, uneori dureaza peste trei ani . La el inca nu se stie cat va dura. Totul depinde de ei amandoi.
Even if it leads nowhere.
Dureaza cat dureaza hormonii, vreo 2-3 ani…
De grija la câți ani mai durează iubirea, am uitat să mai iubesc.
Ce mai contează cât sau până când m-oi bucura de iubire?
Iubește fără grija timpului, bucură-te de iubire, atât cât o dura ea, oricum e scurtă și chiar de-ar dura 50 de ani.
Uitați-vă la bătrânii ce sunt împreună de o viață, 50 de ani li se pare o clipă și cer de la Dumnezeu, măcar câțiva ani să mai rămână împreună.
Aoleu, a trebuit sa posteze Prote ca sa-mi aduca aminte de articolul asta vechi. Era o perioada nasoala atunci, ne certam mult, tocmai ce ne mutasem impreuna, dar am trecut peste probleme si de la un juma’ de an la altul, ne-am mai calmat si regasit.